Decizia civilă nr. 8242/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8242/2013
Ședința publică din data de 09 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M.
G. D. C.
Pe rol judecarea recursurilor declarat de reclamanta C. ANA M. și pârâtul I. Ș. AL J. M. împotriva sentinței civile nr. 4545 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții G. Ș. V. DE S. și B. L., având ca obiect - anulare act administrativ.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de_ se înregistrează originalul dovezii care atestă plata taxei judiciară de timbru datorată de reclamantă pentru recursul promovat.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4545 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C. Ana M. în contradictoriu cu pârâții I. Ș. al județului M., G. Ș.
V. de S., B. L. și în consecință a fost anulată în parte hotărârea Consiliului de administrație cu privire la dispozițiile prin care s-a respins cererea reclamantei de a-și exprima acordul privind titularizarea acestuia; anulată în parte hotărârea consiliului de administrație al pârâtului I. Ș. al J. M. adoptată în ședința din data de_ prin care s-a soluționat contestația reclamantei, respins cererile de anulare a deciziei nr.1935/_ și încadrare a reclamantei pe postul cu cod 1769.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin decizia nr.259/_ a inspectorului școlar general al pârâtului I. Ș. al J. M. (ISJ), depusă în copie la filele 109-137 din dosarul inițial ,în a cărei Anexă figurează la fila 131 din dosar, reclamanta C. Ana M., cu numele de familie P. anterior căsătoriei, a fost repartizată pe catedra de limba și literatura română de la pârâtul G. Ș. V. de S., postul cu cod 2164, prin continuitate pentru suplinire pentru perioada_ -_, așa cum rezultă din adresa nr.5508/_ emisă de către pârâtul ISJ M. (fila 20).În cuprinsul acestei
adrese se mai menționează că "pentru cadrele didactice repartizate pe posturi/catedre rezervate continuitatea pentru suplinire încetează la data revenirii pe post/catedră a titularului";. Decizia a fost emisă întrucât reclamanta a participat la concursul de titularizare pe postul de limba și literatura română la sesiunea de examene din iulie 2010 și a obținut nota 8,05. În anul școlar 2010-2011 reclamanta și-a continuat activitatea la G. Ș. V. de S., pe postul cu cod 2164, perioadă în care pentru punerea în aplicare a art. 253 din Legea educației naționale nr.1/2011 M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în continuare MECTS) a emis în data de_ Instrucțiunea nr.3/_ pentru punerea în aplicare a art. 253 din Legea educației naționale nr.1/2011(în continuare Instrucțiune).
Se impun unele precizări cu privire la reglementarea legală aplicabilă cauzei deduse judecății și modul corect de interpretare al acesteia.
Potrivit art.1 alineatul 1 din acest act normativ cadrele didactice netitulare ,calificate, încadrate în învățământul preuniversitar prin suplinire în anul școlar 2010 - 2011, care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii 3 ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, au obținut cel puțin nota 7 (șapte) și au ocupat un post didactic/o catedră, devin titulare ale unității de învățământ respective dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții generale: 1) se certifică viabilitatea postului/catedrei și 2) consiliul de administrație al unității de învățământ respective este de acord.
În alineatul 2 al art.1 din Instrucțiune se stabilesc condițiile specifice, care se adaugă condițiilor generale din alin.1, în care poate deveni titular cadrul didactic calificat care a obținut cel puțin nota 7 la concursul național unic de titularizare și a ocupat un post didactic/catedra ocupat(ă) prin suplinire într-o unitate sau două unități de învățământ cu personalitate juridică,în anul școlar2010-2011, în condițiile alin.1, cadrul didactic calificat care a obținut cel puțin nota 7 la concursul național unic de titularizare în ultimii trei ani.În alineatul 2 lit.b) se prevede în mod expres că titularizarea se solicită pentru un post didactic/o catedră care este complet), nu este rezervat și are o viabilitate de cel puțin 4 ani.
Articolul 1 transpune în mod exact conținutul art.253 din Legea nr.1/2011, cu următorul conținut la data la care a intervenit situația litigioasă dedusă judecății:";Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii 3 ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obținut cel puțin nota 7 și au ocupat un post/o catedră devin titulari ai școlii respective dacă:a) se certifică viabilitatea postului/catedrei;b) consiliul de administrație al școlii respective este de acord";. Cererea reclamantei s-a întemeiat pe titularizarea în specialitatea(calificarea) pentru care a obținut, conform Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul MECTS nr._, nota care îi permitea titularizarea pe un post/catedră vacantă la sesiunea de examene la care a participat, dar pe care nu s-a titularizat din alte cauze decât obținerea notei minime 7. Deși Ordinul MECTS nr._ nu este un act normativ accesibil, Anexa care îi detaliază conținutul fiind publicată, așa cum se prevede în art.1 din acest ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 bis,"; care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1";, întrucât pârâții G. Ș. V. de S. și ISJ M. au invocat conținutul acestui ordin în apărările pe care le-au formulat în cauză instanța a reținut legalitatea acestui act normativ sub aspectul
accesibilităților părților din prezentul litigiu.
Reclamanta s-a prevalat de condițiile de titularizare prevăzute în art.1 din Instrucțiune întrucât, așa cum instanța a reținut anterior, a obținut nota 8,05 la concursul de titularizare pe postul de limba și literatura română, la sesiunea de examene din iulie 2010.Așa cum se recunoaște în întâmpinarea pârâtului ISJ reclamanta nu a nominalizat în cererea de titularizare postul pe care îl solicită.
Prezumarea de către pârâți a solicitării postului cu codul 2164, pe care funcționa în mod efectiv reclamanta, nu are nici un fundament, fiind determinată de și de aprecierea greșită a dispozițiilor art.1 alin.2 lit.b) din Instrucțiune cu privire la condiționarea titularizării în mod exclusiv pe catedra pe care cadrul didactic suplinitor o ocupa în mod efectiv. Această apărare a pârâților este combătută și de poziția declarată în mod expres de către reclamantă, ulterior datei la care i s-a comunicat refuzul de titularizare,prin care a invocat existența altui post/catedre libere, aferent unui număr de 19 ore de limba și literatura română, care nu se suprapun postului cu codul 2164, post rezervat d-nei prof.Iusco Ilișca I., în concediu pentru îngrijirea copilului la acea dată.
Probele administrate în cauză susțin realitatea acestei afirmații a reclamantei, esențială pentru dezlegarea cauzei.
Aceste probe, care urmează a fi analizate detaliat în paragrafele următoare ale sentinței, confirmă că reclamanta s-a prevalat de condițiile specifice de titularizare de la alineatul 2 întrucât din contestația și sesizările adresate pârâților ulterior respingerii cererii de titularizare rezultă în mod neîndoielnic că a solicitat titularizarea pentru cele 19 ore libere viabile pe 4 ani, pentru care Consiliul profesoral al G. ui școlar V. de S., în ședința din data de_, a aprobat suplimentarea cu o nouă catedră/post de limba română(filele50-51), urmând să se procedeze la modificarea proiectului de încadrare pentru anul școlar 2011-2012.
Din procesul verbal al ședinței Consiliului profesoral al G. ui școlar V. de S. din data de_, la care reclamanta fost prezentă, rezultă că la acea ședință a participat și d-na prof.Iusco Ilișca I., aflată în concediu pentru îngrijirea copilului, titulara postului cu cod 2164, pe care reclamanta îl ocupa prin suplinire. Iusco Ilișca I. a menționat că revine la serviciu din data de _
, fiind prin urmare cert că reclamanta cunoștea că era imposibilă titularizarea pe acel post, care oricum era rezervat. Această probă susține și mai mult apărarea reclamantei și combate afirmația pârâților că ar fi solicitat titularizarea pe postul ocupat de Iusco I. .
Cele 19 ore libere, viabile la data de_ când s-a analizat cererea de titularizare a reclamantei, erau suficiente pentru a constitui o nouă catedră. Demersul pentru înființarea acesteia a și fost finalizat, așa cum rezultă din Proiectul de încadrare pe anul 2011-2012 nr.130/_ (filele140-174), înregistrat la ISJ M. sub nr.1784/_ și aprobat ulterior de către MEC conform adresei cu Anexe depuse la filele 90-93 din dosar. Noua catedră a fost identificată în nomenclator cu codul 1769, fiind ocupat la data de_, pe parcursul judecății, de către pârâta B. L. în favoarea căreia s-a emis Decizia de încadrare în funcție nr.1935/_ prin care a fost titularizată pe postul cu codul 1769(filele 84-86).
Concluzia care se impune este aceea că la data de_ ,respectiv_ când G. școlar V. de S. și ISJ M. au analizat cererea reclamantei de titularizare exista un post didactic/o catedră care nu era rezervat și cu o viabilitate de cel puțin 4 ani, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art.1 alin.2 lit.b) din Instrucțiune.
Pârâții au interpretat condițiile prevăzute în art.1 alin.1 și 2 din Instrucțiune în sensul de a condiționa titularizarea de catedra pe care cadrul didactic suplinitor o ocupa în mod efectiv. Această interpretare este discriminatorie și în contradicție cu scopul urmărit de legiuitor prin art.253 din Legea nr.1/2011, fără a impune nici în textul legii organice și nici în alineatul 1 cerința titularizării exclusiv pe postul ocupat efectiv.
În sprijinul acestei interpretări poate fi adus și un argument semantic. Textul art.1alin.1 din Instrucțiune și art.253 din Legea nr.1/2011 prevăd în mod expres că persoanele care îndeplinesc cerințele legii devin titulare ale
"unității de învățământ sau școlii respective"; iar nu pe postul pe care îl ocupau efectiv. Fiind un act normativ cu forță juridică inferioară, în temeiul principiului ierarhiei actelor normative prevăzut de art.4 din Legea nr.24/2000 Instrucțiunea poate doar dezvolta cerințele legii. Cauza dedusă judecății confirmă situația discriminatorie la care s-ar ajunge prin aplicarea ad literam a alin.2, singurul impediment pentru ca reclamanta să beneficieze de titularizare, după ce obținuse mai mult decât nota minimă 7, fiind acela că postul pe care îl ocupa în mod efectiv era rezervat, deși în aceeași unitate de învățământ exista un alt post liber.
Aprecierea instanței, în interpretarea art.1alin.1și2 este aceea că este suficient să existe un post/ catedră liberă și viabilă în unitatea în care a funcționat pentru continuitate prin suplinire cadrul didactic calificat care a obținut cel puțin nota 7.
Cea de a doua condiție cumulativ prevăzută de art.1alin.1 lit.b din Instrucțiune este cea a acordului pentru titularizare din partea consiliului de administrație al unității de învățământ .
Urmează a se constata dacă la data de_, aceasta fiind data limită până la care consiliile de administrație ale unităților de învățământ erau obligate potrivit art.2 din Instrucțiune să analizeze cererile individuale și să comunice inspectoratului școlar acordul/refuzul de titularizare, reclamanta îndeplinea sau această a doua condiție generală cumulativă.
Cu privire la semnificația juridică a acestui acord instanța apreciază că în planul procedurii contenciosului administrativ acordul prevăzut de art.1 din Instrucțiune are caracterul unei propuneri conforme. Procedura în care se materializează titularizarea este prevăzută în art.2-4 din Instrucțiune și confirmă caracterul de act administrativ complex a deciziei de titularizarea și implicit al refuzului de titularizare. De aceea, legea conferă în mod expres valoarea juridică a unei propuneri cu caracter imperativ acordului de titularizare din partea consiliului de administrație. Astfel, în art.3 din Instrucțiune se prevede în mod expres că se întocmesc de către comisiile de mobilitatea din cadrul inspectoratelor școlare listele finale care cuprind cadrele didactice propuse pentru a deveni titulare, liste supuse pentru validare consiliului de administrație al inspectoratului școlar de către consiliul de administrație din cadrul unității de învățământ.
Din conținutul acestei reglementări rezultă că este obligatoriu a fi înscrise pe liste numai cadrele propuse pentru a deveni titulare, fără ca inspectoratul școlar care le validează să poată schimba componența acestei liste.
Prin urmare, viciile de legalitate care ar afecta propunerea materializată refuzul de titularizare a reclamantei, atrag implicit și ineficiența deciziei prin care s-a soluționat contestația reclamantei.
Prin adresa nr.130/_ (filele17-19) G. Ș. V. de S. comunică ISJ M., sub semnătura directorului, lista cu persoanele care au solicitat
titularizarea în care la poziția nr.3 figurează reclamanta, pe un post viabil pe 4 ani, cu 19 ore de limba română, pentru care se refuză titularizarea cu motivarea că este o catedră rezervată pentru Iusco Ilisca I. aflată în concediu pentru îngrijirea copilului(CIC) care revine la post din data de_ .
