Decizia civilă nr. 8395/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8395/_

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: A. -I. A. GREFIER: D. B.

S-au luat spre examinare recursurile promovate de recurenții recurent C.

N. DE A. DE S., C. DE A. DE S. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 2530 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N. privind și pe intimata M. D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților din litigiu.

Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C. pr.civ.

Curtea constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, scutit de la plata taxelor judiciare și timbru judiciar.

Verificând competența, în temeiul art. 159¹al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și apreciind că la dosar sunt suficiente cate pentru justa soluționare a cauzei, reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.2530 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

M. D., împotriva pârâtei C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N.

, și în consecință a fost obligată pe pârâtă să plătească reclamantei următoarele sume: 5.622 lei, reprezentând spor de complexitate; 3.018 lei, reprezentând spor de condiții vătămătoare; 1.855 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, precum și dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție C. N. de A. de S. invocată de chemata în garanție.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. DE

A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N., împotriva chematei în garanție C.

N. DE A. DE S., și în consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele pe care aceasta a fost obligată să le plătească reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de funcționar public, potrivit art.31 din Legea Nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public are dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă și beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Reclamanta a fost încadrată în cadrul C.A.S. B. -N., Compartimentul de Control și executare Silită, în funcția publică de execuție Consilier Superior Treapta 1, gradația 5, iar prin Decizia nr.43/_ a Casei Județene de A. de S. B. -N. s-a stabilit că începând cu data de_ sporul de complexitate de care beneficiază personalul din cadrul Compartimentului de Control sa fie de 25% aplicat asupra salariului brut lunar.

Potrivit art. 295 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, CNAS si casele de asigurări organizează si efectuează controlul serviciilor medicale care se acorda asiguraților pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi, controlul fiind efectuat de către Compartimentul Control al CAS.

Salarizarea persoanelor din structurile menționate la art. 295 alin. (1) este similară cu cea prevăzuta de lege pentru compartimentele de audit, în conformitate cu dispozițiile art. 296 din același act normativ.

Astfel, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici. Totodată, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de baza brut lunar.

Această reglementare a fost în vigoare până la data de 18 aprilie 2009, când prin OUG nr. 35/2009, textul actului normativ a fost modificat în sensul că auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de baza brut lunar, creându-se astfel posibilitatea diminuării sporului de complexitate a muncii de către ordonatorii de credite.

Față de modificările legislative aduse prin OUG nr. 35/2009, și având în vedere prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 69/2010 privind Legea responsabilității fiscal-bugetare, în conformitate cu care "pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea sa diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil si pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii, pârâta putea proceda eventual doar la diminuarea sporului pentru complexitatea muncii, și nicidecum la suprimarea lui.

În ceea ce privește sporul pentru condiții vătămătoare de muncă de 10% din salariul de bază, acesta a fost acordat in baza Ordinului nr.639/_ a Președintelui Casei Naționale de A. de S. și a Deciziei nr.52/_ a Președintelui - Director general al CJAS B. -N. . Potrivit acestei decizii si reclamanta beneficiază de un spor de condiții vătămătoare de munca de 10% începând cu data de_, conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B. .

Instanța a reținut că acordarea sporului mai sus menționat s-a întemeiat pe prevederile Ordinului nr. 639 din_ emis de Președintele Casei Naționale de A. de S. (f. 14), în aplicarea prevederilor art. 16 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale

care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Deciziei nr. 159 din_ a Președintelui director al CAS B. -N.

, începând cu data emiterii acestei decizii, sporul de condiții vătămătoare stabilit și acordat salariaților CAS BN în cursul anului 2009 în conformitate cu Ordinul Președintelui CNAS nr. 639/2009, urma a se stabili și acorda ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru anul 2010 în cuantumul stabilit pentru luna decembrie 2009 (10%) în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 1/2010, având în vedere că salariații își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Sporul i-a fost acordat reclamantei în anul 2009 doar în luna ianuarie, iar în anul 2010, i s-a acordat începând cu luna iunie.

Având în vedere că aceste drepturi salariale compuse din sporuri și prima de vacanță, deși acordate și recunoscute, nu i-au fost plătite de către pârâtă, reclamanta s-a adresat inițial acesteia printr-o adresă cu solicitarea de a i se plăti drepturile salariale restante. La adresa formulată a primit răspuns din partea pârâtei, respectiv adresa nr. 16047/_, răspuns prin care pârâta arată că plata drepturilor care i se cuvin nu a fost onorată din lipsa de fonduri și că va fi onorată în viitor.

