Decizia civilă nr. 4496/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4496/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de C. DE A. DE S. DE J. C. și T. D. V. împotriva sentinței civile nr. 1731 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., având ca obiect anulare act administrativ decizia FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Răzvan Gavra în reprezentarea intereselor recurentului și consilier juridic G. Crăciun pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul pârâtei este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recursul reclamantului nu este timbrat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentantul recurentului depune la dosar chitanțele care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru recurs și pentru fond precum și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
Totodată, acesta depune înscrisuri în probațiune și practică judiciară, pe care le comunică și cu partea adversă.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 316, 298 și 137 C.pr.civ. raportat la art. 218 din OG nr. 92/2003, pune în discuție motivul de ordine publică, conform art. 306 C.pr.civ., referitor la inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, care a
înțeles să atace direct în contencios administrativ titlurile executorii emise de pârâtă.
Reprezentantul recurentului apreciază că acțiunea este admisibilă, decizia de impunere fiind un act administrativ considerat nelegal de către reclamant.
Curtea solicită concluzii referitor la caracterul admisibil al acțiunii raportat la invocarea de noi aspecte față de cele evocate prin contestația formulată în procedura prealabilă administrativă.
Reprezentantul recurentului apreciază că acțiunea are un caracter admisibil, având în vedere că se solicită anularea aceleiași decizii ca și în contestație.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției, acțiunea nu este admisibilă.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive.
Referitor la recursul pârâtei, solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând în esență că accesoriile au fost calculate greșit, prin raportare la niște termene care nu au nici o bază legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului declarat de reclamant. Arată că, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, împotriva titlului executoriu se poate face contestație, iar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în instanță.
Reclamantul a atacat direct în instanță titlurile executorii, motiv pentru care acțiunea sa este inadmisibilă.
Referitor la calculul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului, acesta putea să ceară la fond o expertiză judiciară care ar fi reglementat această problemă.
Referitor la accesorii, arată că acestea au fost corect calculate, plata impozitului se face trimestrial iar penalitățile se calculează din ziua următoare datei scadenței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1731 din 0_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. D.
V.
în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
.
S-a anulat în parte decizia E 493/_ cu privire la Decizia de impunere din oficiu nr._ care privește accesoriile stabilite pentru obligațiile de plată constând în contribuția la FNUASS
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.E493/_ emisă de C. de A. de S. a J. C., s-a respins contestația formulată de reclamantul T. D. -V. împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr.216576/1/_ și a Deciziei de impunere din oficiu nr. 216576/2/_, privind stabilirea contribuției datorate la FNUASS și de accesorii datorate la FNUASS în perioada 2007-2011.
Reclamantul a contestat cele doua decizii de impunere, parcurgand procedura prevazuta de art. 205 si urmatoarele Cod procedura fiscala. Prin Decizia nr. E493/_ parata a respins contestatia retinand, in esenta, ca in temeiul Legii nr 95/2006 privind reforma sanatatii toti cetatenii romani cu domiciliul in Romania, care realizeaza venituri, sunt obligati sa contribuie la fondul national de asigurari de sanatate.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Analizand legalitatea si temeinicia deciziilor contestate instanta a reținut ca in perioada 2007-2011 reclamantul a completat declaratia de venit, astfel:pentru anul 2010 - 1531 lei; pentru anul 2009 - 0 lei; pentru anul 2008 - 0 lei; pentru
anul 2007 - 36771 lei
Din documentele Administratiei Financiare s-a reținut ca venitul net anual realizat de reclamant, a fost după cum urmează: anul 2007 - 36.771 lei; anul 2009 - 81894 lei și 38786 lei, anul 2010 - 40486 lei.
Contribuția la FNUASS este o creanță bugetară și prin urmare obligația de plată și executarea ei se poate realiza doar potrivit art. 110 din Cod pr fisc, în baza unui titlu de creanță și a unui titlu executoriu. Din construcția codului de procedură fiscală reiese necesitatea intocmirii initiale a titlului de creanță, care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau a termenului prevăzut de lege.
Or, titlul de creanță, potrivit art. 110 al 3 din OG nr 92/2003 este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.
Potrivit art. 85 al 1 din OG nr 92/2003 impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.
Raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. de a emite deciziile de impunere care constituie titlul de creanță.
Cât privește, însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate
, Tribunalul a reținut că atât prin Legea nr.95/2006 cât și prin Normele metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la FNUASS de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.96/2006 coroborat cu art.8 din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.
Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, si nu se face dovada ca au fost comunicate în termenul evocat mai înainte, Tribunalul a apreciat că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă, prevederile
legale enunțate anterior fiind nesocotite.
Acesta este motivul pentru care tribunalul a procedat la anularea în parte a deciziei contestate de către reclamant cu privire la accesoriile datorate, dobânzi și majorările de întârziere calculate și anume cu privire la decizia de impunere_ deoarece sumele nu au fost calculate corect de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind încălcate.
Cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 22821/2012, Tribunalul a respins-o întrucât, potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva
titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație doar în condițiile stipulate în Titlul IX din Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. DE J. C.
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței menționate, rejudecarea litigiului în fond și în urma rejudecării, respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că instanța ignoră obligațiile reclamantului, astfel, acesta avea obligația de a depune anual declarația de venit estimat pentru a i se putea stabili contribuția la FNUASS de către CAS-C., iar în lipsa declaratiei obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamanta trebuia să o depună la CAS, conform art.215 alin(3) din Legea nr.95/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS și ANAF nr.5282/2007 P95896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente.
Reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei profesii libere care se supune impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către FNUASS, iar neîndeplinirea obligației de depunere a declarațiilor nu face ca obligația acestuia să nu existe, ea fiind datorată, și începând de la data scadentei, se datorează și dobânzi și penalități de întârziere.
Obligația de plată fiind prevăzută de lege, scadența acestei obligații nu este dată de la data emiterii deciziei de impunere, ci de la momentul până la care aceste obligații principale erau datorate,( obligația de plată născându-se la data realizării venitului), termenele scadente fiind prevăzute de Legea nr.95/2006 (în speță, trimestrial). Baza de impunere coincide cu momentul (data ) efectuării operațiunii de încasare a venitului, venit ce are în conținutul lui baza de impunere a creanței bugetare, astfel că o parte din venitul respectiv nu se cuvine reclamantului din momentul încasării acestuia .În acest sens sunt și prevederile art. 23 C.proc.fisc., iar art. 119 și art. 120 C.proc.fisc. care prevăd, pentru neachitarea la termenul de scadență, dobânzi și penalități de întârziere care au fost în mod just calculate prind decizia de impunere de către C. de A. de S.
C. .
Reclamantul ar fi trebuit să știe că are o creantă și că în cazul neachitării acesteia la termen i se vor percepe și accesorii, fiind de principiu că « nemo censetur ignorare legem », CAS neavând obligația de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea reclamantului de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu s-au aflat la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declaratii din partea contribuabilului.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații" de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
Așa cum rezultă din ansamblul prevederilor legale, în materie fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplătii la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
Art.119 alin.1 c.pr.fisc. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează dupa acest termen majorări de întârziere.
Art.120 al aceluiași cod, stipuleză că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întîrziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă încunoștințarea. Dimpotrivă, normele prevăd expres că se datorează majorări de
întârziere pentru neplata la scadență a creantelor fiscale stabilite potrivit legii.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art.257 alin.5 lit.b din Legea nr.95/2006 conform căruia contributiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art.379 alin.4 cod pr. civ. prin aplicarea cotei legale, deci și majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamata este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
În plus, și art.259 alin.(7) lit.b) din aceiași lege stipulează că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile legale accesorii de plată, conform OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și reclamantul T. D. V.
solicitând sa se pronunțe o hotarâre prin care sa se dispuna admiterea prezentului recurs si, pe cale de consecinta:
In principal solicita casarea sentintei atacate cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea la fond, in temeiul art. 304 ind. 1 si art. 312 alin. (5) C. proc. civ., datorita faptului ca instanta de fond a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere si a motivat insuficient hotararea;
in subsidiar, modificarea sentintei atacate, ca netemeinica si nelegala, atat pentru motivele prevazute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.pr.civ. si art. 304 ind. 1 C.pr.civ., in sensul anularii Deciziei 216576/1/_ constand in contributii la fondul FNUASS si a Deciziei nr. 22821/2012 prin care au fost stabilite obligatiile accesorii, reprezentand dobanzi de intarziere, precum si a tuturor actelor care au stat la baza intocmirii acestora, cu consecinta exonerarii reclamantului de la plata sumelor stabilite prin respectivele acte administrativ-fiscale.
