Sentința civilă nr. 15856/2013. Contencios. Acțiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15856/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. G. A F. P. A J. C. și pe pârât C. N. la dom procesual ales la av.COSTAS C., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pe fond a fost consemnat în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta D. G. a F.
P. a J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. N. a formulat acțiune în constatare prin care solicită instanței să constate suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 44948/1/_ dispusa prin Sentința civila nr. 9/_ in dosarul cu numărul_ al Curții de Apel C., si-a încetat de drept efectele in temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca urmare a neintroducerii acțiunii in anularea actului administrativ fiscal in termen de 60 de zile de către pârât.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Sentința civila nr. 9/_ pronunțata în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis cerere formulata de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâta si a dispus suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 44.948/1/_ pana la pronunțarea instanței de fond.
Urmare a sentinței mai sus menționate organul fiscal s-a conformat si, drept urmare, a procedat la suspendarea executării silite a deciziei de impunere in discuție. Învederează că paratul a înregistrat cererea de suspendare a executării deciziei de impunere la data de_, iar acțiunea in contencios fiscal împotriva deciziei date in soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva deciziei de
impunere nr. 44.948/1/_ doar la data de_ sub nr. de dosar_ al Tribunalului C., cu depășirea termenului legal imperativ prevăzut de art. 14 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fapt ce atrage încetarea de drept a suspendării executării dispusa prin sentința civila nr. 9/_ .
Solicită instanței să constate că în speță, devin incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind Legea contenciosului administrativ, si ca atare, suspendarea executării silite a actului administrativ fiscal (decizie de impunere nr. 44.948/1/_ ) si-a încetat de drept efectele încă din data de_ .
Pârâtul C. N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în constatare, amendarea conducătorului Direcției Generale Regionale a F. P.
C. (succesoarea D.G.F.P. C. ) cu suma de 1.000 RON, în conformitate cu prevederile art.187 alin. (1) pct. 1 lit. a) NCPC, pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Învederează că în sarcina lui s-au stabilit prin decizia de impunere nr. 44948/1 din_ a Direcției Generale a F. P. C. obligații fiscale principale și accesorii.
Prin contestația înregistrată la D.G.F.P. C. sub nr. 48998 din_, subsemnatul am declanșat procedura de contestare a actului administrativ fiscal prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală.
Această contestație a fost soluționată de organul fiscal prin decizia de soluționare a contestației nr. 54 din_, comunicată nouă în cursul lunii februarie 2013. Cu alte cuvinte, deși potrivit art. 70 C. pr. fisc, termenul de soluționare al contestației era de 45 de zile, din culpa exclusivă a organului fiscal contestația subsemnatului a fost formulată în termen de 77 de zile.
Pe cale de consecință, la data de_, în interiorul termenului legal de 6 luni și cu respectarea dispozițiilor art. 218 C. pr. fisc, reclamantul am demarat acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere. Această acțiune face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. și se află actualmente pe rolul Tribunalului C., în faza administrării probațiunii.
Pentru a preveni executarea silită, subsemnatul am înregistrat la_ la Curtea de Apel C. o cerere de suspendare a deciziei de impunere nr. 44948/1/_
, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Această cerere face obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C. - Secția a Ii-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 9 din_ a Curții de Apel C., cererea de suspendare a fost admisă și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 44948/1/_, până la soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect anularea deciziei de impunere. Mai mult, prin decizia civilă 6131 din_ a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost respins recursul
P. C., astfel încât suspendarea este în continuare în ființă, până la momentul soluționării acțiunii de fond.
Prin intâmpinare pârâtul a invocat o serie de excepții.
Excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a faptului că aceasta nu intră în sfera contenciosului administrativ
Cu titlu prealabil, s-a mentionat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într- un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată". Cu alte cuvinte, un litigiu de contencios administrativ opune în mod obligatoriu o persoană fizică, juridică sau o entitate fără personalitate juridică ce se pretinde victima unei autorități publice și respectiva autoritate publică. per a contrario, autoritățile publice nu se pot adresa instanței de contencios administrativ pentru a- și valorifica eventualele "drepturi" sau "interese legitime" în raport cu particularii.
De altfel, această stare de lucruri este explicabilă și prin prerogativele exorbitante pe care le au la dispoziție autoritățile publice. Astfel, dacă un particular are doar posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a-și valorifica drepturile sau interesele legitime, în temeiul unei hotărâri judecătorești, autoritățile publice au posibilitatea de a emite acte administrative pentru a regla conduita particularilor. De pildă, în materie fiscală, organele fiscale pot emite oricând acte administrative fiscale, prin care să stabilească obligații în sarcina particularilor.