În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.

Așadar, după data mai sus menționată, trebuia reluată plata dreptului menționat, întrucât prin dispozițiile de suspendare nu fusese abrogat dreptul la prima de vacanță, iar dreptul la plata acesteia era prevăzut de lege, dispozițiile afectate de suspendarea reintrând în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea, conform prevederilor Legii nr. 24/2000.

Așa cum rezultă din adresa nr. 16047 din_, (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - fila 7) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și prin care cuantifică drepturile restante, sporul pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie-decembrie 2009- 2.058 lei, perioadei ianuarie-mai 2010-960 lei; sporul pentru complexitatea muncii aferent perioadei iunie-decembrie 2009-3.222 lei, perioadei ianuarie - mai 2010 și decembrie 2010-2.400 lei și respectiv prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1.855 lei nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea bugetului de cheltuieli, pentru care au fost

făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .

În cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta face trimitere totodată la prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, susținând că actul normativ menționat a impus o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri, printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de

credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5 % lunar, fie prin acordarea unui număr de zile libere, fie prin reducerea programului de lucru - măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților (referirile pârâtei vizează prevederile art. 10 din Legea nr. 329/2009). A mai menționat pârâta că aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010, sens în care prin Legea nr. 118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv sporuri și alte drepturi stabilite în conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009, cu 25%.

Instanța a apreciat însă că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr. 329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantului), și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru condiții vătămătoare și cel pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.

De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea acestor sporuri și respectiv la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS. Nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei să plătească reclamantei următoarele sume:- 5.622 lei, reprezentând spor de complexitate; - 3.018 lei, reprezentând spor de condiții vătămătoare; - 1.855 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, precum și dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței și până la data plății efective.

Prin neplata sporului pentru condiții vătămătoare și a celui pentru complexitate în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune a se acorda reclamantei dobânda legală în temeiul OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S. (denumită în continuare CNAS), instanța, analizând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta nu este dată în cauză atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale

instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății

sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS

-N. .
Pe fondul cererii de chemare în garanție, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere prevederile legale mai sus citate, coroborate cu cele ale art. 60 C.pr.civ., s-a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva CNAS și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior, pe care pârâta a fost obligată a le plăti reclamantei, inclusiv cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs C. N. DE A. DE S. și C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. N.
.
Prin recursul declarat de C. de A. de S. a județului B. -N.
se solicită admiterea recursului și în consecință modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.
În motivare se arată că prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat obligarea Casei de asigurări de sănătate B. N. la plata sumei totale de 10495 lei reprezentând spor de complexitate 25% ( 5622 lei ) spor condiții vătămătoare 10% (3018 lei) si prime de vacanta (1855 lei) precum si dobânda legala aferent acestor sume, cu cheltuieli de judecata de 500 lei
Instanța investita cu soluționarea cauzei, prin sentința civila a admis cererea obligând C. de asigurări de sănătate la plata sumelor solicitate, a dobânzilor legale calculate precum si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei reprezentând cuantumul onorariului avocațial.
Asa cum s-a motivat in întâmpinarea de la dosarul de fond, sumele solicitate nu au putut fi acordate in contextul limitării cheltuielilor bugetare impuse de criza economica in anul 2010, din care cauza, cheltuielile bugetare cu destinația "cheltuieli de personal" au fost diminuate ceea ce a determinat implicit o diminuare a drepturilor salariale acordate tuturor salariaților Casei de asigurări de sănătate B. N., inclusiv in privința sporurilor ce reprezintă obiect al pretențiilor reclamantei. In consecința plata acestora nu a mai fost legal posibila date fiind reglementările amintite si tinand cont si de prevederile L.500/2002 privind finanțele publice, in conformitate cu care - citam din conținutul art.14: " (l)Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. (2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. (3)Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
In contextul celor de mai sus si vazand si soluția data de Curtea Constituționala in motivarea deciziei nr. 1414/2009 referitor la obiecția de neconstitutionalitate a legii privind reorganizarea unor autorități si instituții publice si raționalizarea cheltuielilor publice, decizie in care se arata ca pornind de la premisa ca art.53 din Constituție precum si documentele internaționale in materia drepturilor omului, "admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanța dreptului". Se mai arata in motivarea deciziei: " măsura de restrângere este prevăzuta prin lege, vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia, este determinata de o situație de criza financiara mondiala care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii..."" - si se alătura si altor masuri legislative determinate de aceeași cauza si având
aceeași finalitate-cum este OUG. 35/2009- . Iar " diminuarea rezonabila si cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturata unei serii de masuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confrunta bugetul de stat in aceasta perioada, constituie o restrângere a dreptului la munca al acestor categorii de angajați, compatibila cu Legea fundamentala".
Fata de cele menționate, răspunderea patrimoniala a CAS B. N. nu poate fi angajata in prezentul litigiu, intrucat neplata sporurilor pretinse de către reclamanta se datorează unei împrejurări cu caracter excepțional, neilicite si exclusive de culpa ce împiedica temporar C. de asigurări de sănătate sa plătească aceste sporuri, aceasta situație nefiind imputabila Casei.
Prin recursul declarat de C. N. DE A. DE S.
se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecând cauza pe fond admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și respingerea acțiunii reclamantului precum și a cererii de chemare în garanție a CNAS ca neîntemeiate și nefondate
În motivare se arată că instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile art. 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
In contextul prevederilor legale mai sus menționate, se poate observa că existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene fața de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către C.N.A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora. In consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus
judecății.
In consecință legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de S., ci numai CAS B. N., întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public existentă identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.
Având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect recunoașterea drepturilor, calcularea cuantumului sporurilor și plata despăgubirilor pentru sumele rezultate, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.
Susținerea instanței conform căreia, "CNAS are potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă CNAS legitimarea procesuală în
cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. ", nu poate fi reținută.
Dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.
Nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, invocate de instanța de fond ca temei legal al admiterii acțiunii nu poate fi reținut, întrucât potrivit acestor dispoziții ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Se mai arată că CNAS în calitate de ordonator de credite a angajat și utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea CNAS, cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe fond, se solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
1. Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare.
  Potrivit prevederilor O.G. nr. 6/2007, ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
  Art. 2 al Ordinului nr. 648/_ al Președintelui C.N.A.S., ordin care a reglementat acordarea acestui spor, prevede că individualizarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare se face de către C.A.S. B. N., în funcție de condițiile specifice identificate prin valorile măsurate ale buletinelor de analiză pentru fiecare loc de muncă, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
  Astfel că, având în vedere diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal date de către bugetul redus al Fondului Național Unic de A. de S.
  , fundamentat pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația C.A.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut imposibilitatea acordării funcționarilor publici a sporului de condiții vătămătoare.
  Întrucât a avut loc diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal de către bugetul redus al Fondului național unic de asigurări de sănătate, fundamentat pe realitatea economică a ultimului an, nu se mai putea asigura plata sporului de condiții vătămătoare fără încălcarea obligației de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
  Instanța de fond nu a reținut faptul că reclamanții în calitate de funcționari publici se supun legislației specifice funcționarilor publici.
  In anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.
  În anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit
  din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.
  Faptul că legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.
  Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
  Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 16 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ".
2. Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de a i se acorda prima de vacanță aferentă anului 2010.
  În anul 2010, conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 330/2009privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariate.
  Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.
  Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
  În contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat la diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr. 11/2010 privind bugetului de stat pe anul 2010, fundamentată și pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația C.A.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut imposibilitatea acordării funcționarilor publici a primelor de vacanță.
3. Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de a i se acorda sporul pentru complexitatea muncii în cuantum de 25% din salariul de bază.

În anul 2009, în contextul macroeconomic generat de criza economică internațională, prin O.U.G. nr. 34/_ privind rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și O.G. nr. 19/_ privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a fost diminuat la titlul Cheltuieli de personal cu 15% .

Diminuarea bugetului la titlul Cheltuieli de personal a avut drept consecință neacordarea sporurilor de complexitatea muncii.

Totodată, în același context determinat de criza economică, în vederea încadrării în constrângerile bugetare impuse pe anul 2009, prin Legea nr. 329/_ privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri, precum și pentru respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au fost luate măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar prin diminuarea fondurilor pentru plata drepturilor salariate aferente perioadei octombrie-decembrie 2009, în medie cu 15.5% lunar.

In anul 2010, conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariale.

Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

In contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat la: diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010; salarizarea persoanelor din structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate care este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit, conform prevederilor art. 296 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare; art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, conform căruia auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, în condițiile inexistenței fondurilor acesta nu a putut fi acordat.

Analizând recursurile promovate în cauză prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel C. constată că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:

Curtea, constată că instanța de fond a reținut parțial corect starea de fapt respectiv că, reclamanta, în calitate de funcționar public (funcție publică de execuție - consilier Clasa I Superior Treapta 1, gradația 5, la Compartimentul de Control și Executare Silită, din cadrul Casei de A. de S. B. -N. ) a beneficiat începând cu data de 11 septembrie 2008, conform Deciziei nr.52 din_ emisă de Președintele Director General al CAS B. -N., de spor de condiții vătămătoare în cuantum de 10% aplicat salariului de bază conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B.

Acordarea sporului mai sus menționat s-a întemeiat pe prevederile Ordinului nr.639 din_ emis de Președintele Casei Naționale de A. de S.

(f. 10), în aplicarea prevederilor art. 16 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Deciziei nr.159 din_ a Președintelui Director al CAS B. -N. (f. 6,7 dosar), începând cu data emiterii acestei decizii, sporul de condiții vătămătoare stabilit și acordat salariaților CAS BN în cursul anului 2009 în conformitate cu Ordinul Președintelui CNAS nr.639/2009, urma a se stabili și acorda ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru anul 2010 în cuantumul stabilit pentru luna decembrie 2009 (10%), în conformitate cu prevederile art.6 din OUG nr.1/2010, având în vedere că salariații își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Referitor la sporul pentru condiții vătămătoare, Curtea consideră că acea sumă de bani pretinsă pentru anul 2010 în sumă totală de 2058 lei nu se justifică în condițiile în care în anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.

Se mai reține că în anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.

Curtea constată că împrejurarea că, legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.

În această situație Curtea consideră că pretenția reclamantei admisă de instanța de fond privind dreptul de a primi suma de 2058 lei cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare, este nejustificată și acordată nelegal.

Curtea constată că în mod corect instnța de fond a reținut că, prin Decizia nr.59/_, ca urmare a atribuțiilor de exercitare a controlului financiar preventiv și audit, iar ulterior, potrivit Deciziei nr.5/_, reclamanta a beneficiat de un spor de complexitate pentru activitate în cuantum de 25%.

Cu privire la acest spor pentru complexitate, așa cum a arătat și pârâta CAS B. -N., sunt incidente dispozițiile cuprinse în art.296 din Legea nr.95/2006 raportat la art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, în conformitate cu care auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici. Totodată, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar.

25% aplicat la salariul de baza brut lunar, creându-se astfel posibilitatea diminuării sporului de complexitate a muncii de către ordonatorii de credite.

Față de modificările legislative aduse prin OUG nr.35/2009, și având în vedere prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.69/2010 privind Legea responsabilității fiscal-bugetare, în conformitate cu care "pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea sa diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil și pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii";, pârâta putea proceda eventual doar la diminuarea sporului pentru complexitatea muncii, nicidecum la suprimarea lui.

În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, instanța de fond a reținut corect că, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Instanța de fond a apreciat că, după data mai sus menționată, trebuia reluată plata dreptului menționat, întrucât prin dispozițiile de suspendare nu fusese abrogat dreptul la prima de vacanță, iar dreptul la plata acesteia era prevăzut de lege, dispozițiile afectate de suspendarea reintrând în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea, conform prevederilor Legii nr.24/2000.

Instanța de fond a mai reținut că, așa cum rezultă din adresa nr.16047 din 21 septembrie 2011 (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - f. 5 dosar) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și prin care cuantifică drepturile restante, sporul pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie-decembrie 2009- 2.058 lei, perioadei ianuarie-mai 2010-960 lei; sporul pentru complexitatea muncii aferent perioadei iunie-decembrie 2009-3.222 lei, perioadei ianuarie - mai 2010 și decembrie 2010-2.400 lei și respectiv prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1.855 lei nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea bugetului de cheltuieli, pentru care au fost făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .

S-a mai reținut că în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta face trimitere totodată la prevederile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, susținând că actul normativ menționat a impus o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri, printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5 % lunar, fie prim acordarea unui număr de zile libere, fie prin reducerea programului de lucru - măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților (referirile pârâtei vizează prevederile art.10 din Legea nr.329/2009). A mai menționat pârâta că aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010, sens în care prin Legea nr.118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv

sporuri și alte drepturi stabilite în conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009, cu 25%.

