Sentința civilă nr. 14862/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 14862/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S. R. C. S. și pe pârâții M. C. N. - D. DE I. ȘI T. L., P.
C. N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei mandatar Boboș R. B., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 31 octombrie 2013 se depune de către reclamantă, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, dovada achitării cauțiunii în cuantum de 856,5 lei.
Reprezentanta reclamantei arată că este angajată în cadrul societății reclamante ca și consilier juridic cu contract de muncă și precizează că reclamanta ar dori să solicite și recalcularea impozitului pe anul curent, raportat la art.263 alin. 6 Cod Fiscal.
Tribunalul ia act că reprezentanta reclamantei are calitatea de consilier juridic în cadrul societății și învederează acesteia că cererea adițională trebuie comunicată pârâților, iar art. 204 alin. 3 NCPC impune acordul expres al pârâților după primul termen de judecată.
În acest context, reprezentanta reclamantei arată că nu înțelege să modifice cererea inițială și că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care, instanța în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe cererea de suspendare și pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, iar în consecință suspendarea deciziei de impunere nr. 5203/_, întrucât această decizie este nelegală și pentru împiedicarea unei pagube iminente. Arată că din declarația contabilului șef al societății și din actele contabile ale acesteia, rezultă că reclamanta a depus nenumărate eforturi de remediere a unei situații precare, că nu există lichidități pentru achitarea sumei imputate, motiv pentru care este absolut necesară suspendarea actului administrativ atacat.
Pe fondul cauzei, solicită anularea deciziei de impunere, precizând că în referatul de respingere a contestației se arată că decizia de impunere este consecința aplicării Deciziei nr.44/2011 a Camerei de Conturi a jud. C., însă la momentul modificării normelor metodologice care interpretează dispozițiile Legii nr.571/2013 privind Codul Fiscal, această decizie a devenit caducă pentru punctul I.3 cu privire la recalcularea și recuperarea impozitelor datorate pentru remorci și semiremorci, astfel că decizia de impunere este nelegală, fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare. Mai arată că vehiculele de tipul celor deținute de către reclamantă sunt prevăzute cu roți și axe fără a avea autopropulsie, fără a putea fi impozitate conform art.263 alin. 4 din Codul Fiscal. Totodată, apreciază că decizia de impunere este nelegală pentru că nesocotește prevederile art.90 din
Codul de procedură Fiscală și că atâta timp cât contribuabil a declarat nu-i poate fi imputată lui o culpă. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC Lur C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. și P. municipiului C. -N. anularea Deciziei de impunere nr. 5203/_ emisă de D. de I. și T. L. și a Dispozițiilor nr. 334/_ și nr.353/_, prin care s-au respins contestațiile formulate și s-a menținut decizia de impunere. S-a mai solicitat suspendarea deciziei de impunere nr.5203/_ în baza art.14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara a două semiremorci și că prin decizia de impunere susmenționată s-a stabilit in sarcina obligația de plată a sumei de 4374, lei reprezentând diferență impozit pe anii 2008-2013 și suma de 2296,66 lei reprezentând penalități de întârziere. A mai arătat reclamanta că în urma controlului efectuat de către Camera de Conturi a Județului C., s-a emis decizia de impunere nr.5203/_ prin care s-a stabilit în sarcina obligația de plată a sumelor susmenționate. De asemenea, a învederat că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, solicitând exonerarea sa de la plata obligațiilor stabilite, iar prin dispozițiile nr.334/2013 și nr.353/2013 s-a menținut decizia de impunere atacată. Reclamanta a susținut că nu i se poate reține nicio culpă pentru neplata impozitului datorat, deoarece și-a onorat obligațiile de plată astfel cum acestea au fost stabilite prin deciziile de impunere emise de pârât. Cu privire la impozitul stabilit prin Decizia de impunere nr.5203/2013, a arătat că în urma controlului efectuat de Camera de Conturi a Județului C. s-a constatat că încadrarea legală pentru stabilirea impozitului pe remorcile și semiremorcile având carte de identitate proprie și care circulă într-o combinație de vehicule s-a stabilit în mod eronat, iar prin Decizia nr.44/2011 emisă de Curtea de Conturi s-au stabilit măsuri de recuperare a prejudiciului cauzat bugetului local și că această situație se datorează diferențelor de interpretare a prevederilor art.263 alin.5 și 6 C. fiscal. Reclamanta a apreciat că pentru semiremorcile în cauză, fiecare omologată individual, având carte de identitate proprie, impozitul se stabilește conform art.263 alin.6 C. fiscal și că decizia de impunere atacată a fost emisă cu încălcarea mai multor principii consacrate în legislația fiscală, și anume dreptul de a fi ascultat, lipsa mențiunilor privind audierea contribuabilului, securitatea juridică, precum și buna credință a reclamantei. În ceea ce privește majorările de întârziere, reclamanta a arătat că nu poate obligată la plata majorărilor, deoarece acestea sunt imputabile doar pârâtului, urmare a neglijenței manifestate în forma continuată