Decizia civilă nr. 10753/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 10753/2013

Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER :M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta P. L. Z., împotriva sentinței civile nr. 3384, din_, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimatul K. A., având ca obiect radiere ca urmare a dizolvării.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 411 C.pr.civ.

La data de_, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, deschide dezbaterile și văzând că părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii însă au solicitat judecarea și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3384, din_, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis cererea formulată de K. A., în contradictoriu cu

P. L. Z. din cadrul CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI Z., și, în consecință, s-a dispus suspendarea executării Dispoziției de impunere nr. 56/_ emisă de directorul executiv al Poliției Locale Z., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

S-a admis cererea formulată de K. A. în contradictoriu cu P. L. Z. din cadrul CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI Z., și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției de impunere nr. 56/_ emisă de directorul executiv al Poliției Locale Z. .

S-a constatat că reclamantul este exonerat de la plata sumelor imputate prin Dispoziția de impunere nr. 56/_ emisă de directorul executiv al Poliției Locale

  1. .

    Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

    instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate

    formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

    În cauză,instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ: cazul bine justificat și paguba iminentă.

    Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

    Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

    Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

    Instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

    La dosar au fost depuse Decizia nr. 15/_ și Decizia nr. 15bis/_ ale Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Sălaj, din care rezultă că s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit în perioada ianuarie - martie 2010 (f. 17-22).

    Potrivit art. 1 al Legii nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, "Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente.";

    Legea cadru nr.284/_ a fost publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 877 din_ .

    Potrivit art. 2 al Legii nr. 84/_, (1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

    1. Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.

      Așadar, efectuând o cercetare sumară a aparenței dreptului, a rezultat, din cele mai sus expuse, o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat, în condițiile în care suma pentru care s-a emis Dispoziția de impunere nr. 56/_ a fost acordată reclamantului în perioada ianuarie - martie 2010, în baza Contractului Colectiv de Muncă nr.1065/2009.

      În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se reține că paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 al.1 lit. s) LCA, presupune existența, în cuprinsul actului vizat, a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Cuantumul sumei asupra căreia poartă actul administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a se dispune măsura. De altfel, potrivit jurisprudenței în materie, invocarea unui prejudiciu pur financiar (de exemplu, pierderea salariului) nu reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a considera că sunt îndeplinite cerințele legale pentru suspendarea executării, iar pentru a admite suspendarea executării trebuie, în principiu, ca prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizație ulterioară.

      Scopul instituit de legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ este acela de a nu cauza reclamantului o pagubă materială iminentă, care i s-ar produce ca urmare a nesuspendării executării actului administrativ, generată de faptul că, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, această pagubă materială ar putea fi, în unele cazuri, deosebit de consistentă.

      Având argumentele privind îndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat, împrejurarea că prejudiciul ce s-ar produce reclamantului ar fi greu de înlăturat în ipoteza anulării Dispoziției de impunere nr. 39/_, neputând fi reparat printr-o indemnizație ulterioară, instanța constată că este îndeplinită și cea de a doua cerință prevăzută de art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

      Astfel fiind, instanța a admis cererea formulată de K. A. în contradictoriu cu P. L. Z. din cadrul Consiliului Local al Municipiului Z. și, în consecință, va dispune suspendarea executării Dispoziției de impunere nr. 56/_ emisă de directorul executiv al Poliției Locale Z., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

      Cu privire la cererea de anulare a executării Dispoziției de impunere nr. 56/_ în urma examinării lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

      În cursul anului 2011, Camera de Conturi Sălaj a desfășurat, în perioada _

      -_, la P. L. Z. ,misiunea de audit financiar, în urma verificărilor efectuate constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, reținându-se că sume reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii au fost nelegal acordate angajaților în baza Acordului/Contractului Colectiv de Muncă nr. 1065/_ și trebuie recuperate.

      Reclamantul este, începând cu data de_, angajat în funcția publică de polițist local la Serviciul de Ordine P. ă al Poliției Locale Z., din cadrul Consiliului Local Z. (dos. f.16).

      În perioada ianuarie 2010-martie 2010, reclamantului i-a fost acordată, în total, suma de 1417 lei cu titlu de drepturi speciale pentru menținerea sănătății și

      securității muncii, în baza Acordului Colectiv de Muncă nr. 1065/_ (dos. f. 17- 22).

