Sentința civilă nr. 298/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 298/2013
Ședința publică din data de 12 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul
S. D.
în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a judecat în fond la data de 5 martie 2013, când instanța a reținut cauza în pronunțare, încheierea de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Bistrița, sub nr._, contestatorul S. D. a solicitat instanței anularea Deciziilor de impunere nr.2164.2/_, nr. 12164.2/_ și nr.12164.3/_, toate emise de C. de A. de S. B. -N. .
În motivare contestatorul a arătat că prin deciziile respective i se impunea să plătească către intimată suma de 424 lei reprezentând contribuția datorată pentru asigurările de sănătate (C.A.S.), dobânzi și penalități de întârziere aferente acestora pe perioada_ -_, pentru venituri realizate din activități independente. Susține că, într-adevăr, deține 50% din părțile sociale ale I.F. Seica D., diferența de 50% fiind deținută de soția sa Seica M. care se ocupă în realitate de societate, el fiind angajat în calitate de agent de paza la S.C. Top Security S.R.L. Oradea.
În opinia sa, contestatorul consideră că întrucât firma angajatoare, SC Top Security SRL, îi reține CAS- ul datorat conform legii nu mai are obligația de a plăti aceasta contribuție încă o data, fapt care ar duce la efectuarea unei contribuții duble, ceea ce nu este logic deoarece în caz de nevoie nu va beneficia de ajutoare duble de la casa de sănătate. Pe de altă parte de activitatea întreprinderii familiale ocupându-se doar soția sa, prezența lui în aceasta întreprindere este doar formală, iar soția sa a plătit CAS- ul datorat conform legii în raport cu veniturile realizate din activitate.
Mai arată că deciziile i-au fost comunicate cu înștiințarea din_ și le-a primit mult mai târziu, respectiv în jurul datei de_ .
În drept, nu s-a invocat nici un temei legal.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației întrucât contestatorul face parte din categoria de asigurați menționata de art. 257(2) lit. b) din Legea reformei în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare, realizând venituri din activitate independenta, in intervalul 2009 - 2012.
In conformitate cu prevederile art.215 din L.95/2006 obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează / persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Aceste prevederi se aplica și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente. In cazul neachitării la termenul legal, se datorează pentru perioada de întârziere, majorări de întârziere, calculate pe fiecare zi de întârziere, pana la data plații, în condițiile Codului de procedură fiscală .
Cum contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de declarare si virare a acestor contribuții, funcționarul cu atribuții în domeniu a procedat conform art.35 din Ordin 617/2007, la
individualizarea acestor sume emițând decizia de impunere 12164.2/_ privind obligațiile de plata aferent anului 2012, decizia 12164.1.1/_ pentru obligațiile de plata aferent 2009-2011, decizia 12164.3/_ referitor la obligațiile de plata accesorii pe baza datelor transmise pe baza de Protocol de către organele teritoriale ale ANAF, respectiv veniturile din activitate independenta realizate in intervalul mai sus menționat.
Intimata a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. în soluționarea contestației, având în vedere că actele atacate reprezintă acte administrativ fiscale emise in temeiul reglementarilor speciale din materie fiscală.
In speță sunt aplicabile prevederile art. 41 din OG 92/2003, conform cărora, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Prin prisma acestor dispoziții, actul atacat este un act administrativ fiscal, în înțelesul legii și este supus procedurii de contestare instituita prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale. Potrivit acestei materii, împotriva actului administrativ fiscal, persoana este îndreptățită sa formuleze contestație, urmând ca soluția pronunțata să o atace în fața instanței de contencios administrativ competentă.
In raport cu cele de mai sus, contestatorul a formulat o contestație în baza regulilor incidente în materia contenciosului administrativ și nu o contestație la executare care să atragă competența Judecătoriei ca instanță de soluționare.
De asemenea, intimata a mai invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a deciziei de impunere având în vedere că în speță sunt aplicabile prev. art.41 din OG 92/2003, conform cărora, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.
Prin prisma acestor dispoziții, actul atacat este un act administrativ fiscal, în înțelesul legii și este supus procedurii de contestare instituită prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.
