Decizia civilă nr. 8347/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.8347/2013
Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurenta- pârâtă D. G. a F. P. C. împotriva sentinței deciziei civile nr.4457 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul- reclamant C. L. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reprezentantul intimatului- reclamant C. L. M., avocat Lăpușan Mihai Răzvan a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4457 din_ pronunțată de Tribunalului C. în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. L. M. în contradictoriu cu M. - A. - D. G. A F. P. A JUDETULUI C.
, și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr.501/_ și a Deciziei de impunere nr.51662/_ și 51662/_ emise de pârâtă.
Pârâta a fost obligată la 39,3 lei cheltuieli de judecata în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în perioada_ -_, reclamantul, împreună cu soția sa, a efectuat un număr de 5 tranzacții imobiliare, înstrăinând apartamente, astfel: în anul 2005, a efectuat 1 tranzacție imobiliară - înstrăinând locuință proprietate personală, în anul 2009 - 2 tranzacții imobiliare, în anul 2010 - 1 tranzacție imobiliară, în anul 2011 - 1 tranzacție imobiliare.
În urma verificărilor efectuate, D. G. a F. P. a județului C. a emis Decizia de impunere nr.51662/_, stabilind în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 22.007 lei, reprezentând TVA, 8.367 lei, reprezentând majorări de întârziere și 3.301 lei, reprezentând penalități de
întârziere. Contestația formulată de contribuabil împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin Decizia nr.501/_ a Direcției Generale a F. P. C. .
S-a reținut faptul că reclamantul datorează TVA pentru o singură operațiune economică, și anume cea aferentă contractului de vânzare cumpărare nr. 1457/_ în valoare de 231.656 lei, în condițiile în care celelalte operațiuni s-au reținut a fi cu caracter de continuitate fără ca la data depășirii plafonului de scutire .
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de organul fiscal și prezentată în paragraful precedent nu a fost contestată de reclamant.
Reclamantul nu a contestat realitatea tranzacțiilor efectuate, ci, în esență, aprecierea făcută de organul fiscal în sensul că operațiunile pe care le-a întreprins ar constitui o activitate economică prevăzută de art.127 alin.2 Cod fiscal și, deci, purtătoare de TVA.
Cu prioritate, reclamantul a invocat nulitatea actului, întrucât actul administrativ nu conține numele, prenumele și calitatea unei persoane împuternicite potrivit legii să reprezinte organul fiscal, nefiind semnate de către directorul general.
Legat de motivele de nulitate a deciziei contestate, s-a reținut că acestea nu subzistă, în condițiile în care decizia de impunere a fost aprobată și semnată de directorul executiv M. V. . Apoi, decizia conține și numele și prenumele organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția, este avizată de șeful de serviciu prin semnătură și aprobată de către conducătorul unității, așa cum s-a menționat mai sus. Pe cale de consecință, aceasta conține toate elementele prevăzute de art. 43 din OG 92/2003.
Principalul argument al reclamantului a fost că activitatea pe care a desfășurat-o timp de aproape 5 ani de zile nu este, în sensul art.127 Cod fiscal (care, deși a fost modificat în timp, a păstrat reglementarea de principiu), o exploatare de bunuri, în sprijinul tezei sale invocând faptul că simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun nu pot constitui o exploatare a unui bun în scopul obținerii de venituri, aceasta reflectându-se, mai degrabă, în activități de închiriere, concesiune, împrumut.
În primul rând, instanța a observat că, potrivit legislației fiscale în vigoare pe întreaga perioadă a desfășurării activității reclamantului, chiar dacă sub forme diferite, este supusă TVA orice persoană impozabilă, adică orice persoană care desfășoară o activitate economică, în această definiție intrând și activitățile de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (exprimare care reia întocmai prevederile art.9 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA), indiferent că operațiunile pot fi sau nu calificate drept comerciale, în sensul art.3 și 4 din Codul comercial, în vigoare la acel moment.
Apoi, instanța a analizat teza reclamantului potrivit căreia vânzarea de imobile efectuată în cauză nu este o exploatare a bunurilor, ci un act normal în contextul exercitării dreptului său de proprietate și, în acest context reclamantul nu ar avea calitatea de comerciant.