La data de_ pârâtul G. Ș. V. de S., sub semnătura directorului, îi comunică reclamantei refuzul de a-și da acordul pentru titularizare prin adresa nr.171/_ (fila38).
Ulterior, la data de_ se întrunește Consiliul de administrație care conform procesului-verbal de ședință (filele 178-180) hotărăște refuzul de titularizare a reclamantei.
Este neîntemeiată cauza de nulitate cu privire la nelegalitatea votului, invocată d e reclamantă, întrucât din numărul total de 9 membri din consiliu, toți prezenți, au votat favorabil pentru acordul de titularizare numai 4, fără a se întruni majoritatea simplă de jumătate plus unu care însemna 5 voturi
ISJ M. a validat această propunere, menținându-și poziția și la soluționarea contestației pe care reclamanta a formulat-o, înregistrată sub nr- 1741/_ (fila16-17,19 dosar inițial),contestație respinsă prin hotărârea Consiliului de administrație al ISJ M. din data de 10 martie 2011 (fila 21- 24 dosar inițial și fila 80 ).
Instanța constată neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul ISJ M. care este emitentul unuia dintre actele atacate în cauză.
Din conținutul procesului-verbal de ședință și al adresei ISJ M. nr.1946/_ -fila21 dosar inițial și fila 80-rezultă că s-a analizat cererea de titularizare a reclamantei prin raportare la condițiile de titularizare prevăzute în alineatul 1 al art.1 din Instrucțiune și s-a constatat că nu este îndeplinit condiția prevăzută la lit.b), adică acordul consiliului de administrație, fără a mai analiza cazurile de la alineatul 2.
Instanța a constatat că la data de_ când pârâtul G. Ș. V. de
S. a comunicat ISJ M. prin adresa nr.130/_ (filele17-19) refuzul de titularizare al reclamantei nu exista o hotărâre a consiliului de administrație, fiind dat de către director, cu încălcarea normelor de competență. În art.2 alin.1 din instrucțiune se stabilește termenul limită de_ până la care unitățile de învățământ erau obligate să se pronunțe asupra cererilor de titularizare. Adoptarea la_ a hotărârii de refuz nu poate acoperi acest viciu de procedură și atrage sancțiunea nulității hotărârii Consiliului de administrație al ISJ M. adoptată în ședința din data de_ prin care s-a soluționat contestația reclamantei întrucât s-a pronunțat în condiții nelegale, pe baza unei propuneri tardive și nu în ultimul rând neîntemeiate întrucât reclamanta îndeplinea condiția prevăzută în alineatul 1 al art.2 lit.b din Instrucțiune .
Contrar susținerilor pârâtului ISJ M. instanța apreciază că exprimarea acordului/refuzului de titularizare nu este absolut discreționară, ci trebuie motivată. Or, așa cum rezultă din conținutul procesului-verbal de ședință din_ (filele 178-180) Consiliul de administrație de la G. Ș. V. de S. nu analizează în nici un fel cererea reclamantei și nu se prezintă care sunt avantajele sau dezavantejele titularizării reclamantei. Dacă s-ar accepta că refuzul sau acordul nu trebuie motivat ar însemna că nu ar putea fi pusă în discuție legalitatea internă acestui act, cu atât mai mult cu cât exprimarea acestui acord are ca fundament un factor exclusiv subiectiv, ceea ce ar semnifica sustragerea absolută de la controlul în contencios administrativ.
Pe de altă parte, motivarea acestui refuz se regăsește în adresa nr.171/_ (fila38) prin care pârâtul G. Ș. V. de S., sub semnătura directorului, îi comunică reclamantei refuzul de a-și da acordul pentru titularizare prin adresa nr.171/_ (fila38) întrucât catedra ocupată cu codul 2164 este rezervată conform Proiectului de încadrare pentru anul școlar 2010- 2011. În paragrafele anterioare ale sentinței instanța a reținut și argumentat de ce pârâții nu trebuia să se raporteze la postul pe care reclamanta îl ocupa efectiv, ci la noua catedră identificată în nomenclator cu codul 1769,, a cărei
înființare a fost aprobată la_, ulterior cuprinsă în Proiectul de încadrare pentru anul școlar 2011-2012 care a și fost aprobat de către MEC .
