Decizia civilă nr. 496/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.496/R/2013
Ședința publică din 17 aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: P. Urs
Judecător: I. -M. L. Judecător: A. -C. Ț. Grefier: L. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul M. M. I. împotriva sentinței civile nr. 15427/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul I. DE P. J. C. și intervenienții P. M. L., SC G. A. S.A., SC A. A. S.A., SC A.
SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, avocat R. Herțeg și intervenientul P. M. -L., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care tribunalul, constată că recursul este la primul termen de judecată, astfel, în baza art. 159 indice 1, alin.4 Cod procedură civilă, din oficiu își verifică competența și stabilește că este competent, general, material și teritorial la soluționarea recursului, conform prevederilor art.2, pct.3 din Codul procedură civilă.
T. ul constată că recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este comunicat, motivat.
Reprezentantul recurentului, avocat R. Herțeg și intervenientul P. M. -L. arată că nu au cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului, avocat R. Herțeg solicită instanței admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii formulate și a anulării procesului-verbal de constatare a contravenției ca nelegal și vădit netemeinic. Susține oral motivele de recurs.
Intervenientul P. M. -L. arată că lasă la aprecierea instanței hotărârea care se va pronunța. Precizează că a fost prezent la fond la al doilea termen de judecată și solicită cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare conform facturii din data de_ (fila 17 dosar).
T. ul reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr.15427/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă plângerea contravențională formulată de contestatorul M. M. I., cu domiciliul în C. -N., str. T., nr.19, ap.8, jud.
C., împotriva procesului verbal de contravenție seria CC, nr.8170433 încheiat la data de_ de către IPJ C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C. -N., str. T., nr. 27, jud. C. și cu intervenienții forțați P. M. L., cu domiciliul în C. -N., str. V., nr.19, bl.C3, ap.19, jud.C., SC G. A. SA, cu sediul în B., str. M. E., nr.45, sector 1, SC A. A. SA, cu sediul în B., str. N. T., nr.3, Bl.M101, sector 3 și SC
A. SA, cu sediul în C. -N., str. H., nr.59-63, ap.5, jud. C. . S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție seria CC, nr.8170433 încheiat la data de_ de către IPJ C., contestatorului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 402 RON echivalentă a 6 puncte amendă conform articolului 101, alin.3, lit.a raportat la articolul 120, aliniatul 1, litera i din RAOUG 195/2002, reținându-se că în data de_, ora 13, contestatorul a condus auto marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe str. Mecanicilor din localitatea C. -N., iar la intersecția cu str. Conductorilor a intrat în manevra de depășire peste linia simplă continuă intrând în coliziune cu autovehiculul cu nr._ care schimba direcția de deplasare spre stânga, spre str. Conductorilor.
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este obligată din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat sub aspectul legalității, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Contestatorul a invocat caracterul incorect al încadrării în drept a stării de fapt, susținând că art.120, aliniatul 1, litera i nu există în OUG 195/2002, dar instanța reține că un text legal purtând exact aceste elemente de identificare există în Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și el vizează tocmai starea de fapt reținută în sarcina contestatorului întrucât art.120, aliniatul 1, litera i din RAOUG 195/2002 interzice depășirea când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere. În aceste circumstanțe, instanța apreciază că menționarea în cuprinsul procesului verbal de contravenție a OUG 195/2002 în loc de RAOUG 195/2002 nu a
cauzat contestatorului nici o vătămare întrucât în calitatea sa de conducător auto, acesta nu se poate prevala de necunoașterea normelor din legislația rutieră.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în procesul-verbal contestat. Contestatorul s-a apărat invocând culpa exclusivă a conducătorului autovehiculului pe care l-a depășit, susținând că acesta ar fi circulat lent pe marginea drumului și cu avariile pornite, schimbând direcția de mers în timp ce contestatorul se afla în depășire, dar instanța reține că aceste elemente ale stării de fapt nu sunt de natură a exonera contestatorul pentru efectuarea unei manevre de depășire într-o zonă în care depășirea era interzisă din cauza marcajului rutier cu linie simplă continuă. De altfel, contestatorul nu a negat niciodată prezența liniei continue în zona în care a efectuat depășirea. A susținut în schimb lipsa indicatorului cu semnificația depășire interzisă, însă acest aspect este oricum irelevant cât timp exista deja marcaj continuu. În plus, din descrierea faptei din cuprinsul procesului verbal contestat, instanța reține încă o ipoteză care conferă faptei contestatorului caracter contravențional sub aspectul aceleiași contravenții reținute în sarcina sa și anume ipoteza prevăzută de art.120, aliniatul 1, litera a din RAOUG 195/2002 care interzice depășirea în intersecții cu circulația nedirijată. Interogatoriul încuviințat față de intervenientul forțat, dar la care acesta a refuzat să răspundă, lipsind la termenul de judecată stabilit în vederea administrării acestei probe, deși a fost legal citat în acest scop, nu a dovedit o stare de fapt contrară celei sancționate contravențional.
