Sentința civilă nr. 1313/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1313/2013
Ședința publică din data de 25 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta P. T. în contradictoriu cu pârâta C. J. de A. de S. B. -Năsăud, având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
Cauza s-a judecat în fond la data de 11 iunie 2013, concluziile reclamantei și ale reprezentantei pârâtei fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta P. T., în contradictoriu cu pârâta
C. de A. de S. B. -Năsăud, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 5/_ emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. 16334.1/_ și nr.16334.3/_
.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 211 alin. 1 din Legea nr.95 / 2006 "sunt asigurați prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară care fac dovada contribuției la fond în condițiile prezentei legi, în această calitate persoana în cauza încheie contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate. "
Conform acestor prevederi legale rezultă că pentru a fi incidente, între CJAS B. și PFA
P. T. era obligatorie încheierea unui contract de asigurări de sănătate care reprezintă suportul juridic pentru nașterea obligației de plata ori în situația de fapt acest contract de asigurare de sănătate nu există și ca atare obligarea reclamantei de către CJAS B. la plata sumelor ca și contribuție și a penalităților și a majorărilor este nelegală și neîntemeiată, procedura neîndeplinită. Prima dată, reclamanta a primit de la CJAS B. un titlu executoriu și o somație cu nr. 584/_ și nu decizia de impunere, adică titlul de creanță în baza căruia se emit titlul executoriu
și somații în caz de neplată, aspect cu totul nelegal, neîntemeiat și eronat.
Documentele trimise adică titlul executoriu și somația nr.584/2011 au fost contestate la Judecătoria Bistrița și la Tribunalul B. și a primit câștig de cauză prin anularea documentelor de mai sus, prin sentința civilă nr. 7092/2011 a Judecătoriei B. și decizia nr.414/2012 a Tribunalului B., rămasa definitivă. Pentru aceleași motive din documentele enunțate mai sus, a primit alte 2 decizii de impunere din oficiu cu nr.16334.1/_ și 16334.3/_, neaplicând hotărârile cuprinse în deciziile civile ale instanțelor de judecată de fond cu nr. 7092/2011 a Judecătoriei B. si nr. 414/2012 a Tribunalului B. .
Astfel pentru a se putea stabili legalitatea emiterii deciziilor de impunere enunțate mai sus este necesar a se stabili dacă reclamanta are calitatea de asigurat și implicit obligația achitării contribuției la FUNASS. "Dobândirea și pierderea calității de asigurat este reglementată de dispozițiile cuprinse în capitolul 2 - ASIGURAȚI, secțiunea 1 - Persoanele asigurate, art. 211 din Legea nr. 95 /2006 potrivit cărora sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi, iar calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere in România.
Textul legal menționat prevede astfel două condiții cumulative pentru dobândirea calității de asigurat: 1. cetățenia română, dreptul de ședere temporară sau domiciliul in România și 2. dovada
contribuției la fond, nefiind astfel suficientă cetățenia română a unei persoane pentru dobândirea calității de asigurat.
Necesitatea efectuării unei plăți la FUNASS, alături de deținerea cetățeniei române, pentru dobândirea calității de asigurat, rezultă și din dispozițiile art. 212 din Legea nr. 95/2006 care prevăd că documentele pentru care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurare eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul, nefiind astfel suficientă prezentarea cărții de identitate care atestă cetățenia română sau documentele care atestă dreptul de ședere temporară sau domiciliul în România.
