Sentința civilă nr. 14455/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14455/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier R. I. P.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC FLO&ALEX T. S. și pe pârât P. M. C. N., pârât

M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Instanța urmează a unii cu fondul lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtă prin întâmpinare și în temeiul art. 254 NCPC urmează a încuviința proba cu înscrisurile atașare acțiunii.

Instanța unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

P. M. C. -N., invocată pe cale de intâmpinare.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și, având în vedere că s- a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta SC FLO & ALEX T.

  1. în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N. și M. C. N. solicitând anularea Deciziei de impunere emisă de Primăria Cluj-Napoca la data de_, decizie prin care i s-a calculat retroactiv impozite majorate precum și penalități de întârziere a neplății impozitelor.

    În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la data de_ M. C. -N. a emis o Decizie de Impunere pentru patru semiremorci, decizie prin care a fost calculat retroactiv impozite majorate precum și penalități de întârziere a neplății impozitelor.

    Prin Decizia emisă de Primăria Cluj-Napoca s-a calculat retroactiv suma totală de 17.514,54 lei pentru perioada 2008-2013, respectiv suma de 17.514,54 lei este compusă din 11.745 lei impozite și 5.769,54 lei majorări de impozite.

    Împotriva Deciziei reclamanta a formulat contestație solicitând anularea deciziei și a sumelor constatate în plus pentru anii 2008-2013 precum și a majorărilor calculate întrucât aceste sume calculate retroactiv sunt abuzive.

    Arată reclamanta că a achitat în fiecare an fără a avea întârzieri, impozitul pentru cele patru semiremorci, așa cum M. C. -N. a calculat pentru fiecare an/semiremorcă, nu a avut întârzieri la plata impozitelor astfel că nu i-au fost calculate majorări sau penalități niciodată.

    Consideră că Decizia de Impunere prin care i-a fost calculat retroactiv impozite pentru fiecare semiremorcă aflată în patrimoniu este un abuz având în vedere că Art. 15 alin. 2 din Constituția României arată foarte clar că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

    Chiar dacă prin Decizia nr. 44/_, general obligatorie, emisa de Curtea de Conturi a Județului C., a cărei legalitate a fost confirmata cu titlu irevocabil prin Decizia civila nr. 8294/_ pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul nr. _

    , s-a instituit in temeiul prevederilor art. 43 din Legea nr. 94/1992 a Curții de Conturi, in sarcina M. C. -N., obligația de a recalcula si stabili pentru ultimii 5 ani fiscali (termenul legal de prescripție in materie fiscala) impozitul aferent semiremorcilor si remorcilor deținute de contribuabilii persoane fizice si juridice conform prevederilor art. 263 alin. 4 si 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, si nu potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cum erau impozitate aceste bunuri mobile pana la data emiterii Deciziei nr. 44/2011 de către Curtea de Conturi a Județului C., subscrisa consideră că poate fi calculată retroactiv doar de la data de_ dată la care a fost pronunțată Decizia Civilă mai sus reiterată, întrucât art. 15 alin 2 din Constituția României arată foarte clar ce lege dispune pentru viitor și ce Lege dispune pentru trecut.

    Contestația Primăriei C. -N. împotriva deciziei Curții de Conturi s-a judecat atât la Tribunal, cât și la Curtea de Apel. Ambele instanțe au constatat că funcționarii primăriei au greșit formula de calcul a impozitului pentru remorci și semiremorci. In motivarea instanței se arată că primăria nu a făcut diferența între combinațiile de autovehicule cu masă egală sau mai mare de 12 tone, impozitate în baza alineatelor 4 și 5 ale articolului 263 din Codul Fiscal, și remorcile, semiremorcile sau rulotele care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule, impozitate în baza alineatului 6 al aceluiași articol din Codul Fiscal. "Dată fiind mențiunea expresă a legiuitorului urmează că pentru remorcile și semiremorcile care fac parte dintr-o combinație de autovehicule nu pot fi aplicate valorile din tabelul de la alineatul 6", a precizat instanța.

    Mai trebuie precizat, în afara argumentelor expuse mai sus că prin emiterea la începutul anului 2013 a unei decizii retroactive, fără ca în prealabil contribuabilul să fi fost înștiințat despre valoarea stabilită, aduce atingere gravă principiului securității raporturilor juridice și mai mult încalcă chiar unul dintre principiile esențiale ale fiscalității, și anume cel al certitudinii impunerii.

    Prin certitudinea impunerii, așa cum este definită în art.3 alin.l lit.b, Cod fiscal se înțelege elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, pentru ca acesta să poată înțelege sarcina fiscală și să

    poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale.