Cât privește cererea de anulare a deciziei nr.1935/_ prin care pârâta B. L. a fost titularizată pe postul cu codul 1769(filele 84-86) întrucât la data la care aceasta a participat la concursul de titularizare postul nu era ocupat și nu s-a atacat legalitatea acestui concurs sub aspectul condițiilor de organizare. Anularea celor două acte dispusă prin această hotărâre nu este suficientă întrucât în materia contenciosului administrativ efectele desființării actului se produc numai pentru viitor potrivit art.23 din Legea nr.554/2004. În ceea ce privește cererea de titularizare a reclamantei pe post se impune respingerea acestui capăt de cerere în temeiul aceluiași text d e lege întrucât catedra solicitată pentru titularizare nu este liberă.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În susținerea celor solicitate a arătat în esență că reținerile instanței sunt greșite cu privire la decizia de titularizare pe postul cod 1796 Grup Ș. V. de
S. întrucât la data la care s-a participat la concurs postul era supus procedurii prevazute de art 253 din legea 1/2011 precum și cu privire la cererea de încadrare deoarece actele administrative fiind nule în toată perioada aparenței valabilității lor și efectele sunt afectate de nulitate iar pârâtul era doar aparent liber.
Prin recursul declarat pârâtul I. Ș. al județului M. a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței în ceea ce privește anularea hotărârii consiliului de administrație, soluționarea contestației iar procedând la rejudecare a fi respinse toate capetele de cerere.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că reținerile instanței cu privire la îndeplinirea condițiilor sunt greșite întrucât reclamanta nu îndeplinea condițiile care la face trimitere alin.2 al art.253 din Legea nr.1/2011 respectiv condițiile specifice stabilite prin instrucțiunea nr.3 din_ . În instrucțiune Instrucțiunea nr. 3 din 17 februarie 2011 se prevede la arț. 1 alin. 2 că
"începând cu data de 1 septembrie 2011, poate deveni titular pe postul didactic/catedra ocupat(ă) prin suplinire într-o unitate sau două unități de învățământ cu personalitate juridică, în anul școlar 2010-2011, în condițiile alin. (1), cadrul didactic calificat care, la data solicitării, îndeplinește cumulativ următoarele condiții specifice"
Reclamanta nu îndeplinea la data depunerii cererii o primă condiție care este enunțată chiar în cuprinsul aliniatului 2 care prevede că profesorii pot deveni titulari pe postul didactic pe care îl ocupă, și o a doua condiție prevăzută la art. 1 alin 2 țit. b care prevede că acesta trebuie să solicite un post didactic/o catedră care este complet(ă), nu este rezervat(ă) și are o viabilitate de cel puțin 4 ani.
Prevederile din Legea 1/2011 nu sunt în contradicție cu cele din Instrucțiunea nr. 3 din 17 februarie 2011 prima reglementând condițiile generale pentru titularizare iar cele din urmă condițiile specifice care au fost
emise de către M. Educației Cercetării și Sportului în aplicarea prevederilor din lege. Cele două categorii de condiții trebuie îndeplinite cumulativ așa cum rezultă chiar din prevederile Legii 1/2011.
Condițiile specifice enunțate anterior se regăsesc și în Ordinul 5560/2011 privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013 act normativ care este subsecvent însă este emis în același an cu Instrucțiunea nr. 3 din 17 februarie 2011.
Având în vedere prevederile legislative enumerate mai sus reclamanta nu putea solicita pentru titularizare un alt post vacant decât pe cel pe care îl ocupa la data solicitării.
De asemenea se arată că instanța reține în mod greșit că refuzul unității de învățământ de a o titulariza pe reclamantă s-a realizat în data de_ .
