Sentința civilă nr. 8616/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8616/2013

Ședința publică din 20 Mai 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: A. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P.

J. C. - P. D. I. G. I. V., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. T., având ca obiect anulare act administrativ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință.

Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 mai 2013 cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al Municipiului T., a solicitat anularea HCL T. nr.47/_ privind darea in folosință gratuită a imobilului situat in T., str.Republicii nr.5, în suprafață de 76,71 mp către Asociația Șah Potaissa T., precum și anularea HCL T. nr.106/_

, privind menținerea HCL nr.47/_ .

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin HCL nr.47/_, înregistrată la acesta sub nr.6009/_, pârâtul a aprobat darea in folosință a imobilului in suprafață de 76,17 mp, situat in T., str.Republicii nr.5, pe o perioadă de 12 luni, către Asociația Șah Club Potaissa T., iar prin HCL nr.106/_ înregistrată la reclamant sub nr.13267/_ s-a aprobat menținerea HCL T. nr.47/2012.

Reclamantul a mai arătat că HCL T. nr.47/2012 este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale in vigoare, având în vedere că consiliul local poate atribui un spațiu aparținând domeniului public (inclusiv in folosință gratuită) către o asociație pentru sediu, dar cu respectarea prevederilor legale in vigoare, și anume art.874 alin.1 Noul C. civ., respectiv unei asociații declarată de utilitate publică, conform legii, ceea ce în speță nu s-a dovedit, deoarece nu există o hotărâre de guvern prin care Asociației Șah Potaissa T. să i se fi recunoscut utilitatea publică.

De asemenea, a învederat că HCL T. nr.106/_ este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor legale in vigoare, deoarece prin această hotărâre s-a aprobat menținerea HCL nr.47/2012, astfel încât se realizează o confirmare actului inițial, fiind menținute toate motivele de nelegalitate mai sus arătate.

Prin note de ședință, pârâtul C. Local al Municipiului T., a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că spațiul în cauză a fost acordat în folosință gratuită pe durata a 12 luni pentru perioada_ -_ .

Pârâtul a mai arătat că HCL nr.47/2012 este legală, întrucât respectă prevederile legale în materie iar imobilul face parte din domeniul public al Municipiului T. și a fost acordat unei asociații fără scop patrimonial și care desfășoară o activitate de utilitate publică, iar darea în folosință a fost acordată pe termen limitat, astfel că în cauză au fost respectate prevederile art.874 alin.1 din Legea nr. 287/2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Prin HCL T. nr.47/_ emisă de C. Local al Municipiului T., s-a aprobat darea în folosință gratuită a imobilului situat in T., str.Republicii nr.5, în suprafață de 76,71 mp, către Asociația Șah Club Potaissa T., conform schiței prezentate in anexa nr.1, parte integrantă din hotărâre. De asemenea, s-a hotărât ca la expirarea perioadei se aprobă prelungirea cu aceeași durată pentru care s-a acordat dreptul de folosință, în măsura în care spațiul este utilizat doar în vederea îndeplinirii scopului asociației.

Prin HCL T. nr.106/_ emisă de C. Local al Municipiului T., s-a aprobat menținerea HCL nr.47/_ privind darea în folosință gratuită a imobilului situat in T., str.Republicii nr.5, în suprafață de 76,71 mp, către Asociația Șah Club Potaissa T. .

Prin HCL T. nr.106/_ emisă de C. Local al Municipiului T., comunicată și înregistrată la Instituția P. ui J. C. sub nr.13267/_, s-a aprobat menținerea HCL nr.47/_ . Din preambulul acesteia rezultă că HCL nr.106/2012 a avut la bază Raportul de specialitate al administratorului public. Conform acestui raport "imobilul face parte din domeniul public al municipiului T. și a fost acordat unei asociații fără scop patrimonial și care desfășoară activitate de utilitate publică";.

În conformitate cu prevederile art.124 din Legea nr. 215/2001, rep., cu modificările și completările ulterioare:

Consiliile locale și consiliile județene pot da in folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice

.

Pe de altă parte, conform prevederilor art.874 alin.1 din Legea nr. 287/2009, modificată și completată prin Legea nr. 71/2011 - Noul Cod Civil:

Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică.

Prin urmare, în ceea ce privește dreptul de folosință cu titlu gratuit asupra bunurilor proprietate publică, Noul cod civil restrânge sfera beneficiarilor la instituțiile de utilitate publică.

Din textul hotărârii și din raportul de specialitate care a stat la baza adoptării hotărârii, rezultă că titulara dreptului de folosință este Asociația Șah Club Potaissa T., constituită în baza prevederilor OG nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Așa fiind, devin incidente în speță prevederile art.39 alin.1 din OG nr.26/2000, cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Recunoașterea unei asociații sau fundații ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a guvernului. În acest scop, asociația sau fundația interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile, organului de specialitate al administrației publice centrale în a cărui sferă de competență își desfășoară activitatea";.

De asemenea, conform prevederilor nr.49 alin.1 din OG nr.26/2000, cu modificările și completările ulterioare: Autoritățile administrației publice locale vor sprijini persoanele juridice constituite în temeiul prezentei ordonanțe prin:

a.) punerea la dispoziția acestora, în funcție de posibilități, a unor spații pentru sedii, în condițiile legii b.) atribuirea, în funcție de posibilități, a unor terenuri în scopul ridicării de construcții necesare

desfășurării activității lor.

Potrivit art.41.alin.1 din OG nr.26/2000, cu modificările și completările ulterioare:

Recunoașterea utilității publice conferă asociației sau fundației următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de a i se atribui în folosință gratuită bunurile proprietate publica

Prin urmare, consiliul local poate atribuit un spațiu aparținând domeniului public către o asociație pentru sediu, unei asociații declarată de utilitate publică, conform legii, nu există o hotărâre de guvern prin care Asociației Șah Club Potaissa T. să i se fi recunoscut utilitatea publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată reclamantul P. J. C., cu sediul în C. -Napoca, B-dul 21 D. 1989 nr.58, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al Municipiului T., cu sediul în T., P-ța 1 D. 1918, nr.28, jud.C., și in consecință:

Anulează HCL T. nr.47/_ și HCL T. nr.106/_ emise de pârât. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

Grefier,

A. R.

A. D.

Red.AR/tehn.MG 4 ex. 25.06.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8616/2013. Contencios. Anulare act administrativ