    Ori, din moment ce decizia s-a emis retroactiv pentru 5 ani anteriori și prin aceasta se stabilesc obligații fiscale și majorări cu mult mai mari decât cele inițiale, în mod evident autoritatea locală a încălcat principiul certitudinii impunerii și dreptul contribuabilului de a determina influența sarcinii fiscale asupra activității sale.

    Este împotriva oricăror principii de drept, - inclusiv principiul consfințit prin art.6 alin 1 în Noul cod civil "conform căruia legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactiva", - a se calcula impozit retroactiv, penalități precum și majorări, pentru o stare de fapt creată doar în ianuarie 2013.

    Art. 12 din Codul de Procedură Fiscală, prevede că "relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legi?.

    In măsura în care organele fiscale opun subscrisei o Decizie de impunere prin care calculează în sarcina reclamantei un impozit restant pe anii 2008-2013, deși în Decembrie 2012 figura la aceeași autoritate cu lipsa oricărei obligații fiscale pentru anii 2008-2013, nu se poate imputa reclamantei omisiunea sau confuzia produsă tocmai de necunoașterea sau greșita identificare a actelor administrative prin care i s-a stabilit acest impozit.

    Aceste grave nereguli în evidențierea impozitului datorat de reclamantă nu pot fi imputate reclamantei și, în consecință, aceasta nu poate fi obligată la plata unor majorări cu privire la existența unor impozite a căror plată nu i-a fost notificată decât în luna ianuarie 2013.

    Reclamanta arată că poate datora majorări de întârziere și penalități numai pentru perioada ulterioară comunicării Deciziei de impunere din 2013, dacă pârâta nu va face dovada că a comunicat reclamantei anterior, alte decizii prin care a calculat impozitul pe semiremorcile în litigiu.

    Pârâta P. M. C. -N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.

    Pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive cu motivarea că nu este parte a raportului juridic litigios care face obiectul controlului instanței.

    Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului C. -N. intanța va reține că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecății. In speță, raportul de drept administrativ s-a născut intre emitentul actului administrativ -M. C., respectiv primarul municipiului C. -N. și beneficiarul acestuia, reclamanta Sc Flo & Alex T. S., prin urmare calitatea procesuala pasivă a Primariei nu poate fi argumentată.

    Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele

    :

    Prin Decizia de impunere nr.5203/_ emisă de M. C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale s-a stabilit in sarcina reclamantei SC Flo & Alex

  2. S. obligația de plata a sumei de 11.745 lei reprezentând diferență de impozit pe mijloacele de transport calculată pentru perioada 2008-2012, suma de 5.769,54 lei majorări si suma de 3.788 lei impozit pentru anul 2013.

    Reclamanta a fost identificata ca titular al obligațiilor fiscale mai sus menționate in calitatea sa de proprietar al semiremorcilor individualizate in cuprinsul deciziei de impunere ,care prezinta cumulativ urmatoarele

    caractetistici:au o masa maxima autorizata mai mare de 12 tone ,circula in combinatiiile de autovehicule prevazute de Codul fiscal si sunt destinate transportului de marfa

    In considerarea prevederilor art 205 Cod procedura fiscala reclamanta a formulat contestație administrativă impotriva deciziei de impunere mai sus mentionata, contestație respinsa de parat prin Dispoziția nr.364/_ .

    In cadrul analizei de legalitate a celor doua decizii contestate instanta remarcă, in principal, că emiterea lor a avut ca fundament Decizia nr.44/_ emisă de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi a Județului C. prin care, la pct I.3 se prevede :";in condițiile in care vehiculele supuse impozitării, in speță remorcile și semiremorcile, au masa maximă autorizată de peste 12 tone, circula in combinațiile de autovehicule prevăzute de Codul fiscal, respectiv autovehicule articulate sau trenuri rutiere, sunt destinate transportuluid e marfă, incadrarea in vederea stabilirii impozitului la art 236 alin 6 din Codul fiscal este eronată, intrucât aceste vehicule se impozitează in conformitate cu prevederile art 263 alin.4 din Codul fiscal, aliniat care cuprinde grila de impozitare pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone";.

    Decizia nr 44/2011 a Curtii de Conturi a făcut obiectul controlului de legalitate in fața instantei de contencios administrativ, care prin Sentința civila nr.7591/_ pronunțată in dosarul nr_ al Tribunalului C. și rămasă irevocabilă prin Decizia civila nr.8294/_ a Curții de Apel C. a statuat cu privire la legalitatea deplina a acesteia sub aspectul stabilirii impozitului asupra mijloacelor de transport, cuprins la pct I.3.

