Decizia civilă nr. 72/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 72/2013

Ședința publică din 06 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V.

JUDECĂTOR: P. I. JUDECĂTOR: U. I. GREFIER: P. R. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de intimata-recurentă D. G. A F.

P. a județului B. -N. și recurenta A. F. P. S. -B., împotriva sentinței civile nr. 973 din_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. _

, în contradictoriu cu contestatorul-intimat N. V., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 23 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30 ianuarie 2013, respectiv 06 februarie 2013, când a hotărât următoarele:

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 973 din_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D. G. A F. P. B. -N. . A fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul N. V. în contradictoriu cu intimata D.

G. A F. P. A J. B. N. și A. F. P. S. B. și în consecință s-a dispus anularea în parte a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 10059 din_ și respectiv îndreptarea acestuia prin consemnarea corectă a tuturor datelor de identificare ale bunurilor imobile, constând din clădire în suprafață de 76,5 mp, subsol 25,5 mp, 123,5 mp, teren intravilan curte situat în orașul Sîngeorz- B., str. V. B. și 300 mp teren intravilan agricol arabil situat în orașul Sîngeorz- B., str. V. B., nr. 196 A, inclusiv cele redate în evidențele de publicitate imobiliară și cu consemnarea certă a pericolului concret pentru adoptarea acestei măsuri și s-a respins ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată formulată de către contestatorul N. V. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că N. V., a solicitat instanței în baza considerentelor expuse în cerere și prin intermediul hotărârii ce va fi pronunțată să dispună anularea executării silite declanșate de către intimata D. G. a F. P. a J. B. -N., cu consecința anulării procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 10059 din_ și respectiv ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor imobile constând din clădire în suprafață de 76,5 mp, subsol 25,5 mp, 123,5 mp, teren intravilan curte

situat în orașul Sîngeorz- B., str. V.

B.

și 300 mp teren intravilan agricol arabil

situat în orașul Sîngeorz- B., str. V.

B.

, nr. 196 A.

Analizând prioritar excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

D.G.F.P. B. -N. în cuprinsul întâmpinării cât si argumentele expuse în contradictoriu, instanța a respins ca neîntemeiată această excepție pe considerentul că această intimată reprezintă instituția care a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 5160/_, care a constituit premisa pentru emiterea procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 10059 din_ și în aplicarea acestei decizii, existând o legătură indisolubilă între cele două acte, tip cauză-efect. În consecință s-a apreciat că intimata are calitate procesuală pasivă în contextul în care reprezintă persoana pârâtului (a subiectului pasiv) obligat în raportul juridic dedus judecății si respectiv prin asimilare cu persoana de la care se pretinde un drept, respectiv persoana care în procedura executării silite a emis formele de executare propriu-zise.

Concomitent instanța a apreciat ca necesară efectuarea unei adrese pentru comunicarea actelor dosarului execuțional care au stat la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 5160/_ precum și a înscrisurilor interne elaborate pentru adoptarea acestei măsuri.

Reținând în analiza efectuată atât argumentele expuse în detaliu in considerentele contestației cât si măsurile adoptate de către organele fiscale instanța a apreciat în speță că prezenta contestație este întemeiată prin raportare la motivul ce vizează o corectă individualizare a bunurilor imobile prin necesitatea redării tuturor elementelor specifice reactualizate și de identificare cu date de CF, prin înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară.

Astfel s-a remarcat din verificarea procesului-verbal de sechestru asigurator că, s-a consemnat lacunar doar extrasul de CF vechi fără nr. top și alte indicii certe aspect care antrenează îndreptarea acestuia și consemnarea tuturor elementelor de identificare.

Concomitent se remarcă ca pertinentă critica privind evidențierea pericolului concret și nu în sens generic, prin raportare la dispozițiile art. 129 Cod procedură fiscală.

În consecință, raportat la starea de fapt expusă, considerentele redate, instanța a admis prezenta contestație la executare conform dispozitivului și cu incidența în drept a prevederilor art. 172-173 din OG 92/2003 - republicată privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 399 și următoarele, art. 401, Cod procedură civilă

și respectiv coroborat cu art. 41, 43, 44, 46 Cod procedură fiscală.

Cheltuieli de judecată nu s-au acordat, deoarece prin judecarea cauzei în lipsă și absența părților de la fondul cauzei, cât și a concluziilor scrise, această cerere exprimată generic în redactarea contestației, nu explică în detaliu din ce constau aceste cheltuieli, eventual taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta D.

G. a F. P. B. -N., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației la executare formulate și a menținerii ca temeinic și legal a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile 10059/_ întocmit de AFP Sânegorz B. .

În motivare s-a arătat că prin sentința civilă 973/2012 instanța de fond în mod greșit a admis contestația la executare formulată în cauză de către contestatorul N.

V. și a dispus anularea în parte a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile 10059/_, respective îndreptarea acestuia prin consemnarea

corectă a tuturor datelor de identificare ale bunurilor imobile, precum și cu consemnarea certă a pericolului concret pentru adoptarea acestei măsuri.

Se poate lesne observa că în reținerile instanței, raportat la starea de fapt instanța a considerat ca fiind întemeiată contestația la executare formulată. Pentru a reține în acest mod instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 172-173 din OG 92/2003 coroborat cu art. 399-401 Cod procedură civilă.

Raportat la soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată pe calea întâmpinării, instanța de fond, în mod greșit a respins ca neîntemeiată excepția invocată. Din analiza reținerilor instanței privitor la această excepție, rezultă că aceasta și-a întemeiat susținerile pe considerentul că DGFP a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurători. 5160/_, care a constituit premisa pentru emiterea procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile 10059/_ .

Reiterând cele prezentate pe calea întâmpinării depuse la dosarul de fond, solicită admiterea recursului astfel formulat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției astfel invocate. În prezentul litigiu, raportat la prevederile art. 33, alin 1 din OG 92/2003, între reclamant și pârâta DGFP BN nu a existat nici un fel de raport juridic, nefiind atacat un act emis de această instituție, astfel că nu există motive pentru a pronunța o hotărâre în contradictoriu cu recurenta.

Pe fondul cauzei, se solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința menținerii ca legal și temeinic a procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile 10059/_, emis în condiții de deplină legalitate de către AFP Sîngeorz-B. .

Instanța de fond în mod greșit a admis contestația la executare formulată de către contestatorul N. V. și a dispus anularea în parte a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bonuri imobile 10059/_, singurul motiv pentru care instanța a dispus în acest mod vizând "consemnarea lacunară, doar extrasul CF vechi, fără nr. top și alte indicii, aspect care antrenează îndreptarea acestuia și consemnarea tuturor datelor de identificare".

Raportat la prevederile art. 261 alin 5 Cod procedură civilă, se consideră hotărârea ca fiind greșită, în cuprinsul considerentelor și a reținerilor instanței, neexistând motivarea în drept a reținerilor privind consemnarea lacunară a datelor de identificare a imobilului asupra căruia AFP Sîngeorz-B. a instituit sechestrul asigurător. Mai mult decât atât la dosarul cauzei există o copie de pe încheierea 811/_ a OCPI BN-Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliara N., prin care este admisă cererea introdusă de AFP Sîngeorz-B., privind notarea în CF a dreptului de ipotecă în favoarea AFP Sîngeorz-B. . Se consideră că în speță procesul verbal de sechestru a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspectul formei cât și sub cel al fondului, BCPI N. efectuând în acest sens notarea dreptului de ipoteca asupra imobilului sechestrat, datele de identificare cuprinse în acesta fiind suficiente pentru identificarea, a procesului verbal atacat.

În drept s-au invocat disp. art. 304 și următoarele Cod proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă

, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este fondat.

Astfel, contrar statuărilor instanței de fond imobilele în litigiu sunt suficient identificate, respectiv nu numai cu nr. de c.f. vechi nr. 6392 ci și cu nr. top 5307/1

astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile contestat, din încheierea nr. 811/_ a OCPI B-N - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N. prin care a fost admisă cererea AFP S. B. și s-a dispus întabularea dreptului de ipotecă și din extrasul de CF depus la dosar (f. 27 verso și 34-35 din dosar jud.).

Însăși faptul că OCPI B-N - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N. a admis cererea prin încheierea menționată este o dovadă a faptului că imobilele au fost corect identificate deoarece în caz contrar această înștiințare ar fi dat o încheiere de respingere a cererii AFP S. B. .

De asemenea tribunalul reține că posibilitatea înstrăinării imobilelor de către debitorul contestator reprezintă un pericol real și nu doar un pericol general.

Celelalte motive la care părțile fac referire atât la instanța de fond cât și în recurs sunt aspecte de contencios fiscal care nu țin de contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar.

Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să admită recursul, să modifice sentința și să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul formulat de intimata-recurentă D.

G.

a F. P. B.

-N.

, cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B.

-N.

, în nume propriu și

pentru recurenta A.

F. P. S. -B., cu sediul în S.

B., str. I. ,

nr.2, jud. B. -N.

, împotriva sentinței civile nr. 973 din _

pronunțată de

Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ și, în consecință:

- modifică sentința recurată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de contestatorul N. V. , domiciliat în S. B., str. V. B., nr. 195A, jud. B. -N. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

V. C.

I. P.

I. U.

P. R.

A.

Red/dact: VC/VAH_ /4.ex

Jud. fond: P. A.T

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 72/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare