Decizia civilă nr. 9019/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9019/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H.
JUDECĂTOR D. M.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta G. A., împotriva sentinței civile nr. 2676 din_ pronunțată în dosar nr._ al
T. ui M., în contradictoriu cu pârâții C. DE A. DE S. M. și
A. PRIN D. A G. A F. P. M., având ca obiect anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform chitanței aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă CAS M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, dispozițiile Legii nr. 95/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2676 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M. a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamata G.
în contradictoriu cu C. de A. de S. M. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanta a realizat venituri din activități independente iar conform legii avea obligația de a contribui la fondul național unic de asigurări de sănătate.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta arătând că nu a încheiat nici un contract cu casa de asigurări de sănătate, că s-au imputat sume din 2004 până în 2009 ori Legea nr.95 a apărut în 2006.
1
Mai mult se arată i s-a comunicat că are de plătit în 2011 când prin OUG se specifica că sunt scutiți de penalități.
În plus se arată a fost plătit atât debitul cât și penalitățile dar a arătat că acestea să se compenseze cu datoriile virate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că în mod corect în raport de dispozițiile Legii nr.95/2006 și OG nr.92/2003 au fost stabilite obligațiile.
Analizând recursurile declarate în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente Curtea reține că sunt neîntemeiate pentru următoarele
:
OUG nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin art.8 alin.1 prevede ca obligația virarii contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.
Ulterior Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. Recurenta face parte din categoria persoanelor ce a desfășurat activitate context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256, 208,215, 257 și respectiv 259 din Legea nr.95/2006 .
Corecte sunt și susținerile instanței privind majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform Codului de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le
reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede condiție prealabilă încunoștintarea,emitere. Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Recurenta reclamantă a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat
2
printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate recurenta ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea actelor. Ca atare nu se poate reține că recurenta ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Recurenta susține că în lipsa încunoștințării din partea autorității nu a știut că trebuie să se achite contribuțiile. Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la cunoștința publicului. Prin urmare susținerile recurentei în privința accesoriilor sunt greșite.
Mai susține recurenta că s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată din 2004 deși legea este in vigoare din 2006.Susținerea nu poate fi reținută deoarece obligativitatea declarării și virării contribuției CASS pentru venituri obținute din activități autorizate/liberale rezidă inclusiv din prevederile OUG nr.150/2002. Ori din această perspectivă a interpretării unitare a normelor reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Nici împrejurarea cu privire la achitare sumelor nu poate fi primită ca motiv de nelegalitate a actului contestat ,plata fiind un aspect legat de executare.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.
Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de G. A. împotriva sentinței civile nr. 2676 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
F. | T. | M. | H. | D. | M. |
G.
D. C.
Red.F.T./S.M.D./2 ex./_
3