    In cauza de față se impune rezolvarea problemelor de drept ce succed:

    1. efectele deciziei civile nr.8294/_ a Curții de Apel C. asupra raportului juridic dedus judecatii;

    2. incadrarea fiscala a mijlocului de transport supus impozitarii in ipotezele art 236 alin 4, 5 sau 6 Cod fiscal;

    3. efectele modificarii, la data de_, a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal in sensul introducerii art.115^2 alin 2 ,potrivit carora dacă mijlocul de transport, înregistrat este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie, se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.

Dupa cum rezulta din considerentele Deciziei civile nr nr.8294/_ a Curții de Apel C., in problema vizand incadrarea fiscala a mijloacelor de transport remorci si semiremorci care prezinta cumulativ urmatoarele caracteristici: au o masa maxima autorizata mai mare de 12 tone, circula in combinatiile de autovehicule prevazute de Codul fiscal si sunt destinate transportului de marfa Curtea a decis in sensul ca sunt aplicabile prevederile art 263 alin 4 sunt Cod fiscal.

Este real ca hotararea judecatoreasca nu poate crea drepturi si obligatii pentru tertii propriu-zisi, ei nefiind parti in litigiul transat prin hotarare, nici reprezentati in acel litigiu..Totusi, tertii nu pot ignora existenta unei situatii juridice careia judecata i-a dat nastere.Hotararea, prin insasi existenta ei, modifica ordinea juridica si aceasta modificare, obiectiv, trebuie recunoscuta si respectata de toti. Hotararea este deci opozabila tuturor chiar daca ea nu produce efecte decat fata de parti.Cu toate acestea, dacă o parte opune u nui terț hotărârea judecătorescă obținută, ea nu poate opune acestuia insuși conținutul hotărârii, rezultat al

dezbaterilor jurisdicționale la care terțul nu a participat, îintrucât el nu a beneficiat de contradictorialitatea dezbaterilor și de dreptul la apărare.

Astfel fiind, aceasta instanta apreciaza ca recunoasterea, anterioara procesului de fata, de catre instanta de contencios administrativ, a legalitatii Decizei Curtii de Conturi cu privire la modalitatea de stabilire a impozitului pe mijloacele de transport, valideaza exclusiv demersul paratilor de emitere a deciziilor de impunere privind diferentele de impozit calculate conform algoritmului descris in Decizia nr 44/2011 a Curtii de Conturi. Altfel spus, ulterior pronuntarii Deciziei civile nr 8294/2012 a Curtii de Apel C. a fost activata obligatia M. C. -N. de a emite decizii de impunere pentru diferentele de impozit calculate potrivit Deciziei nr 44/2011 a Curtii de Conturi.Prin urmare, sub acest aspect aceasta instanta poate doar sa retina ca emiterea deciziei de impunere nr 5203/2013 nu reprezinta decat indeplinirea obligatiei legale de punere in executare a unei hotarari judecatoresti, in speta a Deciziei civile nr 8294/2012 a Curtii de Apel C. .

Instanta notează că in perioada fiscală avută in vedere de pârâtul M. C.

-N. pentru stabilirea obligațiilor fiscale retroactive (2008-2012), ipotezei de fapt a speței ii erau aplicabile dispozițiile art. 263 Codul fiscal, potrivit cărora impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol, la alin. 4 și 5 fiind stabilit impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masă totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, iar la alin. 6 vorbindu-se despre impozitul datorat în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule.

Potrivit pct.113 din HG nr. 44/2004 privind Nomele metodologice de aplicare a Codului fiscal, forma in vigoare in perioada 2008-_ ,pentru remorci, semiremorci și rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totală maximă autorizată a acestora. Potrivit pct. 114 din aceleasi Norme, nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule-autovehicule articulate sau trenuri rutiere-de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. 5.Pe de altă parte, potrivit pct. 115, impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație.

In conformitate cu dispozitiile pct. 111 alin 1 din Norme criteriile in raport de care se determina cuantumul impozitului pentru categoriile de vehicule prevazute la art 264 alin 4 din Codul fiscal sunt: numarul de axe, masa totală autorizată și sistemul de suspensie cu care sunt dotate.Or, remorcile proprietatea reclamantei nu sunt dotate cu axe motoare, prin urmare in cauza nu sunt incidente dispozitiile pct 111 alin 1 din Normele metodologice si implicit ale art 263 alin 4 Cod fiscal.Pe de alta parte, pct 113 din acelasi Norme prevede ca unic criteriu in baza căruia se determină impozitul pentru "remorci, semiremorci și rulote"; masa totală autorizată a acestora, in mod logic,de altfel, in condițiile in care remorcile și semiremorcile nu prezintă axe motoare și nici sistem de propulsie propriu.