Ceea ce poate fi atacat la instanța judecătoreasca de contencios administrativ sunt deciziile emise in soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale. In acest sens, în decizia de impunere se aduce la cunoștință faptul ca împotriva masurilor dispuse poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul emitent, sub sancțiunea decăderii. Până în prezent, debitorul nu a urmat procedura prealabilă de soluționare a prezentei contestații, potrivit prevederilor Titlului IX. din CPF.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu atacă o decizie emisă în soluționarea contestației împotriva titlului de creanța, astfel acțiunea in contencios administrativ este inadmisibilă.
În drept, s-au invocat disp.art.115 și urm. C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.9510/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de intimata C. de A. de S. B. -N. și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului B. -N., Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În aceste condiții, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. -N. sub nr. _
, fără ca vreuna dintre părți să-și fi mai fi făcut noi apărări.
Procedând la examinarea, cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.pr. civ., a excepției inadmisibilității, invocată de intimată, tribunalul reține că prin deciziile de impunere nr.12164.1/_
, nr.12164.2/_ și nr. 12164.3/_, emise de C. de A. de S. B. -N., în temeiul art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, OUG nr. 92/2003 și art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui CNAS nr.617/2007, în sarcina contestatorului au fost stabilite obligații de plată a unor sume la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculate la veniturile obținute de contestator din activități independente.
Conform art. 41 din OUG nr. 92/2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale și într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Conform aceleiași legi procesuale fiscale, contestația pe cale administrativă este soluționată de organul administrativ de soluționare a contestațiilor stabilit de lege prin decizie sau dispoziție, după caz, iar potrivit art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
În consecință, contribuabilul sau partea ce se pretinde vătămată în drepturile ori interesele sale legitime este obligată ca prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să urmeze procedura prealabilă a contestației reglementată de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală și, abia apoi, când obține o decizie de rezolvare a acestei contestații poate supune conflictul în fața jurisdicției contencioase, conform art.218 C.pr.fiscală.
În acest sens, este și practica instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr.409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele analizate în prezenta cauză, dat fiind modificările succesive și republicarea legii procesual fiscale), că aceste texte de lege " reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege";. Cu același prilej, s-a mai reținut că
"actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată";.
Din această perspectivă s-a constatat că nu se poate reține încălcarea, prin textele de lege analizate, a dispozițiilor constituționale ale art.21 privind accesul liber la justiție și ale art.52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Față de cele ce preced, se poate concluziona că dreptul la justiție al reclamantului este asigurat, dar că acesta era obligat să parcurgă efectiv procedura administrativă prealabilă instituită de prevederile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală.
Tribunalul mai reține că legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict. Așa cum este imaginat contenciosul administrativ român, obiectul acțiunii judiciare nu include și această posibilitate și nici soluția ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză, relevante în acest fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanța de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operațiunii administrative ori de răspuns la cerere, iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorității publice, aceasta din urmă nefiind o soluție legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiției nu înseamnă imixtiunea jurisdicției în activitatea altor puteri statale, ci sancționarea actelor și conduitelor ilicite și corectarea acestora în spiritul și litera legii.
Deși, la pct.3 liniuțele 2 și 3 din deciziile de impunere contestate se menționează expres că acestea reprezintă titlu de creanță, iar împotriva măsurilor dispuse…se poate face contestație, care se depune, în termen de 30 zile de la comunicare, la organul emitent, sub sancțiunea decăderii( mențiune conformă cu prevederile art.209(2) din OG nr.92/2003 - "Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente";), reclamantul nu a putut face dovada urmării unei proceduri prealabile fiscale obligatorii, care să deschidă calea jurisdicțională de atac, fiind indubitabil că procedura de soluționare a contestațiilor
împotriva actelor administrativ fiscale reglementată de art.205-218 C.pr.fiscală, este o procedură administrativă prealabilă, un recurs administrativ, iar nu o jurisdicție administrativă specială, în sensul art.21 alin.4 din Constituție și art.6 din Legea nr.554/2004, astfel că neparcurgerea acestei căi administrative de atac prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organele superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de le redimensiona în limitele prevăzute de lege, echivalează cu neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a acțiunii.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de S. D. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâta C. de A. de S. a jud. B. -N.
.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de
contestatorul S. D., domiciliat în loc. Șieu, nr.217, jud. B. -N. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ /4 ex
