Sentința civilă nr. 14162/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14162/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC R. & T. S. și pe pârât M. C. N. - D. DE I. ȘI T.
L., pârât P. M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. Pal B. S., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată faptul că deși legal citat pârâtul P. M. ui C. -N. nu a depus întâmpinare.
În temeiul art. 254 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile atașate acțiunii și întâmpinării.
Instanța nemaifiind de formulat alte cereri în probațiune urmează a închide faza probatorie și a acorda cuvântul pe fond reprezentantului reclamantei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul anulării dispoziției emise de M. C. -N. și anularea deciziei de impunere cu nr. 5203/_ prin care a fost stabilit impozitul în cazul persoanelor juridice, deoarece este o situație de interpretare eronată a prevederilor legale de către Curtea de Conturi și M. C. -N. . Art. 114 prevede: în alin. 1
"Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor distinctă, chiar dacă circulă în combinație. (2) În cazul combinațiilor de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, omologate ca atare prin cartea de identitate a vehiculului, impozitul datorat este cele prevăzut de art. 263 alin5 din Codul Fiscal, a fost aplicat greșit art. 263 alin. 4 . Art. 115 reia aceleași prevederi: " Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație";, iar potrivit art. 115 ind. 2 alin. 2 " Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin.6 din Codul Fiscal, pentru
categoria remorci, semiremorci sau rulote"; si alin. 3 "Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin.2, 4 sau 5 din Codul Fiscal, după caz.
Instanța solicită ca reprezentantul reclamantei să precizeze de când este în vigoare art. 115 ind. 2.
Reprezentantul reclamantei arată faptul că prevederile art. 115 ind. 2 ale Codului Fiscal sunt în vigoare din dat de 07.2012, în ceea ce privește diferența dintre autovehicule și semiremorci exist o diferență așa cum arată Curtea de Conturi în sensul că în cartea de identitate ar fi precizată masa, ceea ce este fals pentru că nu există în cartea de identitate o astfel de precizare. Prin aplicarea legii se încalcă principiul egalității în fața legii, precum și "principiul impunerii echitabile sau egalitatea în fața impozitelor";, acesta presupunând ca impunerea să se facă în același mod pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de locul unde acesta domiciliază sau își au sediul, astfel încât să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zonă la alta a țării. Precizează faptul că se încearcă o tragere la răspundere fără să existe o culpă, având în vedere faptul că modul de stabilire a impozitului este indirect și nu consideră că există un moment în care reclamanta nu a răspuns prevederilor legale. Solicită admitea acțiunii în ceea ce privește impozitele stabilite pentru toată perioada fiscală 2008-2013, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta SC R. & T. S., în contradictoriu cu pârâtul M. C. N. - D. DE I. ȘI T. L., a solicitat anularea dispoziției nr. 236/_ emisă de către M. C. -N., prin Primar, în baza Referatului nr. 20474/496/_, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către subscrisa, SC R. & T. S., înregistrată sub nr. 20474/_, împotriva deciziei de impunere nr. 5203/_, ca fiind netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, anularea deciziei de impunere cu nr. 5203/_ pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice și exonerarea subscrisei de la plata sumei de 27.916,00 lei reprezentând impozit pe mijloacele de transport și a majorărilor de întârziere calculate la data emiterii deciziei în cuantum de 14.124,83 lei; anularea în parte a deciziei de impunere cu nr. 5203/_ pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, în ceea ce privește obligarea subscrisei la plata majorărilor de întârziere și, pe cale de consecință, să exonerați societatea noastră de la plata sumelor stabilite cu titlu de majorări în baza acestei decizii, care au fost calculate la data emiterii deciziei în cuantum de 14.124,83 lei; Suspendarea executării deciziei de impunere cu nr. 5203/_ în ceea ce privește plata sumelor stabilite prin acest act, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul prezentului dosar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că i-a fost comunicată prin poștă decizia de impunere nr. 5203/_, pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, întocmită la data de_ de Inspector Abrudan M., conducător organ fiscal - Victor Rădoi prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că prin Decizia nr. 44/_
emisă de Curtea de Conturi a Județului C., în urma desfășurării activității de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2010 desfășurat la M. C.
-N., s-a dispus în sarcina conducerii M. ui C. -N. obligația stabilirii corecte a impozitului pe mijloacele de transport și a accesoriilor aferente, în limita termenului de prescripție și dispunerea măsurilor legale de încasare a acestora.
Astfel, a fost emisă decizia de impunere nr. 5203/_ prin care au fost stabilite obligații de plată a impozitului pe mijloace de transport în mod suplimentar față de sumele achitate deja, pentru perioada 2008-2012, în sumă de 27.916,00 lei, precum și majorări de întârziere de 14.124,83 lei.
Consideră că această decizie de impunere este netemeinică și nelegală, motiv pentru care am atacat-o prin contestația înregistrată sub nr. 20474/_, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 5203/_ și exonerarea subscrisei de la plata sumelor stabilite prin acest act.