În calificarea activității desfășurate de reclamant, instanța a avut în vedere faptul că este vorba despre operațiuni izolate, ocazionale, și materializate în 5 de operațiuni de vânzare de imobile din care doar o operațiune a fost considerată de instituția pârâtă purtătoare de TVA. Prin urmare, în speță, reclamantul nu a desfășurat o activitate în care să fi învestit importante resurse financiare și umane (forță de muncă), specifice unei întreprinderi, în vederea construirii unor imobile noi, a căror înstrăinare să-i aducă profit maxim. Incontestabil, o asemenea activitate nu poate fi calificată economică, în sensul exploatării unor bunuri imobile (terenuri cumpărate sau închiriate/concesionate
pe care s-au construit clădiri și parcări) în scopul obținerii unor venituri cu caracter de continuitate, neintrând astfel sub incidența art.127 alin.2 din Codul fiscal.
Prin urmare, s-a reținut faptul că reclamantul nu poate fi considerat investitor imobiliar, și pe cale de consecință nu poate avea calitatea de comerciant, în accepțiunea art. C. Comercial.
În concluzie, instanța a apreciat că în mod nelegal și netemeinic organul fiscal a considerat că reclamantul este o persoană impozabilă în sensul art.127 din Codul fiscal și care, în perioada _ -_, a efectuat operațiuni care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantului, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 a fost admisă, restul argumentelor invocate de reclamant nu au mai fost analizate, neprezentând relevanță în raport de motivele de nelegalitate reținute a fi deja incidente în speță.
În temeiul art. 274 C.pr.civ a obligat pârâta la 39,3 lei cheltuieli de judecata în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declrat recurs pârâta D. G. A F.
P. C. solicitând
admiterea recursului, modificarea sentința recurate în sensul de a respinge acțiunea ca netemeinică și nelegală și menținerea Deciziei de soluționare a contestației nr. 501/2012 a DG.F.P. C., Decizia de impunere nr. 51662/_, Decizia de impunere nr. 51662/_, menținerea creanțelor contestate în cuantum de 22007 lei constând în T.V.A. și accesorii.
În motivarea recursului întemeiat pe prev.art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9, art. 3041Cod procedura civila, recurenta a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii.
În fapt, în speța dedusă judecații, reclamantul C. L. M. a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 501/2012 a D.G.F.P.
C., anularea Deciziei de impunere nr. 51662/_ și a Deciziei de impunere nr. 51662/_ .
Prin Sentința Civila nr. 4457/2013 a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. L. M. cu domiciliul în C. -N.
, str. Anton Pann nr. 28-30 ap.2, jud. C. și domiciliul procesual ales în C. -N.
, str. Academician DP nr. 24 s-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 501/2012 a D.G.F.P. C. și anularea Deciziei de impunere nr. 51662/_ precum și a Deciziei de impunere nr. 51662/_ . Argumentul de fapt și de drept indubitabil care a determinat raportul juridic fiscal este legat de faptul ca potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ a fost depășit plafonul de scutire de TVA de 35.000 euro plafon prevăzut de art. 152 alin (1) din Legea nr. 571/2003. Așadar esența problemei juridice, depășirea plafonului de scutire reglementat de art. 152 alin (1) din Legea nr. 571/2003 determina ca reclamantul sa devină plătitor de TVA începând cu_, nu a fost analizata de instanța. Potrivit legii, ulterior acestei date reclamantului îi revine obligația să plătească TVA pentru operațiunile impozabile (în speța este vorba de o singura operațiune - cea în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1457/_ ) Aceste motive de fapt și de drept nu au fost reținute de instanța și apreciază că în concret nu a fost soluționat raportul juridic și astfel soluția instanței nu cuprinde motive legate de aceștia .
Pentru a-și motiva în acest mod soluția, instanța nu a reținut niciun motiv de drept, niciun argument juridic.
Argumentele de fapt, deduse din expunerea stării de fapt de către reclamant, ca înstrăinările imobilelor nu i-ar fi adus profit maxim nu pot susține în niciun caz soluția de admitere a acțiunii.
