Decizia civilă nr. 9969/2013. Contestație act administrativ fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 9969/2013

Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.

R. -R. D. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă C. de A. de S. a J. B. -N. împotriva sentinței civile nr.2996 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. W., având ca obiect anulare decizie contribuție CAS.

Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificat potrivit dispozițiilor art.98 alin. 6 din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, conform procesului-verbal atașat.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului-reclamant S. G. W., avocat Barna Benedek Bolonyi, lipsă fiind recurenta-pârâtă C. de A. de S. a J. B. -N. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei de timbru. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului-reclamant S. G. W., avocat Barna Benedek Bolonyi susține pe larg motivele expuse în întâmpinare și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Susține că reclamantul are reședința permanentă în Germania unde își desfășoară efectiv activitatea și unde este asigurat din anul 2000 astfel că, intră sub incidența legislației din Germania și nu are nicio obligație de a plăti contribuții de sănătate în România.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2996/0_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._, s-a admis acțiunea completată formulată de reclamantul S. G. W., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N., și în consecință:

A fost anulată Decizia nr.6/2011 emisă de pârâta cu consecința anulării Deciziei de impunere nr.2777/2010 emisă de pârâtă și a exonerării reclamantului de la plata sumelor cuprinse în acestea.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul S. G. W., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. a jud.B. -N., a solicitat constatarea nulității absolute sau anularea deciziei de impunere nr. 2777 din_, cu consecința exonerării de la plata contribuției și a majorărilor stabilite prin aceasta, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul susține că își menține în întregime cele arătate prin contestația formulată în termen legal și înreg. la pârâtă sub nr. 1651/_, la care nu a primit nici un răspuns până în prezent.

În baza probelor aduse, anexate contestației, precum și a celor administrate în dos.nr._ al Judecătoriei B., rezultă indubitabil temeinicia și legalitatea susținerilor, respectiv faptul că decizia atacată este lovită de nulitate absolută sau este anulabilă.

C. de asigurări de sănătate a jud. B. -N. a încălcat flagrant dispozițiile legale din Leg.95/2006 și normele de aplicare a acesteia, a confundat raportul juridic de drept fiscal cu cel privind asigurările de sănătate (raport contractual, între două părți egale, cu drepturi și obligații reciproce - art.211, al.1), a pornit executarea silită fără a face o verificare prealabilă a situației de fapt și de drept (deși le-a solicitat aceasta în scris, urmând să le prezinte chiar actele necesare în acest sens).

Potrivit disp. Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate trebuie să se realizeze, să aibă la baza: un contract-cadru (art.210 lit.c, art.217 alin.2 și 3, art.218 lit.a), elaborat de CNAS anual, până la 30.09. a anului în curs pentru anul următor; norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, elaborate de CNAS anual, până la 15.11 a anului în curs pentru anul următor.

A apărut doar Ord.nr.617 din_ al CNAS de aprobare a Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative necesare dobândirii calității de asigurat… în M.O nr.649/_, fără a se referi, a explica și a concretiza dispozițiile legale privind contractul-cadru și contractul individual privind asigurările sociale de sănătate.

Începând doar cu luna decembrie 2010, pârâta invita la sediul acesteia persoanele vizate pentru a încheia contract, fapt ce demonstrează implicit neîndeplinirea obligațiilor legale de către aceasta până la data respectivă.

Pârâta avea obligația legală (art.222) să informeze cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plata, precum și asupra drepturilor și obligațiilor pe care le are. Această obligație legală nu a fost îndeplinită niciodată până în prezent.

Dacă ar fi respectat legea și și-ar fi îndeplinit obligațiile legale mai sus arătate sau cel puțin pe cea de la art.222, nu s-ar fi ajuns în această situație. Chiar și în materia impozitelor datorate statului, Administrația Financiară (cu care nu se cere existența unui raport contractual ca în cazul asigurărilor sociale de sănătate), trimite formulare, face verificări, notifică, etc.

Esențiale în soluționarea cauzelor, în opinia sa, sunt următoarele aspecte:

Lipsa unui contract de asigurare între părți și stabilirea obligaților pe baza "consultării evidențelor Administrației Finanțelor P. e";, urmare Protocolului încheiat de intimata cu ANAF sunt împrejurări necontestate în speță.

A fost încălcat flagrant principiul prev. de art. 208 alin. 3 lit. a din Legea nr. 95/2006, a liberei alegeri de către asigurați a casei de asigurări,

cât și cel din legislația europeană privind dreptul și obligația corelativă de a fi asigurat într-o singura țară membră UE, reclamantul fiind asigurat în Germania.

Având în vedere actele justificative prezentate, explicațiile date prin contestație, normele juridice europene, germane și române invocate, se poate reține că: sunt supus legislației germane privind asigurările de sănătate, are asigurare și achită contribuții la asigurările de sănătate germane, a beneficiat și beneficiază de servicii medicale în Germania. Nu a solicitat servicii medicale în România, deși putea, avea acest drept, în baza asigurării din Germania (serviciile medicale obținute în România urmând a fi achitate de asigurările din Germania).

Culpa pârâtei în declanșarea nejustificată a acestui litigiu este evidenta, mai ales prin atitudinea anterioară (lipsa unor verificări minim necesare și chiar lipsa de reacție la sesizările sale, folosirea publicității ca mijloc de presiune împotriva sa, etc.). pe de altă parte, a fost pus în situația de a face mari eforturi fizice, psihice și materiale pentru a dovedi nelegalitatea pretențiilor pârâtei, deși sarcina probei revenea acesteia.

Pârâta C. de A. de S. B. -N. a formulat întâmpinare (f.16-21) prin care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă acțiunea pentru următoarele motive:

Contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum si cetățenii străini și apatrizii care au domiciliul sau reședința în România - toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.

Cetățenii străini precum si membrii de familie al acestuia care își exercită dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul României, realizând activități independente pe teritoriul României sunt supuși de asemenea acestor obligații, având statutul de lucrător, iar exercitarea acestui drept nu este condiționată de posesia unui document eliberat de autoritățile române în condițiile OUG.105/2005 dacă, se dovedește ca persoana respectiva este beneficiară a acelui drept.

Conform art.208(3) din L.95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza unor principii între care și cel menționat la lit.e): participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Activitatea de colectare a FNUASS, inclusiv îndeplinirea masurilor de executare silita a sumelor cuvenite Fondului intră în sfera de atribuțiuni a caselor de asigurări de sănătate reglementate expres la art. 256(2) si 261 din L.95/2006, Normele privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF fiind aprobate prin Ordinul CNAS nr.617/2007.

In virtutea acestor atribuțiuni, Compartimentul de specialitate al CAS

B. N. a emis pe numele debitorului-reclamant acte de executare, respectiv Somația 1391/_ și titlul executoriu, acte care au avut la baza

decizia de impunere 2777/_, care s-a comunicat acestuia prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire odată cu notificarea prin care i se aduce la cunoștința faptul ca potrivit art.215 din L.95/2006 avea obligația declarării veniturilor la CAS BN, iar în lipsa acestor declarații, baza de impunere și stabilirea în concret a obligațiilor de plata s-a realizat potrivit informațiilor transmise de către ANAF în temeiul Protocolului încheiat între CNAS si ANAF.

Împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație administrativa la CAS BN sub nr.16531/_, iar argumentele in temeiul cărora își fundamentează pretenția de anulare a acestei decizii se refera în primul rând, la faptul ca in calitatea sa de cetățean străin, nu se încadrează în categoria persoanelor pentru care plata contribuției este obligatorie, că nu a beneficiat de servicii medicale în România, și că veniturile sale în România rezultate din prestarea unor servicii de consultanta oferite în calitate de avocat, sunt realizate sporadic.

Față de aceasta împrejurare invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatarea nulității absolute a deciziei de impunere nr.2777/2010 având în vedere următoarele:

In speța sunt aplicabile prev. art.41 din OG 92/2003, conform cărora, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.

Prin prisma acestor dispoziții, actul atacat este un act administrativ fiscal, în înțelesul legii si este supus procedurii de contestare instituita prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.