In această ambianță, o acțiune prin care D.G.F.P. C. tinde să obțină o hotărâre judecătorească de "constatare" a suspendării de drept, în contradictoriu cu un contribuabil, apare ca fiind vădit inadmisibilă. Desigur că organul fiscal avea, în ipoteza în care aprecia că suspendarea actului administrativ ar fi încetat de drept, două posibilități de acțiune:
invocarea suspendării de drept în susținerea recursului împotriva sentinței prin care s-a admis cererea de suspendare;
reluarea măsurilor de punere în executare a actului administrativ, justificată prin încetarea de drept a efectelor suspendării.
în condițiile în care nu a uzat de aceste mijloace procedurale, este evident faptul că apelul la instanța de contencios administrativ este per se excesiv și trebuie calificat drept inadmisibil.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului C.
- Secția Contencios Administrativ și Fiscal pentru soluționarea acțiunii în constatare introduse de D.G.F.P. C. . Astfel, nu există nicio dispoziție din Legea nr. 554/2004 sau din Codul de procedură fiscală care să atribuie competența de soluționare a unui litigiu de acest tip, purtat între o autoritate publică reclamantă și un particular pârât, Tribunalului - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sau în general vreunei instanțe. Pe cale de consecință, o concluzie logică ar fi aceea că litigiul ar putea fi eventual soluționat de instanța competentă general, respectiv de Judecătoria Cluj- Napoca.
In egală măsură, nu este pe deplin exclusă nici o altă ipoteză. Astfel, dacă s-ar trece peste excepția inadmisibilității și s-ar aprecia că o asemenea acțiune ar putea fi judecată, în contenciosul administrativ, competența ar trebui determinată, prin raportare la art. 125 NCPC, în funcție de instanța competentă să judece "litigiul de fond". Or, competența pentru judecarea litigiului de fond, adică a cererii de suspendare, a aparținut în primă instanță Curții de Apel C. - Secția a Ii-a Civilă, de
Contencios Administrativ și Fiscal. Pe cale de consecință și în această situație s-ar impune declinarea competenței.
Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile
, raportat la prevederile art. 7 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, conform textelor evocate, cu titlu general, accesul la instanța de contencios administrativ pentru particular este condiționat de necesitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile. În ambianța succintă a unei cereri de suspendare, este suficientă doar demararea procedurii prealabile. Pe cale de consecință, simetric invers, dacă apreciem că autoritățile publice pot utiliza contenciosul administrativ, ele trebuie să respecte aceeași exigență a îndeplinirii sau demarării procedurii prealabile. Or, cum în speță nu s-a probat un asemenea demers, acțiunea trebuie bineînțeles respinsă ca inadmisibilă.
Excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată
Reiterând în parte cele expuse cu ocazia susținerii primei excepții, indicăm faptul că D.G.F.P. C. avea două posibilități de acțiune;
invocarea suspendării de drept în susținerea recursului împotriva sentinței prin care s-a admis cererea de suspendare;
reluarea măsurilor de punere în executare a actului administrativ, justificată prin încetarea de drept a efectelor suspendării.
În dosarul nr._, D.G.F.P. C. nu a invocat acest aspect, deși recursul a fost soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție la data de_, adică la mai bine de trei luni de la data introducerii prezentei acțiuni. Acesta este în fapt și motivul pentru care recursul a fost respins, iar măsura suspendării dispusă de Curtea de Apel C. a fost menținută.
În egală măsură, deși are posibilitatea de a relua procedura de executare - caz în care pârâtul va fi nevoit să conteste executarea și să invoce beneficiul suspendării - D.G.F.P. C. nu a valorificat nici această cale de atac.
Prin urmare, raportat la această stare de lucruri, apreciem că acțiunea este în mod vădit lipsită de interes și trebuie respinsă ca atare.
Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată
Astfel, acțiunea introdusă de D.G.F.P. C. nu este scutită de taxe judiciare de timbru nici în temeiul vechii Legi nr. 146/1997 și nici în temeiul mai recente
O.U.G. nr. 80/2013, dintr-un motiv foarte simplu: acțiunea nu privește "venituri publice", ci are ca obiect constatarea unei stări de drept (surveniența încetării de drept a efectelor suspendării unui act administrativ fiscal).
Pentru acest motiv, apreciind că acțiunea trebuia timbrată, solicită anularea ei ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
In privinta fondului au fost invocate următoarele argumente:
Eventuala încetare a suspendării nu poate fi invocată pe calea acțiunii directe.
D.G.F.P. C. a fost parte în litigiul din dosarul nr._, în fapt extrem de recent fiind soluționat recursul declarat de acest organ fiscal. Or, în cadrul recursului,
D.G.F.P. C. nu a invocat niciodată faptul că ar fi survenit încetarea de drept a efectelor suspendării. Desigur că o asemenea apărare, dacă ar fi fost probată, era aptă să producă efecte juridice. Astfel, dacă acesta ar fi fost cazul, înalta Curte ar fi putut să admită recursul și să constate că într-adevăr hotărârea Curții de Apel C. nu mai are nicio forță juridică, întrucât suspendarea și-a epuizat efectele.
