Încheierea civilă nr. 4511/2013. Contencios. Alte cereri
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
ÎNCHEIERE nr. 4511
Ședința din Cameră de Consiliu din 30 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. H. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
S-a luat spre examinare, în procedura reglementată de art.200 din Noul Cod de procedură civilă, cererea în contencios formulată de către reclamantul
D. M. G., cu domiciliul în P. nr. 341, județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtul IPJ MARAMUREȘ-P. U. -A. C. R. E., cu sediul în B.
M., str. 22 D. nr. 37, județul M., având ca obiect obligație de a face. S-a dispus soluționarea cererii fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Din examinarea cererii în procedura reglementată de art.200 din Noul Cod de procedură civilă se constată :
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ reclamantul D. M. G. s-a adresat instanței cu plângere contravențională împotriva procesului verbal încheiat la data de_ prin care a solicitat anularea procesului-verbal.
Potrivit art. 200 alin.1-3 din Noul cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) cu denumirea marginală "Verificarea cererii și regularizarea acesteia"; completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.
Prin rezoluția judecătorului din data de_ s-au stabilit neregulile pe care le conține cererea de chemare în judecată iar prin adresa înmânată personal reclamantului la data de_, conform art. 161 și 163 din Noul cod de procedură civilă, i s-au adus acestuia la cunoștință neregulile constatate.
În concret, reclamantului i s-a pus în vedere:
conform art. 194 - lit. a) să indice numele și prenumele pârâtului; lit. b) să indice domiciliul sau reședința pârâtului; c.) sau pentru persoane juridice, denumirea și sediul pârâtului
conform art. 197 - să achite 4 lei taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,30 lei.
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 din Noul cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 200 raportat la art. 194 lit. b și art.197 Noul Cod de procedură civilă, instanța va anula cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Dispune anularea cererii formulate de către reclamantul D. M. G., cu domiciliul în localitatea P. nr. 341, județul Satu M. .
Cu cerere de reexaminare pentru reclamant în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în ședința camerei de consiliu, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
M. H. | E. | -A. | I. C. |
Red. M.H./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 3 ex.