Ceea ce poate fi atacat la instanța judecătoreasca de contencios administrativ sunt deciziile emise in soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanța, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale.

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu ataca o decizie emisa in soluționarea contestației împotriva titlului de creanța, astfel acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.

In ceea ce privește fondul pretențiilor formulate :

Dată fiind contestarea însăși a raportului juridic de drept fiscal existent între părți, aceasta împrejurare se impune a fi soluționata cu prioritate, înainte de a se analiza celelalte critici, cu privire la cuantumul obligațiilor de plata stabilite prin decizia de impunere.

In încercarea de a dovedi inexistenta acestui raport juridic, reclamantul a depus la sediul CAS B. N. o serie de înscrisuri care atesta existenta titlului de proprietate pe imobile in Germania, dovada calității de membru al baroului de avocați din Berlin precum și un script emis de către o firma de asigurare din Germania, Debeka tradusă în limba romană în care se menționează despre existenta unei asigurări de sănătate in favoarea reclamantului, probe insa neconcludente întrucât nu fac dovada faptului ca legislația aplicabila in cazul sau este cea germana.

Totodată, deși se invocă incidența legislației UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate sociala, nu se indica cu precizie, cărei categorii de persoane si ce set de reguli ar trebui sa i se aplice, or potrivit Normelor de coordonare si securitate sociala, exista reguli speciale care se aplica pentru anumite categorii de lucrători, precum și pentru persoanele care desfășoară o activitate salariată sau independentă în mai multe țări membre ale UE.

Așa fiind, evaluarea situației acestuia s-a realizat in baza documentelor si informațiilor transmise Casei de asigurări de sănătate B.

N. de către reclamant, coroborate cu datele comunicate de autoritățile locale, potrivit reglementarilor legale incidente.

Potrivit art.l3(2), lit.b din Reg.1408/71, o persoană care este lucrător independent pe teritoriul unui stat membru, este supus legislației acestui stat membru, chiar daca își are reședința pe teritoriul altui stat membru. Noțiunii de reședința i se atribuie următorul înțeles: Locul de reședință este țara în care locuiți în mod normal, adică țara de origine". Potrivit Reg.883/2004 principiul călăuzitor este același ca cel edictat in Reg.1408/71, că persoanele cărora li se aplică regulamentele intră sub incidența legislației unui singur stat membru.. în cazul persoanelor salariate sau care desfășoară activități independente, se aplică, de regulă, legislația statutului membru în care se realizează activitatea.

Astfel, art. 11(1) din Reg. (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, menționează ca "persoanele cărora li se aplica prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Aceasta legislație se stabilește in conformitate cu prezentul titlu ".

In legătura cu acest principiu citam din informațiile care sunt publicate pe site-ul Comisiei Europene: "l. Nu puteți fi asigurat decât în baza unei singure legislații, motiv pentru care plătiți contribuții într-o singură țară. Decizia privind țara a cărei legislație vi se aplică trebuie luată de

instituțiile de securitate socială. Nu aveți posibilitatea de a alege ".

Uniunea Europeana a elaborat Norme comune menite sa protejeze drepturile de securitate ale cetățenilor când se deplasează in UE si se adresează cetățenilor provenind din oricare dintre statele membre, cât și celor care s-au mutat dintr-un stat comunitar in altul. Intrucât au fost elaborate sub forma unor regulamente, aceste norme de coordonare se aplica direct in toate tarile UE, prin urmare trebuie sa fie respectate de toate autoritățile si administrațiile naționale, de către instituțiile de securitate sociala si de către instanțele judecătorești.

Reg. 987/2009 prevede la articolul 3 (2): "Persoanele cărora li se aplică regulamentul de bază trebuie să transmită instituției competente informațiile, documentele sau documentele justificative pentru determinarea situației lor ori a familiei acestora, pentru a-si stabili sau păstra drepturile si obligațiile, precum și pentru a stabili care este legislația aplicabilă și, respectiv, obligațiile care le revin în temeiul acesteia".

Iar art.16 menționează la alin.(l): "O persoană care desfășoară activități în două sau mai multe state membre informează instituția desemnată de autoritatea competentă din statul membru de reședință cu privire la aceasta:

(2) Instituția desemnată de la locul de reședință determină fără întârziere care este legislația aplicabilă persoanei respective, ținând seama de articolul 13 din regulamentul de bază și de articolul 14 din regulamentul de punere în aplicare. Această determinare inițială a legislației aplicabile este cu titlu provizoriu. Instituția informează instituțiile desemnate din fiecare stat membru în care se desfășoară o activitate asupra determinării legislației aplicabile cu titlu provizoriu".

Potrivit pretențiilor formulate de către reclamant, acesta afirma ca își desfășoară activitatea în Germania, activitățile din România fiind exercitate numai sporadic.

Potrivit reglementarilor din domeniul coordonării si securității sociale, pentru determinarea legislației aplicabile exista o serie de reguli care se

aplica pentru fiecare persoana, de la caz la caz, in funcție de toate datele si documentele care justifica o situație ori alta.

In situația in care, potrivit regulilor stabilite in aceste regulamente, persoanei i se face aplicabila legislația din tara sa, atunci aceasta situație trebuie dovedita cu formularul portabil Al potrivit Reg.883/2004 (fostul formular E.101 eliberat în temeiul Reg. 1408/71) eliberat la solicitarea lucrătorului independent, de instituția de securitate sociala de care aceasta aparține, adică instituția desemnată din statul membru de reședința care trebuie să stabilească statul membru a cărui legislație să se aplice, ținând seama totodată, de procedurile prevăzute în aceste reglementari.

Formularul respectiv confirma situația solicitantului in materie de securitate sociala si indica in ce tara trebuie plătite contribuțiile de asigurări, întrucât afilierea la un sistem de securitate sociala determina plata contribuțiilor (ori recunoașterea contribuțiilor astfel plătite) in statul membru competent, pentru venitul global rezultat, din toate activitățile desfășurate.

Acest formular nu ne-a fost prezentat de către reclamant. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința reclamantului, atât prin persoana mandatarului sau ales sa-i reprezinte interesele, in persoana D-lui avocat Someșan I., care in repetate rânduri a avut si discuții pe aceasta tema, cu

factorii de decizie implicați la sediul CAS BN, dar toate acestea au fost

învederate si in cadrul apărărilor Casei formulate in cauza cu numărul_ a Judecătoriei B. având ca obiect contestație la executare, in care s-a pronunțat sentința 8716/2011 care nu este irevocabila. Iar urmare demersurilor Casei de asigurări de sănătate B. -N. în evaluarea situației reclamate, a rezultat, din informațiile care ne-au fost transmise in legătura cu asigurătorul de sănătate unde petentul pretinde ca este asigurat in Germania, Debeka, faptul ca, - citam - " nu este vorba despre un purtător al asigurării naționale de pensii dar nici despre casa naționala de sănătate"-.

Potrivit informațiilor care rezultă din înscrisurile și în lipsa depunerii de către contestator a formularului mai sus menționat, rezulta ca petentul desfășoară activități independente în România, realizând venituri impozabile pentru care a plătit impozit pe venit in România, astfel că i se aplica legislația din România.

Toate acestea au constituit premiza emiterii deciziei de impunere contestate, potrivit legislației din România, potrivit criteriului locului de desfășurare a activității.

Astfel, pentru cetățenii străini care realizează activități in România, cum este cazul din speța, locul desfășurării activității potrivit art.8 din C.Fiscal, este locul unde realizatorul venitului se înregistrează și unde are sediul permanent - adică B., str.I.T. nr.27 - conform propriilor sale declarații privind impozitul realizat si declarat la autoritățile fiscale din B.

In materie fiscala, titlul de creanță îl constituie, după caz, fie declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Normele aprobate prin Ord.617/2007, fie decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, care poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege. Este evident ca în situația în care nu s-a depus declarația prevăzuta de art.32(4), titlul de creanța îl reprezintă decizia de impunere emisa de organul competent al CAS pe baza

informațiilor primite pe baza de protocol de la ANAF, cum este cazul in speța de fata.

