Decizia civilă nr. 9284/2013. Suspendare executare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9284/2013
Ședința publică din data de 02 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul S. P. "M.
S. M. " - D. V. împotriva sentinței civile nr. 7629 din data de _
, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta I. D. I., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) Decizia nr. 42/2012 emisă de S. P. M. S. M.
- D. V. - și cerere de suspendare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Raportat la dispozițiile art. 137 C.pr.civ. și art. 306 al. 1 C.pr.civ., Curtea invocă din oficiu excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7629 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, formulată de către reclamanta I. D. I., în contradictoriu cu pârâtul S. P. "M. UI S. M. "; - D. V. și s-a anulat decizia nr. 36/2012 emisă de pârât, respingându-se cererea de suspendare a deciziei atacate.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. P. "M. S. M. " - D.
V. a declarat recurs
, prin care a solicitat instanței să dispună un sistem unitar de salarizare pentru toți salariații săi, având în vedere că la o parte dintre aceștia, prin sentințe civile pronunțate de Tribunalul Cluj, li s-au respins cererile de suspendare și anulare a deciziilor, a dispozițiilor și a notelor de constatare.
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 306 C.pr.civ., Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente
:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției nemotivării în termen legal a cererii de recurs, excepție de procedură invocată din oficiu la termenul din data de_ și care face de prisos cercetarea în fond a recursului.
Potrivit art.303 alin.1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art.306 din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2 care statuează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.
În speță, se constată că recursul declarat de către pârât este nul întrucât nu a fost motivat. Astfel deși există formal o declarație de recurs, aceasta cuprinde doar niște solicitări fără a indica nici explicit, dar nici implicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de netemeinicie sau nelegalitate care să poată fi analizate fie si prin prisma dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., nu poate echivala cu motivarea recursului
În consecință, întrucât nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, iar recursul promovat este nemotivat, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 C. pr. Civ., va constata nul recursul declarat de pârât și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nul recursul declarat pârâtul S. P. "M. S. M. "
- D. V. împotriva sentinței civile nr. 7.629 din 4 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
G. , D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.recurs: A.S. .