Încheierea civilă nr. 1334/2013. Contencios. Alte cereri
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 1334/CC/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 15 iulie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol este judecarea cererii de reexaminare formulată de reclamanta M. M.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa reclamantei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 997/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._ s-a anulat cererea reclamantei M. M. întrucât aceasta nu și-a completat cererea conform indicațiilor instanței în termenul acordat în acest sens.
Prin cererea formulată la data de_, reclamanta M. M. solicită reexaminarea acestei încheieri întrucât a depus la data de_, prin registratura instanței, actele solicitate, astfel că și-a îndeplinit înainte de împlinirea termenului de 10 zile obligația de a completa acțiunea.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 200 alin. 4-7 din noul Cod de procedură civilă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția de verificare a cererii din data de_ completul de judecată legal învestit a dispus înștiințarea reclamantei prin adresă cu mențiunea că are obligația de a indica CNP-ul său și de a depune copii certificate ale Hotărârii nr. 33966/_ în suficiente exemplare pentru comunicare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înștiințării.
Potrivit dovezii de comunicare de la dosar, reclamanta a primit înștiințarea la data de_ .
La data de_, reclamanta a depus prin registratura instanței un înscris prin care a indicat codul său numeric personal și a atașat copie de pe hotărârea contestată.
Reținând că reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței înainte de împlinirea termenului procedural de 10 zile și a procedat la completarea corespunzătoare a cererii sale, în temeiul art. 200 alin. 7 NCPC, tribunalul va admite cererea, va anula încheierea menționată și va trimite dosarul la completul inițial învestit în vederea continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea de reexaminare formulată de reclamanta M. M. , domiciliată în C. T., str. A. M., nr. 81, jud. C., CNP 2. .
Anulează Încheierea civilă nr. nr. 997/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._ și dispune trimiterea dosarului la completul inițial învestit în vederea continuării procedurii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE: A. M. B.
Grefier R. I. P.
Red./Tehn. AMB./_ /3 ex.