Contestația a fost soluționată de către M. C. -N. prin dispoziția nr. 236/_ prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de către subscrisa împotriva deciziei de impunere nr. 5203/_ . La baza emiterii acestei dispoziții a stat Referatul "privind contestația petentei SC R. & T. S., CUI 9612631, împotriva deciziei de impunere nr. 5203/_ privind stabilirea impozitului pentru mijloacele de transport, conform prevederilor art. 263, alin. 4 Cod Fiscal" cu nr. 20474/496/_, realizat de către Serviciul Insolvență, contestații, informații, baze de date a Direcției de I. și T. L. a M. ui C. -
N. și aprobat de către P. E. Boc, prin care s-a propus respingerea contestației subscrisei, ca neîntemeiată.
Dispoziția nr. 236/_ emisă de M. C. -N., în baza argumentelor prezentate în referatul indicat mai sus este netemeinică și nelegală pentru motivele pe care le vom indica în cuprinsul prezentei acțiuni:
Sumele stabilite ca impozit pentru mijloace de transport prin decizia nr. 5203/_ sunt eronate, fiind calculate în mod defectuos în baza unei încadrări greșite în actul normativ. Subscrisa a achitat în fiecare an, la termen, toate impozitele datorate și stabilite inițial de către M. C. -N. în mod corect și legal.
Motivarea în drept a deciziei de impunere este una generală, cu trimitere la art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, însă fără indicarea exactă a prevederilor din acel articol care au fost aplicate în concret. In condițiile în care acest articol diferențiază cuantumul impozitului pe mijloace de transport pe cel puțin 6 categorii distincte, considerăm că s-ar fi impus precizarea exactă a alineatului care a fost aplicat. Prin Dispoziția nr. 236/_ intimata a indicat faptul că au fost aplicate prevederile art. 263, al. 4 din Codul Fiscal.
Arată reclamanta că a achitat mereu la termen, în fiecare an, impozitele pentru mijloacele de transport pe care le deține, așa cum au fost acestea calculate și stabilite de către organele abilitate, neînregistrând întârzieri sau resturi de plată. Cu toate acestea, prin decizia atacată au fost stabilite în sarcina societății noastre sume suplimentare cu titlu de impozit, altele decât cele stabilite și achitate în fiecare an.
Mijloacele de transport pentru care s-au stabilit alte obligații de plată față de cele achitate anterior, în fiecare an, sunt 10 semiremorci care aparțin, sau au aparținut, subscrisei: Semiremorca Schmitz (serie șasiu 4156284), Semiremorca (serie șasiu 4. ), Semiremorca (serie șasiu 11382962), Semiremorca (serie șasiu 5.
), Semiremorca Krone (serie șasiu 2. ), Semiremorca Krone (serie șasiu 1220491), Semiremorca Krone (serie șasiu 2. ), Semiremorca Humbaur (serie sașiu WHD35132470399427), Semiremorca Schmitz (serie șasiu WSM00000003010059), Semiremorca Krone (serie șasiu WKESD000000519729).
Încadrarea anterioară a acestor semiremorci în prevederile art. 263 din Codul Fiscal în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport a fost corect realizată, în baza prevederilor alineatului 6 al acestui articol care face referire la remorci, semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alineatul precedent, 5.
În urma dispozițiilor Curții de Conturi, M. C. -N. a realizat o nouă încadrare a semiremorcilor în prevederile art. 263, însă de aceasta dată greșită, considerăm noi. Așa cum reiese din referatul nr. 20474/496/_, punctul 1.3 din Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de Conturi a Județului C. prevede că "în condițiile în care vehiculele supuse impozitării, în speță remorcile și semiremorcile, au masa maximă autorizată de peste 12 tone, circulă în combinațiile de autovehicule prevăzute de Codul Fiscal, respectiv autovehicule articulate sau trenuri rutiere, sunt destinate transportului de marfă, încadrarea în vederea stabilirii impozitului la art. 263, alin. 6 din Codul Fiscal este eronată, întrucât aceste vehicule se impozitează în conformitate cu prevederile art. 263, alin. 4 din Codul Fiscal, aliniat care cuprinde grila de impozitare pentru vehiculele de transport marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone".
Astfel, aceste mijloace de transport (semiremorci) au fost încadrate la alineatul 4, pct. II-7 - vehicul cu 3 axe și masa de cel puțin 26 de tone.
Curtea de Conturi și apoi intimata M. C. -N., a prezentat doar o interpretare a stării de fapt și o încadrare în prevederile art. 263 din Codul Fiscal fără să aducă argumente și fără să ofere explicații pentru acea decizie. încadrarea este greșită și contrastează cu prevederile legale și normele de aplicare ale acestor prevederi.
Art. 263, al. 4 se aplică autovehiculelor de transport marfa cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone și nu semiremorcilor. Trebuie făcută diferența între autovehiculele de transport marfa și semiremorci.
Un autovehicul presupune existența unui sistem de autopropulsie (motorul - de unde și prefixul "auto") și a unui sistem de tracțiune mecanică proprie (cutie de viteze, ansamble și subansamble care transmit mișcarea de rotație de la motor la roțile motrice), așa cum reiese și din definiția cuvântului "autovehicul55 oferită de DEX: "Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. Vehicul cu tracțiune mecanică proprie".
Potrivit art. 6, pct. 6 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice autovehiculul este definit ca fiind "orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum".
Un astfel de autovehicul de transport marfa este autotractorul (sau capul tractor), care reprezintă autovehiculul mecanizat, dotat cu motor și tracțiune la care se pot atașa, în funcție de caz, o remorcă, semiremorcă, trailer, cisternă etc. Acest tip de autovehicul se include în alineatul 4 al art. 263 din Codul Fiscal și nu vehiculele de tip semiremorcă. Subscrisa deține în poprietate și câteva astfel de autotractoare pentru care plătește separat și individual impozit, acestea fiind incluse
în mod corect, chiar de către același organ fiscal care a emis și decizia atacată prin prezenta contestație, la al. 4 al art. 263.