      Date fiind Deciziile nr. 15/_ și nr. 15 bis/_ ale Camerei Curții de Conturi Sălaj (f. 17-20), prin Dispoziția nr. 56/_ a Directorului Executiv Adjunct al Poliției Locale Z., s-a dispus recuperarea sumei acordate reclamantului (f. 3).

      Potrivit susținerilor reprezentantei pârâtei, până în prezent nu s-a recuperat vreo sumă de la reclamant în baza dispoziției de impunere.

      Potrivit prevederilor art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare,- texte de lege care au stat la baza emiterii celor două decizii de recuperare a unor sume acordate necuvenit pârâtului - răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:

      1. pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;

      2. pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

      3. pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art.85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare:

  1. Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

  2. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

  3. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din prevederile mai sus menționate a rezultat că pentru ipoteza prevăzută la art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, Directorului Executiv Adjunct al Poliției Locale Z. a stabilit întinderea prejudiciului și a dispus recuperarea acestuia conform dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea dispoziției de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. În cazul în care ordinul/dispoziția de imputare nu ar fi fost contestată de către angajat,

instituția reclamată putea să treacă la executare.

Tribunalul a mai reținut însă că la data de_ a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art. 1 al Legii nr. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, "Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost s tab il ite p ân ă l a in tr are a învigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza contractelor sau acordurilor

colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente.";

Legea cadru nr.284/_ a fost publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din_ .

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.";

Art. 3 din același act normativ statuează în sensul că plățile făcute în baza contractelor colective de muncă încheiate înainte de_ nu se restituie.

Față de cele mai sus expuse, reținând că suma pentru care s-a emis Dispoziția de impunere nr. 56/_ a fost acordată reclamantului în perioada ianuarie - martie 2010, în baza Contractului Colectiv de Muncă nr.1065/2009,deci până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, instanța a admis cererea formulată de reclamantul K. A. și a dispus anularea Dispoziției de impunere nr. 56/_ emisă de directorul executiv al Poliției Locale Z. ,constatând că reclamantul este exonerat de la plata sumelor imputate prin această dispoziție de impunere .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. L. Z., solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.

În motivele de recurs reclamantul arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_ .

Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar subscrisa unitate am emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la noi, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu aveam posibilitatea executării efective a sumelor.

Anterior promovării prezentei acțiuni a incercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul nostru a rămas fără succes intrucât nu am obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de noi cu tabele anexate le-am expediat pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. In acest context eram in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu probam comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contesta re pentru fiecare debitor in parte.

În mod contrar celor reținute de instanță, noi am solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri,

Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la OG 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Nou lui cod de procedură civilă care va intra in vigoare in viitor în ceea ce privește ordonanța 2/2001 apreciem că aplicarea acesteia este exclusă din moment ce art.

117 din legea 188/1999 menționează expres că prezenta lege se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.

În esență, arată că solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art. 117 din legea 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de noi nu îmbracă forma unui act administrativ comun I sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.

Oricum, in al. 2 din pg. 3 a sentinței recurate instanța de fond apreciază că este decizia emisă este un act administrativ special dar aplică normele ce reglementează regimul contravențiilor.

În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este in vigoare consideră că sub acest aspect sentința este nelegală, in contradicție cu Constituția, cu codul civil și cel de procedură civilă în vigoare.

În altă ordine de idei ,arată că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj ,(alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de recurentă, dosare care in prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca aceste este nefondat pentru următoarele considerente :

Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei actiuni in justitie .

Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 85 din aceeasi lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.

Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.

In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse in speta de la parat de 1417 lei .

Ca atare o actiune in justitie pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila intrucit incalca dispozitiile legale speciale sus mentionate.

Aspectul invederat de catre reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a caror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile este irelevant in speta. Astfel asa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate in instanta iar in cadrul unei asemenea contestari pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile. Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei actiuni de catre emitentul acestor decizii .

In aceste conditii in care exista un text de lege special care reglementeaza modul in care se angajeaza raspunderea patrimoniala a functionarului public ,in care paratul este si in prezent functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila incalcind principiului "specialia generalibus derogant"; si prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.

Avind in vedere aceste considerente în baza art. 3041C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va repinge recursul formulat in cauza si va mentine hotararea atacata .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 3384 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

M. C.

M.

S.

A. M.

ION M. N.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.Ț. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10753/2013. Contencios. Anulare act administrativ