Astfel fiind, această instanță constată că incadrarea fiscală a semiremorcilor proprietatea reclamantei s-a efectuat eronat, pentru stabilirea impozitului datorat pentru aceste vehicule, in perioada 2008-2012, fiind aplicabile prevederile art 263 alin 6 Cod fiscal si nu prevederile art 263 alin 4 Cod fiscal.

Pe de altă parte, la data de_ Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal au suferit o modificare in sensul introducerii art.115^2 alin 2

,potrivit caruia dacă mijlocul de transport, înregistrat este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie, se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.

Raportat la succesiunea in timp a actelor normative care au stat la baza stabilirii creantei fiscale in totalitatea sa, instanța va reține că principiul neretroactivitatii stabileste ca legea este destinată sa guverneze numai situatiile juridice care sunt plasate, din perspectiva nasterii, modificarii sau stingerii, dupa momentul intrarii ei in vigoare.Dupa cum reiese din chiar denumirea principiului acesta este reglementat printr-o norma imperativ prohibitiva.Expresia acestei interdictii este data de prevederea art 6 alin 1 din Noul Cod civil care stabileste ca legea este aplicabila atat timp cat este in vigoare si nu are putere retroactiva.Regula astfel prescrisa este intarita prin consacrarea sa la nivel constitutioanl, a perceptului inscris in art 15 alin 2 din Constitutie, conform caruia " legea dispune numai petnru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile";.Asadar, in prezent, fara vreo posibila derogare, legea civila noua nu se poate aplica trecutului.

S-a apreciat ca legile interpretative ar putea fi considerate drept o exceptie aparenta de la principiul neretroactivitatii. Exceptia nu poate fi considerata drept un a veritabila, deoarece normele interpretative nu sutn de natura sa genereze un conflict real de legi.De altfel, orice clarificare ar fi adusa prin interpretarea legala, cu privire la situatiile prevazute de legea anterioara interpretata ea nu va putea afecta in vreun fel drepturile castigate in baza unei interpretari diferite, date de organul judiciar care a solutionat raportul juridic generator.In acest sens, art 9 alin 2 din Noul Cod civil prevede fara echivoc ca:";Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor";.Acest text a fost interpretat si in sensul ca norma interpretativa nu mai face corp comun cu cea interpretata si va produce efecte numai pentru viitor.

Raportat la considerentele mai sus expuse instanta stabilește ca art 115 indice 2 alin 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, in vigoare incepând cu data de_ ,nu va produce efecte asupra unor situatii juridice nascute anterior edictării lor.In mod firesc, insă, autoritatea fiscală era ținută la aplicarea Normelor metodologice astfel cum au fost modificate pentru stabilirea creanțelor fiscale aferente perioadei ulterioare intrării in vigoare a art 115 indice 2 alin 2, in spetă pentru perioada fiscala_ -_ .

In condițiile in care ipoteza descrisă de art 115 indice 2 alin 2 din Normele metodologice modificate la 3 iulie 2012 se verifică integral in cauza de fată( in sensul ca semiremorcile proprietatea reclamantei sunt prevăzute cu roți și axe fără a avea autopropulsie) acestea se impozitează conform art.263 alin.6 din Codul fiscal pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.

Prin urmare, intrucât modalitatea de impozitare aplicata de paratul M.

C. -N. apare ca nelegală pentru intreaga perioada fiscală menționată in decizia de impunere nr 5203/_ instanța va admite acțiunea si va dispune anularea

Dispoziției nr.364/_ a Primarului M. C. -N. și a deciziei de impunere nr.5203/2013 emisă de M. C. -N. .

In temeiul art 453 Cod procedură civilă instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

-N. .

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. C.

Respinge acțiunea formulata in contradictoriu cu pârâta P. M. C. -

N. cu sediul in C. -N., str M., nr 1-3, jud C., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC FLO& ALEX S. cu sediul în

C. -N., str. I. I. de la B. nr. 28, jud. C., CUI RO 22201811,

in contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. cu seidul in C. -N. stra M., nr 1-3, jud C., astfel cum a fost precizată.

Dispune anularea deciziei de impunere nr 5203/_ si a Dispoziției primarului municipiului C. -N. nr 364/2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 18 octombrie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

R. I. P.

Red.tehored MFB/ 5 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14455/2013. Contencios. Anulare act administrativ