Sentința civilă nr. 2660/2013. Contencios. Refuz soluționare cerere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2660/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.
Pe rol fiind soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
A.
, împotriva pârâtului Penitenciarul Vaslui
, având ca obiect refuz soluționare cerere.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 decembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a cărei pronunțare a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru termenul de azi, când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, ulterior precizată de către domnul avocat desemnat să apere interesele reclamantului prin efectul admiterii cererii de ajutor public judiciar (prin încheierea din_ ), reclamantul L. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Vaslui, obligarea pârâtului la comunicarea informațiilor si documentelor solicitate prin petiția adresată acestuia (înregistrată la Penitenciarul Bistrița, în plic închis, sub nr. 26489), respectiv o copie a convenției încheiate de depozit încheiat de Administrația Națională a Penitenciarelor cu Banca Comercială Română SA potrivit prevederilor art. I al Protocolului nr. 217754/2007 privind consemnarea veniturilor realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, acestea fiind informații de interes public cu raportare la Legea nr. 544/2001.
Reclamantul mai relevă faptul că răspunsul la petiția formulată prezintă interes general pentru toate persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, aflate în acceași situație.
La primul termen de judecată (_ ), instanța, din oficiu, în raport de conținutul adresei nr. 6201 din_ emisă de BCR SA (f. 48 dosar), a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
Prin notele de ședință depuse prin apărător, reclamantul solicită respingerea excepției invocate din oficiu, ca nefondată.
În motivarea poziției procesuale astfel exprimate, se arată că acțiunea formulată are ca temei L 544/2001 si raportat la art. 2 lit b):" prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;" coroborat cu disp. art. 5 alin 1 lit e) " e)sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;"" informațiile solicitate de către reclamant se subscriu sferei de aplicare a legii. Mai mult decât atât art. 6 din același act normativ arată:,, (I)Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public.(2)Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. " In acest context reclamantul a depus la dosar și făcut dovada că a solicitat instituției chemate în judecată să i se comunice acele informații, informații de interes public. Condiția existenței unui interes în promovarea unei cereri de chemare in judecata cu raportare la ipoteza unei acțiuni întemeiată pe disp.L 544/2001 trebuie privită nuanțat în contextul în care așa cum arată însăși legea anterior menționată vorbim despre un interes public. Simplul refuz de a se răspunde unei petiții a reclamantului sau refuzul de a soluționa în mod favorabil o cerere a reclamantului dă naștere unui interes al acestuia de a promova o atare acțiune.
1
In al doilea rând reclamantul a indicat că în timpul privării de libertate în baza muncii prestate o parte din sumele de bani câștigate în penitenciar sunt depozitate la bănci. In acest sens art. 172 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 275/2006 (lege privind executarea pedepselor) aprobat prin HG 1897/2006 arată Art. 172: Gestionarea sumelor de bani aparținând persoanelor private de libertate (l)Sumele de bani corespunzătoare cotei de 90% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă a persoanei și pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Lege.(2)Sumele de bani corespunzătoare cotei de 10% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă nominală și se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.(3)In cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din cota de 30% care îi revine acesteia conform art. 62 alin. (1) Ut. a) din Lege se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare." Reclamantul arată că este interesat de a cunoaște informațiile solicitate întrucât o parte din sumele de bani câștigate se depozitează in depozite bancare iar comunicarea informațiilor privind dobânzile la care de depozitează bani prezintă un interes pentru dansul întrucât chiar acesta muncește în penitenciar si câștigă sume de bani.
Analizând excepția lipsei de interes invocată din oficiu, în mod prioritar - potrivit prevederilor art. 248 C.pr.civ. - prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de persoană privată de libertate, sens în care, potrivit prevederilor art. 172 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 275/2006 aprobat prin HG 1897/2006, sumele de bani corespunzătoare cotei de 90% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă a persoanei și pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Lege. Sumele de bani corespunzătoare cotei de 10% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fișa contabilă nominală și se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.
La data de_ a fost încheiat Protocolul nr. 217754/2007 privind consemnarea veniturilor realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate între BCR SA și Administrația Națională a Penitenciarelor, obiectul protocolului fiind încheierea, între unitățile teritoriale ale băncii și unitățile subordonate ANP a convențiilor de depozit colateral pentru consemnarea veniturilor realizate de persoanele private de libertate (f. 3).
Din adresa nr. 6201/_ transmisă reclamantului de către Banca Comercială Română SA
- Sucursala V. (f. 49), rezultă că între pârâtul Penitenciarul Vaslui și BCR Sucursala V. nu a fost încheiată convenția de depozit colateral pentru consemnarea veniturilor realizate de persoanele private de libertate. Se mai menționează în mod expres și faptul că, în aceste condiții, nu s-a aplicat tariful preferențial de comisioane stipulat în Protocol.
Existența interesul legitim este o condiție de exercitare a acțiunii civile de drept comun ce se impune a se verifica și în litigiile deduse instanțelor de contencios administrativ, aspect ce se întemeiază pe prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul completării dispozițiilor acestei legi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile. În același timp, art. 22 din Legea nr. 544/2001, reglementând procedura soluționării plângerii persoanelor care se consideră vătămate în drepturile lor prevăzute de legea privind liberul acces la informațiile de interes public, face trimitere la instanța de contencios administrativ.
Printre trăsăturile pe care trebuie să le îmbrace interesul legitim se numără și aceea de a fi actual, condiție ce se impune a fi verificată în raport cu momentul introducerii acțiunii.
Or, câtă vreme adresa mai sus menționată relevă faptul că, pe de o parte, convenția solicitată de reclamant nu a fost încheiată, iar pe de altă parte, că reclamantului, urmare a neîncheierii convenției, nu i s-a aplicat tariful preferențial de comisioane stipulat în Protocolul 217754/_, tribunalul constată, contrar susținerilor reclamantului, că acesta nu justifică un interes legitim actual în exercitarea acțiunii.
2
Totodată, interesul invocat trebuie să aibă și un caracter personal, sens în care susținerea reclamantului în sensul că informația solicitată prezintă interes general pentru toate persoanele private de libertate aflate în situații similare nu legitimează reclamantul a formula plângerea ce face obiectul prezentului dosar în numele și pentru apărarea unui atare interes general. Mai mult decât atât, Legea contenciosului administrativ conține prevederi speciale cu privire la condițiile în care se poate invoca un interes legitim public, art. 8 alin. 1 ind. 1 prevăzând că "persoanele fizice și juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat";.
Cum în cauză, față de argumentele prezentate în cele ce precedă, instanța a reținut lipsa interesului legitim, actual și personal al reclamantului, prin efectul admiterii excepției invocate din oficiu, acțiunea exercitată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâtul penitenciarul V. urmează a fi respinsă ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei interesului, invocată din oficiu și, în consecință:
Respinge, ca fiind lipsită de interes, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L. A. , domiciliat în Bacău, str. Mioriței, nr. 21, sc.B, ap. 18, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Vaslui, cu sediul în V., str. A., nr. 2, jud. V. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.P.C prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Ana-C. A.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex
3