Obligarea intimatei, in favoarea reclamantului, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs in cuantumul si specificația pe care le va menționa și depune ulterior.
În motivare s-a arătat că:
Sentinta civila nr. 1731/0_ pronuntata de catre Tribunalul Cluj, este nelegala si netemeinica, intrucat din analiza motivelor pe care se bazeaza sentinta recurata, rezulta, fara dubii, ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la toate solicitarile reclamantului, motivand insuficient decizia sa. Astfel, instanta a pronuntat o hotarare care cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, iar aceasta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, in definitiv, hotararea fiind data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.( art. 304 pct. 7
,8,9 si art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.)
Din analiza motivelor pe care se bazeaza sentinta recurata, rezulta, fara dubii, ca judecatorul nu a luat in considerare toate apararile formulate de catre reclamant.
Motivarea este de esenta hotararilor si ofera posibilitatea exercitarii controlului judiciar. In hotarare trebuiau sa fie aratate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care au fost
inlaturate cererile partilor (art.261 al. 1, pct.5 C.pr.civ.). In considerentele hotararii, instanta trebuia sa arate fiecare capat de cerere si apararile partilor, probele care au fost administrate, motivandu-se pentru ce unele au fost retinute, iar altele inlaturate, precum si modul in care au fost ele solutionate. Potrivit dispozitiilor art. 129, alin. 6 C.pr.civ., judecatorii sunt obligați sa se pronunte cu privire la toate capetele de cerere iar solutionarea cauzei trebuie sa rezulte expres din dispozitivul hotararii.
Respingerea unei cereri fara sa rezulte din considerente analizarea fiecarui petit al acesteia, face ca instanta de control judiciar sa nu poata verifica motivele de fapt si de drept care au format convingerea primei instante si care au determinat solutia respectiva, astfel ca nu isi poate exercita atributiile de control judiciar. Acelasi efect il are si nemotivarea hotararii sau motivarea insuficienta, situatie care impune in majoritatea cazurilor casarea cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la solicitarea privind modificarea sentintei atacate, reiterează, in primul rand, raportat la Decizia de impunere din oficiu nr. 216576/1/_, ca instanța în urma analizării legalitatii si temeiniciei deciziilor contestate, a retinut in mod corect in cuprinsul considerentelor Sentintei Civile nr. 1731/2013, conform declaratiilor de venit ale reclamantului pentru perioada 2007-2011, declaratii depuse la dosarul cauzei, ca venitul net realizat de reclamant pentru aceasta perioada a fost astfel: pentru anul 2010 - 1.531 lei, pentru anul 2009- O lei, pentru anul 2008 - O lei, pentru anul 2007 - 36. 771 lei.
Tot in cadrul considerentelor sentintei atacate, instanta aminteste, fara a retine ca fiind legala si temeinica decizia de impunere pentru principal, cuprinsul documentului provenit de la ANAF, din cadrul caruia reiese ca venitul net realizat de reclamant ar fi fost altul, respectiv: "anul 2007- 36.771 lei, anul 2009- 81.894 lei si 38.786 lei, anul 2010- 40.486 lei." Totodata, omitand sa mentioneze venitul realizat de reclamant in anul 2008, conform ANAF, a mentionat in mod gresit suma corespondenta acestui an, ca fiind realizata tot in 2009. Aceste sume provenite de la ANAF au stat practic la baza emiterii deciziei de impunere pentru principal, decizia de impunere din oficiu nr. 216576/1/_ .
Dupa cum se observa din cuprinsul considerentelor, desi instanta analizeaza aceste acte, observand ca declaratiile depuse de reclamant cuprind sume diferite fata de situatia provenita de la ANAF, se opreste la simpla reproducere a acestora, fara a transa in mod clar problematica, fie in sensul mentinerii, fie in sensul anularii deciziei contestate, fara a face vreo motivare asupra celor retinute.
Avand in vedere actele depuse de reclamant in dovedirea veniturilor nete anuale pentru perioada de referinta, acte inregistrate sau care provin de la ANAF si care poarta stampila acesteia, consideră ca situatia comunicata de ANAF intimatei este una total eronata, care nu are nici o legatura cu realitatea. In consecinta, contributiile calculate de intimata in baza acestor sume eronate nu au cum sa fie corecte.
Pentru aceste motive, solicită modificarea sentintei recurate in sensul anularii Deciziei 216576/1/_ constand in contributii la fondul FNUASS precum si a tuturor actelor administrative care au stat la baza intocmirii acestora ca fiind nelegale si netemeinice, cu consecinta exonerarii reclamantului de la plata sumelor stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate.
In al doilea rand, consideră ca instanta de fond, in mod gresit a respins cererea reclamantului privind anularea Deciziei nr. 22821/2012, motivand decizia sa in sensul ca potrivit dispozitiilor art. 205 Cod Procedura fiscala, impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrativ fiscale,
se poate formula contestatie doar in conditiile stipulate in Titlul IX din Codul de procedura Fiscala.
Întrucât a înțeles să dea curs dispozițiilor prev. art. 205 și urm. din OG 92/2003, se impune modificarea sentintei recurate, in sensul anularii Deciziei nr. 22821/2012, intrucat ne gasim in situatia unei identitati de ratiune raportat la motivul pentru care aceeasi instanta a procedat si la anularea deciziei de impunere nr._ cu privire la accesoriile datorate, dobanzi si majorarile de intarziere calculate, astfel cum reclamantul a solicitat.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin actiunea introductiva, reclamantul, in contradictoriu cu parata C. de
A. de S. a J. C., a solicitat anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 216576/1/_ si a Deciziei de impunere din oficiu nr. 216576/2/_ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului contributii la FNUASS in suma de 12068 lei, dobanzi majorari de intarziere in suma de 5570 lei si penalitati de intarziere in suma de 1814 lei precum si a celorlalte acte care au stat la baza emiterii acestora si exonerarea reclamantului de la plata sumelor stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate. In acelasi cadru procesual, a completat ulterior actiunea introductiva, solicitand in acest sens si anularea Deciziei nr. 22821/_ reprezentând dobanzi de intarziere ca1culate la acelasi debit principal, dar pentru o alta perioada de referinta. Contestarea acestor decizii de impunere in fata instantei de judecata a fost realizata dupa ce, in prealabil, a parcurs procedura prevazuta de art. 205 si urm. Cod Pr. Fiscala.
Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, și a dispus anularea în parte a Deciziei E 493/_ precum și a Deciziei nr._ de stabilire a accesoriilor datorate la FNUASS pentru anii 2007- 2011.
Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului reține că termenele de plată a contribuției la FNUASS sunt trimestriale pentru persoanele care realizează venituri din activități independente, însă accesoriile se datorează doar din cea de- a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală, și că prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații din oficiu prin raportare la decizia de impunere anuală. Totodată, în privința actului care face obiectul precizării de acțiune, s-a relevat că nu a fost urmată procedura administrativă prealabilă.
O primă observație considerată necesară de Curte în contextul susținerilor din recurs și a celor discutate în contradictoriu de către părți la acest termen de judecată, prin prisma precizărilor considerate necesare de către instanță, se referă la admisibilitatea demersului reclamantului, dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, s-au sesizat anumite deficiențe de redactare a petitelor cererii, iar pe de altă parte, s-a ridicat chestiunea referitoare la limitele în care poate fi învestită instanța, în contextul în care partea a formulat anterior o contestație administrativă, în cadrul căreia a relevat doar anumite motive de nelegalitate.
În ceea ce privește primul aspect, Curtea observă că reclamantului i s-a recunoscut, în primul ciclu procesual, posibilitatea de a contesta pe fond deciziile impunere din oficiu nr. 216576/1/_ și nr. 216576/2/_, singura chestiune imputată fiind cea referitoare la nerealizarea procedurii prealabile în privința deciziei nr. 22821/_ . În acest context, trebuie amintit și că, chiar dacă pârâta a declarat, la rândul său, recurs, în motivele de nelegalitate invocate nu sunt imputate primei instanțe greșeli de judecată legate strict de această chestiune, partea acceptând, drept consecință, implicit, o astfel de modalitate de soluționare a litigiului.
