Decizia civilă nr. 6755/2013. Contencios. Refuz soluționare cerere

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 6755/2013

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător DP Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr. 2054 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimații C. LOCAL AL MUN.C.

N. PRIN S. P. DE I. LOCAL PENTRU A. P., având ca obiect refuz soluționare cerere soluționare plângere.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare prin care se solicită respingere recursului ca neîntemeiat.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 2054 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL MUN.C. N. PRIN S. P. DE I. LOCAL PENTRU A.

P.

, ca neîntemeiată.

În considerente se reține că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL MUN.C. N. PRIN S. P. DE I. LOCAL PENTRU A. P. ,

a solicitat constatarea nesoluționării de către pârâtă în termenul legal a plângerii prin care a solicitat anularea dispozițiilor referatului nr.355331/_ prin care s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere a terenului nr.2709/1133/_, referat ce i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr.275643/_ .

Reclamantul a arătat că este beneficiarul contractului de închiriere susmenționat pentru locul de parcare cu garaj, situat în C. -N., Calea Dorobanților nr.97, jud.C. și că prin adresa nr.275643/_, anexa 1, i

s-a comunicat faptul că prin referatul nr.355331/_ s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere cu motivarea că ar fi încălcat obligația de a nu schimba destinația terenului ocupat cu parcare, copertină sau garaj.

Reclamantul a mai arătat că a formulat plângere împotriva referatului de mai sus, însă pârâtul nu a soluționat plângerea, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

De asemenea, a susținut că a respectat destinația terenului respectiv și că nu se poate proba desfășurarea unei alte activități pe locul de parcare, cum ar fi aceea de depozitare marfă, Schimbarea destinației poate fi reținută doar în cazul dovedirii desfășurării cu o anumită periodicitate a unei alte activități sau a deservirii terenului pentru alte scopuri, iar o activitate sporadică, în speță dovedită printr-o singură ieșire în teren, nu face dovada schimbării destinației și nu îi poate fi imputată în mod legal ca atare.

Reclamantul a învederat că pentru împrejurarea că a lăsat pentru câteva ore produse în garaj, aflându-se într-o situație de urgență, nu poate fi sancționat cu măsura unilaterală a rezilierii contractului, avându-se în vedere și vechimea relației contractuale.

Pârâtul C. Local al Municipiului C. -N., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că în urma controlului efectuat s-a constatat că locul de parcare cu garaj închiriat de reclamant era utilizat ca depozit de articole de marfă pentru comercianții care își desfășoară activitatea în P-ța Mărăști.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul contractului de închiriere a terenului nr.2709/1133/_ situat în C. -N., calea Dorobanților nr.97.

În urma controlului efectuat în teren s-a constatat că locul de parcare cu garaj închiriat de reclamant era utilizat ca depozit de articole de marfă pentru comercianții care își desfășoară activitatea în P-ța Mărăști.

În conformitate cu prevederile Cap.II, art.2.11 din Regulamentul de închiriere pentru parcări, garaje sau copertine, aprobat prin HCL nr.25/2011, este interzisă schimbarea destinației terenului ocupat cu parcare, copertină sau garaj, sub sancțiunea restrângerii unilaterale a abonamentului sau rezilierii contractului de închiriere a terenului.

Prin referatul cu nr.355331/2011, s-a propus rezilierea contractului de închiriere nr._ începând cu data de_ .

Referatul este însoțit de doua fotografii care certifica starea de fapt reținută de inspectorul de specialitate din cadrul S. ui public de interes local pentru administrarea parcărilor.

Art. 2.11 din Regulamentul de închiriere a terenului pentru parcări, garaje sau copertine aflate pe domeniul public sau privat al municipiului C.

-N. stipulează: "este interzisă schimbarea destinației terenului ocupat cu parcare, copertină sau garaj, sub sancțiunea retragerii unilaterale a abonamentului (sau rezilierii contractului de închiriere a terenului), cu restituirea sumelor în avans în conformitate cu art. 2.2 din prezentul regulament";.

In analiza actului administrativ atacat s-a reținut că acesta a fost emis în considerarea stipulațiilor care reglementează domeniul de închiriere a terenului pentru parcări, garaje sau copertine aflate pe domeniul public sau privat al municipiului C. -N., în consecință a fost respinsă acțiunea.

Împotriva sentinței a declarat recurs

C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii atacate, in sensul admiterii cererii asa cum a fost formulata, respectiv: să se constate ca

nesolutionata de către parata in termenul legal plângerea sa prin care a solicitat anularea dispozițiilor referatulului nr.355331/_ prin care s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere a terenului nr.2709/1133/_

, referat ce i-a fost adus la cunoștința prin adresa nr.275643/_, cu consecința anularii referatului nr. 355331/_, menținerii dispozițiilor si efectelor contractului de închiriere a terenului nr. 2709/1133/_ si obligării paratului la plata cheltuielilor de judecata efectuate pentru judecata fondului conform chitanței ce a fost depusa cu cheltuieli de judecata in recurs conform chitantei anexate.

