Sentința civilă nr. 12387/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12387/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de către reclamanta C. I. S. împotriva pârâtei A. PENTRU O. F. DE M. C., având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima strigare cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.
INSTANȚA
Reține că prin contestația înregistrată la data de_, în dosar nr.10._, reclamanta C. I. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ PENTRU O. F. DE M. C., anularea Dispoziției nr.6666/2011 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recalcularea indemnizației de șomaj prin includerea în baza de calcul a tuturor veniturilor obținute din salarii precum și emiterea unei noi dispoziții. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a diferențelor dintre indemnizația ce se va stabili în urma recalculării și indemnizația de șomaj stabilită inițial, până la data emiteri dispoziției.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că până la data de_ a fost angajata S.C. ROMTELECOM SA iar la încetarea contractului de muncă, urmare a acordului partilor, i s-a acordat un bonus de fidelitate în cuantum de 36.288 lei. Ulterior a fost angajată în cadrul S.C. 3C AS MOBILA SRL, acest din urma contract de munca încetând pentru motive neimputabile salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii, astfel că a îndeplinit cerințele prevăzute de art.16 și 17din Legea nr. 76/2002 și a solicitat pârâtei acordarea indemnizației de somaj.
Reclamanta a mai arătat că prin Dispoziția nr. 6666/2011, emisă de pârâtă i s- a stabilit o indemnizație de șomaj în sumă de 655 lei, alcătuită din partea fixă de 375 lei, reprezentând 75% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, pe care nu o contestă și partea variabilă de 279,61 lei reprezentând 7% din media bazei lunare de calcul asupra căreia s-a aplicat contribuția de asigurări pentru șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare, sumă pe care înțelege să o conteste prin prezenta acțiune.
Reclamanta a susținut că prin dispoziția atacată, pârâta a stabilit că venitul mediu brut lunar asupra căruia s-a aplicat contribuția de asigurări pentru șomaj este în sumă de 3994,41 lei/lună, iar această sumă nu corespunde stării reale de fapt, deoarece media salariului lunar brut realizat în ultimele 12 luni și care constituie baza de calcul pentru partea variabilă a indemnizației de șomaj, potrivit art.39 alin.2 lit.b din Legea nr. 76/2002, este de 7662,83 lei/lună.
Pârâta legal citată, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și nelegală.
În motivarea întâmpinării aceasta a arătat că indemnizația de șomaj a fost corect calculată și că în speță nu se poate lua în considerare la stabilirea acestei indemnizații o sumă compensatorie acordată de angajator cu titlu de bonus.
Prin Sentința civilă nr.10922/_ s-a admis acțiunea reclamantei, s-a dispus anularea deciziei contestate si a fost obligată pârâta la achitarea indemnizației de șomaj luându-se în calcul suma reprezentând baza de calcul avută în vedere de angajator pentru luna iulie 2011, aceea de 49150 lei precum si plata sumei reprezentând diferența dintre indemnizația de șomaj aplicată si cea cuvenită efectiv.
Prin Decizia civilă nr.3362/2013, pronunțată în dosarul cu același număr a Curții de Apel C., s-a admis recursul pârâtei si s-a casat cauza cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin precizarea de acțiune din data de_, reclamanta a solicitat si plata dobânzii legale cuvenite de la data de_ si până la plata efectivă.
Analizand actele si lucrările dosarului, instanta legal investită reține următoarele:
Prin Dispozitia nr 6666/2011 emisa de parata s-a calculat o indemnizatie de somaj in cuantum de 655 lei in favoarea reclamantei, indemnizatie alcătuita din partea fixă de 375 lei, reprezentând 75% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă potrivit art.39 alin.2 lit.a din Legea nr. 76/2002 si o parte variabila in cuantum de 279,61 lei reprezentand 7% din media bazei lunare de calcul asupra careia s-a aplicat contributia de asigurari pentru somaj pe ultimele 12 luni in care s-a realizat stagiul de cotizare.