Instanța de fond a apreciat corect că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantei) și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.

De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea acestor sporuri și la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS.

Instanța de fond a arătat că nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei.

În condițiile arătate mai sus s-a dispus corect obligarea pârâtei să plătească reclamantei sumei de 5622 lei contravaloare spor de complexitate; suma de 1018 lei aferent anului 2010 - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.855 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010.

În mod nelegal s-a admis cererea reclamantei pentru acordarea sumei de 2058 lei, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, spor la care nu era îndreptățită reclamanta în condițiile arătate mai sus.

Instanța de fond a mai reținut corect că, prin neplata sporului pentru complexitate în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune a se acorda reclamantei dobânda legală în temeiul OG nr.9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ, iar ulterior în baza OG nr.13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

În temeiul prevederilor art.274 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S., instanța de fond, analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta este parte în cauză atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, atribuții care îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .

Curtea, a analizat și petitul din recursul pârâtei C. N. de A. de S.

, referitor la respingerea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și la admiterea cererii de chemare în garanție a CNAS formulată de CAS B. -N., recurs prin care se apreciază că instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile art. 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

Recurenta a arătat că în contextul prevederilor legale menționate, se poate observa că, existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către

C.N.A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora, în consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus judecății, întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public există identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.

Recurenta a mai arătat că, având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect recunoașterea drepturilor, calcularea cuantumului sporurilor și plata despăgubirilor pentru sumele rezultate, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Recurenta consideră că susținerea instanței de fond conform căreia, "CNAS are potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă CNAS legitimarea procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. ", nu poate fi reținută.

Se mai arată că, dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr.22/2002, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.

Recurenta solicită a se observa că nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, invocate de instanța de fond ca temei legal al admiterii acțiunii nu poate fi reținut, întrucât potrivit acestor dispoziții ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de aceste dispoziții și raportat la prevederile legale incidente în cauză, recurenta a solicitat a se observa că, CNAS în calitate de ordonator de credite a angajat și utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea CNAS, cu respectarea dispozițiilor legale.

Fata de considerentele mai sus invocate, recurenta cere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către C. de A. de S. B. N. împotriva CNAS ca nefondată.

Curtea de Apel, examinând aceste aspecte invocate de recurentă privind lipsa calității procesuale a acesteia de a sta în proces în calitate de chemată în garanție, constată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție reținând că, CNAS, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .

Curtea mai reține că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice - astfel cum a fost modificată și completată prin L. 110/2007 - potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.

In speța, calitatea de ordonator principal de credite o are CNAS, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare la M. Finanțelor în vederea obținerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, utilizând și procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat, reglementate prin L.500/2002 a finanțelor publice.

Curtea nu poate reține apărările formulate de recurenta CNAS în sensul că art. 4 din OG nr.22/2002, reglementează executarea obligațiilor de plată ale

instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, și că deciziile emise de CAS B.

N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale, în condițiile în care sumele pretinse și datorate angajaților CAS B. N., reprezentau drepturi salariale ce trebuiau prevăzute în bugetul de cheltuieli, sau dacă acestea se dovedeau insuficiente, trebuiau solicitate fonduri suplimentare.

Pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea constată parțial legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr.civilă va admite recursurile declarate de C. DE A. DE S. a județului B. -N. și C. N. DE A. DE S. B. împotriva sentinței civile nr.2530 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în sensul că obligă pârâta și chemata în garanție la plata sumelor de 5622 lei spor de complexitate, 2018 lei spor pentru condiții vătămătoare și 1855 lei primă de vacanță.

Curtea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursurile declarate de C. N. DE A. DE S. și C. DE

A. DE S. A JUDEȚULUI B. N. împotriva sentinței civile nr. 2530 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N. pe care o modifică în sensul că obligă pârâta și chemata în garanție la plata sumelor de 5622 spor de complexitate, 2018 lei spor pentru condiții vătămătoare și 1855 lei primă de vacanță.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.

	PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
D.	P. C.	I.	A.	-I.	A.

GREFIER

D. B.

Red.C.I./A.C.

2 ex./_ Jud.fond.B. T.

Decizia civilă nr. 8395/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8395/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici