Sentința civilă nr. 566/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 566/2013

Ședința publică din data de 19 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N. O.

I.

, împotriva pârâtului C. J. B. -N.

, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care.

Se referă instanței că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat din data de 9 martie 2013 în baza art. 242 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cererii formulată de reclamantul N. O. I. în contradictoriu cu pârâtul C. J. B. -N. ,, privind perimarea acțiunii înregistrată sub nr._ din data de_ .

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 9 martie 2012 când cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, și că la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu prevederile art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu, iar potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai împlinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de 1 an, instanța urmează să constate perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 252 Cod procedură civilă raportat la art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă:

Constată perimată acțiunea introdusă de către reclamantul N. O. I. cu domiciliul în municipiul B. str. V. L. nr.19, bl.8, sc.A, ap.13, județul B. -N. împotriva pârâtului C.

J. B. -N.

cu sediul în municipiul B. str. P. P. R. nr. 1, jud. B. -N. . Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. A. P. I. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 566/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale