Sentința civilă nr. 1624/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 1624/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant P. C. CAMARASU - MOCEAN IANCU M. și pe pârâta C. DE C. A R., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului av. Ulici Octavian, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Deliberând, Tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, utilă și pertinentă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii pentru motivele invocate pe larg în acțiunea introductivă.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P.
C. C., A. B., a solicitat să se dispună în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Camera de C. a Județului Cluj anularea Încheierii nr. VI/340/06.l2.2010 a Curții de C. a R. - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale prin care a fost respinsă Contestația P. ui C.
C. nr. 1286/_ împotriva măsurilor dispuse la punctul 4 din Decizia nr. 30/_ și anularea în parte a Deciziei Curții de C. a R., Camera de C. a județului Cluj nr. 30/_, respectiv punctele 3 și 4 ale acesteia.
Totodată, în temeiul prevederilor articolului 15 coroborate cu ale articolului 14 din Legea nr.554/2004, s-a solicitat suspendarea parțială a executării Deciziei Curții de C. a
R., Camera de C. a județului Cluj nr. 30/_, respectiv a punctelor 3 și 4 ale acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Cu privire la suspendarea executării actelor administrative, reclamantul a arătat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de articolului 15, coroborate cu ale articolului 14, alineat 1 din Legea nr. 554/2004, și anume a cazului bine justificate și cea privind prevenirea unei pagube iminente. Reclamantul a considerat nelegale măsurile întreprinse de
de C., deoarece: drepturile salariale considerate ca fiind nelegal acordate au fost
stabilite în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 4.079/_, respectiv nr. 2478/_, înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale Cluj sub nr._, în vigoare în anul 2009, precum și prin Hotărârile Consiliului Local al C. C. nr. 62/2007 și 60/2009. Reclamantul a apreciat că atât executarea acordului, cat si a contractului colectiv sunt obligatorii potrivit dispozițiilor articolului 41, alineatul 5 din Constituția R.
Prin întâmpinarea formulată în nume propriu și pentru Camera de C. de județului Cluj, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (filele 71-85).
Prin Sentința civilă nr. 2251/_ pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința civilă nr. 586/_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. C. C. împotriva Curtea de Conturi a României - Camera de C. a Județului Cluj. Totodată, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamant în temeiul prev. art.15 corob. cu art.14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 4930/_ pronunțată în dosar nr._ a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de P. C. C. B. A. împotriva sentinței civile nr. 586/_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj - Secția contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ .
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 desfășurat la Primăria comunei C. de o echipă de auditori publici externi ai Camerei de C. a județului Cluj, s-au constat abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestora s-a emis Decizia nr. 30/_ (filele 21-25). La punctele 3, 4 ale deciziei s-a constatat faptul că în anul 2009 au fost acordate nelegal drepturi salariale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică (primar și viceprimar), în sumă totală brută de 27.786 lei, respectiv că au fost acordate personalului propriu al entității indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, doar în baza contractului/acordului colectiv de muncă, în sumă brută totală de 120.089 lei și s-a dispus în sarcina conducerii Primăriei comunei C. obligația de a stabili, până la data de_, întinderea prejudiciului și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia.
comunei C. a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând revocarea măsurii stabilite la punctul 4 al actului în discuție (filele 26-32), contestație respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. prin Încheierea nr. VI/340/_ (filele 15-19).
Pe cale de consecință, reclamantul a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită atât anularea încheierii anterior indicate și anularea în parte a deciziei, cât și suspendarea executării actelor administrative atacate.
Cu titlu preliminar, trebuie notat faptul că prin contestație reclamantul a solicitat doar revocarea punctului 4 al deciziei emise, dar Comisia de soluționare a contestațiilor s-a pronunțat și asupra legalității punctului 3; pe de altă parte, neîndeplinirea procedurii prealabile cu privire la măsura dispusă la pct. 3 putea fi invocată doar de pârâtă și cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă;
pe cale de consecință, instanța se va pronunța cu privire la întreaga cerere de chemare în judecată.
Sumele apreciate a fi acordate în mod nelegal persoanelor ce dețin funcții de demnitate publică și personalului din cadrul Primăriei comunei C. au fost instituite cu titlu de sporuri sau indemnizații prin Contractul colectiv de muncă nr. 4079/_, înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale Cluj sub nr. 16/_, respectiv Acordul colectiv de muncă nr. 2478/_, în vigoare in anul 2009 (filele 33-64); prin Hotărârile Consiliului local al comunei C. nr. 62/_ și nr. 60/_ s-au aprobat cele două acte menționate (filele 65-67).
În ceea ce privește dreptul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică de a încasa sporuri prevăzute prin acordul colectiv de muncă, art. 57 alin. 5 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, forma în vigoare în 2009, prevedea în mod expres că "Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. P. și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege";, interdicție reluată și prin O.U.G. nr. 108/2005, actualizată, privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală.