Rezultă din cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a vehiculului că deține motor (punctul 10 în cartea de identitate și PL P2, P3 în certificatul de înmatriculare) și tracțiune proprie (punctul 12 în cartea de identitate).
Pe de altă parte, semiremorca reprezintă un vehicul cu o singură osie, fără autopropulsie și fără sistem de tracțiune mecanică, tras de un autovehicul cu motor,
destinat transportului de persoane sau mărfuri.
în OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice există următoarele definiții: "pct. 27. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor; pct. 29. semiremorcă - remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un autovehicul sau de către un tractor; pct. 31. tractor rutier - tractorul pe roți, cu cel puțin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum și pentru trădarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri și care se deplasează, de regulă, pe drumul public".
Rezultă, de asemenea, din cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a vehiculului că semiremorca nu deține motor (punctul 10 în cartea de identitate și rubricile PI, P2, P3 în certificatul de înmatriculare sunt spații albe, necompletate) și nici tracțiune proprie (punctul 12 în cartea de identitate specifică faptul că este "fără" tracțiune).
Așadar, rezultă fără echivoc că semiremorcile nu reprezintă autovehicule și că, astfel, în vederea stabilirii cuantumului impozitului pe mijloace de transport, nu pot fi încadrate la art. 263, al. 4, care face referire expresă la autovehiculele de transport marfa cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Diferențierea dintre autovehicule și semiremorci există și în Codul Fiscal, fiind clar delimitate și încadrate la alineate diferite.
Este anormal ca subscrisa să achite același tip de impozit, prevăzut de alin. 4 al art. 263, atât pentru autotractoarele pe care le deține, cât și pentru semiremorcile sale, în condițiile în care cele două tipuri de vehicule sunt complet diferite.
Faptul că impozitul pentru semiremorci se încadrează în prevederile art. 263, al. 6, referitoare la "remorci, semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alin. 5", rezultă și din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, după cum urmează:
Art. 107, al. 2 prevede că "fiecare vehicul care are date de identificare proprii, din punct de vedere fiscal, constituie un obiect impozabil".
Art. 113 stabilește că "pentru remorci, semiremorci și rulote taxa anuală este stabilită în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totală maximă autorizată a acestora".
Art. 114 prevede: " (1) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, yrecum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor distinctă, chiar dacă circulă în combinație. (2)
In cazul combinațiilor de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, omologate ca atare prin cartea de identitate a vehiculului impozitul datorat
este cel prevăzut la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal", iar art. 115 reia aceste prevederi )yImpozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă si rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație ". Apare iar diferența evidentă între autovehiculele cu tracțiune mecanică și cele fără tracțiune, cum sunt semiremorcile.
Potrivit art. 1152, al. 2 "Dacă mijlocul de transport înregistrat, este prevăzut cu roți si axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote" și al. 3 "Dacă mijlocul de transport, înregistrau este prevăzut cu roți, axe si autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz".
Considerăm că prevederile enumerate sunt clare și fără echivoc. Semiremorcile nu dețin autopropulsie, deci pot fi impozitate doar conform art. 263, al. 6 și nicidecum conform alin. 4 al aceluiași articol, așa cum, în mod greșit, a procedat M. C. -N. . Doar mijloacele de transport cu autopropulsie pot fi încadrate în prevederile aliniatului 4.
Ar mai exista doar discuția dacă semiremorcile, împreună cu autotractoarele, ar trebui să fie impozitate conform art. 263, al. 5 din Codul Fiscal, în mod cumulat, ca un autovehicul cumulat sau tren rutier, însă răspunsul este evident negativ. Rezultă din normele citate mai sus că impozitul se datorează separat, pentru fiecare mijloc de transport și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are carte de identitate a vehiculelor distinctă, chiar dacă circulă în combinație. Semiremorcile deținute de către subscrisa sunt înmatriculate separat, cu număr de înmatriculare propriu și au carte de identitate distinctă.
Autotractoarele și semiremorcile subscrisei, chiar combinate individual câte una din fiecare, nu reprezintă un autovehicul articulat sau tren rutier și nu sunt omologate ca atare prin cartea de identitate a vehiculului, fiind vehicule distincte care pot fi folosite fiecare individual sau în combinație cu alte vehicule. O astfel de abordare nici nu apare ca posibilă, în condițiile în care subscrisa deținem 3 autotractoare și 4 semiremorci, nefiind vorba de un număr egal. Există societăți cu activitate specifică în domeniu care deține doar semiremorci, pe care le închiriază, fiind evident că pot plăti impozit doar pentru acestea și nu în vreo combinație inexistentă.
Există o reglementare specială în normele enumerate care menționează în mod expres că impozitul se stabilește pentru fiecare mijloc de transport, remorcă, semiremorcă și rulotă, care au carte de identitate distinctă, cu precizarea expresă "chiar dacă circulă în combinație".
Această interpretare corectă este dată și de către alte organe fiscale aparținând unor autorități administrative din alte localități, majoritatea acestor organe fiscale stabilind impozitul pentru semiremorci în baza art. 263, al. 6 într-o sumă fixă conform tabelului prevăzut la acel alineat. Din cunoștințele noastre, doar
M. C. -N. a ajuns să interpreteze în mod eronat prevederile Codului Fiscal și ale normelor de aplicare ale acestuia și să schimbe încadrarea pentru semiremorci, inițial corectă, într-una eronată (al. 4 sau alt alineat decât 6 al art. 263).