Cererea reclamantei a fost soluționată de către Consiliul de administrație al G. ui Ș. V. de S. la data de_ anexat la dosar fapt consemnat în adresele formulate de G. Ș. V. de S. . In procesul verbal al Consiliul de administrație al G. ui Ș. V. de S. din data de_ este menționat și motivul refuzului de titularizare și anume "se întoarce titularul pe post"
De asemenea există la dosar Procesul Verbal al Consiliului Profesoral din data de_ și adresa G. ui Ș. V. de S. nr. 130/_ adresată I. ui Ș. M. în care se precizează că d-na P. Ana M. nu întrunește condițiile pentru a se titulariza întrucât catedra este rezervată doamnei Iusco Ilisca I. . Prin adresa_ 11 G. Ș. V. de S. prin director a comunicat reclamantei decizia consiliului de administrație precum și motivarea ei. Urmare a solicitării reclamantei și pentru a veni în
întâmpinarea acesteia consiliul de administrație s-a întrunit și în data de_ pentru a discuta unele aspecte privitoare la cererea ei.
Reanalizarea cererii reclamantei de către consiliul de administrație al unității de învățământ nu este prevăzută de nici un text legal.
Ulterior prin întâmpinarea formulată I. Ș. al J. M. a solicitat respingerea recursului reclamantei în considerarea în esență că aceasta nu îndeplinea condițiile pentru titularizare respectiv nu se putea titulariza pentru cele 19 ore libere existente în școala deoarece art.1 alin.2 prevedea ca suplinitorii pot deveni titulari pentru catedra ocupată prin suplinire și nu pentru orice altă catedră.
Față de cele invocate verificând regularitatea sesizării în temeiul art.137 C.pr.civ. coroborat cu art.11, art.20 din Legea nr.146/1997, Curtea a pus în discuție excepția anulării ca netimbrate a recursului declarat de I. Ș. al J. M. apreciată ca întemeiată.
În acest sens în conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei iar conform art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar de 0,15 lei În temeiul art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul Consiliului local sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța
judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu au fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 40 dosar), lipsind taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar, instanța de
judecată urmează să dea eficiență disp. art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună în consecință.
Trecând așadar și la analiza argumentelor aduse prin recursul declarat de reclamantă prin prisma actelor dosarului și a normelor juridice incidente, Curtea reține următoarele:
Recurenta a participat la concursul de titularizare obținând nota 8,90 iar în acest context prin decizia nr.5508 din_ a fost repartizată prin continuitate prin suplinire pe postul de limba și literatura română de la G. Ș.
V. de S. în conformitate cu prevederile Legii nr.128/1997 și metodologia privind încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar.
Ulterior în condițiile modificărilor aduse prin Legea nr.1/2011 s-a adresat autorității în vederea titularizării iar demersul i-a fost respins în considerarea că nu întrunește condițiile deoarece titulara postului revine - catedra fiind rezervată și respectiv nu a obținut avizul.
În considerarea că raportat la cerințele cerute de lege refuzul este unul nejustificat reclamanta s-a adresat instanței.
Față de cele invocate intimații au susținut că refuzul nu este unul nejustificat deoarece catedra/postul este rezervat, titularul revenind și prin urmare condițiile cerute inclusiv de instrucțiuni nu sunt întrunite.
Plecând de la cele susținute instanța a reținut că actele au relevat existența postului viabil conform celor cerute de norme, ca nu a fost respectată procedura de analizare și comunicare listelor pentru validare și nu a motivat refuzul acordului titularizării.
Cele reținute de instanță cu privire la refuz și nelegalitatea actelor emise sunt corecte. Actul normativ invocat de părți Legea nr.1/2011 prin art.253 a statuat că personalul/cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii trei ani, anterior intrării în vigoare a legii, care au obținut cel puțin nota 7 și au ocupat un post/o catedră devin titulari ai scolii respective dacă: se certifică viabilitatea postului/catedrei; consiliul de administrație al școlii respective este de acord.
Totodată prin instrucțiunile nr.3/2011 de punere în aplicare a normei mai sus enunțate art.1 alin.1 s-a prevăzut ca personalul/cadrele didactice netitulare ,calificate, încadrate în învățământul preuniversitar prin suplinire în anul școlar 2010 - 2011, care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii 3 ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, au obținut cel puțin nota 7 (șapte) și au ocupat un post didactic/o catedră, devin titulare ale unității de învățământ respective dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții generale: 1) se certifică viabilitatea postului/catedrei și 2) consiliul de administrație al unității de învățământ respective este de acord.
Reiese din normele enunțate că poate deveni titular cadrul didactic care a obținut anterior la concursul unic de titularizare nota 7, este certificată viabilitatea postului iar consiliul de administrație este de acord.
