Decizia civilă nr. 6917/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6917/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 49 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N.
, în contradictoriu cu intimat C. J. DE A. DE S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizie de impunere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursule este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 26 aprilie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 49 din_ pronunțată în dosarul nr._ ale Tribunalului B. -N., s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. B. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_, C. de A. de S. B. -N. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 834 prin care a stabilit în sarcina reclamantului S.
I. obligația achitării sumei de 1731 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada_ -_ și a sumei de 1599,25 lei cu titlu de majorări de întârziere, sume stabilite în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr. 5282/95896/_, reținându-se că în intervalul 2005-2010 debitorul a realizat venituri din activități independente.
Prin decizia nr. 15/_ C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant (înregistrată sub nr. 16136/_ ), motivat de faptul că debitorul face parte din categoria persoanelor care, obținând venituri din activitate independentă are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce
se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Nu are suport interpretarea potrivit căreia legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări.
Este real că, potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, "persoanele care nu fac dovada calității de asigurat"; (potrivit art. 212 alin. 1 "documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul";) "beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico- chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru";.
Aceasta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
Un argument în plus al obligativității asigurării îl constituie și acela că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a
documentelor justificative și a actelor de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/ 2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală.
Or, în raport de momentul de la care acesta începe să curgă potrivit prevederilor textului de lege menționat, respectiv "de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23";, susținerea reclamantului conform cu care pentru o parte din sume ar fi împlinit termenul de prescripție nu se fondează.
Totodată, a reținut instanța de fond, nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare și de atenționare a reclamantului, cât timp acesta din urmă, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul a mai reținut că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța
fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,,Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în
întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Coroborând prevederile legale sus citate, instanța constată, contrar interpretării realizate de reclamant, că pârâta emitentă a deciziei de impunere contestată are neîndoielnic calitatea de subiect al raportului juridic fiscal.
Totodată, s-a mai impus precizarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006, organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG nr. 150/2002 care conținea, cu privire la colectare, dispoziții similare celor prevăzute în Legea sănătății.
Relativ la criticile formulate de reclamant cu privire la pretinsele neregularități ale comunicării deciziei de impunere, instanța apreciază că nu prezintă relevanță în cauză aspectele legate de comunicarea titlului de creanță contestat, câtă vreme nu s-a invocat și pus în discuție tardivitatea formulării contestației impuse de procedura administrativă la care s-a făcut trimitere în cele ce preced, ci însăși legalitatea actului administrativ fiscal, apărările formulate de reclamant în acest sens putând fi eventual valorificate în cadrul dosarului având ca obiect contestația la executare silită, dosar în care se analizează legalitatea executării demarate în temeiul unui titlu de creanță care, în opinia reclamantului nu a devenit și titlu executoriu ca urmare a necomunicării legale a acestuia
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 15/_ și a Deciziei de impunere nr. 834/_, instanța de fond a respins ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul S. I. a declarat recurs,
solicitând instanței admiterea acestuia, casarea sentinței atacate ca nelegală și netemeinică, admiterea contestației și anularea deciziei nr. 15/_, iar pe cale de consecință anularea deciziei de impunere nr. 834/_ ca fiind nelegale și netemeinice.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că hotărârea recurată nu corespunde realității, este data cu aplicarea greșita a legii, se bazează pe motive contradictorii, instanța de fond interpretând greșit motivele contestației, a
schimbat natura si înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al contestației formulate.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod eronat că a solicitat sa se facă distincție intre S. loan, persoana fizica asa cum a fost emisa Decizia de impunere nr. 834/_, care nu are nici o obligație legala de a plați contribuții la fondul de sănătate si agentul economic persoana fizica autorizata care realizează venituri. De asemenea, reclamantul consideră că nu se încadrez in prevederile Legii 95/2006 modificata si completata prin OUG 125/2011, prin Legea 220/2011, deoarece nu este asigurat, nu are nici un contract încheiat cu casa de sănătate, nu a solicitat si nu a beneficiat de servicii de sănătate fara plată, nu am dovedit plata contribuției, nu a încheiat un contract de asigurare in vederea stabilirii si achitării contribuției. Mai mult nu a fost respectat dreptul prevăzut de art. 222 din legea 95/2006, cu privire la obligația CAS BN de a informa cel puțin o data pe an asiguratul asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personala, si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale, iar masurile de executare silita se iau în baza unui titlu de creanța valabil care devine executor in baza prevederilor art. 110, 141 cod procedura fiscala, iar legea 95/2006 nu conține nici o prevedere că executarea silita se poată face fara existenta unui titlu de creanța, împrejurare fata de care casa de sănătate BN nu poate adaugă la lege. Apoi, în perioada 2005- 2011 nu a beneficiat servicii asigurate prin casa de sănătate B. -N., nu i s-a comunicat si nu a primit decizie anuala de impunere la plata obligației către fondul de sănătate, iar sumele consemnate aferente anilor 2005-2007 sunt prescrise.