Așa fiind, stabilirea situației de fapt fiscale in ce-1 privește pe debitor, a avut ca premiza informațiile aflate în baza de date a ANAF, comunicate către CAS BN, informații din care a rezultat ca în anii_ si 2009 debitorul a realizat venituri impozabile, aceste date fiind comunicate către CAS BN in vederea stabilirii cuantumului sumelor cuvenite FNUASS, aferent acestor venituri impozabile.

La art.257(2), lit.b din L.95/2006 se arata ca au obligația plații contribuțiilor la Fond persoanele care realizează venituri din activitate independenta. Obligativitatea plații contribuțiilor privește toate veniturile realizate, potrivit legii.

La art.6 din Normele aprobate prin Ord.617/2007 se menționează:

"(1) Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică. (2)Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale asiguraților, așa cum sunt prevăzute în Codul fiscal și în Normele metodologice de aplicare a acestuia. (3)Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public,... sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii".

De altfel art.l3(5) din L.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, cu modificările ulterioare prevede expres ca "onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra și se vor plăti integral în România ".

Prin urmare veniturile realizate din consultanta oferita in calitate de avocat, sunt venituri impozabile pentru care petentul plătește in România impozit pe venit, si reprezintă totodată venituri pentru care exista obligativitatea plații contribuțiilor la FNUASS, fiind prestate in România de către persoana fizica S. G.W. care este, si membru in cadrul asocierii S.

&Somesan, așa cum rezulta din adresa Baroului B. înregistrată la CAS BN sub nr.867/2011, in tot intervalul de timp mai sus menționat - situație de altfel necontestata de către reclamant si care rezulta din chiar declarațiile sale de impunere pe care le-a depus la autoritatea fiscala teritoriala din B.

, pentru care aceasta autoritate a emis decizii de impunere, astfel cum rezulta si din Situația veniturilor transmise Casei de asigurări de sănătate B.

N., pe baza de Protocol.

Reclamantul se prevalează în argumentele sale si de faptul ca situația sa s-ar încadra la prevederile art.214 din L.95/2006 în sensul că asigurarea este facultativa în cazul cetățenilor străini care se află temporar în tară, dispoziții care însă nu sunt aplicabile în speță, având în vedere dispozițiile comunitare care se aplica cu prioritate în domeniul coordonării si securității sociale.

Reclamantul se prevalează totodată de faptul ca nu exista un contract încheiat părți, critici apreciate de parata ca neintemeiate, având in vedere următoarele argumente:

Potrivit L.95/2006, sistemul asigurărilor sociale de sănătate isi poate realiza obiectivul principal datorita solidarității celor care contribuie astfel ca art.208(l),(3) lit.3 si (6) reprezintă in fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, și a celor care consacra obligația statului de a asigura protecția sociala a cetățenilor, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se afla in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate (decizia

775/2009). Iar dreptul la asistenta medicala este garantat tuturor cetățenilor, fie romani fie străini care își exercita dreptul la libera circulație.

Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligația acestora de contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213,

"astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita" (decizia_ /2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a paturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație, iar nu pe ignorarea lor, iar aceste reglementari odată stabilite ca fiind aplicabile, se aplica tuturor realizatorilor de venituri asupra cărora lege prevede obligativitatea suportării plații contribuțiilor către FNUASS.

A condiționa plata contribuției, de opțiunea persoanei, daca sa plătească sau nu contribuția, înfrânge toate dispozițiile legale dar și

interpretarea acestora în conformitate cu voința legiuitorului, contestându- se astfel însăși puterea legală a unor texte de lege.

Parata C. de asigurări de sănătate a jud.B. -N. a formulat concluzii arătând că:

Cetățenii străini care realizează activități in România, cum este cazul din speța, trebuie sa se prezinte, potrivit OUG. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre UE la Oficiul Roman pentru Imigrări in vederea înregistrării. Din adresa acestei autorități

înregistrata la C. de asigurări de sănătate B. N., sub număr 1426/2011 (fila 49 a dosarului instanței) reclamantul solicitase drept de ședere temporara pe teritoriul României în intervalul_ -_, iar după acest interval nu a mai solicitat prelungirea.

In cazul din speța, insa, dl.S. G., are dubla calitate, de realizator al unor venituri din exercitarea unei profesii liberale dobândind astfel statutul de lucrător, și de asemenea, are calitatea de soț al dnei S.

a L., care este cetățean roman cu domiciliu, potrivit documentelor de evidenta, în România.
Rezultă că în aparență reclamantul este îndreptățit la prelungirea dreptului de ședere temporară de vreme ce, pe de o parte, este înscris la o formă de exercitare a profesiei de avocat in România (anexa 4 de la filele 78,79) iar acest drept de ședere este exercitat in deplinătatea prerogativelor sale din moment ce realizează venituri în România declarate si impozitate in România potrivit Codului fiscal (filele 44-48 de la prezentul dosar dar si filele 132-136 din dos._ a Judecătoriei B. ). Iar pe de alta parte, in calitate de soț al unui cetățean roman, are potrivit OUG. 102/2005, drept de rezidenta valabil in tot intervalul de timp cat dnei S. C. a L. ii este recunoscut dreptul de a rămâne si de a locui in România. Dansa are acest drept, așa cum rezulta din înscrisurile de la filele 244, 137-141 din dosar_ precum si filele 94, 96 din dosar_ conexat la dosarul 607.
Prin acest drept de ședere nu se realizează decât o protecție a drepturilor la libera circulație a persoanelor si serviciilor, invocate de către reclamant, în sensul conservării lor, potrivit principiului validității aparentei în drept, în caz contrar ar însemna că activitățile din România au fost exercitate ilegal.
Astfel, arăta ca:
1. OUG.102/2005 a fost armonizat cu Directiva Consiliului nr.38/2004/CE a Parlamentului European privind libera circulație si rezidenta a cetățenilor UE si membrilor de familie ai acestora. In raport cu
  aceste prevederi, art.3(3) din OUG.102/2005 stipulează ca "Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei formalități administrative de către cetățenii Uniunii Europene ori de către membrii lor de familie nu este condiționată de posesia unui document eliberat de autoritățile române în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, dacă, prin orice alt mijloc de probă, persoana
  interesată dovedește că este beneficiară a acelui drept".
  In aceasta ordine de idei, din documente rezulta faptul realizării si declarării veniturilor în România, pentru care a primit cod de înregistrare fiscala nr. 9. (fila 48), atribuit încă din 2003. Acest număr de înregistrare este menținut în tot intervalul de timp supus urmăririi, pentru care s-a emis decizia de impunere contestata, reclamantul realizând venituri, in intervalul respectiv. In acest, sens face trimitere la filele 44-48 de la dosar; Anexa 5 la adresa 13411/2012 a CAS BN, dar si filele 132-136 de la dosarul_ al Judecătoriei B. ) sunt probe de netăgăduit in sensul ca reclamantul este beneficiar al dreptului de rezidenta pe teritoriul României.
2. Potrivit aceleiași OUG.102/2005 (art.18 alin.l) dreptul de rezidenta al membrilor de familie care au cetățenia Uniunii Europene este valabil pe toata perioada pentru care cetățeanul Uniunii Europene ai cărui membri de familie sunt, are drept de rezidenta.
  Cu alte cuvinte, dreptul de rezidenta al dlui S. G. W. este valabil pe toata perioada cat dna S. C. a L., cetățean roman cu domiciliu in România potrivit documentelor de evidenta, de la filele 244, 137-141 din dosar_, precum si filele 94, 96 din dosarul 608 conexat la dosarul_ ) are dreptul de a rămâne și de a locui pe teritoriul României, drept confirmat potrivit documentelor menționate.
  Altfel spus, dl. S. W. în calitate de soț are drept de rezidenta valabil in tot acest timp.
3. In plus, arăta ca din declarațiile de venit ale contribuabilului (filele 44-47 si filele 132-136 dosar_ ) rezulta plata impozitului in România, situație care intra sub incidența prevederilor din materie fiscala

In aceasta ordine de idei, Codul fiscal stipulează ca Cetățenii străini plătesc impozit pe veniturile din România daca au statut de "persoana fizica rezidenta" -art.7(l) Cod fiscal - având acest statut persoanele fizice care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condițiile menționate la pct.23:

a) are domiciliul in România, .b) centrul intereselor vitale ale persoanei este in România, c) este prezenta in România pentru o perioada sau mai multe care depășesc 183 de zile. Dintre aceste condiții, in raport cu probele care s- au administrat in cauza, reclamantul îndeplinește condiția de la lit.b având in vedere ca HG 50/2012 de modificare a Codului fiscal definește centrul intereselor vitale ca fiind statul cu care relațiile personale si economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate, ori implicarea intr-o activitate de afaceri in România - criterii in raport de care petentul nu ar putea susține ca nu ar avea interese in România (a se vedea fila 80-anexa 5 din care rezulta implicarea in mai multe activități in România) - și îndeplinește si/sau condiția de la lit.c, pentru ca in cazul prezentei in România a unei perioade de sub 183 de zile, veniturile din remunerațiile primite in România ar fi fost impozitate în statul de rezidență, în sensul de statul in care acesta spune ca

locuiește și își desfășoară activitatea in mod obișnuit, si nu in România, potrivit convenției de evitare a dublei impuneri încheiate cu Germania. Iar pentru acest caz, ar fi trebuit sa prezinte autorității fiscale din România certificatul de rezidență fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului al cărui rezident este făcând și declarația de mențiuni (fila 76-Anexa 2 depusa de CAS BN ce reprezintă declarația "090 Declarație de înregistrare

fiscala//Declarație de mențiuni pentru contribuabilii nerezidenți stabiliți în spațiul comunitar, care se înregistrează direct" - conform Ordin 7/2010 al ANAF ) - pe care se menționează atât țara de rezidență cât și faptul că plătesc acolo și contribuțiile sociale. Reclamantul nu a făcut aceasta dovada. In consecința, contestatorului ii sunt aplicabile dispozițiile art.211 din

L.95/2006 si cele cu privire la individualizarea sumelor de plata, așa cum le- a menționat in apărările formulate.

Cu privire la legislația aplicabila:

Reclamantul însuși se prevalează ca în cazul său sunt aplicabile reglementările internaționale. In materie de coordonare a drepturilor de securitate sociala se aplica reglementările privind libera circulație a persoanelor si serviciilor, așa cum au fost reglementate de Reg.1408/71 si respectiv Reg.883/2004.

In speța, contestatorul a afirmat ca veniturile sale in România rezultate din prestarea unor servicii de consultanta oferite in calitate de avocat, sunt realizate sporadic fără insa a face vreo dovada in sensul realizării unor anume venituri prin prestarea unor activități în Germania, împrejurări care sa demonstreze ca alte criterii ar trebui avute in vedere la stabilirea legislației aplicabile, decât locul unde a realizat activitatea. Singurele documente din care rezulta prestarea unor activități sunt documentele fiscale de care ne prevalam, respectiv, declarațiile fiscale completate de către contribuabil si depuse la organul fiscal, si care reprezintă dovezi certe în privința desfășurării unor activități relevante in România.

In plus, pretinde ca în România activitățile nu ar fi relevante, în contra faptului că probele dovedesc realizarea de activități substanțiale, - evaluarea globală fiind atributul exclusiv al autorităților fiscale.

Prin urmare, afirmația reclamantului in sensul ca nu își are reședința în România nu este suficienta pentru a demonstra ca legislația germana ii este aplicabila, in condițiile in care in calitate de lucrător independent,, legislația statutului membru în care se realizează activitatea devine aplicabil, potrivit principiilor care se desprind din Regulamentele europene menționate.

Insă, în mod evident aceasta determinare, evaluarea globala, revine organismului social de securitate sociala căreia pretinde ca ii este afiliat - ori tocmai aceasta dovada nu a prezentat-o.

Fata de toate acestea, in opinia paratei, in cazul de fata este incident art.l3(2), lit. b din Reg.1408/71, la care însuși reclamantul face trimitere, în sensul că o persoană care este lucrător independent pe teritoriul unui stat membru, este supus legislației acestui stat membru.

Iar locul de desfășurare al activității este locul unde realizatorul de venit se înregistrează si unde are sediu permanent, adică in România, conform tuturor declarațiilor depuse de către reclamant la autoritățile fiscale din România.

Potrivit Reg.883/2004 principiul călăuzitor este același ca cel edictat in Reg.1408/71, că persoanele cărora li se aplică regulamentele intră sub incidența legislației unui singur stat membru.. în cazul persoanelor salariate sau care desfășoară activități independente, se aplică, de regulă, legislația statutului membru în care se realizează activitatea.

Persoanele care primesc remunerații în numerar pe termen scurt pentru desfășurarea unei activități salariate sau independente intră, de asemenea, sub incidența legislației statului membru în care are loc

activitatea. Orice altă persoană se supune legislației statului membru de reședință

Față de toate acestea, rezultă că în raport cu situația sa de fapt care reiese din documentele fiscale emise, legislația aplicabila este cea romana, petentul nefăcând dovada faptului ca este supus legislației germane, cu un formular european care sa confirme situația solicitantului in materie de securitate sociala si care indica in ce tara trebuie plătite contribuțiile de asigurări, cu atât mai mult cu cat potrivit corespondentei realizate de C. de asigurări de sănătate BN cu societatea Debeka unde reclamantul precizează ca plătește asigurarea, societatea respectiva nu a confirmat ca este vorba nici despre contribuțiile pentru pensii si nici despre "un purtător al asigurării de sănătate" .

In materie fiscala, debitorului ii revine potrivit legii sarcina de a dovedi starea de fapt si de drept pe care o pretinde, mai ales ca potrivit documentelor fiscale din România, rezulta ca acesta, in mod voluntar se supune legislației din România cel puțin in materie de impozite. Iar așa fiind nu se poate prevala, pe de o parte, de faptul ca plătind impozit in România, accepta ca autoritățile romane se ia în considerare veniturile realizate in România, aceasta fiind legea aplicabila in materie de impozite dar pe de alta parte, legea romana nu i s-ar mai aplica in ce privește asigurările de sănătate cat timp nu a dovedit cu formularul european ca situația solicitantului in materie de securitate sociala este supusa legislației germane.

Prin urmare era nevoie să prezinte documente justificative din care să rezulte faptul că este asigurat în Germania și că legislația aplicabilă în cazul său este cea din Germania. Iar aceste documente, potrivit reglementarilor comunitare au în prezent forma unor formulare portabile, cu un conținut standard, identic în fiecare țara membra UE și permite beneficiarului acestuia să demonstreze că are un anumit statut ori anumite drepturi in tara sa de origine, aceste formulare făcând dovada deplina in privința pretențiilor pe care încearcă să le dovedească, prin prezentarea lor către o instituție dintr-o alta tara decât cea de origine.

Înscrisurile depuse de către contestator reprezentând asigurare privata de sănătate (fila 81), ori dovada închirierii unor spatii in Germania nu sunt relevante in cauza întrucât contestatorul nu a făcut dovada faptului ca asigurarea sa din Germania produce efecte pe teritoriul României. A se vedea in acest sens corespondenta realizata cu firma Debeka (fila 52). Asigurarea privata de sănătate este permisa chiar si de L.95/2006 (art.208 alin.6) fără însă a se exclude obligația plații contribuțiilor pentru asigurarea sociala de sănătate. Nu a făcut dovada legislației germane ca fiind aplicabila in lipsa prezentării unui formulat Al ori E.101 care sa dovedească astfel ca este suspus legislației germane si ca plătește toate contribuțiile in statul de origine.

Cu privire la modalitatea de individualizare a obligațiilor de plata și celelalte critici formulate de contestator, susține toate apărările formulate în întâmpinare.

Reclamantul S. G. W., prin reprezentant legal, formulează

"precizări și concluzii"; (f.111-117),prin care solicita: admiterea acțiunii ca fiind întemeiată și în consecință: desființarea deciziei nr.6 din_, prin care pârâta respinge contestația ca neîntemeiată; constatarea nulității absolute sau anularea deciziei de impunere nr.2777 din_ emisa de parata, cu consecința exonerării de la plata contribuției la asigurările de sănătate si a majorărilor stabilite prin aceasta.