Actele dosarului atestă că recurenta a obținut la concursul unic de titularizare nota 8,05- aspectul nefiind contestat de intimați. Mai atestă actele respectiv procesul verbal din_ că postul era viabil - existând 19 ore de limba română. Ca postul era viabil rezultă implicit și din actele ulterioare în contextul în care postul/catedra se considera vacantat și este trecut pe lista în vederea organizării concursului pe anul 2011. Tot astfel atestă actele că procedura vizând aprobarea nu a fost urmată în raport de calendarul instituit prin norme, și raportat la autoritatea competentă iar actul emis nu este
motivat. Sub acest din urmă aspect trebuie reținut că prin Rezoluția Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei nr. 77/31) cu privire la protecția individului în relațiile cu autoritățile administrative s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție în scopul protecției persoanelor fizice și juridice în procedurile administrative. Principiul IV din rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de așa natură încât să afecteze negativ drepturile, libertățile sau interesele - persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele ce stau la baza actului.
Se poate așadar observa din acte că procedura de avizare/aprobare a fost afectată, că postul era viabil context în care refuzul autorității de titularizare este unul nejustificat.
Legat de acesta au susținut intimații I. Ș. și G. Ș. că nu era întrunită cerința specifică cerută de alin-2 al art.1 din instrucțiuni întrucât a fost solicitat un post rezervat.
S. ținerea nu poate fi reținută deoarece titularizarea se poate face pe un post /catedră vacant,catedra nouă. Ori conform memoriului depus recurenta a solicitat titularizarea pe postul vacant /catedră noua viabilă pe patru ani.
Sub acest aspect proiectul de încadrare validat în ședința din_ atestă post/catedra completă 18 ore - mai exact 19 ore la limba și literatura română viabil 4 ani. Existența orelor vacante rezultă și din evidența statistică - descriere componență cadre posturi ocupate, lista cadre/posturi în care se specifică orele peste norma ale titularilor cât și orele libere.
Viabilitatea postului - orelor este data așa cum s-a mai arătat și din demersurile ulterioare făcute de instituția de învățământ pentru concursul unic de titularizare. Ori de vreme ce orele erau vacante și nu constituiau post/catedră rezervată susținerile intimaților așa cum a reținut și prima instanță sunt nefondate iar din această perspectivă soluția instanței de anulare a hotărarilor consiliului nu poate fi considerată greșită.
Cu toate acestea trebuie observat că reținerile instanței cu privire la celelalte petite sunt greșite. Actele dosarului au evidențiat existența unui post viabil care în condițiile procedurii instituite de art.253 din Legea nr.1/2011 putea fi ocupat de un cadru didactic ce a promovat anterior concursul național și cerut titularizarea în condițiile îndeplinirii cerințelor. În aceste circumstanțe câtă vreme exista un post viabil, cereri formulate pentru acesta, contestații vizând afectare procedurii de ocupare, postul nu putea fi declarat pentru un eventual concurs și nici nu putea fi emis un act de titularizare - scopul instituit de procedura neputând fi atins decât la rămânerea irevocabilă a unei hotărâri.
În plus actele dosarului și anume acordare calificativ/recomandare pentru continuitate evidențiază că acest post nu a fost efectiv ocupat de cadrul didactic declarat titular. Prin urmare în condiții de declarare/recomandare pentru continuitate nu se poate reține ca postul a fost ocupat și nu ar putea fi dispusă reintegrarea. Câtă vreme postul a fost evidențiat ca ocupat reținerile recurentei se vădesc fondate și vor fi admise.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr.1/2011 și art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul reclamantei și va modifica hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C. ANA M. împotriva sentinței civile nr. 4545 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul că admite în integralitate cererea de chemare în judecată.
Dispune anularea deciziei nr. 1935/_ emisă de pârâtul I. Ș. al J. M. și dispune încadrarea reclamantei în funcția de profesor titular la catedra de limba și literatura română, la G. Ș. V. de S. .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul I. | Ș. al J. | M. | . | |
Obligă pârâtul I. | Ș. | al J. | M. | să achite reclamantei C. |
Ana M. 2 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
F. | T. | M. | H. | D. M. |
G.
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_