Sentința civilă nr. 14186/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 14186/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. P. și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reprezentanta pârâtei consilier juridic G. Crăciun, care depune delegație, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Reprezentanta pârâtei depune un set de înscrisuri în probațiune reprezentând înscrisuri care au stat la baza deciziilor de impunere și dovada comunicării acestora către reclamant, în 2 exemplare. Totodată, la întrebarea instanței, arată că i s-a comunicat precizarea formulată de către reclamant la data de 29 iulie 2013. Invocă excepția inadm isibilității
raportat la aspectul că reclamantul nu a atacat în fața instanței decizia de soluționare a contestației împotriva deciziilor de impunere.
Tribunalul, deliberând, respinge excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă, prin reprezentantă, excepție care, deși nu a fost invocată prin întâmpinare, este de ordine publică, putând fi invocată pe tot parcursul procesului, întrucât se constată că prin înscrisul depus de reclamant la data de 29 iulie 2013 - fila 17 -, reclamantul a precizat că înțelege să conteste decizia de soluționare a contestației împotriva deciziilor de impunere, potrivit art.218 C.pr.fiscală.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, apreciind că deciziile contestate au fost emise cu respectarea termenului de prescripție, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul F. P. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. să se dispună anularea în tot a Deciziilor de impunere nr. 384537/1/_ și nr.384537/1/_ privind contribuții datorate la FNUASS și accesorii fiscale datorate la FNUASS, stabilite asupra veniturilor impozabile realizate în perioada 2007-2012 și anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 12872/_ privind accesoriile fiscale rămase neachitate la data de_ pentru care nu s- a început executarea silită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a formulat contestațiile nr.4092/_ și 4093/_, prin care a solicitat revocarea deciziilor atacate. Prin Decizia nr. E 129 din_ a primit răspuns prin care s-au respins contestațiile. Arată reclamanta că pârâta CASS C. încalcă prin emiterea deciziilor principiul reglementat prin art. 208 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări, deoarece nu a încheiat cu un contract în baza căruia să fac plata primei contribuției de asigurare calculată raportat la veniturile realizate din activități independente. De asemenea, pârâta nu i-a prezentat condițiile contractului-cadru pentru contractul de asigurare în temeiul căruia i se impută sumele din deciziile atacate. Nu i-a fost acordat nici pachetul de servicii medicale de bază pentru acest contract care ar trebui să existe. Arată reclamantul că calitatea de asigurat se dobândește prin încheierea contractului de asigurare cu una din casele de asigurări de sănătate, în temeiul prevederilor art. 211 alin. 1) din Legea nr. 95/2006. în lipsa acestui contract, cetățeanul român cu domiciliul în tara nu este asigurat. Dacă realizează venituri în calitate de asigurat, sarcina încheierii contractului de asigurare și a plății obligației de asigurare rezultând din calitatea de angajat revine angajatorului. Reclamantul a avut în toată această perioadă calitatea de asigurat, astfel că angajatorul a respectat obligația stabilită prin lege de a plăti pentru angajat obligația de plată a contribuției la fondul FNUASS. Neavând încheiat cu intimata vreun contract de asigurare pentru plata contribuției rezultând din venituri din activități independente, nu a avut nici obligația să depună la intimată declarația de venituri conform art. 32 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul CNAS nr. 617/_, ceea ce face sa fie inaplicabile dispozițiile art. 83 alin. 4 din Codul de procedura fiscala, privind stabilirea obligațiilor fiscale din oficiu de către CASS C. . Neavând un astfel de contract cu nici o casă de asigurări, intimata CASS C. nu are calitatea de a emite deciziile de impunere pe care le contestă, deoarece nu este titulara vreunui drept în raport cu obligația care este generică până la încheierea unui contract cu o casă de sănătate aleasă. În virtutea libertății contractuale permisă de lege cetățenilor români cu domiciliul în țară, intimata, dacă dorea să încheie asigurarea cu reclamantul, avea posibilitatea să aplice principiile reglementate la alin. 2 din art. 208 adică să îl invite în vederea încheierii contractului, să îi prezinte avantajele alegerii acesteia în detrimentul altor case aflate în concurență cu intimata, să îi prezinte condițiile contractului-cadru, să îi acorde pachetul de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu și să asigure astfel transparența activității sistemului de asigurări sociale de sănătate, fără a se rezuma la activitatea de emitere a deciziilor de impunere. Mai arată reclamantul că deciziile de impunere contestate nu cuprind mențiuni privind audierea contribuabilului potrivit prevederilor art. 43 alin. 2 lit. j din Codul de procedura fiscală, încălcându-se astfel principiul general de conduită în administrarea impozitelor, taxelor si contribuțiilor prevăzut de art. 9 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat. Nici în ce privește fondul obligațiilor stabilite în sarcina sa, acestea nu sunt întemeiate, deoarece deciziile nu indică termenul de scadență a obligațiilor de plata, care trebuie să fie la odată viitoare datei de emitere a deciziei de impunere. Până la împlinirea acestui termen de scadență obligația de plată nu poate fi nici exigibilă, nici generatoare de majorări si penalități. Analizând separat decizia de impunere din oficiu privind stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2007-2012 în raport cu
legislația incidență în cauză în ceea ce privește penalitățile și majorările de întârziere, se poate observa că dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se naște în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează și deci naște dreptul fiscal de a stabili și determina obligația fiscală datorată, în sensul art.83, 85, cu aplicare art. 108 alin.3 Cod procedură fiscală. Majorările de întârziere și penalitățile se datorează abia după neachitarea de la termenul de scadență a obligațiilor fiscale, cu toate acestea, deși pentru decizia de impunere din oficiu privind contribuții datorate la FNUASS nu se împlinise data scadenței, în mod neîntemeiat și nelegal s-a emis în aceeași zi cu data emiterii primei decizii și decizia pentru calcularea de penalități. Aceasta deoarece titlul de creanță, constând din Decizia de impunere din oficiu privind contribuții datorate la FNUASS nu i-a fost comunicat anterior emiterii deciziei de impunere din oficiu privind stabilirea de accesorii. Creanța fiscală trebuie să fie exigibilă și, deci scadentă față de o anumită dată, pentru ca ulterior acestei date scadente să se pretindă majorări de întârziere și penalități. Așadar, calculul majorărilor și penalităților de întârziere trebuie să se facă de la data când obligația de plată a devenit scadentă și este nelegal să se procedeze la comunicarea în aceeași zi atât a deciziei-titlu de creanță care cuprinde contribuția, cât și a deciziei privind accesoriile, majorările de întârziere și penalitățile, contrar dispozițiilor art.85 și 86 C. pr. fiscală, republicat.
Prin completarea de acțiune depusă la data de_, reclamantul arată că înțelege să conteste și decizia de soluționare a contestației (fila 17).
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 34-40), pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUASS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite.
La acest termen de judecată, reprezentanta pârâtei a invocat ex cepția inadm isibilității
cererii
, respinsă de instanță pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii. În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
În perioada 2006-2011, reclamantul F. P. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 365879/1/_ și nr.365879/2/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011 (filele 51,
52). Ulterior, s-a emis și Decizia de impunere nr.12872/_ privind accesoriile fiscale rămase neachitate la data de_ (filele 42-43).
Reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale (fila 19), respinsă prin Decizia nr. E 129/_ (filele 10-13), iar acum atacă în contenciosul administrativ decizia de soluționare a contestației, susținând în esență că nu a semnat un contract de asigurare pentru veniturile din activități independente, că s-a încălcat dreptul său de a fi ascultat, respectiv că nu datorează majorări de întârziere.
Cu titlu prealabil, instanța constată că reclamantul nu a contestat și deciziile de impunere inițiale, însă prin decizia de soluționare a contestației pârâta s-a pronunțat și cu privire la acestea, astfel că, în temeiul art. 218 Cod de procedură fiscală, se consideră învestită a analiza decizia și sub acest aspect.
De asemenea, numărul deciziilor de impunere este indicat eronat prin decizia de soluționare a contestației, iar această greșeală a fost preluată și de reclamant prin cererea introductivă, în condițiile în care reclamantul susține că nu este în posesia deciziilor și nu le-a atașat la dosar. De aceea, instanța a preluat numărul corect al deciziilor din înscrisurile comunicate de pârâtă.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele car e au obli gați a de a se a sigura
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a
contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamantul se mai prevalează de faptul că în același interval de timp i se reținea lunar contribuția către Fondul Național Unic de A. Sociale de S. pentru veniturile realizate în temeiul contractului individual de muncă, dar art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri.
Acest text legal a fost în vigoare pe toată perioada pentru care s-au calculat în sarcina reclamantului contribuțiile și accesoriile, iar legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
Se mai invocă și nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, instituit prin art.9 Cod de procedură fiscală.
Tribunalul constată că apărările reclamantului au fost expuse prin contestația formulată și prin cererea de chemare în judecată, atât pârâta cât și instanța de judecată fiind ținute să analizeze în întregime argumentele reclamantei. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 46 din Codul de procedură fiscală reiese că nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul contribuabilului de a fi ascultat sunt de natură a atrage doar nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, iar o eventuală vătămare produsă reclamantului este înlăturată tocmai prin posibilitatea de a expune punctul său de vedere în cursul judecății, astfel că nu este de natură a atrage anularea actului administrativ fiscal.
Pe de altă parte, nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu este de natură a exonera reclamantul de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Referitor la Deciziile de impunere din oficiu nr. 365879/2/_ și nr.12872/_ , în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamantul este ținut atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F.
, CNP 1., domiciliat în C. -N., str. F., nr. 4, apt. 112, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. , Cod fiscal 11324762, cu sediul în C. -N., str. C. nr. 5, jud. C., având ca obiect anularea Deciziei nr. E 129/_, astfel cum a fost completată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/TehnVAM 4 ex. _