Reclamantul, susține că are domiciliul/reședința permanenta in Germania (f.29-30). Din anul 1995 este căsătorit cu S. C. a-L., că este cetățean român (certificat de căsătorie anexat). Din acest an, cei doi locuiesc în Germania, au împreuna doi copii, adresa lor fiind din anul 2006 și că locuiesc împreună cu familia într-un imobil proprietate personala cumpărat la_ (f.31-33).

Își desfășoară activitatea ca avocat, membru al Baroului Berlin, având biroul în Berlin, str. Bogotastrasse nr.21 (f.34-36). A fost primit și în Baroul

B. -N., ca avocat străin, membru al Baroului din Berlin (f.50), s-a înregistrat fiscal in România, pentru a achita impozitul aferent veniturilor încasate aici (f.48), a avut drept de ședere in România pentru perioada _

-_, după care nu a mai solicitat prelungirea (f.49), locuind si activând efectiv doar in Germania.

D-nul și d-na S. au calitatea de avocați asociați la societatea română de avocați S. & Someșan, cu sediul fiscal declarat în str. împăratul T. nr. 27, B., jud. B. N. . Această societate de avocați lucrează în mod exclusiv pentru clienți persoane juridice germane sau cu capital integral german si acorda consultanta juridica acestora pentru investițiile care urmează sa le realizeze sau le realizează deja in România. Societatea de avocați are un număr de 15 avocați colaboratori romani care lucrează exclusiv pentru aceasta si care desfășoară activitatea zilnica specifica profesiei de avocat in România. Baroul B. -N. confirma aceasta prin adresa f.50, relațiile fiind solicitate chiar de parata. Activitatea domnului si doamnei S. se desfășoară pe teritoriul Germaniei, aceasta constând din activități de aducere a clientelei societății de avocați S. & Someșan, din Germania, prin activități de marketing in Germania (de ex. prin organizarea sau participarea la diverse seminarii in Germania la care sunt prezentate aspecte ale legislației romane) și de ținere a legăturii cu clienții din Germania, motiv pentru care este necesară prezența acestora în Germania. In plus, cei doi avocați asociați coordonează activitatea avocaților colaboratori, prin mijloace moderne de comunicare (fax, email), din Germania.

In materie fiscala, pentru a evita dubla impunere, veniturile încasate in România au fost declarate si impozitate aici, respectiv la B. . Așa se explica existenta actelor si evidentelor din România, la care face referire parata prin intampinare. Cu privire la asigurarea de sănătate.

Pârâta recunoaște, prin întâmpinare, existenta unui regim juridic diferit in cazul asigurărilor de sănătate, in sensul ca acestea se realizează doar intr-un singur stat (f. 16-21), dar face unele speculații fără sens, mai ales ca in acest moment are suficiente date pentru a aprecia corect situația.

Reclamantul este asigurat încă dinaintea datei de_ și până in momentul de față la C. de asigurări Debeka din Germania, contract neîntrerupt, contribuția lunara fiind de 433,03 euro (f.37-38). Având în vedere faptul că reclamantul are domiciliul/reședința în Germania, locuind efectiv aici, își desfășoară activitatea în mod efectiv în, respectiv din Germania (neavând nici o activitate efectivă, ci doar venituri din calitatea de asociat, în România), este evident că se supune sistemului de asigurări de sănătate german.

Menționează că legislația germană cu privire la asigurările medicale, mai precis art. 193 alin. 3 din Legea germană cu privire la Contractul de Asigurare "Versicherungsvertragsgesetz" (anexata in copie) prevede clar obligația fiecărei persoane cu domiciliu în Germania să încheie contract de asigurare la o companie de asigurări acreditata în Germania, excepțiile fiind

expres prevăzute in lege. Deci, printre altele, sistemul german prevede o obligație de asigurare la o companie privată în Germania, dacă nu s-a încheiat o asigurare publică.

Pârâta, deși recunoaște faptul ca asigurarea medicala trebuie sa existe, sa se încheie intr-o singura tara, susține ca din moment ce reclamantul a realizat venituri in România, trebuie sa achite contribuția pentru sănătate aici, adică (in mod absurd, nelegal) si aici..., deși am dovedit achitarea ei in Germania. Pentru a susține aceasta, neaga evidenta rezultata chiar din corespondenta cu Agenția germana de legătura A. de sănătate

- străinătate (referitoare la dna S. ), din care, contrar speculației paratei, rezulta ca asigurarea de sănătate exista, la o societate de asigurări privata ( răspuns anexat). In aceasta adresa nu se specifica faptul ca nu ar avea, nu ar exista asigurare medicala, ci doar faptul ca Debeka trebuie sa confirme existenta asigurării, perioada si suma achitata, ceea ce aceasta a făcut.

Criteriile de alegere, de determinare a tarii unde se face asigurarea sunt mult mai ample, mai clare si ele converg doar spre Germania.

Neaplicabilitatea legii române cu privire la dreptul asigurărilor medicale.

Parata se sprijină in susținerea obligației de a plăti contribuții de sănătate pe legislația română cu privire la asigurările sociale, bazându-se doar pe faptul că reclamantul a obținut venituri din calitatea de asociat la SCA S. & Someșan si ca nu a prezentat certificatul El01 ori Al. Se pleacă de la premiza greșita ca orice persoana care realizează venituri in România intra in categoria persoanelor pentru care asigurarea sociala de sănătate este obligatorie, ori contribuțiile pentru asigurări de sănătate nu sunt impozite (chiar si in aceasta materie se aplica evitarea dublei impuneri...).

Stabilirea legislației aplicabile, se face conform următoarele Regulamente ale Uniunii/ Comunității Europene: până la data de_, Reg.(CEE) Nr. 1.408/71, respectiv Reg.(CEE) Nr. 572/ 1972, iar începând cu data de_: Reg.(CEE) 883/2004, respectiv Reg.(CEE) 987/2009.

Acestea stabilesc un principiu de bază, conform căruia unei persoane i se aplică legislația cu privire la asigurările de sănătate doar a unui singur stat membru. Astfel, conform art. 13 alin. 2 lit. b din Regulamentul (CE) 1.408/71 precum și art. 11, alin. 3, lit. 1 din Regulamentul (CE) 883/2004, persoana care desfășoară o activitate independentă pe teritoriul unui stat membru se supune legislației statului respectiv. Așa cum am arătat, domnul S. își desfășoară activitatea în, respectiv din Germania si trăiește in Germania. Drept urmare, în aplicarea acestui principiu de bază a legislației europene, se supune exclusiv dreptului german cu privire la asigurările de sănătate. Din aceste considerente, nu există motive întemeiate de a solicita E 101 autorităților germane. Pentru a obține de la autoritățile germane un E 101 ar trebui ca domnul S. sa prezinte acestora o situație eronata, neadevarata. E 101 se poate obține doar daca domnul S. ar declara ca muncește in România si locuiește in Germania, unde nu ar fi asigurat medical sau daca ar declara ca desfășoară activități efective pe teritoriul a doua state, lucru de asemenea neadevărat deoarece activitățile desfășurate sunt in si din Germania si doar avocații colaboratori desfășoară activități pe teritoriul României, iar calitatea de avocați asociați nu este suficienta pentru a obține un E 101. Mai mult obținerea unui E 101 nu schimba o situație legala, ci poate fi folosit pentru a demonstra ca o persoana se afla intr-una din situațiile de excepție de la principiu de baza a legislației europene. Reclamantul considera ca situația de fapt a acestuia se

încadrează în principiul de baza a legislației europene si nu exista motive pentru a solicita si primi un El01, E 104 sau Al.

În subsidiar, chiar dacă s-ar considera, în pofida dovezilor aduse, că reclamantul ar desfășura activități independente în ambele state membre (in speța Germania si România), atunci s-ar aplica art. 14 alin. 2 din Reg. (CE) Nr. 1.408/71 respectiv art. 13 alin 2 lit. a din Reg.(CE) 883/2004. Conform acestora, o persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă pe teritoriul a două state membre se supune legislației statului membru pe al cărui teritoriu își are reședința .