De asemenea dispozițiile art.259 din Legea nr.95/2006, prevăd că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat să achite contribuția legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculate la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere sau să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de OG. Nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă, nefiind astfel suficientă deținerea cetățeniei române pentru dobândirea calității de asigurat. Astfel odată dobândită calitatea de asigurat, aceasta nu se pierde prin simpla neachitare la termen a obligațiilor fiscale, ci doar prin pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România, astfel cum prevăd dispozițiile art. 211, alin. 2 din Legea nr.95/2006, obligațiile fiscale neachitate la termen urmând a fi recuperate in condițiile Codului de procedură fiscală, însă pentru dobândirea acestei calități este necesară efectuarea unei plăți la fond. De asemenea este real faptul că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, astfel cum prevede textul art. 208 alin.3 din Legea nr.95/2006, însă obligațiile de plată a contribuțiilor se nasc doar din momentul dobândirii calității de asigurat, calitate care se dobândește așa cum s-a menționat mai sus de către cetățenii români care fac dovada unei plăți la fond, această calitate nefiind dobândita prin lege. Obligația cetățenilor români de a se asigura, este o obligație de a face, nu o obligație de a da și este însoțită de dreptul corelativ de alegere liberă a casei de asigurări, consacrat de art. 208 alin.3, lit. a din Legea nr.95/2006, ori prin interpretarea legii in sensul că simpla calitate de cetățean român conferă unei persoane și calitatea de asigurat s-ar ajunge la încălcarea acestui drept al asiguraților de a-și alege casa de asigurări de sănătate - constatări efectuate în sentința civilă nr. 7092/2011 a instanței de fond - Judecătoria Bistrița.
In perioada anilor_, 2010 reclamanta nu a efectuat plați la Funass care, alături de cetățenia română să-i fi conferit calitatea de asigurat, astfel că nu-i revine nici obligația de plată a contribuției prevăzută de art.219 din Legea nr.95/2006, care reglementează obligațiile asiguraților este legal și se constată în decizia civilă nr.7092 /2011 a Judecătoriei B. . Un motiv fundamental, lipsa obligației reclamantei de plată a contribuției, în condițiile în care nu are calitatea de asigurat, rezultă deci că deciziile de imputare nr.16334.1 si 16334.3 sunt nelegale și neîntemeiate. Astfel este real că izvorul obligației sale de plată a contribuției la FUNASS îl constituie contractul de asigurare încheiat cu o casă județeană de asigurări, deoarece pe lângă faptul că aceasta prevedere dă forță principiului liberei alegeri a casei de asigurări de sănătate, are dreptul să încheie contract cu orice casă de asigurări de pe cuprinsul țării, astfel că, devine asigurat doar în momentul în care se face dovada plații contribuției la fond.
Din art. 211 alin. 1 din Legea nr.95/2006 se desprinde faptul că, persoanele care au calitatea de asigurat încheie contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate. In cazul de față contribuția este stabilită asupra unor venituri obținute din activități independente și era imperios necesară încheierea directă a unui contract de asigurare, condiție prealabilă neîndeplinită și care afectează însăși dreptul casei de asigurări de a percepe o asemenea contribuție. Din această perspectivă se observă că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca aceasta contribuție să se nască doar din calitatea de asigurat, care în cazul de față nu există, nu ar fi avut nici o reținere juridică să reglementeze în cadrul aceluiași aliniat al art. 211 din Legea nr.95/ 2006 obligația încheierii unui contract de asigurare. Corelativ în condițiile în care acest contract de asigurare între reclamantă și casă nu se poate pune problema aplicării prevederilor art. 257, alin. 2 și art.3 din Legea nr. 95/2006. In al doilea rând, în sensul concluziei care precede sunt și prevederile art.32 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.617/2007 ale președintelui CNAS, potrivit cărora persoanele
fizice asigurate pe baza de contract de asigurare de sănătate și doar acestea, altele decât cele pentru care colectarea contribuției se realizează de Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF), declară obligațiile către fond. Or, în lipsa contractului de asigurare nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală și nici dispozițiile art.80 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a acestui cod, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, care să îndreptățească casa să stabilească din oficiu obligații fiscale. Reclamanta declară că a avut contract de muncă pe perioada nedeterminată și au fost achitate tot timpul obligațiile sale de plată către FUNASS, iar veniturile sale din activități independente au avut un caracter cu totul întâmplător, le-a realizat ocazional în perioada 2006 - 2009 și în afara contractului de asigurare nu se poate pune problema contribuției la asigurările de sănătate și cu atât mai mult a majorărilor și penalităților. Deoarece în perioada anilor 2006-2009 nu a avut contract de asigurare, nu a avut nici obligația să depună declarația de venituri conform art.32, alin. 4 din Normele metodologice prin Ordinul CNAS nr. 617/ 2007, ceea ce face să fie inaplicabile dispozițiile art.83 alin.4 din Codul de procedură fiscală, privind stabilirea obligațiilor fiscale din oficiu.
Cele 2 decizii de impunere cu nr.16334.1 și 16334.3 încalcă prevederile art. 86. alin. 6 din Codul de procedura fiscală atâta timp cât stabilesc atât obligații principale cât și obligații accesorii, nu cuprind data la care urmează să producă efecte, sunt emise cu foarte mare întârziere ( ani de zile), fără periodicitate anuală și atunci art.80 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu sunt aplicabile, întrucât nu a avut obligația depunerii declarației fiscale. Pe de altă parte potrivit art. II, punctul 11 al Ordinului președintelui CNAS nr. 509/ 2008 C. de sănătate era îndreptățită să emită decizii de impunere anterior acestei date nicidecum începând cu anii 2006 - 2007.
In ceea ce privește cuantumul obligațiilor stabilite în sarcina sa, așa cum prevede art.1, pct. 11 din Ordinul 617/2007 al CNAS, emiterea deciziei de impunere pe baza informațiilor primite de la ANAF, se poate face începând cu data de_ nu cu anul 2006 și 2007, ca în cazul de față.
Obligațiile stabilite în sarcina sa nu se întemeiază pe documente care să probeze realitatea bazei de impunere, nu cuprinde modalitatea de calcul a contribuției și a accesoriilor, termenul de plată. Stabilirea sumelor de plata s-a efectuat în totalitate pe baza datelor de la ANAF - total eronat și nelegal, pentru că, contribuția la FUNASS reprezintă o cheltuială deductibilă așa cum prevede codul fiscal și numai diferența după scăderea tuturor cheltuielilor deductibile se impozitează cu cota de 16%. In cauza de față, din venituri nu au fost deduse cheltuielile cu contribuția de sănătate, astfel că de fapt a plătit în contul de colectare al DGFP și sumele cuvenite Casei de asigurări de sănătate in procentaj mai mare decât 5.5- 6.5 % CASS deductibil, în procent de 16 % și implicit stabilirea penalităților și majorărilor de întârziere este total eronată și nelegală. Se menționează că a avut control de la inspecția ANAF, care nu i-a constatat nici un fel de abateri privind declararea și plata obligațiilor sale către buget. Decizia de impunere impune în mod obligatoriu existenta unei creanțe certe, lichide a cărei scadență să se fi împlinit fără să se achite obligația. In concluzie, deciziile de impunere emise pe numele său sunt lipsite de orice temei legal, nu există nici un raport juridic prin care se nasc drepturi și obligații reciproce între părți, iar reclamanta fiind salariată a plătit contribuția de sănătate tot timpul la FUNASS. Întrucât nu a depus declarația fiscală care să evidențieze veniturile din activități independente, nici nu a fost notificată. Pentru a se percepe majorările si penalitățile obligațiilor trebuia ca reclamanta să fie culpabilă în neachitarea obligației, rezultă că majorările și penalitățile nu sunt legale și fondate, din dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95 / 2006, "fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalităților de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor" din care rezultă cu evidența obligația Casei de a informa asupra obligației contribuției si a nivelului acesteia datorate către
Calculul majorărilor și penalităților din anexa la decizia nr.16334.3 /_ este total eronat și fără temei legal și implicit sumele înscrise în el și în decizie pentru: declararea veniturilor din activități independente ca în cazul de față la ANAF are termen legal de depunere în data de 15.05 în anul următor pentru anul expirat, aspect dovedit prin data de pe declarația depusă la ANAF; termenul de plată pentru impozitul pe venituri din activități independente este 15 ianuarie 2011 pentru impozitul pe anul 2009, al cărui termen de depunere a declarației a fost_, aspect dovedit de data de pe declarația pe anul 2009 ( data de pe declarația este de_ ), aspect dovedit de data de pe chitanța nr. 5871985 si seria TS5/_ cu care a plătit impozitul, documente depuse
în xerocopie la dosarul cauzei si atunci de unde apar termenele de 15.03 ., 15.06., 17.09 și așa mai departe, când aceste venituri sunt realizate în diferite perioade ale anului care nu se pot ști de la început până la sfârșitul anului.
Se mai arată că plata a efectuat-o în data de_ fiind forțată de faptul că sumele creșteau mereu, iar pentru judecarea cauzelor sunt legal necesare termene și timp scurs deși contribuția de sănătate nu este legală în cazul acesta cu atât mai puțin majorările și penalitățile nu sunt legale și întemeiate, mai mult plata a fost efectuată în timpul când era în vigoare O.U.G . nr.30/2011, cu aplicare de la data de_ de scutire a penalităților și majorărilor de întârziere, dacă plata se face până la_, dar C. de sănătate nu a respectat ordonanța și din nou i-a imputat majorări, penalități, total eronat și nelegal.
Anexa la decizia nr.16334.3 /_ care cuprinde majorările și penalitățile de întârziere în suma de 1558 lei este nelegală și neîntemeiată, incorectă suma având în vedere greșelile arătate, de asemenea nu sunt legal stabilite termenele de plată față de care s-au calculat majorările și penalitățile, nu a fost luată în calcul O.U.G .nr. 30/2011 de scutire în cazul în care plata se face până la data de_ .
Pârâta C. de A. de S. B. -Năsăud
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că contribuțiile in sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar si obligația acestora de a contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213 "astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita""" - se arata in considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr. 1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a păturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speța.
Obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității care rezultă din prevederile art.208(3) din L.95/2006 și în concordanță cu principiile constituționale care consacră obligativitatea statului de a asigura ocrotirea sănătății. In același timp, obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, iar aceste cheltuieli, în cazul sistemului public de sănătate, vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății, în acest obiectiv fiind implicați, atât statul cât și cetățenii, după cum se reflectă această obligație în art.2(1) din L.95/2006 unde se arată că "asistența de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societății in vederea protejării și promovării sănătății populației". Se instituie de asemenea prin lege, forme de asigurări sociale de sănătate complementare sau suplimentare față de sistemul de asigurări sociale de sănătate, însă "trebuie înțeles totuși că aceste forme de asigurări de sănătate nu duc la excluderea obligației de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligația statului de a asigura ocrotirea sănătății" - se arată în considerentele deciziei nr.775/2009 a Curții Constituționale.
Prin urmare calitatea de asigurat nu reprezintă o chestiune ce implică opțiunea persoanei ce are calitatea de cetățean român și domiciliul în România pentru că în considerarea principiilor mai sus menționate, toți cetățenii trebuie să contribuie la constituirea Fondului, indiferent că doresc sau nu, deci și reclamnata căci dreptul persoanei de a dispune de ea însăși în privința asigurărilor de sănătate trebuie interpretate în concordanță cu principiile constituționale menționate și deci nu are dreptul să dispună de însăși în mod absolut, ci cu condiția de a nu încălca drepturile și libertățile altora astfel încât să nu afecteze drepturile de care beneficiază alte persoane fizice. Or prin refuzul îndeplinirii obligației legale de a plăti contribuțiile se aduce atingere tocmai dreptului altor cetățeni la ocrotirea sănătății.
Contestatoarea deși a realizat venituri impozabile, nu a plătit contribuții la Fond, conduită în raport de care este în culpă astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea caracter exonerator ci dimpotrivă sancționator.
