Încheierea civilă nr. 532/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 532/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. R. și pe pârât M.

  1. P., având ca obiect anulare act administrativ.

    Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședința publică din_ conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    INSTANȚA

    Prin acțiunea înregistrată în data de_ pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta T. R. în contradictoriu cu pârâtul M. F. P.

    , a solicitat constatarea și realizarea drepturilor în valoare de 518.400 lei, prevăzute de D.L. 118/1990, pentru perioada_ -_ .

    În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr.2943/2010 pronunțată in dosar nr._ și nr.3098/2012 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, s-a constatat că este beneficiara ca titular al drepturilor prevăzute de alin.1 și 2 al art.4 din D.L. 118/1990, din_ .

    Prin sentința civilă nr.626/_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

    Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

    Prin înscrisul de la fila 5, reclamanta a solicitat trimiterea dosarului la Tribunalul B., în considerarea faptului că are domiciliul în municipiul B.

    .

    Se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată la prima zi de înfățișare, iar tribunalul urmează a dispune analizarea acesteia prin prisma motivelor învederate de reclamantă, dar și de considerentele exprimate de Curtea de Apel Cluj în calificarea acțiunii.

    Astfel, Curtea observă că cererea reclamantei nu este precedată de o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul art.1 din Legea nr. 554/2004, ci este în legătură cu o eventuală culpă a autorității publice care a determinat acordarea drepturilor prevăzute de dispozițiile Decretului-Lege nr.118/1990 doar din 2008 și nu începând cu anul 1990, așa cum consideră aceasta că ar fi fost îndreptățită, fiind incidente dispozițiile art.998-999 Cod civil, în vigoare în perioada evocată.

    Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Cluj prin care s-a stabilit calitatea reclamantei de beneficiară a Decretului-Lege nr.118/1990 nu au relevanță în calificarea acțiunii ca fiind de contencios administrativ, întrucât

    pretențiile solicitate sunt independente de aceste hotărâri și determinate de o conduită culpabilă a autorităților statului, fără a avea legătură cu vreun act administrativ.

    Prin urmare, nefiind incidente dispozițiile art.19 din Legea nr. 554/2004, ci cele ale art.998-999 C.civ., privind răspunderea civilă delictuală, competența de soluționare a prezentei cereri, spune Curtea de Apel Cluj, aparține instanței de drept comun, și nu instanței de contencios administrativ.

    Având în vedere aceste considerente cu referire la obiectul juridic dedus judecății și prevederile Codului de procedură civilă care reglementează competența instanțelor, tribunalul apreciază că excepția de necompetență teritorială este întemeiată, urmând a dispune admiterea acesteia și, în temeiul prevederilor art.158 alin.3, art.2 pct.1 C.pr.civilă, declină competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului B. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj. Declină competența de soluționare a cererii formulate de T. R.

    în contradictoriu cu pârâtul M. F. P. B. , în favoarea Tribunalului B. .

    Fără cale de atac.

    Pronunțată în ședința publică din 14 Ianuarie 2013.

    Președinte,

    1. R.

Grefier,

L. C.

Red.AR/tehn.MG 2 ex. 19.01.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 532/2013. Contencios. Anulare act administrativ