În motivarea recursului arată că o prima critica a hotărârii atacate este aceea, ca aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art.304, pct.7, C.Pr.Civ., fiind lipsita de suport probator si legalifiind pronunțata cu nerespectarea dispozițiilor art.261, al. 1, pct.5, C.Pr.Civ.

Conform dispozițiilor articolului mai sus amintit, orice hotărâre judecătoreasca trebuie sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile paraților, repectiv sa cuprindă in motivarea sa toate argumentele care au format, in fapt si in drept, convingerea instanței de judecata cu privire Ia soluția pronunțata, aspecte care sa-ti reflecteze, pe de o parte, susținerile si apărările pârtilor, iar pe de alta parte, dispozițiile legale in vigoare aplicabile raportului juridic dedus judecații.

Astfel instanța de fond retine, in câteva fraze ca si argument de respingere a cererii sale, fără a analiza toate piesele dosarului si fara a Ie corobora, un singur argument si anume articolul 2.11 din Regulamentul de închiriere a terenului pentru parcări, garaje sau copertine aflate pe domeniul public sau privat al municipiului C. -N. .

Prin incheierea de ședința din 15 octombrie 2012 i s-a pus in vedere paratei sa răspundă la niște intrebari esențiale in rezolvarea cererii sale dedusa judecații.

  1. Daca s-a incheiat proces verbal de constatare a faptului ca a fost schimbată destinația garajului.

  2. Daca s-a întocmit referat cu privire la schimbarea destinației garajului.

  3. Sa depună fotografii sau documente cu privire la garaj - datate si certificate pentru evenimentele constatate.

Răspunsul paratei aflat la fila 35 din dosar vine in ajutorul său, practic aceasta îi dă dreptate afirmând ca, citez: "din evidentele S. ui P. de I. Local pentru A. P. nu rezulta existenta unui proces verbal de constatare a unei stări de fapt care a dus la rezilierea contractului de închiriere, respectiv Proces verbal de constatare a faptului ca a fost schimbata destinația garajului. Actele existente in evidentele serviciului mai sus menționat sunt: Referatul nr.355331/_ privind rezilierea contractului de închiriere a terenului ocupat cu garaj, fotografie cu bunurile depozitate in garaj nedatata, adresa nr.275643/_ ";.

Astfel, fără a corobora articolul amintit cu răspunsul paratei la interogatoriu, instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșita. Atâta vreme cat paratul recunoaște ca in evidentele lui nu exista un proces verbal de constatare a stării de fapt care sa duca la rezilierea contractului si ca fotografia făcuta in momentul întocmirii referatului nu poarta o data, rezulta fara putința de tăgada ca rezilierea contractului de închiriere a fost făcuta in dauna sa. Cata vreme a dovedit ca destinația garajului nu a fost schimbata, ca a depozitat doar o singura data bunuri acolo si ca nu s-a întocmit un

proces verbal in baza căruia parata sa rezilieze contractul de închiriere consideră ca este îndreptățit a modifica hotărârea atacata.

Verificarea care s-a făcut in teren a fost unica si nu poate proba constanta desfășurării unei alte activități pe locul de parcare cum ar fi aceea de depozitare marfa. Schimbarea destinației poate fi reținuta doar in cazul dovedirii desfășurării cu o anumita periodicitate a unei alte activități sau a deservirii terenului pentru alte scopuri. O activitate sporadica, in speța dovedita printr-o singura ieșire in teren deci intr-o singura zi insa care nu poate fi probata de parata, nu face dovada schimbării destinației si nu îi poate fi imputata in mod legal ca atare.

Examinând recursul instanța constată următoarele:

Sentința recurată este motivată în fapt și în drept, astfel că instanța de contencios poate efectua un control al acesteia, nefiind incident motivul de nemotivare a hotărârii.

Potrivit art. 2.11 din Regulamentul de închiriere pentru parcări, garaje sau copertine aflate pe domeniul public sau privat al Municipiului C.

-N. aprobat prin HCL nr. 25/2011,";este interzisă schimbarea destinației terenului ocupat cu parcare, copertină sau garaj, sub sancțiunea retragerii unilaterale a abonamentului sau rezilierii contractului de închiriere a terenului";.

Recurentul arată că există doar o singură constatare a faptului că a depozitat marfă în garaj, ori dispozițiile legale nu sancționează o faptă după periodicitatea cu care este comisă, ci faptul că ea a fost comisă chiar și o singură dată.

Folosirea chiar o singură dată a garajului în alt scop decât cel pentru care îi este destinația, echivalează cu o schimbare a destinației acestuia și astfel sunt incidente prevederile legale sus arătate.

Actele încheiate de intimată contestată săvârșirea faptei de către recurent.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge recursul declarat de C. M. împotriva sentinței civile nr. 2054 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de C. M. împotriva sentinței civile nr. 2054 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. I. A.

C.

I.

D.

P.

M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: A. Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6755/2013. Contencios. Refuz soluționare cerere