Unul dintre principiile de bază ale impunerii în dreptul fiscal este "principiul impunerii echitabile sau egalitatea în fața impozitelor", aceasta presupunând ca
impunerea să se facă în același mod pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de locul unde acestea domiciliază sau își au sediul astfel încât să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zonă la alta a țării. Or, prin decizia atacată prin prezenta contestație, organul fiscal M. C. -N. a încălcat flagrant acest principiu, având o interpretare proprie a prevederilor și normelor Codului Fiscal, care sunt aceleași pentru toată lumea, la nivelul întregii țări, și stabilind în mod greșit impozite considerabil mai împovărătoare decât în celelalte localități ale țării.
Așadar, având în vedere toate aspectele indicate mai sus, considerăm că a dovedit faptul că prevederile legale sunt neechivoce în ceea ce privește stabilirea impozitului pentru semiremorci, ca mijloc de transport, acestea incluzându-se în prevederile art. 263, al. 6 din Codul Fiscal. Prin stabilirea impozitului în baza prevederilor altui alineat de la art. 263 organul fiscal M. C. -N. a greșit și a stabilit un impozit pe care subscrisa nu îl datorează, ceea ce nu poate să atragă decât anularea deciziei de impunere nr. 5203/_ . Menționăm că impozitul corect datorat conform prevederilor legale a fost achitat anual, la termen, de către societatea noastră, fără a înregistra vreo întârziere.
2. Stabilirea impozitului suplimentar în mod retroactiv și obligarea subscrisei la plata acestuia este nelegală, în condițiile în care subscrisa a respectat toate obligațiile legale și nu se poate stabili vreo culpă în sacrina societății noastre.
Stabilirea impozitului pe mijloacele de transport are loc printr-o metoda mixtă, indirectă de așezare a venitului bugetar, și anume prin declararea de către contribuabil a bunurilor impozabile deținute, depunerea înscrisurilor doveditoare în acest sens și stabilirea de către agentul de impunere (în cazul nostru M. C. -N.
) a cuantumului impozitului care trebuie achitat.
Această modalitate este diferită de cea comună, mai des întâlnită, în care contribuabilul declară și calculează masa impozabilă, precum și cuantumul impozitului, depunând o declarație în acest sens și având direct obligația să achite impozitul (ex. impozitul pe venit, impozitul pe profit, TVA etc).
Mai exact, obligația contribuabilului este să declare bunul odată ce intră în proprietatea sau posesia sa și să depună în acest sens actele doveditoare ale provenienței acestui bun impozabil, iar organul fiscal în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea societatea este cel care stabilește cuantumul impozitului pe mijloacele de transport, urmând ca persoana contribuabilă să aibă ulterior obligația de plată a acestui impozit.
Mai mult, obligația depunerii acestor documente și declarării bunului subzistă o singură dată, la data dobândirii bunului, ulterior impunerea fiind realizată anual exclusiv de către agentul fiscal în baza documentelor existente deja și fără vreo implicare sau declarație a contribuabilului.
Conform prevederilor art. 110 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru punerea în aplicare a art. 263 din Codul Fiscal "Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea si încasarea impozitul pe mijloacele de transport se efectuează de către compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale de la nivelul comunei, al orașului, al municipiului sau al sectorului municipiului București, după caz, în a căror rază de competență se află domiciliul, sediul sau punctul de lucru al contribuabilului".
Așadar, încadrarea în norma juridică și calculul cuantumului impozitului este de competența exclusivă a organelor financiar teritoriale, subscrisa neavând nicio atribuție în acest sens în cazul impozitului pe mijloacele de transport.
Aspectele indicate mai sus sunt întărite și de modul în care este întocmit formularul tip pus la dispoziție de către M. C. -N. în vederea înregistrării mijloacelor de transport și stabilirii impozitului datorat.
Arată reclamanta că și-a îndeplinit toate obligațiile legale pe care le avea, a declarat la timp bunurile dobândite, a completat și depus declarația fiscală și a depus în probațiune înscrisurile solicitate în acest sens. Nu se poate reține nicio culpă în sarcina societății noastre în ceea ce privește obligațiile fiscale prevăzute de normele în vigoare, raportat la impozitul pe mijloacele de transport.
Acest lucru rezultă și din certificatele de atestare fiscală emise pentru subscrisa de-a lungul timpului prin care se atestă faptul că am achitat toate impozitele și creanțele bugetare și că nu figurăm cu vreo restantă. Spre exemplu, un astfel de certificat ne-a fost eliberat în_, certificând că nu avem la acea dată nicio datorie restantă. Este inadmisibil și nelegal ca organul fiscal să infirme în mod retroactiv aceste înscrisuri care au produs efecte juridice importante (inclusiv posibilitatea achiziționării unui imobil) în baza unor aspecte care exlud culpa societății noastre.
Cel care a stabilit impozitul a fost exclusiv organul fiscal. Acesta a emis o decizie de impunere, stabilind un cuantum al impozitului, pe care subscrisa 1-a achitat de fiecare dată la termen.
Potrivit legislației în vigoare, practicii și întregii doctrine, obligațiile privind plata impozitelor individualizate prin titlurile de creanțe financiar-bugetare pot fi modificate în situațiile în care intervin schimbări în ceea ce privește materia impozabilă sau subiectul impozabil în cursul excercițiului financiar.