Obligațiile, în general, pot avea ca izvor un contract, caz în care ne găsim în prezența unei obligații convenționale, sau decurg dintr-o prevedere legală, caz în care evident este vorba despre o obligație legală. Dar acolo unde legiuitorul o instituie printr-un text de lege, această obligație primează în cazul în care, deși se conferă posibilitatea încheierii unui contract, partea în favoarea căreia se deschide aceasta posibilitate nu optează pentru încheierea contractului, astfel că rămâne ținută de îndeplinirea obligației legale. Nimic nu împiedică contestatoarea să opteze pentru una din casele de asigurări de sănătate aflate în subordinea CNAS, însă neexprimarea acestei opțiuni, nu poate să conducă la concluzia pretinsă, în sensul că nu are calitate de asigurat. De altfel, dacă încheierea contractului și plata contribuției ar fi izvorul dobândirii calității de asigurat așa cum arată contestatorul, această logică este înfrântă numai și pe considerentul că însăși legea recunoaște calitatea de asigurat unor persoane care nu plătesc acest tip de contribuție, fiind scutite, după cum rezultă din art.213(4), unde se menționează expres că "persoanele care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
Or, în speță contestatoarea tocmai refuză îndeplinirea unei obligații legale, aceea de a plăti contribuțiile instituite de însăși legea, deși face parte din categoria celor obligați la plată în virtutea art.257 (2) lit. b în calitate de persoană care a realizat venituri din activitate independentă, după cum rezultă din informațiile transmise de ANAF.
A condiționa obținerea calității de asigurat de opțiunea persoanei, dacă să plătească sau nu contribuția, înfrânge toate dispozițiile legale precum și interpretarea acestora în conformitate cu voința legiuitorului și principiile constituționale la care s-a referit, contestându-se astfel însăși puterea legală a unor texte de lege, care consacră la modul imperativ obligativitatea plății contribuțiilor la Fond încă de la primele reglementari, prin L. 145/1997, OUG. 150/2002 și ulterior L.95/2006, în care se prevede obligativitatea plății contribuției și pentru o perioadă anterioară, în sarcina celor care aveau aceasta obligație dar nu au îndeplinit-o ( art.259 (7) lit. b și (8)).
Neplata voluntară a obligației instituita de lege în sarcina debitoarei a condus la demararea acțiunilor specifice colectării sumelor cuvenite la FNUASS, inițial în dosarul nr.584/2011, actele de executare fiind anulate de către instanța de judecată potrivit sentinței civile nr.7992/_ depusă de către reclamantă, însă aceasta este în eroare dacă apreciază că este și exonerată de la plata obligațiilor care se cuvin Fondului. Astfel, decizia civilă nr. 414/2012 pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud în recursul Casei de asigurări de sănătate B. a menținut soluția de anulare a actelor de executare pe motiv că, necomunicându-se in mod legal titlul de creanța-decizie de impunere, contribuabilului i s-a suprimat dreptul de a contesta actul administrativ fiscal, emiterea actelor de executare in aceste condiții fiind nelegala. In privința calității de asigurat, instanța de instanța de control judiciar a apreciat că această analiză poate fi făcută numai în cadrul unei contestații asupra titlului de creanță introdusă potrivit art.205 si urm. C.P.fiscala. In consecință actele de executare au fost anulate, însă procedura de urmărire a fost reluată ulterior, respectându-se totodată și termenul de prescripție prevăzut la art.91 C.P.fiscala, contestatoarea fiind înștiințată despre această situație, prin adresa nr.17269/_ .
Astfel, CAS BN prin Compartimentul de specialitate a emis, conform art.35 din Ordin 617/2007, actele de urmărire împotriva debitorului, emițând decizia de impunere nr.16334.1/_ privind contribuțiile și nr. 16334.3/_ referitoare la obligații de plata accesorii pe baza datelor transmise pe baza de Protocol, fiindcă debitoarea, nici de aceasta dată nu-și îndeplinise obligația declarativă menționată la art.215 din lege, pentru sumele de plată a căror scadență legală a expirat, neachitate, aferent intervalului 2007 - 2010.
