Sentința civilă nr. 3649/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 3649/2013
Ședința publică din data de 4 martie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta SS E. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat Codruța R. Husar G., iar pentru pârâtă se prezintă consilier juridic G. Crăciun.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse în probațiune ca fiind legală, pertinentă și utilă soluționării cauzei și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta reclamantei depune practică judiciară și solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, precizând faptul că plata unor accesorii nu se poate fi pusă în sarcina reclamantei în lipsa unor înștiințări prealabile, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii reclamantei pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SS -E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. să se dispună anularea Deciziei nr. E 593/_, anularea Deciziei de impunere din oficiu nr.236515/1/_ pe perioada 2007-2011; anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 236515/2/_ prin care s-au stabilit în sarcina sa accesorii pentru perioada 2007-2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Decizia de impunere din oficiu nr.236515/1/_ prin care s-a stabilit contribuția datorată FNUASS pentru perioada 2007-2011 în sumă de 7228 lei și Decizia de impunere din oficiu nr.236515/2/_ prin care s-au stabilit accesorii în sumă de 4639 lei se impun a fi anulate, fiind emise cu aplicarea greșită a normelor legale. Reclamanta a mai arătat că, în calitate de persoană fizică autorizată, nu a încheiat vreun contract cu pârâta și nici nu a depus declarația prevăzută de Ordinul 617 în această calitate nici în anul 2007 și nici până în prezent iar în lipsa contractului prevăzut de norma legală aplicabilă, nu se poate reține existența vreunui titlu de creanță și nici a unui titlu executoriu. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind
depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale și că nu primit nicio înștiințare din partea pârâtei, nefiind îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de lege. Reclamanta a susținut că în ceea ce privește accesoriile stabilite în sarcina sa, pe perioada cuprinsă între_ -_ îi erau aplicabile prevederile Ordinului 221/2005 și nu puteau calcula contribuții în sarcina sa, respectiv că nu se impune plata de majorări, dobânzi sau penalități de întârziere iar în perioada 2007-2011 nu a primit nicio comunicare referitoare la necesitatea declarării veniturilor și achitării contribuțiilor la FNUASS. Totodată, s-a menționat că asupra debitelor restante se pot aplica doar majorări nu și penalități de întârziere, respectiv că în conformitate cu prevederile art.120 C.pr.fisc. nu se puteau percepe cumulat atât majorări de întârziere cât și penalități de întârziere, cel puțin până la_ .
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. de S. a județului C., a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit (filele 30-34). Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între
C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
Începând cu anul 2007, reclamanta SS E. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 236515/1/_ și nr.236515/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011 (filele 24, 25).
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (filele 17-22), respinsă prin Decizia nr. E 593/_ (filele 13-16), iar acum atacă în contencios administrativ toate aceste acte administrative fiscale.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Această prevedere legală a făcut, într-adevăr, obiectul excepției de nelegalitate soluționate în sensul admiterii de către Curtea de Apel C., prin Sentința nr. 269/2010. Această sentință a fost, însă, modificată prin Decizia nr. 3878/2010 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție, prin care s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 iar până la acest moment nu există o decizie a vreunei instanțe de contencios administrativ de anulare a textului legal menționat.
De asemenea, deși prin cererea introductivă reclamanta a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate, în cursul procesului a precizat că se folosește de argumentele dezvoltate doar pe fondul cauzei și nu prin intermediul excepției.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamanta se prevalează de nerespectarea dispozițiilor art. 83 alin. 4 din lege, conform cărora "nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate";, dar condiționat de înștiințarea prealabilă a persoanelor cu privire la obligativitatea depunerii declarației: "stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale";.
Tribunalul apreciază că nerespectarea acestei proceduri nu este de natră a afecta legalitatea deciziilor de impunere emise. Astfel, obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea declarațiilor, iar nerecunoașterea obligativității plății acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează contravine principiului nemo censetur ignorare lege.
Astfel, reclamanta nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
Referitor la Decizia de impunere din oficiu nr. 236515/2/_ , în materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamanta este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
În fine, cât privește susținerea reclamantei că până la data de_ Codul de procedură fiscală nu permitea cumularea penalităților de întârziere cu majorările de întârziere, se observă că pârâta nici nu a procedat la acest cumul, rubrica standard din decizia de impunere fiind "dobânzi/majorări de întârziere";, dar aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile legale incidente.
De asemenea, un eventual calcul eronat al accesoriilor trebuia indicat în mod concret de reclamantă și probat cu o lucrare de specialitate, însă nu s-au propus probe în acest sens.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.
E.,
cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. A., nr. 42, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. de asigurări de sănătate a județului C.
, cu sediul în C. -N.
, str. C., nr. 5, jud. C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 593/_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 236515/1/_ și nr. 236515/2/_ .
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red.AGC/tehn.MG 4 ex. 08.04.13