Arată reclamanta că nu au intervenit modificări nici în ceea ce privește materia impozabilă, bunurile (semiremoricile) fiind aceleași de la declarare și până în prezent și nici în ceea ce privește societatea noastră, care nu a suferit vreo modificare juridică ori statutară. Impozitul odată stabilit de către organul fiscal rămâne valabil, iar plata acestuia descarcă contribuabilul de obligația de plată a impozitului de acest tip.
De altfel, prin decizia de impunere atacată nu se face vreo referire la decizia de impunere veche prin care a fost stabilit impozitul inițial, dacă aceasta a fost nelegală, dacă a fost anulată ori modificată, fiind posibil ca în acest moment să existe 2 decizii de impunere contradictorii pentru același bun impozabil, ceea ce încalcă flagrant prevedrile legale în domeniu.
În aceste condiții, modificările cuantumului impozitului și stabilirea unor sume de achitat în plus în sarcina societății noastre, prin împovărarea subscrisei., fără să existe vreo culpă a noastră în acest sens, este nelegală și atrage nulitatea deciziei de impunere.
Chiar și în situația puțin probabilă în care s-ar dovedi că impozitul stabilit inițial era greșit impus, vorbim de o culpă a organului fiscal, or, în această situație, răspunderea trebuie să-i aparțină, subscrisa neputând fi obligată să răspundă pentru culpa altuia. Se încalcă astfel un principiu consacrat de către Codul de procedură fiscală în art. 12 care stipulează că "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii".
Prin Referatul nr. 20474/496/_ M. C. -N. arată clar a avut loc un control al Curții de Conturi la intimată și că în activitatea sa s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate. Răspunderea pentru activitatea proprie nu poate aparține decât intimatei, iar repararea prejudiciului eventual creat trebuie să aibă loc tot de către cei a căror culpă se constată și nu de către terții care nu au niciun grad de vinovăție.
De asemenea, prin referatul indicat, anexat dispoziției nr. 236/_, se face referire la prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la eludarea scopului legii fiscale . Reclamanta a achitat la termen toate impozitele stabilite și solicitate de către organul fiscal. Dacă a existat vreo greșeală în tot acest proces, aceasta a aparținut organului fiscal - M. C. -N., aceasta fiind cea care poate fi sancționată pentru "eludarea legii fiscale".
Se mai arată în referat că stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate. Prejudiciul poate fi rezultatul activității intimatei, însă aceasta dorește recuperarea prejudiciului de la contribuabili, terțe persoane în litigiul intimatei cu Curtea de Conturi.
Mai mult, sunt încălcate atribuțiile Curții de Conturi care, indirect, stabilește obligații suplimentare în sarcina subscrisei, prin obligarea M. ui C. -N. la recalcularea impozitului și impunerii acestuia în sarcina societății noastre. Curtea de Conturi poate efectua
controale, lua măsuri și da sancțiuni doar în cadrul unităților și instituțiilor statului, nu și persoanelor de drept privat. Mai mult, așa cum rezultă din referatul nr._ auditul financiar al Curții de Conturi a fost realizat asupra anului 2010, iar măsurile luate se răsfrâng asupra unor terțe persoane, inclusiv subscrisa, chiar și pentru perioade anterioare acelui an, adică anii 2008 și 2009, fără însă să fi existat vreun control pentru acea perioadă, deci fără să se stabilească dacă au existat sau nu nereguli.
Organul fiscal a greșit și prin faptul că nu a ținut cont deloc de sumele achitate cu titlu de impozit pe parcursul anilor în cuantumul stabilit de către acesta și nu a procedat la scăderea sumelor deja achitate din cuantumul impozitului solicitat prin această decizie. A calculat impozitul la valoarea întreagă, majorări la această valoare și a omis să includă în calculele finale și suma de 1.849 lei achitată deja cu titlu de impozit.
Un alt motiv de anulare a deciziei de impunere, așa cum am mai arătat, o reprezintă încălcarea gravă de către M. C. -N. a principiului impunerii echitabile sau egalitatea în fața impozitelor, stabilind un impozit mult mai mare pentru același tip de bunuri față de majoritatea celorlalte localități din restul țării.
De asemenea, aceeași sancțiune se impune și pentru motivarea în drept mult prea generală, fără precizarea exactă a alineatului din art. 263 Cod fiscal care a fost aplicat. Nu putem decât să deducem încadrarea legală, ceea ce practic echivalează cu lipsa motivării în drept a deciziei.
Obligarea subscrisei la plata majorărilor de întârziere este netemeinică și nelegală, iar majorările sunt greșit calculate. Aspecte referitoare la petitul subsidiar de anulare în parte a deciziei de impunere cu nr. 5203/_, în ceea ce privește obligarea subscrisei la plata majorărilor de întârziere și, pe cale de consecință, la
exonerarea subscrisei de la plata sumelor stabilite cu titlu de majorări în baza acestei decizii, care au fost calculate la data emiterii sale în cuantum de 14.124,83 lei.
Arată reclamanta că nu se poate reține vreo culpă societății noastre în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor fiscale fereritoare la impozitul pe mijloacele de transport. Societatea noastră și-a îndeplinit la termen toate obligațiile - de declarare a bunului, de depunere a înscrisurilor referitoare la dobândirea acestora, de plată a impozitului stabilit.
Chiar și în situația eronată, consider, în care s-ar decide că datorează impozitul de 27.916,00 lei stabilit prin decizia de impunere nr. 5203/_, ar fi nelegal și nefondat să fim obligați la plata majorărilor de întârziere în mod retroactiv pentru fiecare mijloc de transport.
