Sentința civilă nr. 9870/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9870/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. C. și pe pârâtul C. M. D. D. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. L. Papp, iar pentru pârât consilier juridic Ada Cireap.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de_ pârâtul a depus prin serviciul registratură,cerere;_, reprezentanta reclamantei a depus prin serviciul registratură, cerere.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acestei probe.
Instanța urmează a respinge proba cu interogatoriul solicitată de reprezentanta reclamantei întrucât în raport de obiectul dedus judecății, întrebările nu pot viza fapte personale ale medicilor anchetați disciplinar, iar prin acțiune se solicită anularea unui act administrativ. În raport de întrebările enunțate instanța constată că proba cu interogatoriul nu este o probă utilă și pertinentă prezentei cauze.
Instanța nemaifiind de formulat alte cereri în probațiune, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, conform motivelor invocate în cuprinsul acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. D. D. C., a solicitat să se dispună anularea/revocarea Răspunsului (Deciziei) nr.501/_ emis de Comisia de jurisdicție, litigii și deontologie medicală a C.M.D.R., urmare a plângerii formulate de reclamantă și înregistrată sub nr.74/_, precum și obligarea pârâtului să dispună declanșarea procedurii disciplinare împotriva medicilor acuzați de reclamantă prin plângerea formulată, urmând
anchetarea acestora din punct de vedere disciplinar pentru actele medicale efectuate de către aceștia asupra sa, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat o plângere împotriva dr. P. A., Bota G. -Lăcrămioara și Lazar Mădălina, care au tratat-o și a arătat starea de fapt și consecințele actelor medicale efectuate de aceștia în urma cărora a avut mai multe probleme de sănătate, solicitând anchetarea lor.
A mai arătat reclamanta că în data de_ fost invitată la Comisia de jurisdicție pentru a fi audiată și a fost consultată, comunicându-i-se că lucrarea dentară nu are nici un defect și că problemele de sănătate și intervențiile chirurgicale nu de datorează culpei medicilor susmenționați.
De asemenea, reclamanta a susținut că în răspunsul care i-a fost comunicat în data de_, Comisia de jurisdicție i-a apărat pe acești medici și au acuzat-o pe ea pentru că s-a îmbolnăvit și că pârâtul a refuzat efectuarea unei expertize medicale care să stabilească împrejurările în care a dobândit o afecțiune cronică, cauzele care au determinat efectuarea celor 4
intervenții chirurgicale, precum și consecințele suportate în urma intervențiilor.
Reclamanta a învederat că pârâtul i-a comunicat un rezumat al declarațiilor celor trei medici, însă nu și rezumatul declarației dr.M. O., care a operat-o împreună cu dr.Lazar Madalina, salvându-i viața și că a formulat contestația la răspunsul primit, iar Comisia i-a răspuns prin Adresa nr.536/_ .
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. M. D. C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că i-a anchetat disciplinar pe dr.P. I. A., Dr.Bota G. Lăcrămioara și Dr.Lazăr Mădălina Ana în conformitate cu prevederile art.532 al.5 din Legea nr. 95/2006 și ale art.103 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.M.D.R.
Pârâtul a mai arătat că decizia pronunțată de Comisia de disciplină se comunică medicului dentist sancționat și Biroul executiv al C. ui M.
din România iar persoana fizică care a făcut sesizarea este informată cu privire la soluționarea cauzei de către Comisia de disciplină și că răspunderea disciplinară a membrilor C. ui M. D. din România, potrivit Legii nr.95/2006, nu exclude răspunderea penală, contravențională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.
actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia 74/_ emisă de Comisia de jurisdicție, litigii și deontologie medicală a C.M.D.R., urmare a plângerii formulate de reclamantă și înregistrată sub nr.74/_ prin care a solicitat obligarea pârâtului să dispună declanșarea procedurii disciplinare împotriva medicilor acuzați de reclamantă pentru actele medicale efectuate de către aceștia asupra sa, s-a dispus stingerea acțiunii disciplinare în conformitate cu prevederile art. 112 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al CMDR împotriva dr. P. I. A., Dr. Bota G. Lăcrămioara și Dr. Lazăr Mădălina Ana .
Decizia pronunțată de Comisia de disciplină se comunică medicului dentist sancționat și Biroului executiv al C. ui M. D. din România, în temeiul art.534 al.6 din Legea nr. 95/2006 și al art.96 alin.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al C.M.D.R., iar persoana fizică care a făcut sesizarea este informată cu privire la soluționarea cauzei de către Comisia de disciplină, în temeiul art.534 al.8 din Legea nr. 95/2006
și al art.96 alin.3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al C.M.D.R.
Mai reiese din această decizie că aceasta poate fi contestată de medicii anchetați în termen de 15 zile de la comunicare, în conformitate cu prevederile art. 101 al. 1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al CMDR.
Potrivit art. 532 al.(7) din Legea 95/2006 « Impotriva deciziei Comisiei superioare de disciplina, in termen de 15 zile de la comunicare, medicul dentist sanctionat poate formula o actiune in anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului in raza caruia isi desfasoara activitatea. »
Prin urmare, în raport de acest text de lege reținem că doar medicul sancționat poate înainta contestație împotriva Deciziei Comisiei de Disciplină nu și persoana care a făcut plângere motiv pentru care, în consecință, reclamanta nu are niciun temei legal să înainteze prezenta acțiune în contencios administrativ.
Mai reținem că atributul legal al C. M. D. din România este de a judeca, în calitate de organ de jurisdicție profesională în temeiul art.502 alin.1 lit. o din Legea 95/2006, abaterile de la normele de etic profesională și de deontologie medico-dentară precum și cazurile de greșeli în activitatea profesională, însă colegiul nu se poate pronunța asupra cazurilor de malpraxis.
Apoi, răspunderea disciplinară a membrilor C. ui M. D. din România este reglementată juridic de prevederile Legii nr.95/2006 - Titlul XIII, cu modificările și completările ulterioare și prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al C. ui M. D. din România, publicat in Monitorul oficial nr.487/_, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală, contravențională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.
Potrivit actelor normativ susmenționate, C. M. D. din România are autonomie instituțională în domeniul său de competentă, normativ și jurisdicțional profesional, medicul dentist răspunzând disciplinar pentru nerespectarea: legilor și regulamentelor profesiei de medic dentist, Codului deontologic al medicului dentist, a regulilor de bună practică profesională, a Regulamentului de Organizare și Funcționare al C. ui M. D. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. ui M. D. din România, pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau in afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției C. ui M. D. din România.
Tribunalul constată că acțiunea reclamantei nu face referire la niciun text legal ori situație mai sus arătată, iar în ceea ce privește faptul că reclamanta se consideră victima unui caz de malpraxis, se reține că în conformitate cu prevederile Titlului XV din Legea nr. 95/2006, competența materială privind stabilirea răspunderii civile a medicilor dentiști acuzați de către reclamantă, revine instanțelor judecătorești civile ori penale și Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de pe lângă Direcția de Sănătate Publică C., iar nu colegiului M. D. C.
.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 va dispune respingerea acțiunii formulate de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. D. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. C., domiciliată în T., srt. Frăsinetului nr.3B, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. D. C., cu sediul în C. -N., str. Nicolae Titulescu nr.33, ap.24, jud.C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 07 Iunie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.AMB/tehn.MG 4 ex. 21.06-13