Pe de altă parte, instanța de recurs apreciază că o atare soluție ar putea fi justificată de împrejurarea că reclamantul a indicat în mod expres în
considerentele cererii că s-a considerat îndreptățit la a sesiza jurisdicția competentă, în contextul în care contestația sa administrativă îndreptată împotriva primelor două acte atacate a fost respinsă prin decizia E 493/_, care a și fost, de altfel, anulată în parte de către tribunal. Ca atare, chiar în lipsa indicării în mod expres a numărului deciziei de soluționare a contestației, s-a apreciat că motivele de nelegalitate invocate privesc și acest act.
Așa fiind, raportat și la modul general de formulare al petitelor cererii (anularea deciziilor prin care s-au stabilit obligațiile reclamantului) și în lipsa unor critici exprese din partea pârâtei care să vizeze aceleași aspecte, Curtea achiesează la teza admisibilității demersului, din această perspectivă.
O astfel de abordare este de natură să ateste nelegalitatea sentinței fondului cel puțin din perspectiva faptului că, deși situația este identică în privința deciziei de impunere nr. 22821/_, în precizarea de acțiune relevându-se că a fost respinsă contestația administrativă prin decizia E 768/_
, de data aceasta, tribunalul a imputat reclamantului nerealizarea procedurii prealabile, atestându-se astfel că pentru situații analoage au fost aplicate măsuri diferite, ceea ce nu poate fi acceptat.
De remarcat este în acest context împrejurarea că prima instanță nu a dat eficiență prev. art. 13 alin. 1 din LCA și nu a solicitat pârâtei depunerea la dosar a întregii documentații care a stat la baza emiterii actelor contestate, neexistând anexate niciuna din deciziile de impunere, contestația administrativă îndreptată împotriva actului din precizarea de acțiune și nici decizia de soluționare a acesteia.
Ca atare, Curtea nu a fost în măsură ca în recurs să se pronunțe asupra celui de-al doilea aspect pus în discuția părților la acest termen, referitor la admisibilitatea invocării în fața instanței a altor motive de nelegalitate decât cele relevate prin contestația administrativă, în practică apreciindu-se că o astfel de abordare este contrară prev. art. 205 și urm. C.pr.fisc., fiind contrară specificului raporturilor juridice de drept administrativ fiscal.
Or, pronunțarea unei soluții în această ambianță atestă împrejurarea că ea nu este rezultatul unei veritabile cercetări a fondului cauzei, care nu se putea realiza decât ulterior administrării întregului probatoriu relevant, aprecierile primei instanțe apărând ca fiind arbitrare, fără corespondent în starea de fapt și de drept dedusă judecății.
În plus, în ipoteza în care, urmare a completării probațiunii în sensul mai sus arătat se ajunge la concluzia conform căreia instanța a fost legal sesizată și din această perspectivă (fiind posibilă situația în care să existe o precizare a motivelor contestației sau în care reclamantul să fi fost împiedicat, în mod obiectiv, să formuleze critici pertinente, datorită specificului deciziilor de impunere, adevăratul context în care s-a ajuns la emiterea lor fiind relevat doar în urma celor indicate în decizia de soluționare a contestației, etc.,), Curtea achiesează și criticilor recurentului-reclamant în sensul în care analiza realizată la fond nu poate fi validată nici dintr-o altă perspectivă.