Plata de majorări de întârziere și penalități implică culpa în întârziere a contribuabilului, or, în speță, nu se poate invoca vreo culpă a societății noastre.
Culpa, dacă se dovedește că impozitul se impune a fi modificat, aparține organului fiscal și este absurd să suportăm noi majorări de întârziere pentru culpa acestuia.
Nu putem fi obligați la majorări decât din momentul în care organul fiscal a stabilit cuantumul impozitului și subscrisa nu 1-a achitat la termen. Noul cuantum al impozitului a fost stabilit abia prin decizia emisă în_, este absurd și ilogic să fie pretinse majorări pentru 5 ani în urmă, calculate pentru o sumă stabilită și solicitată abia în prezent.
Dacă era obligația noastră să stabilim impozitul și să-1 virăm la termen și se dovedea că nu am respectat prevederile legale, într-adevăr puteam fi obligați conform Codului de procedură fiscală să achităm și majorări, dar în această situație nu se pot aplica acele prevederi.
Un ultim aspect demn de menționat este faptul că majorările sunt greșit calculate, reținându-se o sumă mai mare decât rezultă din calculul corect. Astfel, potrivit art. 1241 Cod procedură fiscală majorările de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Mai mult, aceste majorări au fost stabilite prin raportare la întregul cuantum al impozitului stabilit prin decizie, deși subscrisa plătisem în fiecare an impozitul stabilit la acel timp, iar sumele achitate ar trebui scăzute din sumele stabilite în ianuarie 2013 și majorările calculate doar la diferență.
Așadar, acesta este un alt motiv de anulare a deciziei de impunere în ceea ce privește majorările, acestea fiind calculate în mod greșit, cu ignorarea prevedrilor legale și a stării de fapt reale.
Aspecte referitoare la suspendarea executării deciziei de impunere cu nr. 5203/_ în ceea ce privește plata sumelor stabilite prin acest act, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul prezentului dosar
Conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului
administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Art. 14 din aceeași lege face referire la suspendarea executării în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Apreciem că suntem într-un caz bine justificat, precum și în fața producerii unei pagube iminente în patrimoniul subscrisei, pe care dorim sa o prevenim. Caracterul iminent al prejudiciului pe care îl poate suferi subscrisa rezultă în primul rând din aceea ca ni s-a trimis deja o "înștiințare de plată" cu sumele ce face obiectul deciziei de impunere atacate prin prezentul dosar, executarea silită fiind iminentă.
Din punctul nostru de vedere, caracterul iminent al pagubei este evident, rezultând si din rapiditatea cu care organele fiscale acționează în acest caz - ca de altfel in toate cazurile in care urmăresc obținerea unor sume de bani, spre deosebire de, apreciem noi, cazurile in care contribuabili sunt în postura de a recupera anumite creanțe.
Subscrisa cunoaștem împrejurarea că în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare, instanța nu este învestită să antameze aspecte de fond, însă este ținută să ia în considerare natura și seriozitatea argumentelor de fond invocate. După cum se poate lesne observa, motivele care stau la baza admiterii acțiunii pe fond, reprezintă o contestare serioasă a legalității actului administrativ-fiscal a cărui suspendare o solicităm, criticile subscrisei sunt pertinente, nu au un caracter pur formal și sunt de natură a pune sub semnul întrebării legalitatea și temeinicia acestui act. La o simplă privire, fără a fi necesară o analiză amănunțită, se observă că nu au fost respectate prevederile legale ale art. 263 din Codul Fiscal și și ale normelor de aplicare a acestui act normativ.
Mai mult, suma stabilită în sarcina subscrisei este una considerabil de mare, putând duce la un blocaj financiar sever, mai ales având în vedere actuala situație economică. O eventuală executare silită este de natură, în mod obiectiv, să ne prejudicieze și mai mult, ducând la blocarea activității.
Nici măcar o eventuală întoarcere a executării în materie fiscală, în măsura în care, în final, instanțele de contencios fiscal s-ar pronunța în favoarea noastră, nu ar putea să ne repare prejudiciile pe care le-am suferi prin executare, căci ar fi deja prea târziu, clienții noștri ar fi pierduți în mod definitiv și ar fi imposibil să revenim la activitatea normală a societății.
Legea procesual fiscală prevede că organele fiscale pot fi obligate la plata de dobânzi/majorări de întârziere doar în situația în care nu soluționează cererea de restituire în termen de 45 de zile (art. 124, al. 1, raportat la art.70 Cod procedură fiscală). Astfel, dacă actele administrative ar fi executate și, ulterior, ar fi anulate de către instanța de contencios
Pârâții M. C. -N. - D. taxe și impozite L. si P. M. ui
C. -N. la data de_ au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au arătat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către Camera de Conturi a Județului C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor s-a emis Decizia nr. 44/_, general obligatorie. Au mai arătat
pârâții că semiremorca/remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 40 t, a fost reîncadrată de organul fiscal prin decizia de impunere atacată în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, la un impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M. C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art. 15, art. 23, art. 90, art. 91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de Conturi, rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a Județului
în Decizia nr.44/_ .
Analizand actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.5203/_ emisă de M. C. -N. - D. de impozite și taxe locale s-a stabilit in sarcina reclamantei SC R. S. obligația de plata a sumei de 27.916 lei reprezentând diferență de impozit pe mijloacele de transport calculată pentru perioada 2008-2012, suma de 14124,83 lei majorări si suma de 9470 lei impozit pentru anul 2013.