Instanta remarca, in primul rand, faptul ca parata a stabilit media bazei lunare de calcul in vederea stabilirii cuantumului partii variabile din indemnizatia de somaj cu excluderea sumei de 36.288 lei reprezentand "bonus"; acordata reclamantei de fostul angajator SC ROMTELECOM SA in baza contractului individual de munca. Motivarea excluderii acestei sume din calcul mediei bazei lunare de calcul a fost aceea ca suma de 36.288 lei reprezintă o plata compensatorie, iar intr-un caz similar, Camera de Conturi Hunedoara, urmare a unui control efectzat la AJOFM Hunedoara, a constatat nelegalitatea luarii in calcul a acestui tip de bonus si a dispus recalcularea indemnizatiilor de somaj si recuperarea sumelor acordate suplimentar.
In conformitate cu dispozitiile art 39 din Legea nr 76/2002 cuantumul indemnizatiei de somaj este o suma acordata lunar si in mod diferentiat,compusa din parte fixa si una variabila, aceasta din urma reprezenatnd cota procentuala determinata in functie de stagiul de cotizare aplicata mediei bazei lunare de calcul asupra careia s-a aplicat contributia de asigurari de somaj pe ultimele 12 luni in care s-a realizat stagiul de cotizare.
S.C. ROMTELECOM SA a acordat reclamantei în luna iulie 2011 o sumă de bani in cuantum de 36.288 lei brut, reprezentând un "bonus";, așa cum de altfel este menționat în actul adițional încheiat între părți.
Corespunzător acestei sume acordate cu titlu de bonus, S.C. ROMTELECOM SA a plătit contribuția la sistemul asigurărilor pentru șomaj.
Procedând in acest fel, fostul angajator a respectat prevederile art. 26 si 27 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, conform cărora angajatorii au obligația de a plăti o contribuție proprie, precum si de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj,calculate prin aplicarea unor cote asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.
In condițiile în care asupra întregului venit realizat de reclamanta in luna august 2011 (incluzand bonusul achitat de angajator) s-a platit contributia la sistemul asigurarilor pentru somaj nu exista nicio justificare legala a neluarii in calculul partii variabile a indemnizatiei de somaj a intregului venit asupra caruia s-a platit contributia
Având în vedere considerentele mai sus arătate, tribunalul va admite acțiunea formulate de reclamantă, va dispune anularea dispozitiei A.J.O.F.M. nr. 6666/2011,
va obliga parata la emiterea unei dispozitii privind stabilirea dreptului la indemnizatia de somaj privind pe reclamata prin care să facă aplicarea corecta a prevederilor legale in sensul recalcularii indemnizatiei de somaj prin raportare la suma reprezentand baza de calcul avuta in vedere de angajator pentru luna iulie 2011, aceea de 49150 lei.
De asemenea, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma reprezentand diferenta dintre indemnizatia de somaj stabilita ulterior recalcularii si indemnizatia de somaj stabilita prin Dispozitia nr 6666/2011.
Totodată, pârâta va fi obligată să achite reclamantei si dobânda legală penalizatoare de la data stabiliri ajutorului de șomaj, respectiv_ si până la data plății efective a diferențelor cuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta C. I. S., dom. în C. -Napoca, C. F., nr. 4, bl.B1, ap. 56, jud.C. în contradictoriu cu pârâta
A. pentru O. F. de M. a jud. C. ., cu sediul în C. -Napoca, str. G. C. nr. 2, jud.C. .
Dispune anularea dispoziției AJOFM nr.6666/2011.
Obligă pârâta la emiterea unei dispoziții privind stabilirea dreptului la indemnizația de șomaj privind pe reclamantă prin care să facă aplicarea corectă a prevederilor legale în sensul recalculării indemnizației de șomaj prin raportare la suma reprezentând baza de calcul avută în vedere de angajator pentru luna iulie 2011, aceea de 49.150 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de bani reprezentând diferența dintre indemnizația de șomaj stabilită ulterior recalculării și indemnizația de șomaj stabilită prin Dispoziția nr.6666/2011.
Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală cuvenită de la data de_ și până la plata efectivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
Red.EB/VAM 4 ex./_