Decizia civilă nr. 9035/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9035/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D. Judecător M. B. Grefier M. T.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanții R. M. și R. M. V., împotriva deciziei civile nr. 6848/_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu pârâții O. S. B. PRIN DS M., DS B. M. și chemata în garanție SC H. SRL, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru revizuienți, avocat Ovidiu Podaru, cu delegație la dosar.
Având în vedere că la data prezentului termen d-nul judecător R. -R. D. lipsește din instanță, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător M. B., conform procesului-verbal din data de _
, colaționat la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 323 alin. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea de revizuire este insuficient timbrată, iar la dosar s-au depus întâmpinări de către pârâtă și chemata în garanție.
Reprezentantul revizuienților depune la dosar dovada achitării diferenței la taxa judiciară de timbru aferentă.
Curtea pune în discuția reprezentantului revizuienților admisibilitatea cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuienților arată că cererea de revizuire este admisibilă, solicitând pe fond admiterea acesteia, desființarea deciziei atacate și stabilirea unui nou termen, în vederea soluționării recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 6848 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., a fost admis recursul declarat de DS M. pentru O.
S. B. împotriva sentinței civile nr. 1479 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care a casat-o în parte în sensul că a respins cererea de anulare a autorizațiilor de exploatare și de acordare a despăgubirilor aferente.
S-a disjuns completarea de acțiune, cererea de precizare a pretențiilor și chemarea în garanție și s-a dispus trimiterea lor spre soluționare în primă instanță Tribunalului M. .
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Reclamantul R. V. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea unor autorizații de exploatare emise de către O. S. B. în
favoarea SC H. SRL, solicitând în același timp obligarea autorității la plata sumei de 6.686.100 lei prejudiciu și rezilierea contractului de administrare nr. 158 din_ încheiat cu DS B. -M. .
Starea de fapt existentă în cauză și reținută ca atare de către instanța de fond vizează încheierea de către reclamant, în calitate de proprietar al terenului forestier situat în UP VIII Tibău, u.a. 90-93, a unui contract de administrare nr. 158/_ cu DS M. pentru suprafața de 822,76 ha. iar ulterior a unui contract de vânzare cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 720/_ de pe suprafața de 108,5 ha. cu SC H. SRL.
Ulterior acestei înstrăinări, O. S. B. a încheiat cu cumpărătorul un contract de asigurare a serviciilor silvice nr. 175/_, a emis actele de punere în valoare cu privire la teren și autorizațiile de exploatare atacate în prezenta cauză.
Trebuie arătat faptul că lucrarea de punere în valoare a masei lemnoase de către O. S. B. pe suprafața de pădure proprietatea reclamantului a fost realizată la solicitarea proprietarului de masă lemnoasă, fiind întocmite A.P.V.-urile verificate și aprobate ulterior de către I.E.R.S.V. C. -N. .
De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că, așa cum rezultă din conținutul acțiunii introductive, reclamantul nu a fost în măsură să indice în mod concret un text de lege în susținerea cererii de anulare a autorizațiilor de exploatare arătând, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din_ faptul că, potrivit legislației în materie, aceste autorizații ar fi trebuit semnate de către proprietarul terenului chiar dacă acesta a înstrăinat masa lemnoasă. De altfel nici instanța de fond nu a indicat în considerentele hotărârii pronunțate un temei de drept în argumentarea soluției de anulare a autorizațiilor de exploatare.
În condițiile în care, potrivit normelor de exploatare cuprinse în Ordinul nr. 1540/2001, autorizația de exploatare se eliberează în numele persoanelor fizice/juridice autorizate sau atestate care execută exploatarea iar nu în numele proprietarului, susținerile reclamantului referitoare la nelegalitatea actelor administrative sunt neîntemeiate.
Reclamantul nu contestă faptul că obiectul contractului de vânzare- cumpărare încheiat cu SC H. SRL l-a reprezentat masa lemnoasă pe picior de pe suprafața de 108,50 ha. invocând doar pretinse nelegalități în ceea ce privește modalitatea în care s-a realizat exploatarea propriu-zisă sub aspect cantitativ și calitativ.
Curtea a constatat că reclamantul invocă nelegalitatea a 8 autorizații de exploatare astfel:
autorizația de exploatare nr. 1065 din_ - fila 32 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1063 din_ - fila 28 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1064 din_ - fila 30 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1066 din_ - fila 34 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1062 din_ - fila 26 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1011 din_ - fila 21 dosar fond;
autorizația de exploatare nr. 1023 din_ - fila 36 dosar fond și
autorizația de exploatare nr. 1001 din_ - fila 22 dosar fond.
Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 2 din Legea nr. 46/2007 "Exploatarea masei lemnoase se face de persoanele juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură";, ceea ce conduce la concluzia că nu proprietarul terenului
este cel care realizează efectiv exploatarea astfel încât la emiterea autorizațiilor necesare exploatării acordul proprietarului constituie o condiție necesară.
Cum legislația în materie nu condiționează eliberarea autorizațiilor de exploatare de acordul proprietarului terenului forestier, iar contractul de administrare încheiat între O. S. B. și SC H. SRL nu a făcut obiectul cenzurii din partea instanței de fond, Curtea a apreciat că susținerile reclamantului referitoare la nelegalitatea emiterii acestor acte sunt neîntemeiate.
Nulitatea presupune încălcarea unor dispoziții legale anterior sau concomitent întocmirii actului iar eventualele referiri la modalitatea efectivă în care s-a realizat exploatarea nu pot fi avute în vedere la analiza cererii în anularea autorizațiilor.
Constatându-se astfel că actele administrative contestate - autorizațiile de exploatare sunt pe deplin valabile, se poate trage concluzia că reclamantul nu a înregistrat un prejudiciu ca urmare a emiterii acestora. Cu alte cuvinte, eventuala pagubă suferită de către proprietarul terenului forestier nu este generată de emiterea actelor administrative - autorizații de exploatare astfel încât, nefiind dovedit ilicitul rezultat din contenciosul administrativ, nu pot fi generate și implicit solicitate despăgubiri pentru daunele materiale.
Prin urmare, soluția dată de către instanța de contencios administrativ investită în fond în ceea ce privește anularea autorizațiilor de exploatare, respectiv obligarea autorităților pârâte la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii lor, a fost neîntemeiată.
În ceea ce privește completarea de acțiune vizând rezilierea contractului de administrare nr. 158/_ intervenit între reclamant și DS B. -M., precizarea pretențiilor la suma de 6.686.100 lei și chemarea în garanție, Curtea a apreciat că se impune cu prioritate a se proceda la verificarea naturii juridice a acestora cu consecința stabilirii competenței instanței de soluționare.
În condițiile în care izvorul pretențiilor reclamantului decurge din încheierea contractului de administrare a cărui reziliere se cere, esențială în acest sens este calificarea contractului nr. 158/_ încheiat între R. V. și D.S. M. ca fiind un contract comercial, neîncadrându-se în reglementarea art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Astfel, contractul de administrare a pădurilor sau de prestări servicii silvice se încheie în scopul asigurării pazei fondului forestier aflat în proprietatea terțelor persoane, a asigurării lucrărilor de împăduriri, regenerare, îngrijire, exploatare a masei lemnoase, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul silvic, urmărindu-se conservarea fondului forestier în beneficiul proprietarilor de terenuri forestiere, conferindu-se astfel contractului natura juridică a unui act de drept privat.
Atâta timp cât bunul obiect al contractului aparține proprietății private a persoanelor fizice sau juridice, obligativitatea încheierii lor nu este menită a schimba natura juridică a acestuia.
Statuând în sensul că actul de administrare încheiat de către reclamant cu
D.S. M. nu are natură contencioasă, Curtea apreciază că acesta este un act comercial, relațiile contractuale ale agenților economici care au calitate de operatori de servicii publice cu terții fiind guvernate de regulile dreptului privat - comercial. Aceasta cu atât mai mult cu cât, având ca obiect bunuri din domeniul privat, sunt aplicabile regulile de drept comun, impunându-se a se avea în vedere și reglementările cuprinse în art. 3 alin. 1 din OG nr. 139/_ și art. 48 din Legea nr. 15/1990 potrivit căreia relațiile comerciale dintre regii precum și între acestea și alte entități juridice - societăți comerciale se desfășoară pe bază de contract căruia îi este aplicabil principiul libertății contractuale.
Prin urmare, competența de soluționare a unei cereri în rezilierea unui astfel de contract revine instanței de drept comun și, raportat la obiectul acțiunii și la
valoarea pretențiilor deduse judecății, trimiterea dosarului urmează a se realiza în favoarea tribunalului în constituirea necesară soluționării litigiilor comerciale.
Cu prilejul judecării cererilor ce urmează a fi disjunse, respectiv reziliere, despăgubiri și cerere de chemare în garanție, tribunalul trebuie să aibă în vedere și să lămurească o serie de aspecte contestate de către părți.
Astfel, în privința contractului de administrare încheiat de către reclamant cu
D.S. M. se impune a se lămuri dacă acesta, deși încheiat pe o perioadă determinată, a fost prelungit tacit potrivit normelor legale sau se impunea încheierea unor acte adiționale așa cum susține pârâtul O. S. . În funcție de aceste lămuriri trebuie să se stabilească dacă, în ipoteza în care a existat o prorogare a perioadei de contractare, se poate vorbi despre o neîndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către prestator, de natură să cauzeze beneficiarului un prejudiciu.
Sub aspectul întinderii eventualului prejudiciu și pentru stabilirea persoanei/persoanelor responsabile, instanța trebuie să lămurească intenția părților semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 720 din_ cu privire la cantitatea de masă lemnoasă înstrăinată. Aceasta deoarece, potrivit susținerilor pârâților, a fost vândută întreaga cantitate de masă lemnoasă pe picior aferentă suprafeței de 108,5 ha. în vreme ce reclamantul susține că s-a vândut doar ceea ce se putea exploata potrivit dispozițiilor legale. Trebuie avute în vedere, în acest sens, elemente ce țin de prețul vânzării, eventualele limitări legale cantitative în ceea ce privește exploatarea masei lemnoase, pretinsa distincție între noțiunile de
"masă lemnoasă"; și "masă lemnoasă exploatabilă";. De asemenea, în măsura în care se consideră necesar, se impune a se verifica modalitatea în care părțile semnatare ale unor contracte de vânzare-cumpărare similare au înțeles să dea eficiență tranzacției lor sub aspectul cantității de masă lemnoasă înstrăinată putându-se proceda inclusiv la audierea de martori pentru a se identifica "obiceiul locului";.
În concluzie, instanța trebuie să verifice dacă actul de administrare încheiat de reclamant cu D.S. M. era în vigoare la momentul formulării cererii de reziliere și dacă există un prejudiciu cauzat printr-o eventuală nerespectare de către prestator a obligațiilor contractuale. De asemenea, trebuie să analizeze contractul de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă încheiat de reclamant cu SC H. SRL și să identifice care a fost intenția părților în ceea ce privește cantitatea de masă lemnoasă vândută și, de asemenea, să stabilească eventualele răspunderi civile derivând din încheierea acestui act.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea a admis recursul declarat de DS M. pentru O. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1479 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care a casat-o în parte în sensul că a respins cererea de anulare a autorizațiilor de exploatare și de acordare a despăgubirilor aferente.
S-a disjuns completarea de acțiune, cererea de precizare a pretențiilor și chemarea în garanție și s-a dispus trimiterea lor spre soluționare în primă instanță Tribunalului M. .
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire R. M. și R. M.
V.
, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii recursului pârâtei cu privire la partea din Sentința civilă nr. 1479/0_ a Tribunalului C. prin care se dispune rezilierea contractului de administrare nr. 158/_ și acordarea de daune interese, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii revizuienții arată că în soluționarea cauzei cu nr. _
, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de antecesorul nostru, R. V. în urma judecății în fond, ocazie cu care părțile procesuale am avut ocazia să propunem probe, să formulăm excepții sau cereri în vederea fundamentării pretențiilor sau apărărilor. Prin urmare, atât subsemnatele, cât ș partea pârâtă am avut egalitate de poziție de pe care am ne-am susținut fiecare solicitările. Însă, pe
fond, prima instanță ne-a dat câștig de cauză prin pronunțarea Sentinței civile nr. 1479/0_ .
Ulterior, prin declararea recursului de către pârâta DS M., recurenta a care ridicat pentru prima dată în fața instanței de control excepția necompetenței Tribunalului C. (Secția de contencios administrativ), arătând că în mod greșit a fost calificat contractul de administrare cu nr. 158/_, obiect al cauzei, ca și contract administrativ, fiind vorba de fapt de un contract comercial, supus regimului normelor de drept privat. însă, această problemă nu a fost semnalată nici prin întâmpinare și nici la un alt moment în fața primei instanțe, fiind adusă în discuție abia în fața instanței de recurs.
Prin urmare, în apărare, revizuientele au invocat tardivitatea excepției formulate de recurentă, motivând atât în fapt cât și în drept de ce se impune respingerea excepției ca tardivă. Astfel, indiferent că este vorba despre o necompetență de ordine privată care cel J târziu poate fi invocată de părți sau de judecător cel târziu până la prima zi de înfățișare sau despre o necompetență materială și teritorială de ordine publică ce poate fi ridicată cel târziu până la începerea dezbaterilor pe fond (conform art. 1591 alin. (2) și (3)), excepția de necompetență a recurentei nu a fost ridicată în termenele prevăzute de normele procedurale, aspect asupra căruia instanța de recurs nu s-a pronunțat.
În drept prin urmare, consideră îndeplinit cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod pr. civ. care legitimează prezenta cale extraordinară de atac și care se referă la situația în care instanța a cărei hotărâre se atacă "... nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut... ". Mai exact, este vorba de o omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra tardivității pe care subsemnatele am invocat-o pe calea întâmpinării depusă la dosar cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. ridicată de către recurenta DS M. abia în recurs.
De asemenea este vorba de un aspect determinant pentru soluționarea recursului, căci în măsura în care s-ar fi respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. ca fiind tardiv, soluția în recurs ar fi fost cu totul alta, respectiv s- ar fi dispus respingerea acestuia. De aceea, este necesar ca instanța de revizuire să îndrepte această omisiune prin constatarea admisibilității prezentei cereri, iar în cazul în care constată că tardivitatea invocată a excepției de necompetență este întemeiată, să și admită această cerere, astfel încât hotărârea atacată să fie retractată, iar recursul formulat de pârâta DS M. să fie respins.
Nu în ultimul rând, arătăm că lipsa deliberării asupra unei solicitări esențiale pentru apărarea noastră în recurs ne încalcă dreptul la un proces echitabil. Astfel, egalitatea armelor nu a fost respectată, căci s-a analizat de către instanță doar excepția de necompetență invocată de pârâtă pe baza căreia a casat în parte hotărârea instanței de fond cu trimitere spre rejudecare tribunalului M., însă referitor la aceeași chestiune instanța uită să supună spre analiză cererea noastră de a se constata tardivitatea excepției părții adverse.
În drept, a invocat prevederile art. 322 pct.2,_ alin.(2)-(3), Cod.pr.
civ.
Prin întâmpinarea înregistrată intimata REGIA NAȚIONALĂ A
PĂDURILOR - ROMSILVA DS M.
a solicitat ca, în baza probelor administrate în cauză și a motivelor de fapt și de drept, să se dispună respingerea cererii de revizuire astfel formulată, ca fiind nefondată și neîntemeiată, pe cale de consecință să constatați că hotărârea instanței de recurs, este temeinică și legală, dispunând menținerea acesteia în tot.
În fapt, așa cum rezultă din cererea de revizuire, formulată de revizuientele R. MAR1A și R. MARJA V. TIA, împotriva Deciziei civile nr. 6848 DIN 12 iunie 2013, pronunțată de Curții de Apel C. în Dosarul civil nr._ » critică hotărârea instanței de recurs prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii
recursului cu privire la partea din Sentința civilă nr. 1479/_ a Tribunalului C.
, prin care s-a dispus rezilierea Contractului de administrare nr. 158/_ și acordarea cheltuielilor de judecată, însă, așa cum va arăta în cele ce urmează, cererea de revizuire așa cum a fost formulată și motivată, este nefondată și neîntemeiată.
Revizuientele atacă hotărârea instanței de recurs prin prisma dispozițiilor art.
322 pct 2 teza a doua din C. proc. civ,, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut (minus petita).
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, această ipoteză de revizuire, reglementată de art. 322 pct. 2 teza a doua din C. proc, civ., are în vedere situația în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere, mai exact, când nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în termen, indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental.
Pentru a argumenta susținerea, revizuientele susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii privind excepția tardivității excepției necompetenței materiale, funcționale și teritoriale a instanței de fond formulată de subscrisa, invocând în acest sens prevederile art. 1591 alin. 2) și 3) C. proc. civ.
De aceea, arată că este necesar ca instanța de revizuire să îndrepte această omisiune prin constatarea admisibilității cererii de revizuire. Iar, în cazul în care se constată că tardivitatea invocată a excepției de necompetență este întemeiată, să se admită cerea de revizuire, încât hotărârea atacată să fie retractată, iar recursul formulat de subscrisa să fie respins.
Așa cum rezultă din cererea de recurs, în motivarea recursului, intimata s-a sprijinit, pe lângă prevederile art. 304, pct. 3, 8 și 9 din C. proc. civ., și pe dispozițiile art. 304" C. proc. civ., în temeiul cărora instanța de recurs are posibilitatea să examineze hotărârea recurată sub toate aspectele, putându-se vorbi chiar de efectul devolutiv al recursului.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, în ipoteza motivelor de casare prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., instanța de recurs judecă însăși cauza sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, nelimitându-se să judece doar hotărârea pronunțată de prima instanță. A se vedea în acest sens, I. Deleanu, Tratat de procedură civilă 2005, voi. II, pag. Î75 - 176 și 1. Leș. codul de procedură civilă - Comentarii pe articole, Ediția 3, Ed. C.H. Beck 2007, PAG. 848 -849.
În contextul descris mai sus, instanța de recurs a avut în vedere faptul că, inițial prin cererea introductivă, reclamantele s-au adresat instanței de contencios administrativ, pentru anularea celor 8 autorizații de exploatare și și acordarea de despăgubiri în sumă de 860.000 lei.
Însă, ulterior, reclamantele și-au precizat și extins acțiunea solicitând rezilierea Contractului de administrare nr. 158/_ - intervenit între reclamanți și subscrisa, ridicând totodată pretențiile față de subscrisa la suma totală de 6.686.100,00 lei cu titlu de despăgubiri.
În acest context, pe bună dreptate, instanța de recurs a constat că s-a schimbat obiectul și natura juridică a cauzei, pornindu-se de interpretarea și calificarea greșită a Contractului de administrare nr. 158/_ .
În timp ce anularea celor 8 autorizații de exploatare, emise de subscrisa în numele chematei în garanție, S.C. H. S.R.L., fiind calificate acte administrative, ține de instanța de contencios administrativ, iar Contractul de administrare nr. 158/_, izvor al pretențiilor reclamanților, în mod întemeiat, curtea a apreciat că se impune stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de reziliere a unui astfel de contract, care este unul comercial, ceea ce face ca competența de soluționare să revină instanței de drept comun și, raportat la obiectul acțiunii și la valoarea pretențiilor precizate, trimiterea cauzei în favoarea Tribunalului M., completul de litigii comerciale, raportat la locul de executare a contractului citat și sediul pârâtului, adică a subscrisei.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, cererea de revizuire nu poate fi primită atunci când cererea sau capătul de cerere a fost respins, primind așadar o rezolvare. De asemenea, nu va putea fi primită cererea de revizuire nici atunci când instanța a admis numai în parte cererea, sau atunci când instanța s-a pronunțat implicit, în toate aceste situații instanța pronunțând o soluție, cum este și în cauza dedusă judecății. A se vedea, I. Deteanu, Tratat de procedură civilă 2000, voi. II, pag. 473-476.
În raport cu dispozițiile art. I591 C. pr. civ" potrivit doctrinei și practicii judiciare, pot exista situații în care intervine o schimbare a obiectului cauzei și care, pe bună dreptate, necesită schimbarea competentei, or, în cauza dedusă judecății, instanța de recurs a constatat o astfel de schimbarea a naturii și obiectului cauzei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 septembrie 2013 SC H. SRL B.
, a solicitat respingerea cererii de revizuire formulate ca fiind nefondată și nelegală, dispunând menținerea hotărârii atacate, pentru următoarele motive:
În fapt, consideră cererea de revizuire ca neîntemeiată, deoarece expunerii de motive făcute prin cererea de revizuire nu corespund vreunei prevederi legale în materie. Astfel revizuenții susțin că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (art. 322 pct. 2 C. pr. civ.).
În primul rând consideră că excepțiile nu pot fi asimilate petitelor, capetelor de cerere, adică "lucrului cerut" specificat în textul legii.
În al doilea rând opinează că în privința tardivității invocate instanța de recurs mai înainte să analizeze excepții, din oficiu era ținută să clarifice problema competenței primei instanțe, astfel problema tardivității vreunei excepții nu putea fi analizată decât după constatarea faptului că instanța de fond a judecat cauza în mod competent din punct de vedere procedural.
Din moment ce în mod procedural instanța de recurs a constatat a priori necompetența primei instanțe, judecând In calea de atac al recursului prevăzut de art. 3041 C. pr. civ. când instanța putea analiza cele deduse judecății sub toate aspectele, invocarea faptului că necompetența materială a instanței de judecată nu ar putea fi analizată în cadrul căii de atac al recursului este neavenită, instanța de control judiciar fiind ținută să analizeze hotărârea atacată sub toate aspectele, inclusiv și prioritar sub aspectul competenței materiale a primei instanțe.
Invocarea excepției sau neinvocarea nu are, în opinia noastră, nici o înrâurire asupra îndreptățirii și obligației instanței de recurs în analizarea a priori a problemei competenței primei instanțe.
Astfel consideră că nu poate fi vorba de o tardivitate în invocarea excepției, instanța de control judiciar putând analiza competența, cum a și făcut-o de fapt.
De vreme ce revizuențîi și-au extins/precizat capetele de cerere în fața instanței de fond, intrând atât pe tărâmul contenciosului administrativ, cât și al pretențiilor civile, văzând dispozițiile art. 1591 C. pr. civ. și analizând doctrina și practica judiciară, rezultă că pot exista situații în care intervine o schimbare a obiectului cauzei care necesită schimbarea competentei, iar în cauza dedusă judecății instanța de recurs a constatat o astfel de schimbare a obiectului cauzei.
Concluzionând se poate afirma că în mod legal instanța de recurs, judecând, s-a pronunțat asupra fiecărui lucru cerut pentru care avea competentă să judece, iar pentru chestiunile constatate ca neintrând în competență a trimis cauza instanței competente material pentru a se pronunța în fond, anume instanței civile competente material.
