Decizia civilă nr. 663/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.663/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. T.
Judecător: I. -M. L. Judecător: L. -A. C. Grefier: R. B. M.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul P. I. împotriva sentinței civile nr. 10974/_ pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei
C. -N., privind și pe intimatul M. C. -N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art.159¹ alin. 4 Cod proc. civ. raportat la art. 2 pct.3 Cod proc. civ. Totodată, constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat intimatului.
Recurentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, susținând oral motivele de recurs și arată că el nu a fost și nu este proprietarul construcției demolate.
Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr. 10974/_ pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. I., cu domiciliul în C. -N., str. D., nr. 105, ap. 33, jud. C., în contradictoriu cu intimata: PRIMĂRIA M. C. -N. - DP
C. C. -N., cu sediul în mun. C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 3340 încheiat la data de_ de
P. C. C. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 3340 încheiat la data de_ de P. C. C. -N. a fost sancționat contravențional petentul P. I. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 6, alin. 14 din H.C.L. 191/2009.
În fapt, s-a reținut că la data de_, ora 9,00, s-a constatat că petentul a abandonat - depozitat - cantitate însemnată de moloz rezultat de la demolarea unei construcții în piața de comercializare a produselor agrare.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se in noțiunea de "acuzație in materie penala";, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
În consecința, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, in cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus in fata unei "acuzații de natura penala"; in sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 in ansamblul sau, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
Instanța reține că în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de
"prezumție de nevinovăție"; presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.
În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflecta în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația in care fapta este constatata personal, cum este și situația în cauza de față - fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator - procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de
prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt pe care constituie o limita rezonabila în aplicarea prezumției.
În cauză, instanța procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției constată că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. 2/2001.
Mai mult, instanța reține că petentul nu a contestat legalitatea procesului- verbal, singurele obiecțiuni formulate de aceasta vizând temeinicia procesului-verbal. Pe cale de consecință, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat este legal întocmit, bucurându-se astfel de prezumția de
temeinicie astfel încât revine petentului sarcina de a dovedi netemeinicia acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, dat fiind faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Astfel, legal citat petentul nu a solicitat probe pentru a face dovada susținerilor menționate în cuprinsul plângerii contravenționale, susțineri, care în lipsa oricărui suport probator rămân la nivelul unor simple afirmații, care nu pot produce nici un fel de consecințe juridice.
Față de cele expuse anterior, în temeiul dispoz. art. 32 și urm. din O.G. nr.
2/2001 instanța a respins ca neîntemeiată plângerea petentului.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, petentul P. I.
, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, în motivare arătând că nu este proprietarul construcției demolate, din care a rezultat molozul depozitat în piața de comercializare a produselor agrare, astfel încât procesul-verbal trebuia întocmit pe proprietarul construcției demolate, respectiv S.C. "D. & D. "; S.R.L.
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, respectiv reținând în mod corect, pe de o parte, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar pe de altă parte că petentul P. I. nu a administrat probe de natură să combată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.3340 încheiat la data de_, aflat la fila 13 din dosarul de fond.
Argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul soluției pronunțate sunt pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost combătute prin motivele de recurs formulate
de recurentul P. I. (care nu a fost sancționat contravențional pentru demolarea construcției, ci pentru faptul că a depozitat moloz în piața de comercializare a produselor agrare, fapt constatat cu propriile simțuri de către agentul constatator, care a și efectuat cu această ocazie mai multe fotografii, aflate la dosarul de fond, ce confirmă starea de fapt reținută în procesul-verbal contestat). În acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de recurs prezentate de recurent nu diferă de susținerile acestuia în fața primei instanțe.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul P. I., împotriva sentinței civile nr. 10974/2012 pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul P. I., cu domiciliul în C. -N., str. D., nr. 105, ap. 33, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 10974/_ pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, L. -A. C. |
Grefier, R. B. M. |
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: A. Moș