În aceea ordine de idei, reclamantul susține că C.A.S. B. -N. are protocol pentru venituri din anul 2007, dar nu a emis în mod legal anual decizii de impunere, iar anterior emiterii titlului de executare nu a fost somat sa depună declarații fiscale, nu a primit nici o notificare sau înștiințare de plata prin care sa i se aducă Ia cunoștința ca figurez cu debite, contribuții, dobânzi, penalități de intirzîere fata de casa de sănătate, emiterea acestuia este tardiva, titlului de executare fiind nul de drept. Creanța presupusa de CAS B. -N., înscrisă in titlul executoriu conține sume prescrise, nu este certa si lichida, nu rezulta din actul de creanța, art. 379 cod procedura fiscala;
În opinia reclamantului, titlul de creanța, respectiv decizia de impunere nr. 834/_ nu a fost comunicata in termen, respectiv cu respectarea art. 44 al. 2, prin prezentarea contribuabilului Ia sediul organului emitent pentru primire, prin remiterea sub semnătura de către persoane împuternicite, prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandata cu aviz de primire, precum și prin alte mijloace de comunicare fax, e-mail daca se asigură confirmarea primirii. Astfel, decizia de impunere nr. 834/_ a fost comunicată prin publicitate pe pagina de Internet www.casbn.ro prin afișare electronică, modalitate de comunicare pur formală, care nu îndeplinește condițiile legale de comunicare a actelor administrativ fiscale pentru a produce efecte în condițiile art. 45, al. 1, cod pr. fiscală și concomitent a fost afișată Ia sediul CASBN, contestatorul neavând posibilitatea de a lua cunoștință in termen de conținutul ei pentru a formula contestație.
Raportat la aceste argumente, reclamantul susține că instanța de fond nu a motivat si nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea de a se constata ca decizia de impunere nu a fost comunicata în termen pentru a-i da posibilitatea dreptului la apărare. Comunicarea prin publicitate în condițiile art. 95 cod procedură civilă, se dispune atunci când intimata dovedește că deși a făcut tot ce i-a stat in putință nu a izbutit să afle domiciliul contestatorului, iar din înscrisurile comunicate reiese că avea cunoștința adresei de domiciliu.
Având în vedere că nu s-a respectat procedura de comunicare legală a deciziei de impunere nr. 834/_, reclamantul apreciază că aceasta nu a devenit titlu executoriu în sensul prevederilor art. 141 al. 2 din OG 92/2003, drept urmare în considerarea prevederilor art. 172 și urm. din același act normativ se impune anularea ei.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, argumentat de faptul că reclamantul a fost identificat cu venituri realizate din profesii libere și comerciale, iar raportat la aceste venituri C.A.S. B. -N. a stabilit obligația de plată către FNUASS, iar reclamantul avea obligația de a-și declara veniturile și de a plăti în mod corespunzător contribuția, în temeiul Legii nr. 95/2006..
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Probele administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de recurs relevă caracterul legal și temeinic al soluției pronunțate de către judecătorul fondului și netemeinicia demersului de anulare a celor două acte administrative dedus judecății.
Astfel, așa cum a reținut în mod întemeiat prima instanță, ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, C.A.S. bistrița-N. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere nr. 834/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2005-2010 (f. 42 dosar fond). Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 16136/_ (f.37 dosar fond) a fost respinsă prin Decizia nr. 15 emisă de pârâtă la data de_ (f.51 dosar fond).
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat în baza stării de fapt și a normelor legale incidente că reclamantul-recurent a fost beneficiarul unor venituri realizate din activități independente, iar în această calitate, în virtutea prevederilor art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 îi revenea obligația plății contribuției la F.N.U.A.S.S.
Astfel, potrivit art. 208 din Legea nr.95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele acestui sistem constituie protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a
FNUASS. Aceasta se realizează în baza mai multor principii printre care și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS și principiul solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa arătând că: "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu principiul ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor";.
Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, Curtea reține că motivele de recurs vizând inexistența unui contract de asigurare care să constituie element util în procesul de evidențiere corectă a contribuțiilor este neîntemeiat, urmând a fi respins. De aceea, toate considerațiile de ordin teoretic vizând natura contractului de asigurare și condiționarea calității de asigurat de încheierea acestuia, sunt nefondate, urmând a fi înlăturate. În realitate, obligația se naște ,,ex lege,, independent de încheierea vreunui contract, iar respectivul contract are valențele unei simple operațiuni materiale de ordin administrativ. Reclamantul avea obligația ca persoană care realizează venituri din activități independente de a depune la C.A.S. C. declarații privind obligațiile sale în conformitate cu prevederile art. 215 alin. 3, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o așa încât pârâta-intimată a emis deciziile menționate ce fac obiectul litigiului, din oficiu.
Cât privește obligațiile accesorii, legea specială nr. 95/2006 face trimitere în ceea ce privește consecințele neachitării în termen a contribuțiilor datorate la FNUASS, la dispozițiile Codului de procedură fiscală. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform art.85 din Codul de procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat al statului, se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și art.86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal. Așa fiind, rezultă fără dubiu că art.119 din Codul de procedură fiscală, stabilește clar și precis faptul că pentru neachitarea la termenul legal de plată se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța respinge recursul declarat de reclamantul FODOR G. împotriva sentinței civile nr. S. I. împotriva sentinței civile nr. 49 din_ pronunțată în dosarul nr._ ale Tribunalului B. -N., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 49 din_ pronunțată în dosarul nr._ ale Tribunalului B.
-N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
GREFIER, A. B. |
Red.G.A.N./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M. .