Cu alte cuvinte, chiar si in cazul in care s-ar accepta ideea că o parte a activității s-ar desfășura în România, s-ar aplica exclusiv legislația germană, datorita faptului ca are reședința în Germania. Conform art. 1 lit. h din Reg.Nr. 1.408/ 71, reședință înseamnă ședere permanentă. Conform art. 1 lit. j din Reg. Nr.883/2004, reședință înseamnă locul în care o persoană este rezidentă, locuiește, are interese în mod obișnuit.

Normele Metodologice (Reg.Nr. 987/2009 de aplicare a Reg.883/2004 enumără de altfel în art. 11 al 1 care sunt elementele necesare stabilirii reședinței unei persoane (în vederea stabilirii legislației aplicabile), în cazul in care ne aflam in fata unor opinii divergente a autorităților din două state membre. Arătăm instanței ca potrivit acestui Regulament, că cel puțin cinci din cele șase criterii enunțate impun, ceea ce este evident, constatarea faptului ca reședința reclamantului este în Germania, și prin aceasta, aplicabilitatea indubitabilă a legislației germane cu privire la asigurările sociale. Mai mult art.11 al.2 menționează explicit faptul ca, chiar dacă în urma analizării diferitelor criterii menționate la art. 11 al.l nu se ajunge la un acord intre instituțiile celor două state membre, intenția persoanei se consideră a fi decisivă pentru stabilirea locului său de reședință efectiv - și implicit pentru stabilirea legislației aplicabile. Intenția reclamantului a fost întotdeauna si este aceea de a avea reședința în Germania și implicit de a avea asigurare de sănătate în Germania, acolo unde locuiește, plătește contribuțiile la asigurările de sănătate și beneficiază neîntrerupt de servicii medicale.

Legislația europeana conform celor arătate mai sus prevede că reședința trebuie stabilita în baza analizei situației de fapt. Arăta totodată faptul ca Regulamentele Europene aplicabile, așa cum au fost traduse ele in limba romana folosesc termenul de reședința si nu de domiciliu (Aceleași Regulamente Europene traduse in limba germana folosesc termenul de

"Wohnsitz" ceea ce echivalează in romana cu termenul de domiciliu). Considera ca este irelevanta terminologia folosita, singurul lucru relevant fiind definiția acesteia prevăzuta art. 1 lit. h din Reg.Nr. 1.408/ 71, care arata ca reședință înseamnă ședere permanentă si cea prevăzuta in art. 1 lit. j din Reg.Nr.883/2004, care arata ca reședință înseamnă locul în care o persoană este rezidentă în mod obișnuit. Aceste definiții se regăsesc de altfel atât în traducerea romana, cat si in cea germana a legislației europene.

Reclamantul a indicat un domiciliu la sora soției sale, din considerente pur pragmatice - pentru plata impozitului pentru veniturile realizate in România este necesar un domiciliu fiscal în România. Este ușor de verificat ca la adresa din împăratul T. 27 locuiește doar sora doamnei S. cu familia acesteia, care este si proprietara acestui imobil.

Formularul E în altă ordine de idei, parata s-a adresat autorității GKV Spitzenverband Deutsche Verbindungsstelle Krankenversicherung - Ausland cu formularul E 104 pentru d-nul si d-na S. . Conform prevederilor regulamentelor indicate pe formularul E 104 (Regulamentul (CEE) nr.

1408/71: art.9(2), art. 18(1), art.38 (1), art.64 și Reg.(CEE) nr.574/7: art.6.(2), art.16, art.39 (1) și (2), art.79), acest formular se folosește pentru totalizarea perioadelor de asigurare, muncă sau reședință în cazul în care o persoană își mută reședința dintr-un stat membru în altul și trebuie completat de către autoritatea competentă din statul membru în care persoana respectivă își mută reședința.

În situația prezentă, acest formular E 104 nu ar fi avut sens decât în situația în care reclamantul și-ar fi schimbat reședința/domiciliul din Germania în România. Răspunsul primit de la autoritatea germana menționează că societatea de asigurare Debeka, la care aceștia sunt asigurați, nu face parte din asigurarea publică de sănătate (lucru adevărat). DVKA este însă autoritatea competentă cu privire la asigurările publice. Având în vedere art. 193 alin. 3 din Legea germană cu privire la Contractul de Asigurare (menționat mai sus), conform căruia toate persoanele cu domiciliu în Germania sunt obligate să se asigure la o companie de asigurare acreditată (deci privată), cu excepția cazului în care sunt asigurate în sistemul public, acest răspuns nu evocă decât faptul că DVKA nu este competentă pentru a răspunde și că E 104 nu poate fi dat.

Perioadele de asigurare ar fi putut fi relevante doar in cazul in care reclamantul s-ar fi mutat din Germania in România, lucru nedorit de către aceasta. In cazul in care nu se muta din Germania in România este supus in continuare, așa cum a arătat, in baza legislației europene, unei singure legislații si anume legislației germane.

A mai reținut tribunalul că prin Decizia nr. 6/2011 emisă de pârâta s- a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr.2777/2010 prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 1. ,14 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada_ -_, inclusiv accesoriile la debit.

Parata considera ca reclamantul are obligația de a plăti contribuții de sănătate conform legislației române cu privire la asigurările sociale, întemeindu-se pe faptul că reclamantul a obținut venituri din calitatea de asociat la SCA S. & Someșan, ca nu a prezentat certificatul E 101 si ca reclamantul, în calitate de soț al d-nei S. C. a L., are drept de rezidenta valabil pe toata perioada cat acesata este cetățean roman cu domiciliu in România potrivit documentelor de evidenta.

Stabilirea legislației aplicabile, se face conform următoarele Regulamente ale Uniunii/ Comunității Europene: până la data de_, Reg.(CEE) Nr. 1.408/71 ( art. 13, art. 14), respectiv Reg.(CEE) Nr. 572/ 1972, iar începând cu data de_: Reg.(CEE) 883/2004 ( art. 11, art. 13), respectiv Reg.(CEE) 987/2009.

Din cuprinsul acestor reglementari se desprinde principiul conform căruia unei persoane i se aplică legislația cu privire la asigurările de sănătate doar a unui singur stat membru, aspect necontestat de parata.

Reclamantul a făcut dovada ca are domiciliul/reședința permanenta in Germania (f.29-30), fiind căsătorit din anul 1995 cu S. C. a-L., care este cetățean român, din acest an, cei doi locuind în Germania, într-un imobil proprietate personala cumpărat la_ (f.31-33).

Reclamantul a mai probat ca iși desfășoară activitatea ca avocat, membru al Baroului Berlin, având biroul în Berlin, str. Bogotastrasse nr.21 (f.34-36). A fost primit și în Baroul B. -N., ca avocat străin, membru al Baroului din Berlin (f.50), avand drept de ședere in România pentru perioada

_ -_, după care nu a mai solicitat prelungirea (f.49), locuind si activând efectiv doar in Germania.

Reclamantul si soția acestuia au calitatea de avocați asociați la societatea română de avocați S. & Someșan, cu sediul fiscal declarat în str. împăratul T. nr. 27, B., jud. B. N. . Societatea de avocați are un număr de 15 avocați colaboratori romani care lucrează exclusiv pentru aceasta si care desfășoară activitatea zilnica specifica profesiei de avocat in România, aspect confirmat de Baroul B. -N. prin adresa de la fila 50.

Activitatea reclamantului se desfășoară pe teritoriul Germaniei, aceasta constând din activități de aducere a clientelei societății de avocați S.

& Someșan, din Germania, coordonând si activitatea avocaților colaboratori, prin mijloace moderne de comunicare (fax, email), din Germania.

Având în vedere faptul că reclamantul are domiciliul/reședința în Germania, locuind efectiv aici, își desfășoară activitatea în mod efectiv în, respectiv din Germania (neavând nici o activitate efectivă, ci doar venituri din calitatea de asociat, în România), acesta se supune sistemului de asigurări de sănătate german.

