Încheierea civilă nr. 156/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

ÎNCHEI EREA CIVILĂ NR.156/C

Ședința Camerei de Consiliu din data de 01 aprilie 2013 Completul constituit din:

Președinte: A. P. - judecător Grefier: C. D. C.

Pe rol fiind acțiunea civilă formulată de reclamanta SC L. R. SRL, cu sediul în

Z., str.Simion B., nr.1, ap.25, județul S. în contradictoriu cu pârâta A. F.

  1. Z. având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante.

    La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu nu se prezintă nimeni procedura fiind îndeplinită fără citarea părților, conform art.200 Cod proc. civ.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în data de 28 martie 2012 reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbrul judiciar.

    Verificând cererea conform art.200 Cod procedură civilă,

    T R I B U N A L U L:

    Constată că în data de 22 februarie 2013 a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante.

    Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată, prin rezoluția din data de 5 martie 2013 s-a solicitat reclamantei să depună la dosar în termen de 10 zile de la primirea comunicării dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii.

    Instanța constată că reclamanta a depus în data de 28 martie 2013 chitanța de plată a taxei de timbru și timbrul judiciar, termenul de 10 zile fiind împlinit.

    Întrucât reclamanta nu s-a conformat cerințelor instanței în termenul legal, calculat de la data primirii înștiințării, respectiv 11 martie 2013 și împlinit în data de 22 martie 2013 (ultima zi de depunere), instanța în baza prevederilor art.200 alin.(3) Cod procedură civilă urmează a anula cererea de chemare în judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    D I S P U N E

    Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L. R. SRL, cu sediul în Z., Str. Simion B., nr. 1, ap. 25, jud. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante.

    Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 01 aprilie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. C. -D. C.

Red/Dact.A.P/CDC/ 01 aprilie 2013/2ex Com.1ex/_

1

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 156/2013. Contencios. Anulare act administrativ