Decizia civilă nr. 9558/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9558/2013
Ședința publică din data de 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta D. G. G. împotriva sentinței civile nr. 3953 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE A. DE S. M. având ca obiect - anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform dovezii existentă la fila 3 din dosar și timbru judiciar de 1 leu.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de_ recurenta a formulat note de ședință.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.953 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta D. G. G., în contradictoriu cu pârâtă C. DE
DE S. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în perioada 2007 - 2010, reclamanta a avut calitatea de angajat potrivit contractelor de muncă înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. M. sub nr. 2. din_, de către SC Glob-Eco SRL și sub nr. 288418/_ de către SC Dom-Eco SRL, societăți care au virat contribuția de sănătate pentru reclamantă
și prin aceasta a respectat cerințele prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în calitate de angajat.
A reținut instanța de fond potrivit dispozițiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, iar conform celor cuprinse în alineatul al treilea din acest articol, în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri din salarii și venituri impozabile realizate din activități independente, contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
Față de normele imperative menționate anterior și care prevăd obligativitatea plății contribuției lunare de asigurări de sănătate, tribunalul a apreciat ca fiind lipsită de relevanță apărarea reclamantei privind inexistența unui contract de asigurare încheiat cu C. de A. de S. M. .
Faptul că reclamanta nu a depus declarația la FNUASS, în conformitate cu art. 83 al. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu o exonerează de obligația de plată în sensul textelor de lege amintite.
Având în vedere neplata obligației, în termenul legal prevăzut de art. 257 al. 5, pârâta a calculat accesoriile în baza art. 216 și art. 261 din Legea nr. 95/2006, modificată, raportat la art. 7 și 8 al.1 și 4 din Normele metodologice aprobate în Anexa la Ordinul Președintelui CNAS NR. 617/2007.
În contextul celor arătate, tribunalul a reținut că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională și invocate de reclamantă în apărare nu înlătură obligația sa la plata contribuției de asigurări de sănătate pentru veniturile realizate din activitatea desfășurată în baza contractului de comision.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta D. G. G. a declarat recurs
, solicitând modificare hotărârii recurate, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 2.221 lei reprezentând contribuție datorată FNUASS stabilită prin decizia de impunere din oficiu nr. 8277/622/_ și a sumei de 2.115 lei privind obligații de plată accesorii stabilite prin decizia nr. 8278/622/1/_ .
În motivare recursului, reclamanta arată că obligația de plată a contribuției este condiționată de existența unui contract de asigurare cu casele de asigurare de sănătate, or reclamanta nu este titulara unui astfel de contract și nu a depus niciodată declarația nominală prevăzută de art.215 al. 2 din Legea nr. 95/2006.
Ca o dovadă a faptului că nu a avut calitatea de asigurat, susține reclamanta, este și împrejurarea că pârâta nu i-a transmis nicio notificare și nici nu a informat-o cu privire la drepturile și obligațiile pe care le-ar avea în calitate de asigurat. Mai mult, reclamanta susține că era asigurată din punct de vedere al sănătății având contract individual de muncă în aceea perioadă, pentru care angajatorul plătea contribuții la C.A.S.S. M.
Reclamanta susține că în urma inexistenței unui contract de asigurare, nu avea nici obligația de a depune declarații privind obligațiile de plată către FNUASS.
Susține recurenta că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2011 și care au intrat în vigoare la 1 iulie 2012, sunt aplicabile de la această dată, astfel că pârâta în mod nelegal a făcut aplicarea acestora în perioada anilor 2007 - 2010 când reclamanta nu avea această obligație. Având în vedere acest aspect, reclamanta invocă prev. art. 6 din Codul civil corob. cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, referitoare la faptul că legea este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu retroactivează, fiind numai pentru viitor.
Pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. (f.8)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Referitor la motivele de recurs, Curtea reține incidența dispozițiilor art. 208 al. 3 din Legea nr. 95/2006, ce indică obligativitatea asigurării, iar art. 211 din lege nominalizează persoanele ce au obligația de a se asigura.
Asigurarea socială de sănătate fiind obligatorie, reclamanta nu poate invoca propria sa pasivitate.
În același context sunt de avut în vedere și dispozițiile art. 208 al. 4-6 din legea nr. 95/2006, unde se arată: "(4) Pot functiona si alte forme de asigurare a sanatatii in diferite situatii speciale. Aceste asigurari nu sunt obligatorii si pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
Asigurarea voluntara complementara sau suplimentara de sanatate poate acoperi riscurile individuale in situatii speciale si/sau pe langa serviciile acoperite de asigurarile sociale de sanatate.
Asigurarea voluntara de sanatate nu exclude obligatia de a plati contributiapentru asigurarea sociala de sanatate.";
Al. 6 al art. 208 este deosebit de clar în privința obligațiilor de plată a contribuției la asigurările de sănătate a unui cetățean român, iar textul arată că nu este exclusă obligația de plată a contribuției, indiferent de existența și a unei asigurări voluntare.
Curtea constată existența obligației de depunere a declarației ca decurgând din argumentele de text menționate anterior ce conduc la concluzia caracterului obligatoriu al asigurării și implicit a obligației de plată.
Legea instituie obligativitatea asigurării iar potrivit art. 216 din același act normativ "In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, denumita in continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurari sau persoane fizice ori juridice specializate, procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorarilor de intarziere in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.";
Acest text legal permite concluzia că neachitarea sumei datorate nu produce doar consecința menționată de reclamant și prevăzută la art. 258 din lege, ci și pe cea a declanșării procedurii de executare silită, deci existența certă a obligației de plată.
La fila 19 din dosarul de fond există dovada transmiterii notificării obligației de plată.
Mai apoi, Curtea reține și incidența principiului legalității, specific actelor administrative, împrejurare ce impune, din partea celor care contestă legalitate actului administrativ să depună dovezile necesare.
Referitor la o pertinsă aplicare retroactivă a legii, Curtea reține că organul fiscal a avut în vedere, în mod corect, cadrul legislativ existent în perioada pentru care s-a stabilit obligația de plată, caracterul obligatoriu și nu facultativ al acestei obligații fiind analizat anterior.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta D. G. G. împotriva sentinței civile nr. 3.953 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
G. , D. C. |
Red.M.D./ _
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. I. .