Din contra, arată că raportul juridic supus controlului instanței de judecata a fost analizat pe cale administrativa iar prin Decizia de soluționare a contestației nr. 501/2012 a D.G.F.P. C. contestația a fost respinsa ca neîntemeiată. În soluția dată pe cale administrativă s-au indicat și s-au reținut expres atât argumentele de fapt cât și cele de drept însa soluția instanței nu a urmărit în niciun caz să cuprindă motive ilegale pe care se sprijină și care să fie apte să determine soluția de anulare a acțiunii administrativ atacat.
Din aceste rațiuni consideră că soluția instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină, apte să determine soluția de anulare a actului administrativ - fiscal.
În sensul celor arătate consideră că este necesar să reitereze obiectul prezentului contencios și anume Decizia de soluționare a contestației nr. 501/2012 a D.G.F.P. C. astfel ca soluția de anulare a acestuia trebuia să cuprindă motive legate de argumente legale concrete .
Singurul argument al instanței legat de calificarea activității desfășurate de reclamant, calificat în concret de către instanța că " reclamantul nu poate fi considerat investitor imobiliar" reprezintă un motiv străin de natura cauzei.
Așadar, în Decizia de soluționare a contestației nr. 501/2012 a D.G.F.P.
C. organul de soluționare a contestațiilor a reținut că în urma verificării efectuate, organul de inspecție fiscala a constatat că dl. C. L. M., a efectuat activități economice cu caracter de continuitate constând în 5 tranzacții imobiliare, operațiuni care se încadrează în dispozițiile art. 127 alin (1) și alin (2) din Legea nr. 571/2003.
Din prevederile legale incidente situației reclamantului, organul de inspecție fiscală a constatat că activitatea desfășurată de dl. C. L. M. reprezintă operațiune impozabila din punct de vedere al T.V.A. în conformitate cu prevederile art. 126 alin (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal coroborate cu prevederile pct. 2 alin (1) și (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Prin urmare, având în vedere operațiunile economice efectuate de către contribuabil precum și derularea lor în timp, se reține că acesta avea obligația să solicite organului fiscal înregistrarea sa ca plătitor de TVA, obligație pe care nu a dus-o la îndeplinire încălcând prevederile art. 153 alin (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 motiv pentru care organul de inspecție fiscală a procedat la stabilirea în sarcina contribuabilului a obligațiilor fiscale care fac obiectul acțiunii,.
Așadar, raportat la starea de fapt și normele legale incidente, se concluzionează că din punct de vedere fiscal, reclamantul intra în categoria persoanelor impozabile în conformitate cu prevederile art. 127 alin (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 iar activitatea desfășurată de dl. C. L. M. rezultă din exploatarea bunurilor corporale. De asemenea organul fiscal a procedat la calculul T.V.A. stabilind în mod concret procentul de TVA în funcție de fiecare contract în parte și a emis în mod legal și temeinic decizia de impunere.
Concluzionând asupra raportului juridic de drept fiscal arătă că obligația fiscală rezultă expres din dispozițiile art. 126 alin (1), art. 153 alin (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit textelor legale invocate, Operațiuni impozabile sunt reglementate
astfel
Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
operațiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)" iar art. 153 dispune astfel: "
"Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită în continuare înregistrare normală în scopuri de taxă, după cum urmează:... "
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 stabilesc la pct. 66 ca "(2) în aplicarea art. 153 alin. (1) din Codul fiscal, activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenționează să efectueze o astfel de activitate. Intenția persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare inițierii unei activități economice."
Așadar, sub aspectul obligațiilor care revin reclamantului, în mod legal și temeinic se constată că aceasta ar fi devenit plătitor de TVA începând cu data de_, obligație legală care nu a fost dusă la îndeplinire de către contribuabil. Din acest considerent în mod legal organul de inspecție fiscala a procedat la stabilirea de obligații fiscale în suma de 22007 lei iar majorările de întârziere au fost calculate conform dispozițiilor legale incidente și în consens cu principiul accesorium sequitur principale.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecații a schimbat natura ori înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia.