Potrivit dispozițiilor articolului 1169 din Codul civil, contestatorului îi revenea sarcina de a face dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal, dar întrucât nu s-a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate în procesul verbal atacat, instanța consideră că la data și la ora constatării contravenției, contestatorul a comis contravenția reținută în procesul verbal contestat și în mod corect s-a stabilit în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 101, alin.3, lit.a raportat la articolul 120, aliniatul 1, litera i din RAOUG 195/2002.
Potrivit dispozițiilor articolului 101, aliniatul 3, litera a din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III a de sancțiuni nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, iar potrivit dispozițiilor articolului 98, aliniatul 4, litera c din OUG 195/2002, clasa a III a de sancțiuni constă în de la 6 la 8 puncte amendă. De asemenea, conform articolului 120, aliniatul 1, litera i din RA OUG 195/2002, se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.
Dar în temeiul articolului 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu articolul 38 aliniatul 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța apreciază că sancțiunea aplicată contravenientului în cuantumul stabilit prin procesul-verbal contestat este necesară
pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice conform OUG 195/2002, fiind astfel temeinică.
Opinia instanței are la bază prevederile articolului 5 aliniatul 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale articolului 21 aliniatul 3 din același act normativ conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și scopul urmărit. Instanța reține sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate împrejurarea că a fost aplicată sancțiunea contravențională echivalentă limitei minime a punctelor de amendă din clasa de sancțiuni corespunzătoare, dar și atitudinea contravenientului care a refuzat în mod neîntemeiat asumarea răspunderii pentru fapta comisă, poziție care denotă inexistența unei urme rezonabile de regret pentru încălcarea unei importante norme de conduită rutieră menită să asigure siguranța tuturor participanților la traficul rutier. Având în vedere aceste elemente, instanța apreciază că gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului justifică sancțiunea aplicată contravenientului.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 34, aliniatul 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către contestator în contradictoriu cu intimatul împotriva procesului-verbal seria CC, nr.8170433 încheiat la data de_ de către IPJ C., actul de constatare și sancționare a contravenției atacat de contestator fiind legal și temeinic.
Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs, în termenul legal, recurentul
M. M. -I., care a solicitat modificarea în întregime a hotărâri atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate și anulării procesului-verbal de constatare a contravenției, în motivare fiind reiterate practic considerentele care au stat la baza plângerii contravenționale adresate instanței de fond, în plus recurentul precizând faptul că intimatul I.P.J. C. nu a dovedit existența faptei, identitatea persoanei care a săvârșit-o și vinovăția acesteia, astfel cum s-a statuat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (contravenția fiind "o acuzație în materie penală";, recurentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală, în speță prezumția de nevinovăție).
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect, pe de o parte, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității, de dispozițiile art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și că petentul M.
M. -I. nu a administrat probe de natură să combată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție seria CC nr.8170433/_ aflat la fila 7 din dosarul de fond, iar pe de altă parte că sancțiunea contravențională aplicată este just individualizată, cu respectarea dispozițiilor art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din
O.G. nr.2/2001.
Argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul soluției pronunțate sunt pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate. În
acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de recurs prezentate de recurent nu diferă de susținerile acestuia în fața primei instanțe.
Referitor la susținerile recurentului privind sarcina probei în materie contravențională tribunalul constată că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se in noțiunea de "acuzație in materie penala";, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
În consecință, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul proceselor având ca obiect plângere contravențională, întrucât contravenientul se vede pus in fata unei "acuzații de natura penală"; în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 în ansamblul său, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
T. ul reține că în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de
"prezumție de nevinovăție"; presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.
În ceea ce privește sarcina probei, conform principiului statuat de art. 1169
C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, tribunalul consideră ca una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie sa fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, cum este și situația în cauza de față - fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator - procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
T. ul apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea
procesului-verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Față de cele menționate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul M. M. -I., împotriva sentinței civile nr. 15427/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
Totodată, tribunalul va respinge cererea formulată de intervenientul P. M. -
A., privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, având în vedere împrejurările că intervenientul nu a solicitat cheltuieli judiciare în fața instanței de fond și nici nu a formulat recurs în cauză.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul M. M. -I., cu domiciliul în C. -
N., str. T., nr.19, ap.8, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 15427/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Respinge cererea formulată de intervenientul P. M. -A., privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013
Președinte, P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, L. C. |
Red. M.L./C.B./2ex. Jud. fond: Moț M. -G.
