Sentința civilă nr. 1597/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1597/2013
Ședința publică din data de 23 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de contestatorul I. A. împotriva intimatului M.
B. - D. E. V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a dezbătut în fond la data de 20 septembrie 2013 dată la care instanța din lipsă de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul I. A., în contradictoriu cu pârâtul
M. B. - D. V., a formulat contestație la titlul executoriu și la executarea silită pornite la cererea intimatei, solicitând anularea executării silite și a titlului executoriu, precum și suspendarea acesteia până la soluționarea acestei contestații.
În motivare, s-a arătat că prin titlul executoriu emis în dosarul execuțional nr.76/2013, cu numărul de înregistrare 2662 din_, i se imputa reclamantului că are de plătit penalități taxa de folosință domeniu public-debitare garaj amplasare pe domeniul public 2 lei/zi în sumă de 1.584 lei până la data de_ și penalități taxa de folosință domeniu public-debitare garaj amplasare pe domeniul public 2 lei/zi in suma de 3,772 lei total 5.356 lei. Reclamantul își exprimă nedumerirea în privința sumelor la care s-au calculat debitele și penalitățile de întârziere și care ar fi temeiul legal al perceperii acestora.
Există actele adiționale nr.10/2006 la Contractul de închiriere nr.8710/1996, act adițional 1/2007 la contractul de închiriere nr.H9/2006, prin care se percepeau penalități de întârziere de 0.4% /zi.
Reclamantul declară că nu a primit nici un act prin care să i se aducă la cunoștința despre eventualele datorii și penalități la aceste datorii.
Începând din anul 2007, mai precis_, reclamantul nu a mai semnat nici un contract și nici un act adițional de prelungire a acestora, pentru că Primăria Bistrița prin D. Patrimoniu, amenința prin afișare pe garaje, că le ridică. Începând cu data de 22-_ garajele au fost ridicate din ordinul Primarului municipiului B., cu toate că există un proces pe rolul instanței judecătorești dosar nr.2537/112/211Tribunalul B. -Năsăud.
În drept, a invocat disp. Legii nr. 554/2004 republicata, art. 8,10,14-15; O.G.92/2003 republicata art.172-173; Noul cod de proc.civila, art. 632, art. 662-666, art. 667, HCL 200/_
Pârâtul M. B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare.
În motivarea excepției invocate, s-a arătat că potrivit art. 145 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, executarea silită începe prin comunicarea somației. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu;
Conform prevederilor art. 172 din același act normativ, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare. Contestația se introduce la instanța judecătoreasca competentă.
Prin urmare, având în vedere și prevederile art.94 alin.1 lit. j din Noul Cod de procedură civilă, competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamantul-contestator I.
revine Judecătoriei B., astfel că, se solicită admiterea excepției de necompetentă materială. 1
Analizând actele și lucrările dosarului
instanța reține că, raportat la prevederile art. 248 C.pr.civ adoptat prin Legea 134/2010, se impune examinarea prioritară a excepției necompetenței materiale
în soluționarea cauzei, invocată în cuprinsul întâmpinării.
Astfel, verificând competența de soluționare a prezentei cauze în raport de prevederile legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că aceasta se fondează, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a înțeles a contesta în prezenta cauză executarea silită demarată de pârât în temeiul titlului executoriu nr. 2662/_ (f. 4 dosar), precum și însuși titlu executoriu menționat, emis în condițiile art. 141 C.pr.fiscală. Conform art. 141 alin. 1 ind. 1 din același cod, în titlul executoriu se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Potrivit alin. 2 al aceluiași text legal, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Asupra competenței materiale și teritoriale de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal, cum este cazul în prezenta speță, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție, în sensul că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, (…), cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În motivarea acestei decizii, instanța supremă a subliniat distincția care trebuie făcută între
"titlu executoriu fiscal";, "titlu de creanță fiscală"; și "act administrativ fiscal";, concluzionând în sensul că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
Este real că procedura de contestare a actelor administrativ-fiscale este prevăzută de art. 209-218 Cod procedură fiscală, însă această procedură presupune soluționarea recursului administrativ prin emiterea deciziei de către Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul autorității administrativ-fiscale, contestarea acestei decizii declanșând controlul jurisdicțional dat în competența instanțelor specializate reprezentate de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor potrivit art. 218 C.pr.fiscală, cu raportare la art. 1 din Legea nr. 554/2004, ipoteză ce nu este incidentă în cauză.
Prin urmare, dezbaterea asupra admisibilității contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare nu transferă competența de a se pronunța asupra acestei chestiuni tribunalului de contencios administrativ, acesta putând fi investit în materia administrativ fiscală în condițiile respectării procedurii sus menționate, revenind, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătoriei, ca instanță de drept comun, în considerentele aceleiași decizii pronunțate în interesul legii, anterior citată, statuându-se că "excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispozițiilor art. 188 alin. 2 și ale art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală";.
În atare condiții, competența materială de soluționare a contestației la executare și la titlu executoriu, așa cum a fost formulată de reclamant, revine conform prevederilor art. 712 C.pr.civ coroborate cu cele ale art. 713 și 650 C.pr.civ., Judecătoriei B. ca instanță de executare, sens în care, în temeiul art. 129 pct. 2 rap. la art. 132 alin. 3 C.pr.civ, instanța va admite excepția de necompetență materială invocată de pârât, cu consecința declinării acesteia în favoarea Judecătoria Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
2
Admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată de pârâtul M.
, prin primar și, în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul I. A., CNP 1.
, identificat prin C.I. seria XB, nr. 2., domiciliat în B., str. E. T., bl. 13, sc.A, ap.3, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul M. B. - prin primar, cu sediul în B., Piața Centrală, nr. 1, jud. B. -Năsăud, în favoarea Judecătoriei B. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.P.C prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
A. P. M. | I. | D. | M. |
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
3