În considerentele hotărârii instanța a reținut ca singur argument al soluției sale că " reclamantul nu poate fi considerat investitor imobiliar", argument care nu are legătura directa cu obiectul contenciosului administrativ din prezentul dosar devreme ce condițiile descrise expres de lege și mai sus indicate confirma faptul ca acesta trebuia să se conformeze acestor dispoziții și să achite TVA.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă hotărârea este lipsita de temei legal.
Instanța a înlăturat fără nici un alt argument legal apărarea formulată respectiv ca din coroborarea dispozițiilor art. 126, art.127 Cod fiscal rezultă că persoana fizica reprezintă persoana impozabila în sensul titlului VI privind taxa pe valoare adăugata din Codul fiscal, în condițiile în care aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin (2) oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Potrivit prevederilor legale stipulate de art. 127 alin (1) și alin (2*) din Legea nr. 571/2003 persoanele fizice care efectuează activități în urma cărora obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau alte bunuri nu se considera ca desfășoară activitate economică și nu intră în categoria persoanelor impozabile, cu excepția situațiilor în care se constata că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în acest caz acestea dobândind calitatea de persoană impozabilă.
Astfel, singurul argument al instanței de fond, nesprijinit de vreo dispoziție legală, ca reclamantul nu a desfășurat activitate în care să fi investit
importante resurse financiare și umane(forța de munca) specifice unei întreprinderi, în vederea construirii unor imobile noi, a căror înstrăinare să-l aducă profit, nu este întemeiat deoarece TVA aferenta livrării unor apartamente este supusa legii fiscale indiferent daca aceste tranzacții îndeplinesc cerințele altor dispoziții legale .
Din punct de vedere fiscal, potrivit art. 14 din O.G. nr. 92/2003
"Veniturile, alte beneficii și valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale."
În al doilea rând, motivul că operațiunile desfășurate de reclamant nu pot fi cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A nu este întemeiat aceasta întrucât în situația în care o persoana fizică cumpăra și vinde succesiv bunuri imobile și obține continuu venituri din aceste activități, veniturile obținute se încadrează la operațiunile economice și se supun taxării din punct de vedere al TVA .
Soluția de admitere a acțiunii este infirmată de practica judiciară în domeniu în care în mod constant au fost respinse acțiuni în astfel de situații (anexam practica judiciara).
Intimatul reclamant C. L. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. De asemenea a solicitat cheltuieli de judecată
.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente în materie Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce privește starea de fapt din speta contrar celor retinute in decizia de solutionare a contestației atacate în speță în raportul de inspectie fiscala se indica faptul ca in anul 2006 reclamantul impreuna cu soția sa au cumparat un apartament pe care apoi in anul 2007 l-au si înstrăinat .In intervalul de timp 2006-2007 si păna în noiembrie 2008 reclamantul si soția acestuia nu au cumparat sau vandut alte imobile .
Ulterior în noimebrie 2008 reclamantul si sotia acestuia au cumparat 8 apartamente .Din aceste 8 apartamente 2 apartamente au fost înstrăinate în anul 2009 respectiv în martie si decembrie 2009 ,un apartament în anul 2010 si unul în anul 2011 .
Recurenta pârâta a apreciat ca aceste 5 vanzari trebuie privite impreună ca o singură activitate cu caracter de continuitate însă această concluzie este gresită si neconformă cu realitatea .
Astfel cumpararea apartamentului în anul 2006 si apoi vanzarea sa în anul 2007 este o activitate distincta si fără legătură cu activitatea desfasurata în anii 2008-2011.
In intervalul de timp 2006-2007 si apoi până la finele anului 2008 reclamantul si sotia sa au detinut doar un apartament pe care conform notei explicative dată în fața organelor de inspecție fiscala l-au folosit ca si locuinta personală si pe care l-au înstrainat .
În aceste conditii înstrăinarea unicului apartament detinut la un moment dat si lipsa oricarei alte activiti de înstrăinare timp de peste 1 an este o activitate ocazionala,izolata ,fara legatura cu activități ulterioare si nu o prima etapa dintr-o activitate desfasurata în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate fiind exclus ca în acel moment respectiv in anul 2007 reclamantul sa aiba proiecția clara a imprejurarii ca la finalul anului 2008 va cumpara alte apartamente pe care apoi la va vinde continuând practic activitatea începuta în anul 2007 și având în vedere ca nici în anul 2007 și nici în anul 2008 reclamantul nu a mai obtinut venituri din livrari de imobile .În consecință
vanzarea din anul 2007 este o activitate ocazionala fară legatură cu activitatea ulteriora a reclamantului si mai sus expusă.
