Sentința civilă nr. 2380/2013. Contencios. Refuz soluționare cerere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2380/2013

Ședința publică din data de 10 Decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A. S.

E.

în contradictoriu cu pârâta P. O. S. B.,

având ca obiect refuz soluționare cerere. La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că reclamantul nu a depus la dosar cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, astfel cum s-a dispus prin încheierea anterioară de judecată.

Reclamantul arată că insistă în acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței judiciare gratuite, precizând că a comunicat unui avocat toate actele necesare.

Față de nedepunerea la dosar, în termenul acordat, a cererii privind acordarea ajutorului judiciar și a actelor în dovedirea acesteia, instanța pune în discuția părții prezente excepția tardivității introducerii plângerii , excepție invocată în ședința publică din data de_ .

Reclamantul solicită instanței a se admite cererea formulată inițial, precizând că își susține acțiunea astfel cum a fost formulată, nu poate să pună concluzii pe excepția invocată de instanță.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul A. S. E. în contradictoriu cu pârâta P. S. B. a solicitat comunicarea unui răspuns la cererea privind furnizarea informațiilor referitoarea la adoptarea unui regulament vizând modalitățile de închiriere sau vânzare a locuințelor proprietatea orașului, cerere înregistrată sub nr.5437/_, la care nu a primit niciun răspuns.

În drept, nu s-a invocat niciun temei legal.

Pârâta P. orașului S. -B. nu a depus întâmpinare și nu a delegat reprezentat în instanță.

Analizând, cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția tardivității introducerii plângerii, invocată din oficiu, pornind de la dispozițiile art.7 și 22 alin.1 din Legea nr.544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, instanța reține că: " (1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării

, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor";, iar în cazul în care " o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7

";, instanța putând obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. În speța dedusă judecății, cererea cu privire la care reclamantul pretinde că nu a primit niciun răspuns a fost înregistrată la P. orașului S. -B. sub nr.5437/_

, până la

1

momentul introducerii acțiunii -_, trecând cca. 10 luni, astfel că este evident că termenul de 30 de zile stabilit de legiuitor, calculat potrivit art.7, a fost cu mult depășit, considerente pentru care se va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, cu consecința respingerii ca tardivă a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A. E. S. în contradictoriu cu pârâta P. orașului S. -B. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Respinge ca tardivă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. E.

S.,

domiciliat în S. -B., str. G., nr.1, bl. 1, ap. 2, jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâta P. orașului S. -B.,

cu sediul în S. -B., str. I., nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. L. M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ / 4 ex

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2380/2013. Contencios. Refuz soluționare cerere