De asemenea, același fapt juridic ar putea fi invocat pe cale de excepție, în situația în care D.G.F.P. C. ar relua măsurile de executare silită, iar domnul C.
N. ar formula contestație la executare și ar invoca beneficiul suspendării.
Pe de altă parte, în speță orice întârziere este imputabilă Direcției Generale a
P. C. . Astfel, contestația formulată în temeiul art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală a fost soluționată de către funcționarii organului fiscal în termen de 77 de zile, cu depășirea flagrantă a termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea contestațiilor. Or, conform dispozițiilor art. 218 C. pr. fisc, acțiunea în contencios fiscal nu poate avea ca obiect decât decizia de soluționare a contestației (în caz contrar, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Apel C. și a înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă). Or, această decizie a fost emisă doar la_ și comunicată ulterior acestei date, acțiunea fiind introdusă deci la aproximativ 30 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației. Prin urmare, instanța va trebui să evalueze următoarele:
Curtea de Apel C. a dispus suspendarea la_, hotărârea fiind însă comunicată doar la_ ;
Domnul C. N. a introdus acțiunea principală la Tribunalul Cluj - urmare a modificării regulilor de competență - la_ ;
Orice eventuală întârziere se datorează comportamentului D.G.F.P. C.
, care și-a îndeplinit cu mare întârziere obligația de soluționare a contestației.
în opinia noastră, raportat la momentul comunicării sentinței de suspendare, termenul de 60 de zile nu a fost depășit și acțiunea ar trebui oricum respinsă.
Termenul de 60 de zile prevăzut de art 14 alin, (1) din Legea nr. 554/004 curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de suspendare. Este firesc să fie așa pentru că, în cazul în care s-a declarat recurs, certitudini cu privire la suspendare există doar în momentul soluționării recursului, printr-o hotărâre irevocabilă. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că suspendarea a fost confirmată doar la_ de către înalta Curte de Casație și Justiție, este evident faptul că acțiunea noastră principală de pe rolul Tribunalului C. a fost introdusă în termen.
Se solicită amendarea conducătorului D.G.R.F.P. C. cu amenda maximă de
ON prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 Ut. a) NCPC.
În drept, au fost invocate prevederile art. 125, 194, 200, 201, 451 NCPC; art.
1, 7, 8, 14 din Legea nr. 554/2004; art. 70, 205, 215 și 218 C.pr. fiscal.
Analizand actiunea de față in baza argumentelor părților și in raport de probatoriul administrat instanța reține, in fapt
, că prin decizia de impunere nr. 44948/1 din_ a Direcției Generale a F. P. C. s-a stabilit in sarcina pârâtului existența unor obligații obligații fiscale principale și accesorii.
Prin contestația înregistrată la D.G.F.P. C. sub nr. 48998 din_, reclamantul a declanșat procedura de contestare a actului administrativ fiscal prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestația fiind soluționată de organul fiscal prin Decizia de soluționare a contestației nr. 54 din _
.
La data de_, , reclamantul a demarat acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere. Această acțiune face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. .
Pentru a preveni executarea silită, reclamantul a înregistrat la data de_ . la Curtea de Apel C., o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 44948/1/_, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 9 din_ pronunțată in dosarul nr._ a Curții de Apel C. cererea de suspendare a fost admisă și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 44948/1/_, până la soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect anularea deciziei de impunere. Prin decizia civilă 6131 din_ a Inaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost respins recursul reclamantei din cauza de față, astfel încât suspendarea este în continuare în ființă, până la momentul soluționării acțiunii de fond.
Prin cererea de față se solicită de către organul fiscal a se constata că a operat incetarea de drept a măsurii suspendării executării deciziei deimounere nr 44.948/1/_ intrucât actiunea in anularea actului fiscal menționat a fost formulată de pârât cu depășirea termenului prevăzut de art 14 alin. 1 din Legea nr 554/2004.
Analizand cu precădere excepțiile invocate pe cale de intâmpinare de către pârât,in temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanta reține următoarele:
In primul rând instanta subliniază că in contenciosul administrativ ( la fel ca si in contenciosul civila, de altfel) nu poate interveni asupra obiectului cererii cu care reclamantul a inteles sa investeasca instanta prin cererea de chemare in judecată după cum nu poate interveni nici asupra cauzei juridice pe care acesta a avut-o in vedere.