In ceea ce privește apartamentele cumparate în anul 2008 în speta recurenta parata nu a stabilit în mod neechivoc că acesta cumpararare s-a realizat în scopul revanzării lor si că acest scop ar exista înca din anul 2008 ceea ce permite concluzia ca reclamantul a desfasurat o activitatea economică înca din acest an .
Astfel este posibil ca o persoană sa cumpere o serie de imobile doar în scopul investirii si conservării la o anumită valoare a sumelor de bani pe care le deține fara intenția la acel moment de a le revinde pentru a putea sustine ca intenționa prin acesta cumparare sa desfasoare o activitate economică ce intra in sfera TVA constand în revanzarea lor .Este adevărat ca o parte din aceste apartamente au fost revandute dar o parte din ele nu au fost astfel ca echivocul se mentine în speta neputandu-se asadar stabili in mod cert ca în noiemebrie 2008 reclamantul a început să desfasoare o activitate economica avand ca obiect revanzarea apartamentelor cumparate si ca astfel avea înca din acel moment proiectia ca va proceda la revinderea acestor apartamente in anii_ pentru a deveni incidente prevederile art. 153 alin. 1 lit a din Legea 571/2003 .De altfel nici organul fiscal nu a retinut incidența acestui text de lege ci a literei b a aceluiasi articol care vizează intregistrarea in scopuri de TVA dupa realizarea operatiunilor taxabile si nu anterior realizarii lor ceea ce inseamna ca in speta desfasurarea unei activitați economice constand in exploatarea de bunuri corporale in vederea obtinerii de venituri cu caracter de continuitate poate fi apreciata ca existand doar o data cu realizarea acestor vanzari si nu anterior lor sau anterior uneia dintre ele.
Ca atare aprecierea activitații de înstrăinare de imobile ca fiind o activitate ce intra sau nu în sfera TVA respectiv o operatiune impozabilă urmeaza a se realiza separat pentru activitatea de înstrăinare desfasurata in intervalul de timp 2009-2011 si separat pentru activitatea desfasurata în anul 2007 si avand in vedere cele indicate in alineatul precedent .
In vederea realizării acestei aprecieri este necesară lămurirea noțiunilor de "persoana impozabilă"; ,";activitate economica"; si pe cale de consecinta a notiunii de operatiune impozabila si cui îi revine obligația înregistrarii in scopuri de TVA pentru perioada in discutie respectiv 2007-2009 .
In acest sens Curtea urmează să facă un examen legislativ al dispozițiilor legale incidente în materie.
Conform art 126 din Legea 571/2003 in forma în vigoare în perioada sus mentionată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).Operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operațiuni impozabile.Operațiunile impozabile pot fi:a) operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;b) operațiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate.;c) operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată și nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate..
Din interpretarea textului de lege sus mentionat rezulta ca in notiunea de operatiuni impozabile se cuprind toate operațiunile din sfera TVA indiferent ca acestora li se aplica cota de TVA sau sunt scutite de TVA cu sau fara drept de deducere sau scutite de TVA în vamă fiind necesar a fi indeplinite si cerintele de la literele c si d ale aceluiasi text de lege .
Conform art. 127 alin. 1 din Legea 571/2003 la care face trimitere art. 126 alin. 1 lit c din aceeasi lege este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Conform alineatului 2 in sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau
asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevede următoarele: "în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.