și după finalizarea controlului din anul 2010. În ceea ce privește suspendarea executării Deciziei de impunere nr.5203/2013, reclamanta a arătat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.15 din Legea nr. 554/2004 și pentru a preveni producerea unei pagube iminente în patrimoniul societății, se impune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pârâții M. C. -N. și P. municipiului C. -N., prin întâmpinarea formulată (filele 71-74), au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au arătat că prin decizia de impunere nr. 5203/_, reclamanta a fost încunoștințată cu privire la reîncadrarea acestor mijloace de transport în grila de impozitare prevăzută de art.263 lin.4 C. fiscal, față de grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal, utilizată anterior de către organul fiscal. Pârâții au mai arătat că actul administrativ atacat de reclamantă a fost emisă în urma
desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către Camera de Conturi a Județului C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr.44/_, general obligatorie, a cărei legalitate a fost confirmată prin decizia civilă nr.8294/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ . Au mai arătat pârâții că semiremorcile deținute de reclamantă, prin decizia de impunere atacată, a fost reîncadrată de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M. C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr.44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâții au susținut că din analiza prevederilor art.15, art.23, art.90, art.91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de Conturi, rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a Județului C. în Decizia nr.44/_ .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S. R. C. S. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 4375 lei și majorări de întârziere în sumă de 2296,66 lei, iar pentru anul 2013 s-a stabilit pentru aceeași remorcă un impozit în cuantum de 1894 lei (fila 11).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat două contestații împotriva acestui act administrativ fiscal, o contestație colectivă formulată de toate societățile comerciale aflate în aceeași situație și o contestație în nume propriu (fila 12), contestații respinse insă prin Dispoziția nr. 353/_, resepctiv prin Dispoziția nr.334/_ emise de P. M. ui C. -N. (fila 20 și fila 16), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către Camera de Conturi a Județului C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s- a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor administrative contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S. R. C. S., se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin.
din Codul fiscal
"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de Conturi, care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de M. C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. ui a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de Conturi și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta S. R. C. S. este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea deciziilor de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
Reclamanta mai solicită a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. _";, iar motivele la care se face referire sunt cazul bine justificat și prevenirea unei pagube.
Potrivit definiției legale, sunt cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004).
De asemenea, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, conform art. 215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, partea interesată are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, legea indicând doar nivelul maxim al acesteia.
Tribunalul reține în primul rând depunerea cauțiunii în suma de 856,5 lei fixată de instanță (fila 136).
Apoi, în condițiile admiterii cererii de anulare a deciziei de impunere și pentru motivele mai sus expuse, este evident că instanța apreciază că este întrunită cerința cazului bine justificat.
În fine, și cerința de prevenire a unei pagube iminente este acoperită în speță, reclamanta motivând și probând solicitarea de suspendare sub acest aspect (filele 56-65).
Situația financiară precară a societății și impactul generat de posibila executare silită a actului administrativ contestat indică prejudiciul material viitor și previzibil pe care îl va suporta reclamanta în cazul în care nu se dispune suspendarea actului.
Pentru acestea, se va admite acest petit și se va dispune în consecință
În temeiul art. 451 și art. 455 din Codul de procedură civilă, pârâții vor fi obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 14,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. R. C. S. , cu sediul în C. -N., str. A. nr. 15, ap. 64, jud. C., CUI 22201790 în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., D. de impozite și taxe locale, cu sediul în P-ța U., nr. 1, jud. C., CUI 4305857 și P. municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. .
Anulează Dispozițiile nr. 334/_ și 353/_ emise de P. municipiului C. -
și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. de impozite și taxe locale.
Dispune suspendarea executării acestei decizii de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.
Obligă pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 14,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/tehn.MG 5 ex. 19.11.13