Art. 193 alin. 3 din Legea germană cu privire la Contractul de Asigurare prevede obligația fiecărei persoane cu domiciliu în Germania să încheie contract de asigurare la o companie de asigurări acreditata în Germania, excepțiile fiind expres prevăzute in lege. S. ul german prevede o obligație de asigurare la o companie privată în Germania, dacă nu s-a încheiat o asigurare publică.

Chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar desfășura activități independente în ambele state membre ( Germania si România), atunci s-ar aplica art. 14 alin. 2 din Reg. (CE) Nr. 1.408/71 respectiv art. 13 alin 2 lit. a din Reg.(CE) 883/2004. Conform acestora, o persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă pe teritoriul a două state membre se supune legislației statului membru pe al cărui teritoriu își are reședința .

Conform art. 1 lit. h din Reg.Nr. 1.408/ 71, reședință înseamnă resedinta obisnuita, iar conform art. 1 lit. j din Reg. Nr.883/2004, reședință înseamnă locul în care o persoană este rezidentă in mod obișnuit.

In speta, chiar daca o parte a activitatii s-ar desfășura în România, s- ar aplica exclusiv legislația germană, datorita faptului ca reclamantul are reședința în Germania.

In ceea ce priveste Formularul E 101 invocat de parata, instanța a retinut ca, prin intermediul acestuia, lucrătorii trimiși să lucreze în străinătate trebuie să dovedească caracterul de asigurat. Prin formularul E 101 "Certificat cu privire la legislația aplicabilă" se dovedește caracterul de asigurat al persoanei detașate, astfel încât, o persoană să nu fie supusă în același timp ambelor legislații de securitate socială sau, să nu-i fie aplicată niciuna dintre cele două legislații. Lucrătorul care primește un astfel de certificat poate dovedi cu el apartenența la sistemul român de asigurări sociale. Cererea pentru eliberarea formularului E 101 se completează de către angajator pentru unul sau mai mulți salariați care vor fi detașați și se depune la C.N.P.A.S. cu 30 de zile calendaristice înainte de începerea perioadei de detașare.

In consecința, reclamantul nu avea obligația completării acestui formular.

Raportat la considerentele mai sus relevate, instanța a admis acțiunea completata ca fiind întemeiata si in consecința a anulat Decizia nr.6/2011 emisă de pârâta cu consecința anulării Deciziei de impunere nr.2777/2010 emisă de pârâtă și a exonerării reclamantului de la plata sumelor cuprinse în acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de asigurări de sănătate a județului B. N., solicitând admiterea recursului si modificarea ori casarea sentinței in sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiata.

În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, în temeiul prevederilor Legii 95/2006 si Ord. 617/2007 emis de CNAS pt. aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pt. dobandirea calității de asigurat,precum si pt. aplicarea masurilor de executare silita pt. încasarea sumelor datorate la Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate, si prevederilor legislației fiscale prevăzuta de O.G. nr. 92/2003 C. de asigurări de sănătate B. N. a emis decizia de impunere 2777/_ pentru suma de 100.689,14 lei reprezentând contribuții la Fnuass si accesorii calculate pentru neplata acestora Ia termenul legal.

Împotriva acestei decizii contestatorul s-a adresat Casei de asigurări de sănătate B. N. cu o contestație solicitând anularea acesteia. Contestația s-a soluționat prin decizia 6/_ de respingere ca neîntemeiata a contestației.

Urmare acțiunii sale in contencios administrativ si fiscal, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute sau anularea deciziei de impunere emisa sub nr.2777/_ si a deciziei nr.6/2012 emisa de CAS B. N. in soluționarea contestației administrative, cu consecința exonerării de la plata sumelor stabilite in sarcina acestuia, iar prin sentința civila 2996/2012 a fost admisa acțiunea reclamantului si s-a anulat decizia de impunere 2777/2010 si decizia nr.6/2012 prin care CAS B. N. a soluționat contestația administrativa.

Sentința pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu greșita aplicare a legii, drept pentru care solicitam modificarea in tot a acesteia cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, având in vedere următoarele argumente:

Instanța in motivarea soluției pornește de la premisa ca reclamantul a făcut dovada ca are domiciliul/reședința permanenta in Germania si ca activitatea acestuia se desfășoară pe teritoriul Germaniei si consta in activități de aducere a clientelei societății de avocați S. &Somesan cu sediul; in B., str. I. T. nr.27 jud. B. N., iar coordonarea activității se realizează din Germania.

Astfel considera instanța ca legislația aplicabila reclamantului este cea germana, întrucât acesta nu a realizat efectiv nicio activitate in România ci doar venituri din calitatea de asociat in România.

Soluția este greșita întrucât contestatorul a afirmat ca veniturile sale in România rezultate din prestarea unor servicii de consultanta oferite in calitate de avocat, sunt realizate sporadic fara insa a face vreo dovada in sensul realizării unor anume venituri prin prestarea unor activități in Germania, împrejurări care sa demonstreze ca alte criterii ar trebui avute in vedere la stabilirea legislației aplicabile, decât locul unde a realizat activitatea.

Singurele documente din care rezulta prestarea unor activități sunt documentele fiscale, respectiv, declarațiile fiscale completate de către

contribuabil si depuse la organul fiscal din România, si care reprezintă dovezi certe in privința desfășurării unor activități relevante in România.

Astfel, in cazul reclamantului care el însuși se prevalează ca in cazul sau sunt aplicabile reglementările internaționale, ii sunt aplicabile reglementările in materie de coordonare a drepturilor de securitate sociala privind libera circulație a persoanelor si serviciilor, așa cum au fost reglementate de Reg.1408/71 si respectiv Reg. 883/2004.

In condițiile in care in calitate de lucrător independent, legislația statutului membru în care se realizează activitatea devine aplicabil, potrivit principiilor care se desprind din Regulamentele europene menționate, iar unul din acestea este edictat de art. 13 (2) lit. b din Reg.1408/ 71, la care însuși reclamantul face trimitere, in sensul ca o persoana care este lucrător independent pe teritoriul unui stat membru, este supus legislației acestui stat membru chiar daca are reședința pe teritoriul unui alt stat.

Fata de toate acestea, in cazul de fata este incident locul de desfășurare al activității acesta fiind locul unde realizatorul de venit se înregistrează si unde are sediu permanent, adică in România, conform tuturor declarațiilor depuse de către reclamant la autoritățile fiscale din România.

Fata de toate acestea, rezulta ca in raport cu situația de fapt care reiese din documentele fiscale existente la dosarul cauzei, legislația aplicabila este cea a locului de realizare a veniturilor, adică legislația romana întrucât din toate piesele de Ia dosar (declarațiile de venit ale contribuabilului de la filele 44-47 si filele 132-136 dosar_ ) rezulta dovada realizării veniturilor in România si nu in Germania. Potrivit declarațiilor completate de reclamant acesta a primit cod de înregistrare fiscala nr. 9. (fila 48), atribuit inca din 2003. Acest număr de înregistrare este menținut in tot intervalul de timp supus urmăririi, pentru care s-a emis decizia de impunere contestata, reclamantul realizând venituri, in intervalul respectiv.

Nu in ultimul rând, se menționează ca in materie fiscala, debitorului ii revine potrivit legii sarcina de a dovedi starea de fapt si de drept pe care o pretinde, mai ales ca potrivit documentelor fiscale din România, rezulta ca acesta, in mod voluntar se supune legislației din România cel puțin in materie de impozite. Iar așa fiind nu se poate prevala, pe de o parte, de faptul ca plătind impozit in România, accepta ca autoritățile romane sa ia in considerare veniturile realizate in România, aceasta fiind legea aplicabila in materie de impozite dar pe de alta parte, legea romana nu i s-ar mai aplica in ce privește asigurările de sănătate ținând cont ca realizând venituri impozabile (de altfel impozitate in România) in materie de coordonare a legislației privind drepturile de securitate sociala cu privire la libera circulație a persoanelor si serviciilor, lucrătorii independenți pe teritoriul unui stat membru, se supun legislației acestui stat membru daca pe teritoriul acestuia se desfășoară activitate.