De asemenea, trebuie avut în vedere că la pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se prevede ca activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul in care o persoana intenționează să efectueze o astfel de activitate, iar intenția persoanei trebuie apreciata în baza elementelor obiective ca, de exemplu, faptul că aceasta începe sa angajeze costuri si/sau să facă investiții pregătitoare necesare pentru inițierea unei activități economice.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că o persoană este considerată persoană impozabilă daca desfașoară una din activitațile prevăzute de art. 127 alineatul 2 din Legea 571/2003.A. eatul 2 consideră activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Sintetizand aceste texte de lege rezulta ca vanzarea de imobile este o activitate economica in sensul art. 127 alin. 2 si 126 lit d din Legea 571/2003 doar daca este desfasurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate iar persoana care înstraineaza aceste imobile este o persoanaă impozabilă doar daca desfăsoră aceste vanzari în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate .Aceste conditii trebuie intrunite in mod cumulativ pentru ca vanzarea respectiva sa reprezinte o operatiune taxabila respectiv o operatiune ce intra in sfera de aplicare a TVA indiferent dacă respectiva operatiune impozabilă este taxabila sau scutită de TVA .
In ce priveste persoanele cărora le revine obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA conform art. 152,153 din Legea 571/2003 acesta obligatie revine doar perosanelor care au calitatea de persoana impozabilă si doar daca realizează operatiuni impozabile adica operatiuni ce intra in sfera TVA .
Astfel conform art. 152 din Legea 571/2003 in forma in vigoare in perioada de referinta persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie poate solicita
scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere și pe cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) și f), dacă acestea nu sunt accesorii activității principale,
În sensul alin. (4), pentru persoana impozabilă care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) se determină proporțional cu perioada rămasă de la înființare și până la sfârșitul anului, fracțiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.
Persoana impozabilă
care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153.
Conform art. 153 din acelasi act normativ persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 125^1 alin. (2) lit. b), și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit acest plafon.
Din aceste texte de lege rezultă ca obligatia inregistrării in scopuri de TVA si implict eventuala obligatie a achitarii vreunei sume de bani cu titlu de TVA subzista doar în sarcina unei persoane care are calitatea de persoana impozabila si doar pentru activități economice ce reprezinta operatiuni impozabile in situatia depasirii plafonului legal .In situatia in care o persoană realizează o suma de bani mai mare decât plafonul sus mentionat dintr-o activitate ce nu este o operatiune impozabila si care nu ii confera calitatea de persoana impozabilă, obligatiile de inregistrare in scopuri de TVA si de plata a unei evenutale sume cu acest titlu nu se nasc în sarcina sa.
Rezultă așadar ca în speță pentru a stabili dacă activitatea desfasurata de catre reclamant este o activitate economica in sensul art. 127 alin. 2 corob cu art. 126 lit d din Legea 571/2003 si daca reclamantul este o persoana impozabilă este necesar sa se stabilească daca reclamantul prin vanzările realizate a desfasurat activitatea de exploatare a bunurilor în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate .
Notiunea de continuitate nu a fost definita în legislatia fiscala incidentă în perioada 2007-2009 urmând ca aceasta noțiune sa aiba semnificația din limbajul comun respectiv prin venituri cu caracter de continuitate urmând a se intelege venituri ce se obțin în mod continuu fara întreruperi.Evident ca nu poate fi vorba de venituri permanente întrucat prin natura ei vanzarea de imobile ,inclusa in sfera operatiunlor taxabile in mod expres asa cum s-a arata mai sus, nu produce
asemenea venituri urmand a întelege prin aceasta notiune vanzari care duc la obtinerea de venituri cu o suficienta continuitate în timp .
Asa cum s-a arătat mai sus la stabilirea stării de fapt înstrăinarea din anul 2007 o locuintei folosite in scop personal este o activitate ocazionala
,intimplătoare, neprecedată de vreo alttă înstrainare si neurmată mai mult de un an de altă înstrăinare.In aceasta situatie ea nu este o activitate de înstrainare desfasurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate si nici nu face parte din o activitate de mai mare amploare datorita acelorasi considerente .
În aceste conditii această înstrainare nu reprezinta o activitate economica în sensul textelor de lege sus mentionate si nici nu poate fi luată în considerare la stabilirea caracterului de activitate economica pentru înstrăinarile urmatoare .
In ce priveste prima vanzare realizată în anul 2009 chiar daca valoarea acesteia depasește plafonul prevazut de art. 152,153 din Legea 571/2003 aceasta înstrainare nu este doar ea singura o operatiune impozabilă întrucât nu a fost precedata de vreo alta vanzare care sa duca la concluzia obtinerii de venituri cu caracter de continuitate .Asadar întrucit vanzarea din martie 2009 este prima vanzare din vanzarile realizate în intervalul de timp 2009-2011 aceasta vanzare privita singular nu este o operatiune economica intrucit nu este apta sa genereze venituri cu caracter de continuitate .