Procedura contencioasa este reglementata de o serie de principii generale, printre care si principiul disponibilitatii prin care se intelege faptul ca partile pot determina nu numai existenta ci si continutul procesului ( prin stabilirea cadrului procesual, in privinta obiectului si a participantilor la process, a fazelor si etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge), dreptul partilor de a determina limitele procesului fiind, in principiu, neangradit.
Rolul activ al judectorului in procesul civil nu poate fi aplicat facand abstractie de principiul disponibilitatii.Astfel, cu toate ca instanta nu este tinuta de calificarea juridica a actiunii data de parte, nu poate, totusi, interveni asupra obiectului actiunii .
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
In raport de dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004, în situația în care în cauză sunt contestate obligații ce derivă din taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este în sensul că în această situație primează
cuantumul obligațiilor stabilite prin actele contestate, iar nu locul autorității care le-a emis în ierarhia autorităților publice (central sau local).
Deci, dacă este supus controlului de legalitate un act administrativ prin care se stabilesc, în sarcina contribuabilului, debite constând în taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, iar suma contestată este mai mică de 1.000.000 lei, competența revine tribunalului, chiar dacă actul a fost emis de o autoritate publică centrală. Curtea de apel judecă în fond acțiunea prin care se contestă o sumă mai mare de 1.000.000 lei și în ipoteza în care actul, prin care au fost stabilite taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, a fost emis de o autoritate publică locală.
Or,in cauza de fata reclamantul a inteles sa investeasca instanta cu judecarea unei actiunii atipice, in constatare, care nu prezintă caracteristicile acțiunilor pentru care legiuitorul a stabilit competența curții de apel, rămânând instanței de drept comun in conteciosul administrativ să procedeze la analizarea sa.
In analiza admisibilitatii actiunii de fata instanta va avea in vedere obiectul si cauza actiunii astfel cu acestea au fost indicate de catre reclamant.
In acest punct al argumentatiei instanta subliniaza faptul ca legiuitorul
,edictand art 8 din Legea nr 554/2004, a stabilit ca jurisdictia de contencios administrativ si fiscal poate fi legal investita de "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim"; iar potrivit prevederilor art 18 din acelasi act normativ "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art.35 din Codul de procedură civilă, pentru exercitarea actiunii in constatare este necesar a fi indeplinite următoarele conditiile:
partea sa nu poate cere realizarea dreptului sau;
sa fie justificat un interes;
prin actiune sa nu se urmareasca constatarea existentei sau inexistentei unei stari de fapt.
Din verificarea intregii documentatii existente la dosar rezulta fara echivoc ca acțiunea de față nu intrunește condițiile mai sus enumerate, reclamanta nefiind in măsură să identifice dreptul afirmat, finalitatea urmărită prin depunerea acțiunii de față fiind, in realitate, o legitimare de către instantă a inceperii procedurii executării silite in temeiul titlului de creanță fiscală devenit ( conform afirmațiilor reclamantei) titlu executoriu .Or, procedura executării silite a unui titlu de creanță fiscală devenit titlu executoriu, astfel cum aceasta este reglementata in cadrul Capitolului VIII al Codului de procedură fiscală, nu implică o procedură prealabilă in fața instantei de judectă, astfel că nici condiția interesului nu se verifică in cauză.
Raportand, așadar, obiectul si cauza actiunii deduse judecatii textelor legale mai sus evocate rezulta ca remediul problemei litigioase reclamate, in stadiul in care aceasta se gaseste, nu poate fi solicitat unei instante de contencios administrativ si fiscal.
Or, obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestatarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța iar efectele produse de inadmisibilitate au un alt temei decât al apărărilor pe fond ,ducand la respingerea acțiunii nu pentru că dreptul invocat nu există sau nu mai există ci pentru că respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat în justiție pe calea aleasă de reclamant .
Aceasta instanta a constatat ca cererea desusa judecatii nu poate fi analizata in cheia administrativ-fiscala solicitata de reclamant, fiind inadmisibila fata de dispozitiile art. 18 alin. (1), coroborat cu art. 8 alin. (1) si art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel ca exceptia inadmisibilitatii invocata de parat urmeaza a fi admisa.
In temeiul art 453 Cod procedură civilă, cazând in petenții, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului cheltuieli de judecată in cuantum de 1240 lei reprezentând onorariu avocațial justificat prin factura și chitanța depuse la fielle111- 112 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamanta D. G. Regională a F. P. C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19,jud.C. in contradictoriu cu pârâtul C. Nicoale cu domiciliul în comuna Florești, Str. Salcâmului, nr. 17, ap, 2, județul C., CNP 1. și cu domiciliul procesual ales la Costaș, Negru & Asociații - Societate Civilă de Avocați, sediul secundar din C. -N., str. Pitești nr. 18, etajul I, județul C. .
Respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată in cuantum de 1240 lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 29 noiembrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.M.F.B.Tehnored.V.A.M.
4 ex./_