Aceste decizii au fost comunicate în mod legal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Împotriva acestor decizii s-a adresat cu contestație administrativă, înregistrată sub numărul 18151/_ care a fost soluționată de Compartimentul administrare contribuții, prin decizia 5/_ de respingere a contestației, nefiind găsite întemeiate niciuna din criticile formulate care au vizat lipsa calității de asigurat și consecințele care decurg, respectiv lipsa obligației de a plăti contribuții la Fondul național al asigurărilor sociale de sănătate.
Contestatoarea a afirmat că în calitate de salariată a achitat tot timpul obligațiile de plată către Fond astfel încât, dat fiind caracterul întâmplător al veniturilor din activitate independentă, nu se poate pune problema contribuției aferent acestor venituri, de asemenea, neavând contract încheiat cu CAS B. -Năsăud nu are oricum obligația de a plăti contribuțiile și nici accesoriile, iar CAS BN nu a probat realitatea bazei de impunere.
Față de criticile formulate, CAS B. -Năsăud a arătat că invocarea calității de salariat nu are relevanță deoarece potrivit art.257(3) din legea 95/2006 " In cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (21) și (22) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri". Rezulta ca in calitate de salariat, plata contribuțiilor către Fond se realiza prin intermediul angajatorului unde reclamanta era salariata, conform art. 257(2) lit. a coroborat cu 258(1) din L.95/2006. Iar lipsa calității de asigurat pe motiv de neîncheiere a unui contract nu pot fi primite pentru motivele de asemenea menționate in decizia de soluționare si reiterate in prezenta întâmpinare.
In ce privește termenele de plata, sunt corect stabilite întrucât art.8(1) din Normele la Ordinul 617/2007 menționează: "contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculata la venitul estimat, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru". Prin urmare argumentele contestatoarei care fac trimitere la termenele de plata ale impozitului pe venit nu au relevanță în cauză.
Totodată, nedovedindu-se plata contribuțiilor la termenul legal, curg accesoriile creanței principale în conformitate cu prevederile art.259 (7) lit. b din legea 95/2006. Astfel, prima plata s-a realizat doar la_, 1800 lei - conform Situației încasărilor existente - in condițiile in care debitoarea avea neachitate contribuții aferent veniturilor realizate in 2007 in cuantum de 2327 lei estimat, respectiv 13753 lei realizat pentru care avea obligația să achite contribuția trimestrială, adică 38 lei rezultată din împărțirea pe trimestre a venitului estimat înmulțit cu procentul de contribuție ( adică 2327 x 6,5% = 152: 4 = 38 lei), după care și contribuția de 742 lei rezultată din împărțirea pe trimestre a venitului realizat înmulțit cu procentul de contribuție ( adică 13753 - 2327
= 11426 x 6,5% = 742 lei) . Este evident că neplata la scadență a determinat curgerea accesoriilor creanței principale.
Urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei B., au fost anulate, actele de executare silită emise anterior de către CAS B. -Năsăud, debitoarea fiind înștiințată despre această împrejurare, fiind în continuare obligată la plata contribuțiilor aferent veniturilor din activitate independentă. Prin urmare s-a emis noul act de impunere, respectiv decizia 16334/2012 luând ca baza de raportare veniturile comunicate de ANAF pe baza de Protocol întrucât debitoarea nici de aceasta dată nu-și îndeplinise obligațiile declarative potrivit art.215 din L.95/2006. Se precizează că la emiterea actului de impunere s-a ținut cont de plata parțială efectuată de către debitoare, cu chitanța nr. 11472/_, aceasta fiind o plată valabilă însă nu suficientă, nefiind stinse toate contribuțiile datorate până la data plății.
