Decizia civilă nr. 6488/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6488/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. N. PENTRU P. C., împotriva sentinței civile nr. 44/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C., în contradictoriu cu reclamantul R. M. DAN, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat Popa M. D., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la dispozițile Legii nr. 2/2013 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentanta reclamantului intimat apreciază că primul moitiv de recurs este invocat cu rea-credință, sens în care solicită în probațiune, încuviințarea efectuării unei adrese către Comisariatul pentru P. C.

C., cu solicitarea de a răspunde unde anume se depun cererile pentru acordarea concediului de boală, la A. N. pentru P. C., sau la Comisariatul pentru P. C. C. și de a comunica inclusiv practicile administrative în legătură cu acest aspect.

Curtea, după deliberare, pe considerentul indexistenței vreunui regulament sau practică instituită la nivelul autorității, apreciază că cererea formulată nu este utilă și pertinentă soluționării cauzei, motiv pentru care urmează a o respinge.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Pârâta A. N. PENTRU P. C. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 44/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C. solicitând casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința respingerii acțiunii.

Recurenta arată că interpretarea dată de instanța de fond art.35 și 36 din Legea 188/1999 este greșită, întrucât Ordinul contestat și-a produs pe

deplin efectele după încetarea perioadei de concediu medical. Astfel că, pe perioada concediului medical, reclamantul-intimat a beneficiat de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă. De asemenea, se arată că reclamantul nu a adus la cunoștința ANPC faptul că se afla în concediu medical, ci recurenta a luat act de la personalul CJPC C. despre situația survenită, context în care ordinul a urmat să-și producă efectele începând cu data încetării concediului medical.

De asemenea, s-a interpretat greșit noțiunea de persoană vătămată și de interes legitim public, dat fiind dispozițiile exprese ale art.2 din Legea 554/2004 și a art.27 din HG 1344/2007. În continuare recurenta susține că

instanța nu a indicat vreun motiv de temeinicie al actului administrativ reiterând cronologic situația de fapt finalizată cu emiterea ordinului 252 din_ .

Totodată, aspectele de ordin procedural trebuie înlăturate întrucât deși în actul de identitate localitatea de domiciliu este sat Deușu 102, com.Chinteni a refuzat ridicarea corespondenței și a indicat adrese de corespondență diferite. Situația de fapt creată prin emiterea actului administrativ se corelează cu conținutul fișelor de post, astfel că avându-se în vedere dispozițiile Legii 176/2010 s-a întocmit lista cu persoanele care nu au depus în termen declarațiile de avere și de interese.

Intimatul R. M. Dan a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că locul de muncă unde își desfășura activitatea era Comisariatul Județean pentru P. C. C. ,și că nu există nicio normă legală care să prevadă unde ar fi trebuit să anunțe situația de concediu medical, astfel încât concediul a fost anunțat la locul de muncă și nu la organul superior.

Pe de altă parte, interesul legitim nu a fost demonstrat în cazul reclamantului pentru că sesizarea prevăzută de art.27 din HG 1344/2007 trebuia să fie făcută de o persoană care să fie vătămată într-un drept propriu sau într-un interes legitim privat prin fapta funcționarului public.

Asuspra recursului, Curtea va reține următoarele:

Reclamantul-intimat a deținut funcția de comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru P. C. C. începând cu_ ulterior fiind numit comisar șef prin Ordinul 412/2010 și totodată a deținut și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Deușu.

Pentru acest motiv, a fost sesizată comisia de disciplină însă, recurentul are dreptate să afirme că în această situație nu se pune problema persoanei care a sesizat comisia de disciplină, deoarece interesul public al autorității este ca funcționarii publici ce își desfășoară activitatea în cadrul autorității să nu se afle în situații de incompatibilitate, astfel că reținerile din sentința civilă 44 din_ nu vor fi avute în vedere. Aceasta deoarece cercetarea disciplinară putea porni în cazul reclamantului.

În ceea ce privește momentul în care a fost emis Ordinul 252 din _

, acesta a fost emis într-un moment în care reclamantul se afla în concediu de boală.

Prevederile art.36 din Legea 188/1999 arată că în perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public.

Teza susținută de recurentă conform căreia deși emis ordinul nu și-a produs efectele, este contrazisă de chiar conținutul acestui ordin care arată că începând cu data de_ reclamantului îi încetează raportul de serviciu prin destituirea din funcția publică de conducere.

Pentru acest motiv, Curtea va aprecia că recursul este nefondat și nu va mai face analiza celorlalte aspecte, apreciind că reclamantul a depus certificatul care atestă că se afla în concediu de boală la Comisariatul Județean pentru P. C. C., loc unde își desfășura activitatea și că această situație trebuia cunoscută și de structura centrală a ANPC, întrucât aceasta nu avea reglementat printr-un act intern unde anume trebuie depuse certificatele care atestă concediile de boală ale funcționarilor publici.

Prin urmare, considerând că măsura destituirii a fost dispusă prin ordin peste prevederile art.36 din Legea 188/1999, Curtea în conformitate cu prevederile art.312 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta să plătească intimatului

R. M. Dan suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. N. PENTRU P. C.

, împotriva sentinței civile nr. 44/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului R. M. DAN suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

L. U. M.

D.

R. R.

D. M.

T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6488/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici