Decizia civilă nr. 771/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 771/R

Ședința publică din 05 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. B. - judecător

JUDECĂTORI: V. F.

V. P.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurentul - intimat I. DE P. AL J. M. , cu sediul în B. M., str. 22 D.

, nr. 37, împotriva sentinței civile nr.1393 din_ a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimat - petent P. G. I. , cu domiciliul în B. M., str. V. B., bl. 31, ap.26, județul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantului recurentului - intimat fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1393 din_, Judecătoria Baia Mare a admis plângerea formulată de petentul P. G. I., cu domiciliul în B. M., str. V.

B., nr. 31/26, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL

J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, jud. M., a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției seria CP nr. 1720189/_, întocmit de către intimat, a exonerat pe petent de plata amenzii în cuantum de 630 lei și a înlăturat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule și a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de judecată a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 1720189/_, petentului i s-a aplicat o sancțiune de 9 puncte amendă, în cuantum de 630 lei,

precum și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, în temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, pentru încălcarea dispozițiilor art. 48 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de_, ora 11:09, pe DJ108A Sîrbi, a condus autoturismul marca M. des ML 320 înmatriculat în Pennsylvania cu numărul de înmatriculare LACI 2, în partea din față având o plăcuță cu însemnul M. des Benz, cu viteza de 102 km/h (+52), fiind înregistrat pe caseta T124, de aparatul radar montat pe auto MAI 29360.

Instanța a constatat că în înregistrarea video depusă de intimat la dosar (f.23) nu se poate observa numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Instanța are în vedere și dispozițiile art. 3.5. din Ordinul nr. 301/_ privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, potrivit cărora « înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia ».

Instanța reține că, în lumina prevederilor legale mai sus enunțate, în cazul contravenției constând în depășirea limitei legale de viteză, dovada săvârșirii faptei nu se poate realiza doar prin procesul-verbal de contravenție, întrucât această faptă nu poate fi constatată prin propriile simțuri de către agentul de politie, ci este necesar un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic. Cu alte cuvinte, instanța apreciază că este imperios necesar pentru proba acestei contravenții să existe o înregistrare radar care să respecte toate condițiile prescrise de lege, inclusiv aceea de a identifica autovehiculul prin numărul de înmatriculare. Cum în cauza de față nu există o astfel de înregistrare radar, instanța apreciază că nu s-a dovedit faptul că petentul a circulat cu viteza de 102 km/h.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă, intimatul IPJ M., susținând în esență, prin reprezentant, că din imprimarea CD-ului se poate observa ora la care a fost surprins în trafic autovehiculul petentului, numărul de înmatriculare și viteza de 102 km/h, cu care se deplasa.

În consecință a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

Recursul este nefondat.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv din procesul- verbal de constatare a contravenției potrivit căruia petentul nu recunoaște fapta întrucât nu i s-a prezentat imaginile radar precum și din CD-ul vizionat de către instanța de fond și cea de recurs, nu rezultă că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa, neputându-se observa numărul de înmatriculare al autovehiculului său.

Constatând că instanța de fond admițând plângerea petentului, a pronunțat o sentință legală și temeinică, tribunalul urmează a respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

RESPINGE

ca nefondat recursul declarat de intimatul IPJ M. ,cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, împotriva sentinței civile nr.1393 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.0. .

Președinte, J. ecător, J. ecător,

  1. B. V. F. V. P.

    în concediu de odihnă semnează președintele instanței

    G. ier,

    1. O.

Red.N.B. /_

Tred. O.M.O./_ / - 2ex

J. ecător la fond D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 771/2013. Anulare proces verbal de contravenție