Consideră deci neîntrunite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate în cererea de revizuire, Curtea reține următoarele:
Așa cum pertinent s-a statuat în practica judiciară a ÎCCJ, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este o consecință a nesocotirii
principiului disponibilității, garanția aplicării principiului disponibilității fiind dată de respectarea de către judecători a obligației de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, reclamantul fiind cel care stabilește limitele judecății prin fixarea cadrului procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul.
(ÎCCJ - Secția a II-a civilă, decizia nr. 4136/_ accesibilă pe portalul www.scj.ro).
Tot în practica ÎCCJ cu referire la același motiv de revizuire s-a statuat că: Art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat deși s-a cerut (minus petita) și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Textul articolului este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs. În sensul acestui text, prin "lucru cerut"; se înțeleg numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv. (ÎCCJ - Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6578/_ accesibilă pe portalul www.scj.ro).
Față de cele ce precedă, cu referire la speță, în care s-a pus problema că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat explicit asupra tardivității excepției formulate de recurentă cu referire la necompetența materială a instanței de fond, trecând la soluționarea în fond a acesteia trebuie notat în primul rând că excepția necompetenței materiale a instanței de fond ridicată în fața instanței de recurs se constituie ca un motiv de recurs, de casare, a hotărârii recurate și nu o cerere dedusă judecății prin cererea introductivă și care privește raportul juridic de drept materiale de conflict dedus judecății.
Astfel fiind, cererea de revizuire nu urmărește să se reanalizeze motivele de recurs sau să se depisteze erori de judecată a recursului ci aceasta cale de atac este menită să ofere părții interesate retractarea hotărârii pe aspecte noi care nu au fost cunoscute de instanță la data pronunțării.
Aspectul dedus judecății prin motivul de revizuire invocat este evidențiată în textul art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, incident în cauză prin efectul art. 3 alin.1 din Legea nr. 76/2012, ca fiind cea de a doua ipoteză a normei legale, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita).
Dar așa cum s-a arătat în precedent, această ipoteză vizează situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în termen, independent de caracterul lor principal, accesoriu sau incidental. Acestea se referă însă la pretenții ce fac obiect de judecată specifice raportului de drept material conflictual și nu cereri ce se grefează pe raportul de drept procesual sau care privesc nemijlocit regularitatea judecății din perspectiva procedurii.
Pe cale de consecință, împrejurarea că instanța de recurs a omis explicit să se pronunțe cu privire la cererea prin care s-a invocat tardivitatea motivului de recurs axat pe necompetența materială a instanței de recurs nu poate fi încadrată în sintagma "lucru cerut"; și drept urmare o atare hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de revizuire.
Dintr-un alt unghi de vedere, raportat la soluția care a fost dată în recurs și la aspectul supus revizuirii, Curtea reține că decizia atacată nu evocă fondul, condiția de admisibilitate a revizuirii (art. 322 partea introductivă).
În adevăr, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de instanța de recurs, aceasta trebuie să evoce fondul.
A evoca fondul cauzei înseamnă a dezbate și soluționa însăși cererea de chemare în judecată sub aspectul pronunțării asupra raportului juridic de drept material dedus judecății. Există și situatii, ca în speță, cand o astfel de cauza se solutioneaza doar pe exceptii de procedura sau de alta natura si atunci instanta numai este tinuta sa mai solutioneze fondul.
Într-o atare ipoteză condiția de admisibilitate a revizuirii nu mai este îndeplinită.
Pe cale de consecință, greșeala de judecată invocată de revizuient nu poate fi remediată pe calea cererii de revizuire cu atât mai mult cu cât a admite o atare posibilitate ar însemna să transformăm calea de atac a revizuirii dintr-o cale de atac de retractare într-o cale de atac de reformare, ceea ce n u poate fi acceptat în condițiile actuale ale legislației procesual civile.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 326 C.pr.civ. se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții R. M. și R. M. V. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge cererea de revizuire formulată de R. M. și R. M. V. împotriva deciziei civile nr. 6848 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. U. | M. | D. | M. | B. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.recurs. M.H. /F.T. /D.M.