In aceasta ordine de idei, nota explicativă și înscrisurile anexate, emise de Compartimentul de specialitate, aduc precizări cu privire la sumele evidențiate în decizie cât și la modalitatea de calculare a accesoriilor
Față de afirmația debitoarei din acțiunea introductivă în sensul că deși a făcut plata, CAS B.
-Năsăud nu a scutit-o de majorări și penalități în temeiul OG.30/2011, se arată că nu are nicio legătură cu obiectul acțiunii sale, consecințele juridice care decurg din acțiunea având ca obiect anularea deciziilor de impunere fiind în contradicție cu cele care decurg din aplicarea OG 30/2011, din ale cărei prevederi legale se desprinde în mod neechivoc concluzia acceptării de către contribuabil a existenței în sarcina sa a obligației de plată și chiar plata în condițiile legii, a contribuțiilor principale și a unei cote din accesorii, ceea ce debitoarea practic contestă în prezenta cauză.
In drept s-au invocat disp. art.205 NCPC, art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006; Ordinul 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține pe fondul cauzei următoarele:
Constatându-se că obligația de declarare și de virare a contribuțiilor la FNUASS nu a fost îndeplinită de reclamantă, s-a procedat de către C. de A. de S. B. -Năsăud la emiterea deciziilor de impunere nr.16334.1/_ și nr.16334.3/_ pentru contribuția restantă de 59 lei, aferentă perioadei_ -_, plus majorări/penalități de întârziere - 1499 lei, aferente
perioadei_ -_, total: 1558 lei, în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr.5282/95896/_ - file 36-40 dosar, fiind necontestat că, în intervalul 2007-2011, debitoarea a realizat venituri din activități independente.
Prin contestația administrativă adresată Casei de A. de S. B. -Năsăud și înregistrată sub nr.18151/_, reclamanta a invocat, în esență, aceleași motive pe care și-a întemeiat acțiunea de față.
Prin decizia nr.5/_ C. de A. de S. B. -Năsăud a respins ca neîntemeiată contestația promovată, în esență pe motivul că debitoarea face parte din categoria persoanelor care, obținând venituri din activitate independentă, are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri, iar calculul sumelor datorate pentru perioada 2007-2010 s-a realizat în conformitate cu art.257 alin.2 lit. f din Legea nr.95/2006, prin aplicarea unei cote de 6,5% - anul 2007, sem. I 2008, anul 2009 și 5,5% - sem. II din 2008, 2009, respectiv_, asupra veniturilor stabilite din activități independente, calculându-se și accesorii conform art.120 din OG nr.92/2003; de asemenea, s-a relevat că la data de_ contestatoarea a achitat suma de 1800 lei, iar plata a fost legal efectuată, astfel că nu se impunea restituirea ei. În soluționarea contestației, s-a constatat că debitoarea nu avea veniturile din activitatea independentă declarate la casa de asigurări de sănătate, conform art.215 și 219 din Legea nr.95/2006 și că, în aceste condiții, în mod corect și legal s-au avut în vedere veniturile transmise de către autoritatea fiscală teritorială pe baza de protocol ca bază de calcul a contribuțiilor care se cuvin FNUASS, pentru perioada 2007-2010, în acest sens fiind înscrisul depus la fila 62 dosar, veniturile brute/nete aferente anilor 2007 și 2008 evidențiate de datele transmise de către organul fiscal fiind aceleași cu cele din declarațiile 200 depuse de reclamantă - file 96, 97 dosar.
Indubitabil, reclamanta se încadrează în categoria persoanelor fizice ce au realizat venituri din activități independente, iar în această calitate avea obligația să plătească contribuții la FNUASS, în termenele prevăzute de lege, până în data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, conform art. 257 (2) lit. b coroborat cu art.213 alin.(2) lit. h și art.257 alin.(3) din Legea nr. 95/2006, respectiv cu art.8(1) din Ordinul nr.617/2007 al CNAS ("contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru").
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 208 alin.(3) lit. e) din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, unul din principiile sale fiind participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art.211 din același act normativ prevede că sunt asigurați, prin efectul legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară.
