Sentința civilă nr. 15269/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15269/2013
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. A. și pe pârât C. J. DE P., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că în ședința publică din_ a fost suspendată judecarea cauzei în baza art. 242 pct.2 C.pr.civ., iar în data de_ a fost încheiat proces verbal de repunere pe rol, astfel că, în temeiul art. 137 alin. 1 și art. 252 alin. 2 C.pr.civ instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei și, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii asupra acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat cu mai mult de un an în urmă de prezentul termen de judecată, când cauza a fost suspendată, din culpa părții reclamante.
Conform art. 248 din codul de procedură civilă "(1) Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu. (2) Termenul perimarii nu curge cat timp, fara vina partii, cererea n-a ajuns inca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata.";
Conform art. 252 din Codul de procedură civilă "(1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii interesate. Presedintele instantei va cita de urgenta partile si va dispune ca grefa sa intocmeasca o dare de seama asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea.";
Instanța observă că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții reclamante, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia perimarii.
Constata perimata acțiunea formulată de reclamantul T. A. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. avand ca obiect asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2013.
Președinte, B. G. Z. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
red. B.G.Z/dact. C.S.
2 ex/ 29 Noiembrie 2013