In aceste conditii prin aceasta unica vanzare reclamantul nu a devenit persoana impozabilă iar acesta unica vanzare nu este activitate economica in sensul textelor de lege sus amintite neputindu-se retine ca reclamantul dupa aceasta vanzare trebuia sa se inregistreze in scopuri de TVA întrucit nu realizat din vanzarea de imobile venituri cu caracter de continuitate altfel spus nu a realizat operațiuni impozabile.
In cursul aceluiași an reclamantul a mai realizat o înstrainare de imobile obtinind din nou venituri .Cel mult dupa aceasta a doua vanzare realizata in decursul anului 2009 adica intr-un interval de timp relativ redus fata de prima vanzare s-ar putea vorbi avand in vedere cele doua vanzari în mod cumulat de o activitate de exploatare a bunurilor corporale în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate si cel mult doar o data cu realizarea acestei a doua vanzari s-ar putea retine ca reclamantul a desfasurat o activitate economica ce intra in sfera TVA dobandind astfel calitatea de persoana impozabila si avand obligatia ca urmare a depasirii plafonului legal de a se intregistra în următoare luna după a doua vanzare în scopuri de TVA pentru a plati TVA pentru eventualele operatiuni impozabile si taxabile viitoare.
Asadar aceasta a doua vanzare realizata in anul 2009 nu era inca o operatiune impozabila intrucit anterior ei reclamantul nu avea obligatia de a se inscrie in scopuri de TVA intrucat nu vindea imobile în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate, o asemenea stare de drept putând subzista doar dupa realizarea celei de a doua vanzari iar obligatia de a se inregistra in scopuri de TVA nascandu-se în sarcina reclamantului doar dupa aceasta a doua vanzare .In consecință obligatia stabilită în sarcina reclamantului de plata a TVA- ului aferent acestei a doua vanzari cu accesoriile aferente este nelegala incalcand textele de lege sus mentionate .
Organul fiscal a retinut în raportul de inspectie fiscala ca datorita acesteia a doua vanzari realizate în decembrie 2009 reclamantul va deveni persoana impozabila si va trebui sa se inregistreze ca platitor de TVA inainte de a doua livrare datorita depasirii plafonului legal la prima vanzare.Aceasta sustinere contravine insa art. 127 alin. 2 si art. 126 lit d din Legea 571/2003 corob cu art. 152,153 din acelasi act normativ întrucit o singura vanzare chiar cu depăsirea plafonului nu poate reprezenta o activitate de exploatare a bunurilor in scopul obtinerii de venituiri cu caracter de continuitate ,despre o asemenea exploatare
putandu-se vorbi dupa minim doua livrari de bunuri realizate astfel incat sa asigure un venit cu caracter continuu ,situatie care nu este indeplinita decat dupa a doua vanzare.
In decizia de solutionare a contestatiei pentru a sustine caracterul de continuitate al veniturilor realizate din activitate de exploatare a bunurilor si obligatia inregistrarii în scopuri de TVA din mai 2009 s-a avut în vedere si înstrăinarea din anul 2007, dar această înstărinare este asa cum s-a arătat una ocazionala fara nici o legatura cu înstrăinarile din 2009-2011.
Înstrainările din anul 2010 si 2011 sunt asa cum a retinut si organul fiscal în masura in care ar fi operatiuni impozabile scutite de TVA.
Avand in vedere toate aceste considerente ce inlocuiesc considerentele primei instante Curtea în temeiul art. 304 pct. 8,9 C.pr.civ ,304 indice 1 C.pr.civ art. ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va menține sentința recurată ca fiind legală si temeinică .
In temeiul art. 316,298,274 c.pr civ Curtea va obliga recurentul parat aflat in culpa procesuala sa plateasca intimatilor reclamanti suma de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs constind in onorariu avocatial dovedit prin chitanța de la f. 21.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.4457 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant suma de 2480 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 Septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. S. L. R. V. G.
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. -M. B.