Astfel, de semnalat este că în cuprinsul considerentelor Sentintei Civile nr. 1731/2013, se arată, conform declaratiilor de venit ale reclamantului pentru perioada 2007 -2011, declaratii depuse la dosarul cauzei, că venitul net realizat de reclamant pentru aceasta perioada a fost astfel: pentru anul 2010 - 1.531 lei, pentru anul 2009- O lei, pentru anul 2008 - O lei, pentru anul 2007 - 36. 771 lei. Tot in cadrul considerentelor sentintei atacate, instanta aminteste, fara a retine ca fiind legala si temeinica decizia de impunere pentru principal, cuprinsul documentului provenit de la ANAF, din cadrul caruia reiese ca venitul net realizat de subsemnatul ar fi fost altul, respectiv: "anul 2007- 36.771 lei, anul 2009- 81.894 lei si 38.786 lei, anul 2010- 40.486 lei." Totodată, recurentul indică că,
omițându-se sa se menționeze venitul realizat de reclamant în anul 2008, conform ANAF, s-a indicat în mod gresit suma corespondenta acestui an, ca fiind realizata tot in 2009. Aceste sume provenite de la ANAF au stat practic la baza emiterii deciziei de impunere pentru principal, decizia de impunere din oficiu nr. 216576/1/_ .
Dupa cum se observa din cuprinsul considerentelor, desi instanta analizeaza aceste acte, observand ca declaratiile depuse de reclamant cuprind sume diferite fata de situatia provenita de la ANAF, se opreste la simpla reproducere a acestora, fara a transa in mod clar problematica, fie in sensul mentinerii, fie in sensul anularii deciziei contestate, fara a face vreo motivare asupra celor retinute.
Ca atare, în mod corect se aduce în discuție încălcarea prev. art. 129 al (6) Cod. Pr. Civ, instanța de fond nepronunțându-se, în substanță, cu privire la solicitarea reclamantului raportat la anularea deciziei de impunere nr. 216576/1/_ .
Or, motivarea este de esența hotararilor si oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. In hotărâre se impunea sa fie arătate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care au fost inlaturate cererile partilor. Respingerea unei cereri fara sa rezulte din considerente analizarea fiecarui petit al acesteia, face ca instanta de control judiciar sa nu poata verifica motivele de fapt si de drept care au format convingerea primei instante si care au determinat solutia respectiva, astfel ca nu își poate exercita atributiile de control judiciar. Acelasi efect il are si nemotivarea hotararii sau motivarea insuficienta, situatie care impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Deși toate aceste critici nu sunt pur formale, Curtea constată că tribunalul a soluționat, de principiu, chestiunea dedusă judecății, fără a se pronunța, în mod efectiv și în substanță, cu privire la ele.
Or, în cazul unor elemente cu incidența decisivă, se impunea un răspuns explicit față de chestiunile invocate, în concordanță cu importanța acestor elemente pentru soluționarea cauzei. Neanalizarea și nesoluționarea pe fond a argumentelor reclamantului, de o manieră care să fie compatibilă cu jurisprudența în materie a CEDO, la care se face referire în recurs, este de natură să atragă incidența prevederilor art. 312 alin. 3 și 5 referitoare la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu respectarea dreptului părților de a beneficia de toate gradele de jurisdicție prevăzute de lege referitor la chestiunile deduse judecății.
În rejudecare, se va completa probațiunea administrată, în acord cu cele mai sus expuse, iar în ipoteza în care se va trece peste incidentul de procedură, vor fi verificate toate susținerile reclamantului, în privința deciziei de impunere pentru principal, solicitându-se ANAF a fi comunicate deciziile de impunere pentru toată perioada în discuție.
Totodată, se va analiza corespondența dintre datele astfel comunicate și cele reținute de pârâtă, în acest sens, dacă este cazul urmând a fi analizată oportunitatea efectuării unui raport de expertiză contabilă.
Văzând și că soluția de casare, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, face de prisos analiza pe fond a criticilor dezvoltate de pârâtă prin propriul recurs, vor fi admise ambele recursului, în baza prev. art. 20 din LCA, art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ., conform dispozitivului. Aceasta întrucât judecata în primă instanță va fi reluată și din perspectiva legalității deciziilor de impunere pentru accesorii, cu luarea în considerare a tuturor apărărilor susținute de cele două părți, cu atât mai mult cu cât, cel puțin în privința actului ce face obiectul
precizării de acțiune, s-a constatat în primul ciclu procesual, că pretențiile sunt inadmisibile, soluție infirmată de către Curte.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursurile declarate de C. DE A. DE S. DE J. C. și
T. D. V. împotriva sentinței civile nr. 1731 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, G. -A. N. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. Rădulescu