Prin urmare, calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opțiunea persoanei ce are calitate de cetățean român și domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarității menționat la art. 208 alin.(3) lit. b), toți trebuie să contribuie la constituirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă au beneficiat sau nu de servicii medicale de la acest sistem. Altfel spus, cei care sunt sănătoși și nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcție de veniturile lor, fiind solidari și ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual.
În acest sens, sunt și prevederile art.213 alin.(4) din actul normativ menționat, potrivit cărora categoriile de persoane care nu sunt exceptate potrivit alin. (1) și (2) de la același articol au obligația să se asigure în condițiile art.211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi, aceasta fiind practic o obligație legală ce decurge din calitatea de cetățean român cu domiciliul în țară. Această prevedere dă forță principiului liberei alegeri a casei de asigurări de sănătate, contribuabilul fiind liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări de pe cuprinsul țării, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare.
Apoi, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede măsuri de colectare, cât timp reclamanta care avea obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp instituția pârâtă se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art.32 alin. (4) din Ordinul nr.617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art.110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată, art.111 alin.(1) Cod procedură fiscală stabilește: ,,Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art.119 Cod procedură fiscală prevede că "(1 ) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar, neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat, iar prevederile art. XI din OG nr.30/2011: ";(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1)";, nu puteau fi incidente deoarece debitoarea nu a achitat în întregime obligațiile principale și dobânzile aferente.
Se impune a se menționa că potrivit art. 257 alin.1, alin.2 lit. a și b, alin.3 din Legea nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin.(1), contribuția stabilindu-se sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit, iar în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - e), cum este cel al reclamantei, contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
Concluzionând, cu privire la apărările formulate de reclamantă inclusiv în răspunsul la întâmpinare, tribunalul subliniază caracterul obligatoriu al contribuției la plata asigurărilor sociale de sănătate, libertatea contractuală fiind stabilită în acest caz doar în privința alegerii entității asigurătoare de către asigurat, iar în lipsa existenței unei manifestări de voință din partea asiguratului, asigurarea obligatorie acționând în temeiul legii speciale, asupra tuturor veniturilor impozabile obținute atât din salarii, cât și din activitatea independentă. Apoi, corecta determinare a impozitului pe venit de 16 % și deductibilitatea contribuției la Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate nu se poate analiza în prezentul cadru procesual, cert fiind că realizarea veniturilor generează, în același timp, și obligația plății altor contribuții fie către bugetul de stat, fie către bugetele speciale.
Raportat la considerentele de fapt și de drept expuse anterior, cu sublinierea că baza de calcul este reprezentată de veniturile din activitățile independente desfășurate de reclamantă, conform datelor furnizate de autoritatea fiscală competentă( reclamanta nefăcând dovada unei situații fiscale diferite până la momentul soluționării contestației), fiind verificate cerințele impuse pentru creanță de a fi certă, lichidă și exigibilă, prin însuși conținutul titlurile de creanță atacate care sunt conforme cu art.43 și 46 Cod pr. fiscală, executarea silită declanșată în baza titlului executoriu nr.584/_ - pentru sumele de 2367 lei, contribuții și 2201,72 lei, majorări de întârziere, fiind desființată doar pe motivul nerespectării procedurii de comunicare a actelor administrativ-fiscale, potrivit prev. art.44 alin.2 lit. a - d C.pr.fiscală( a se vedea considerentele deciziei nr.414/2012 - 48-54), tribunalul, în temeiul art.218 cu referire la art.209 alin.4 C.pr.fiscală, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
În temeiul art.453 C.pr.civ., față de soluția adoptată, se va respinge, în consecință, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta P. T., CNP 2., domiciliată în B., str. V. B., nr.17, jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -Năsăud, cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. - Năsăud, Cod fiscal 11320078, ca neîntemeiată.
Respinge, în consecință, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată astăzi,_, prin punerea soluției la dispoziția părților, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA_ /4 ex.
