Încheierea civilă nr. 1150/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1150/CC/_
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S H.
M. S. și pe pârât M. T., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, numitul B.
G., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantei învederează instanței faptul că reclamanta S. H. M. S. renunță la judecată, situație în care depune la dosar cerere de renunțare la judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S H.
S. a formulat contestație împotriva pârâtului M. T. prin care solicită anularea rezultatului procedurii de atribuire și reevaluare a ofertelor in ceea ce privește licitația publică cu strigare din data de_, ora 12:00 pentru imobilul situat administrativ în str. Lianelor, nr. 13, teren în supr. De 2629 mp., respectiv clădire cu suprafața utilă de 635 mp cu destinația clinica medicală..
În drept, s-au invocat dispozițiile HCL nr. 35/2013.
Prin înscrisul depus în ședința publică de astăzi,, reclamanta S H. M. S. a arătat că înțelege să renunțe la cererea formulată (fila 4).
Ținând cont de atitudinea procesuală a reclamantului, precum și de dispozițiile art.246 din codul de procedură civilă (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004), potrivit cărora "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă";, instanța va da eficiență actului de dispoziție al părții și va lua act de renunțarea la judecată.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 raportat la art. 246 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului, reclamanta S H. M. S. , cu sediul în T., str. Potaissa, nr. 56, apt. 18, jud. Cluj, în procesul desfășurat în contradictoriu cu pârâtul M. T. , cu sediul în T., având ca obiect anulare act administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 07 iunie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
R. I. P.
Red/Dact AMB/3 ex/_