Reclamanta a fost identificata ca titular al obligațiilor fiscale mai sus menționate in calitatea sa de proprietar al semiremorcilor indicate in cuprinsul deciziei de impunere ,care prezinta cumulativ urmatoarele caractetistici:au o masa maxima autorizata mai mare de 12 tone ,circula in combinatiiile de autovehicule prevazute de Codul fiscal si sunt destinate transportului de marfa
In considerarea prevederilor art 205 Cod procedura fiscala reclamanta a formulat contestație administrativă impotriva deciziei de impunere mai sus mentionata, contestație respinsa de parat prin Dispoziția nr.236/_ .
In cadrul analizei de legalitate a celor doua decizii contestate instanta remarcă, in principal, că emiterea lor a avut ca fundament Decizia nr.44/_ emisă de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi a Județului C. prin care, la pct I.3 se prevede :";in condițiile in care vehiculele supuse impozitării, in speță remorcile și semiremorcile, au masa maximă autorizată de peste 12 tone, circula in combinațiile de autovehicule prevăzute de Codul fiscal, respectiv autovehicule articulate sau trenuri rutiere, sunt destinate transportuluid e marfă, incadrarea in vederea stabilirii impozitului la art 236 alin 6 din Codul fiscal este eronată, intrucât aceste vehicule se impozitează in conformitate cu prevederile art 263 alin.4 din Codul fiscal, aliniat care cuprinde grila de impozitare pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone";.
Decizia nr 44/2011 a Curtii de Conturi a făcut obiectul controlului de legalitate in fața instantei de contencios administrativ, care prin Sentința civila nr.7591/_ pronunțată in dosarul nr_ al Tribunalului C. și rămasă irevocabilă prin Decizia civila nr.8294/_ a Curții de Apel C. a statuat cu privire la legalitatea deplina a acesteia sub aspectul stabilirii impozitului asupra mijloacelor de transport, cuprins la pct I.3.
In cauza de față se impune rezolvarea problemelor de drept ce succed:
efectele deciziei civile nr.8294/_ a Curții de Apel C. asupra raportului juridic dedus judecatii;
incadrarea fiscala a mijlocului de transport supus impozitarii in ipoteza art 236 alin 6 sau art 236 alin 5 Cod fiscal;
efectele modificarii, la data de_, a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal in sensul introducerii art.115^2 alin 2 ,potrivit carora dacă mijlocul de transport, înregistrat este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie, se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dupa cum rezulta din considerentele Deciziei civile nr.8294/_ a Curții de Apel C., in problema vizand incadrarea fiscala a mijloacelor de transport remorci si semiremorci care prezinta cumulativ urmatoarele caracteristici: au o masa maxima autorizata mai mare de 12 tone, circula in combinatiile de autovehicule prevazute de Codul fiscal si sunt destinate transportului de marfa Curtea a decis in sensul ca sunt aplicabile prevederile art 263 alin 4 sunt Cod fiscal.
Este real ca hotararea judecatoreasca nu poate crea drepturi si obligatii pentru tertii propriu-zisi, ei nefiind parti in litigiul transat prin hotarare, nici reprezentati in acel litigiu..Totusi, tertii nu pot ignora existenta unei situatii juridice careia judecata i-a dat nastere.Hotararea, prin insasi existenta ei, modifica ordinea juridica si aceasta modificare, obiectiv, trebuie recunoscuta si respectata de toti. Hotararea este deci opozabila tuturor chiar daca ea nu produce efecte decat fata de parti.Cu toate acestea, dacă o parte opune unui terț hotărârea judecătorescă obținută, ea nu poate opune acestuia insuși conținutul hotărârii, rezultat al dezbaterilor jurisdicționale la care terțul nu a participat, întrucât el nu a beneficiat de contradictorialitatea dezbaterilor și de dreptul la apărare.
Astfel fiind, aceasta instanta apreciaza ca recunoasterea, anterioară procesului de fata, de catre instanta de contencios administrativ, a legalitatii Decizei Curtii de Conturi cu privire la modalitatea de stabilire a impozitului pe mijloacele de transport, valideaza exclusiv demersul pârâtilor de emitere a deciziilor de impunere privind diferentele de impozit calculate conform algoritmului descris in Decizia nr 44/2011 a Curtii de Conturi. Altfel spus, ulterior pronuntarii Deciziei civile nr 8294/2012 a Curtii de Apel C. a fost activata obligatia M. ui C. -N. de a emite decizii de impunere pentru diferentele de impozit calculate potrivit Deciziei nr 44/2011 a Curtii de Conturi.Prin urmare, sub acest aspect aceasta instanta poate doar sa retina ca emiterea deciziei de impunere nr 5203/2013 nu reprezinta decat indeplinirea obligatiei legale de punere in executare a unei hotarari judecatoresti, in speta a Deciziei civile nr 8294/2012 a Curtii de Apel C. .
Instanta notează că in perioada fiscală avută in vedere de pârâtul M. C.
-N. pentru stabilirea obligațiilor fiscale retroactive (2008-2012), ipotezei de fapt
a speței ii erau aplicabile dispozițiile art. 263 Codul fiscal, potrivit cărora impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol, la alin. 4 și 5 fiind stabilit impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masă totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, iar la alin. 6 vorbindu-se despre impozitul datorat în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule.
Potrivit pct.113 din HG nr. 44/2004 privind Nomele metodologice de aplicare a Codului fiscal, forma in vigoare in perioada 2008-_ ,pentru remorci, semiremorci și rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totală maximă autorizată a acestora. Potrivit pct. 114 din aceleasi Norme, nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule-autovehicule articulate sau trenuri rutiere-de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. 5.Pe de altă parte, potrivit pct. 115, impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație.
In conformitate cu dispozitiile pct. 111 alin 1 din Norme criteriile in raport de care se determina cuantumul impozitului pentru categoriile de vehicule prevazute la art 264 alin 4 din Codul fiscal sunt: numarul de axe, masa totală autorizată și sistemul de suspensie cu care sunt dotate. Or, remorcile proprietatea reclamantei nu sunt dotate cu axe motoare, prin urmare in cauza nu sunt incidente dispozitiile pct 111 alin 1 din Normele metodologice si implicit ale art 263 alin 4 Cod fiscal.Pe de alta parte, pct 113 din acelasi Norme prevede ca unic criteriu in baza căruia se determină impozitul pentru "remorci, semiremorci și rulote"; masa totală autorizată a acestora, in mod logic,de altfel, in condițiile in care remorcile și semiremorcile nu prezintă axe motoare și nici sistem de propulsie propriu.
Astfel fiind, această instanță constată că incadrarea fiscală a semiremorcilor proprietatea reclamantei s-a efectuat eronat, pentru stabilirea impozitului datorat pentru aceste vehicule, in perioada 2008-2012, fiind aplicabile prevederile art 263 alin 6 Cod fiscal si nu prevederile art 263 alin 4 Cod fiscal.
Pe de altă parte, la data de_ Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal au suferit o modificare in sensul introducerii art.115^2 alin 2
,potrivit caruia dacă mijlocul de transport, înregistrat este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie, se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Raportat la succesiunea in timp a actelor normative care au stat la baza stabilirii creantei fiscale in totalitatea sa, instanța va reține că principiul neretroactivitatii stabileste ca legea este destinată sa guverneze numai situatiile juridice care sunt plasate, din perspectiva nasterii, modificarii sau stingerii, dupa momentul intrarii ei in vigoare.Dupa cum reiese din chiar denumirea principiului acesta este reglementat printr-o norma imperativ prohibitiva.Expresia acestei interdictii este data de prevederea art 6 alin 1 din Noul cod civil care stabileste ca legea este aplicabila atat timp cat este in vigoare si nu are putere retroactiva.Regula
astfel prescrisa este intarita prin consacrarea sa la nivel constitutional, a perceptului inscris in art 15 alin 2 din Constitutie, conform caruia " legea dispune numai petnru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile";.Asadar, in prezent, fără vreo posibilă derogare, legea civilă nouă nu se poate aplica trecutului.
S-a apreciat ca legile interpretative ar putea fi considerate drept o exceptie aparentă de la principiul neretroactivitatii. Exceptia nu poate fi considerata drept un a veritabila, deoarece normele interpretative nu sunt de natura sa genereze un conflict real de legi.De altfel, orice clarificare ar fi adusă prin interpretarea legala, cu privire la situatiile prevazute de legea anterioara interpretata ea nu va putea afecta in vreun fel drepturile castigate in baza unei interpretari diferite, date de organul judiciar care a solutionat raportul juridic generator.In acest sens, art 9 alin 2 din Noul Cod civil prevede fara echivoc ca:";Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor";.Acest text a fost interpretat si in sensul ca norma interpretativa nu mai face corp comun cu cea interpretata si va produce efecte numai pentru viitor.
Raportat la considerentele mai sus expuse instanta stabilește ca art 115 indice 2 alin 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, in vigoare incepând cu data de_ ,nu va produce efecte asupra unor situatii juridice nascute anterior edictării lor.In mod firesc, insă, autoritatea fiscală era ținută la aplicarea Normelor metodologice astfel cum au fost modificate pentru stabilirea creanțelor fiscale aferente perioadei ulterioare intrării in vigoare a art 115 indice 2 alin 2, in spetă pentru perioada fiscala_ -_ .
In condițiile in care ipoteza descrisă de art 115 indice 2 alin 2 din Normele metodologice modfiicate la 3 iulie 2012 se verifică integral in cauza de fată( in sensul ca semiremorcile proprietatea reclamantei sunt prevăzute cu roți și axe fără a avea autopropulsie) acestea se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Prin urmare, intrucât modalitatea de impozitare aplicata de paratul M.
C. -N. apare ca nelegală pentru intreaga perioada fiscală menționată in decizia de impunere nr 5203/_ instanța va admite acțiunea si va dispune anularea Dispoziției nr. 236/_ a P. ui M. ui C. -N. și a deciziei de impunere nr.5203/2013 emisă de M. C. -N. .
In temeiul art 453 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 1039, 3 lei reprezentând: taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial, justificate prin inscrisurile de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC R. & T. S. cu sediul in C.
-N., str. V., nr. 6, jud. C., înregistrată la ORC C. sub nr. J_, CIF RO 9612631, cont bancar_ L013012b2956832XX deschis la Banca T. ilvania, reprezentată prin administrator M. F. in contradictoriu cu pârâții M. C. -
N. și P. municipiului C. -N. cu sediul in C. -N., P. U. nr. 1, jud.C. CIF 4. .
Dispune anularea Dispoziției nr.236/_ a P. ui M. ui C. -N. și a deciziei de impunere nr.5203/2013 emisă de M. C. -N. .
Obliga pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 1039,3 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 Octombrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.tehnored MFB/ 5 ex/._
