Sentința civilă nr. 2548/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.2548

Ședința publică din 23 mai 2013 Instanța constituită din: Președinte: C. D., judecător

C. C., grefier

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta D. A., cu domiciliul în J., str.G., nr.3, bl.O1, et.2, ap.12, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A

O. J.,

cu sediul în J., str.1 D. 1989, nr.4, județul Sălaj și pârâta-chemată în garanție A.

F. PENTRU M. - M. M.

, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr.294, corp A, având ca obiect anulare act administrativ - restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, constatând că aceasta s-a conformat obligației legale ce ii incumbă de a achita taxele judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol și a dat curs solicitării de a depune în susținerea acțiunii promovate decizia de calcul al taxei pe poluare și dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru U.E.. De asemenea, se constată că aceasta a atașat înscrisurilor depuse scrisoarea medicală prin care face dovada stării de sănătate pe care a reclamat-o în cuprinsul cererii de repunere pe rol.

Se invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru

M. și excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.15336 și a chitanței seria nr.TS5 nr.1942248 emise de pârâta A. F. P. a O. J. la data de_ . Raportat la obiectul cererii și a actelor de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare, urmând ca odată cu fondul cauzei să se pronunțe asupra excepțiilor invocate din oficiu și asupra

excepției inadmisibilității acțiunii invocate prin întâmpinare.

Deliberând, reține că:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea formulată de către reclamanta D. A., cu domiciliul în J., str.G., nr.3, bl.O1, et.2, ap.12, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A O. J., cu sediul în J., str.1 D. 1989, nr.4, județul Sălaj și pârâta-chemată în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. , cu sediul în B., sector 6, S. I., nr.294, corp A, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei și a chitanței, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de suma de 860 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

In fapt s-a arătat că a achitat suma cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării autovehiculului său.

Apreciază că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, făcând referire la jurisprudența CJCE în această materie.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 148 Constituția României.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 7, 8 din Legea nr. 554/2004, art.

148 Constituția României, Codul de procedură fiscală.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece dispozițiile OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa de poluare, nu contravine legislației comunitare, ci dimpotrivă respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .

În cauză s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamantul nu a parcurs procedura administrativ fiscală prevăzută de art. 207 și urm. Cod procedură fiscală și nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004.

S-a mai invocat excepția inadmisibilității cererii în anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM.

Analizând cu precădere excepțiile invocate

, instanța reține cu privire la:

- excepția inadmisibilității anulării deciziei de calcul emisă de AFP, că legalitatea acestui act nu poate fi cercetată de instanța de contencios administrativ pe cale directă în procedura contenciosului administrativ, întrucât decizia nu a fost atacata pe procedura specială derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin contestația prevăzută de art. 205 și urm. din O.G. 92/2003 republicată cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare excepția inadmisibilității va fi admisă și în consecință cererea privind anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.15336 și a chitanței seria nr.TS5 nr.1942248 emise de pârâta

  1. F. P. a O. J. la data de_ urmează a fi respinsă.

    • excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru M.

      , că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, autoritatea fiscală competentă are în atribuție stabilirea taxei de poluare, verificarea, colectarea și executarea silită, iar faptul că ulterior colectării taxelor sumele sunt distribuite unui alt beneficiar, în speță Administrației F. pentru M., nu îi atrage acestei instituții calitatea procesuală pasivă în acțiunea introdusă de reclamantă pentru restituirea taxei. Prin urmare, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru M.

      și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. .

    • excepția inadmisibilității acțiunii

      , că prin decizia Î. nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii cu motivația că reclamantul nu a atacat un act administrativ în sensul definit de Legea nr. 554/2004, tribunalul reține că introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens.Pentru aceste motive instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii;

În privința fondului acțiunii, față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achitat la Trezorerie suma reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul proprietatea sa, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, conform chitanței și dovezii de înmatriculare, anexate la dosar.

Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP, fără a primi un răspuns favorabil.

Tribunalul constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că

dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

CJUE s-a pronunțat și în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, inclusiv versiunea în baza căreia s-a achitat taxa de către reclamant în prezenta cauză, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Tribunalul reține că hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza care a generat sesizarea, ci în toate cauzele similare deduse judecății și produc efecte retroactive. În acest sens sunt dispozițiile art. 267 TFUE potrivit cărora interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci în prezenta cauză încă de la data de_, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare achitată de reclamant a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE.

Tribunalul va mai reține că în conformitate cu prevederile art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

De asemenea, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

Pentru aceste motive cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

În privința cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, având în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga A. F. pentru M. să achite în favoarea pârâtei A. F. P. Z. suma reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data achitării ei și până la data plății efective.

Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității, pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.

Admite excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante și a chitanței de plată a taxei, în consecință respinge cererea reclamantului privind anularea acestora.

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.

Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta D. A., cu domiciliul în J., str.G., nr.3, bl.O1, et.2, ap.12, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A

O. J.,

cu sediul în J., str.1 D. 1989, nr.4, județul Sălaj și pârâta-chemată în garanție A.

F. PENTRU M. - M. M.

, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr.294, corp A,și, în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 860 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A.

F. pentru M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 860 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante restituită reclamantului, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului 39, 30 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 mai 2013.

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C.

C.

C.

DC/DC/_ /5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2548/2013. Contencios. Anulare act administrativ