Așa fiind, in speța nu prezintă relevanta nici caracterul sporadic ori ocazional al activităților in România, având in vedere ca art. 13(5) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat prevede expres ca "onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra si se vor plați integral in

România". Prin urmare veniturile realizate din consultanta oferita in calitate de avocat sunt venituri impozabile pentru care, in baza principiului care se desprinde din legislația in materie de coordonare sociala amintit, in contextul mai sus evocat, are obligația plații nu numai a impozitului pe venit dar si a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

Aceasta stare de lucruri este susținuta de probele care s-au administrat in prima instanța, la care s-au făcut referiri atât prin scriptele care s-au depus de către CAS B. N. la dosarul de fond si pe care le susținem si prin prezentul recurs.

Pentru toate acestea se solicita admiterea recursului si modificarea ori casarea sentinței in sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiata.

Fiind vorba de o materie în care dreptul de apel este suprimat, sunt aplicabile în cauza dispozițiile art. 304/1 CPC, motivele de recurs în cauza nefiind limitate la cele prevăzute de art. 304 C.proc.civ., în aceste cazuri putându-se examina cauza sub toate aspectele iar motivele de ordine publica pot fi reținute si din oficiu.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Dr. S. G. W. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Arată că din documentele depuse de reclamant (existența proprietății, existența mașinilor înscrise în Germania, existența biroului din Berlin etc.) respectiv din faptul că este cetățean german acest lucru reiese cu claritate, iar instanța pe baza dovezilor de la dosar a luat act de acest fapt.

Aspectele invocate de către CASBN prin recurs cum că veniturile sale realizate în România ar fi rezultate din serviciile de consultanță realizate sporadic este o exagerare și o scoatere din context a unei părți de text prin care se încearcă inducerea ideii că veniturile mele obținute din SCA S. și Someșan sunt redevențe pentru această activitate și nu rezultatul profitului obținut din munca depusă de avocații colaboratori. Aceste venituri despre care vorbesc cei de la CASBN provin din calitatea sa de asociat la SCA și nu din activitatea depusă, care așa cum am arătat constă într-o măsură covârșitoare în găsirea de clienți, menținerea relațiilor cu aceștia și alte aspecte administrative și de marketing.

Afirmația reprezentanților CASBN cum că "singurele documente din care rezultă prestarea unor activități sunt documentele fiscale, respectiv, declarațiile fiscale completate de către contribuabil și depuse la organul fiscal din România, și care reprezintă dovezi certe în privința unor activități relevante în România" este una lipsită de temei și profund incorectă.

În această situație se vorbește despre o persoană care realizează venituri ca asociat la un SCA, nu vorbim despre un avocat care are redevență lunară primită pentru o activitate prestată. Calitatea sa îi permite să nu efectuez niciun fel de activitate pentru societate, să nu factureze un minut pentru vreunul din clienții societății, să nu se intereseze de existența acesteia și totuși să are venituri ca urmare a activităților prestate de colaboratorii săi.

Este absurd astfel să spunem că din existența unor declarații fiscale, din care rezultă obținerea anumitor sume de bani de către subsemnatul de la SCA, se poate trage concluzia că a prestat o anumită "activitate relevantă în România". Calitatea sa de asociat în SCA este cea care generează aceste venituri, am putea chiar spune că existența sau inexistența unor activități ajunge să fie chiar irelevantă.

În ceea ce privește afirmațiile celor de la CASBN cu privire la aplicabilitatea regulamentelor internaționale, anume al Reg. 1408/71 respectiv al Reg. 883/2004 nu poate decât să fie de acord. Situația reclamantului este din punctul său de vedere extrem de clară sub aspectul faptului că domiciliul este în Germania și tot acolo se desfășoară și activitatea prestată. în cazul în care totuși s-ar considera că acele activități sporadice prestate de reclamantul în România ar duce la extinderea activităților reclamantului și pentru teritoriul României tot nu am fi în cazul indicat de către CASBN.

În această situație aplicabile ar fi art. 14 alin 2 al aceluiași al Reg. Nr. 1408/71, respectiv art. 13. Alin 2 lit. a din Reg. 883/2004 din care rezultă că o persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă pe teritoriul a două state membre se supune legislației statului membru pe al cărui teritoriu își are reședința.

În data de_ recurenta C. de asigurări de sănătate a jud. B.

N. a depus "Note de ședința Răspuns la întâmpinare";, răspunzând apărărilor formulate de intimatul reclamant.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. 2777/2010 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 1. ,14 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada_ -_, inclusiv accesoriile la debit. S-a considerat că reclamantul are obligația de a plăti contribuții de sănătate conform legislației române cu privire la asigurările sociale, având în vedere faptul că reclamantul a obținut venituri din calitatea de asociat la SCA S. & Someșan, ca nu a prezentat certificatul E 101 si ca reclamantul, în calitate de soț al d-nei S. C. a L., are drept de rezidenta valabil pe toata perioada cat acesata este cetățean roman cu domiciliu in România potrivit documentelor de evidenta.

Analizând prevederile Regulamentor Uniunii/ Comunității Europene incidente, respectiv: până la data de_, Reg.(CEE) Nr. 1.408/71 (art. 13, art. 14), respectiv Reg.(CEE) Nr. 572/ 1972, iar începând cu data de_: Reg.(CEE) 883/2004 ( art. 11, art. 13), respectiv Reg.(CEE) 987/2009, Curtea reține că unei persoane i se aplică legislația cu privire la asigurările de sănătate doar a unui singur stat membru, iar reclamantul a făcut dovada ca are domiciliul în Germania, fiind căsătorit din anul 1995 cu S. C. a-L., care este cetățean român, din acest an, cei doi locuind în Germania, într-un imobil proprietate personala cumpărat la_ . Corespunzător domiciliului stabil, reclamantul desfăsoară și o activitate profesională cu caracter de permanență în Germania, fiind avocat, membru al Baroului Berlin, cu biroul în Berlin, str. Bogotastrasse nr. 21. A fost primit și în Baroul B. -N., ca avocat străin, membru al Baroului din Berlin, avand drept de ședere in România pentru perioada_ -_, după care nu a mai solicitat prelungirea, locuind si activând efectiv doar in Germania.

Reclamantul este avocat asociat la societatea română de avocați S.

& Someșan, din B., jud. B. N., care are un număr de 15 avocați colaboratori romani care lucrează exclusiv pentru aceasta si care desfășoară activitatea zilnica specifica profesiei de avocat in România. Activitatea reclamantului se desfășoară pe teritoriul Germaniei, aceasta constând din activități de aducere a clientelei societății de avocați S. & Someșan, din Germania, coordonând si activitatea avocaților colaboratori, prin mijloace moderne de comunicare (fax, email), din Germania.

Prin activitatea permanentă și reședința fiscală din Germania, reclamantul se supune sistemului de asigurări de sănătate german, fiind

obligat de art. 193 alin. 3 din Legea germană cu privire la Contractul de Asigurare să încheie contract de asigurare la o companie de asigurări acreditata în Germania, excepțiile fiind expres prevăzute in lege. Reclamantul este asigurat, și a fost și la momentul avut în vedere de pârâtă în decizia de impunere, la C. de asigurări Debeka din Germania, contract neîntrerupt, contribuția lunara fiind de 433,03 euro.

Chiar și în ipoteza că reclamantul ar desfășura activități independente atât în Germania, cât și în România, potrivit art. 14 alin. 2 din Reg. (CE) Nr. 1.408/71 și art. 13 alin 2 lit. a din Reg.(CE) 883/2004, este aplicabilă situației reclamantului legislația statului membru pe al cărui teritoriu își are reședința (rezidența obișnuită), în speță Germania.

În privința formularului E 101 "Certificat cu privire la legislația aplicabilă", prin acesta se dovedește caracterul de asigurat al persoanei detașate, astfel încât, o persoană să nu fie supusă în același timp ambelor legislații de securitate socială sau, să nu-i fie aplicată niciuna dintre cele două legislații. Reclamantul nu avea obligația completării acestui formular, nefiind lucrător detașat.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. DE A. DE S. B. N. împotriva sentinței civile nr. 2996 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. V. G. R. -R. D.

GREFIER

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: L.T.B.

Decizia civilă nr. 9969/2013. Contestație act administrativ fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9969/2013. Contestație act administrativ fiscal