Raportat la interdicția legală expresă și neechivocă, este evident că primarul și viceprimarul nu puteau beneficia decât de indemnizația prevăzută de lege drept unică formă de remunerare, iar nu și de sumele încasate în mod nelegal cu titlu de indemnizație de hrană, ajutor de sărbători ori indemnizație de ținută.
Referitor la sporurile acordate angajaților primăriei, neexistând vreun alt temei juridic de acordare a sumelor în cuprinsul O.G. nr. 6/2007 care reglementa salarizarea funcționarilor publici ori în cuprinsul O.G. nr. 10/2008 privind drepturile salariale și alte drepturi ale personalului contractual, trebuie stabilit dacă și măsura în care drepturile salariale puteau fi acordate strict în temeiul contractelor/acordurilor colective de muncă.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare în cursul anului 2009, pentru activitatea prestată funcționari i publici
au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcționarii publici pot beneficia de prime și alte drepturi salariale, dar doar în condițiile legii
.
Pe de altă parte, art. 72 din lege statua că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională ori alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Or, art. 5 lit. n) din Legea nr. 319/2006 definește sintagma de "se curita te și sănăta te
în muncă
"; drept "ansamblul de activități instituționalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane ce participă la procesul de muncă
";.
De asemenea, dispozițiile Titlului V din Codul muncii, privind obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, se referă doar la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să fie garantată securitatea și
sănătatea angajaților. Nici Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr.2895/2006, aplicabil în perioada anilor 2007-2010, nu prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.
De altfel, sumele negociate sunt cuprinse la capitolul "Salarizare, indemnizații, sporuri și prime"; din cadrul acordului colectiv de muncă și nicidecum la măsurile de sănătate și securitate în muncă.
Din coroborarea prevederilor legale indicate reiese faptul că funcționarii publici pot beneficia doar de drepturile salariale prevăzute prin lege iar acordarea altor sume - fie că sunt denumite sporuri sau diverse indemnizații - nu poate face obiectul acordurilor încheiate la nivelul instituțiilor bugetare.
Mențiuni suplimentare trebuie făcute cu privire la anumite sporuri și indemnizații de care au beneficiat funcționarii publici. Astfel, potrivit art. 16 din O.G. nr. 6/2007, sporul de condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază s-a acordat funcționarilor publici care și-au desfășurat activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițătorii pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, iar pentru acordarea acestuia era necesară includerea Primăriei în rândul locurilor de muncă pentru care s-a acordat acest spor, pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Totodată, prin prevederile art. 7 din Regulamentul comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății nr._ de acordare a sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.8 lit. a) din HG nr.281/1993 au fost stabilite în mod explicit procedurile și modalitățile de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare și ariile de competență a instituțiilor abilitate cu avizarea și monitorizarea locurilor de muncă. Atâta vreme cât nu au fost respectate prevederile legale incidente pentru aprecierea locului de muncă drept generator de condiții vătămătoare, funcționarii publici ai Primăriei nu puteau beneficia de acest spor.
Referitor la indemnizația pentru ținută, art. 31 din Legea nr. 188/1999 prevede că "Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit";, fiind., deci, vorba despre obligația instituției de a le pune la dispoziție uniformele propriu-zise și nicidecum despre acordarea unei indemnizații în acest sens.
În ceea ce privește personalul contractual din cadrul Primăriei, modalitatea de abordare a problemei este ușor diferită.
Astfel, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";; și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, prin care nu se pot, însă, negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr.130/1996).
Prin prisma acestor dispoziții legale, urmează a se verifica fiecare spor în parte și a se aprecia măsura în care putea face obiectul negocierilor colective.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr.138/1999, actualizată, "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și
salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază
";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, iar conform art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2007, actualizată, "în domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor sunt: Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Arhivele Naționale";.
După cum se poate lesne observa, unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale Ministerului de Interne.
De altfel, prin Decizia nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că "Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne";, iar această decizie este obligatorie în temeiul art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Ținând cont de toate acestea, urmează că personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Și sporul de stabilitate (identic cu sporul pentru fidelitate și loialitate) este reglementat prin diverse acte normative speciale, însă doar pentru anumite categorii de personal.
În acest sens, art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997, actualizată, statuează că
"Personalul didactic cu o vechime neîntrerupta în învățământ de peste 10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta";.
De asemenea, prin art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 10/2004, actualizată, s-a stabilit în favoarea personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani dreptul la un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează: între 5 ani - 10 ani, un spor de 3%, între 10 ani - 15 ani, 5%; între 15 ani - 20 de ani, 7%; peste 20 de
ani, 10%.
Sporul de stabilitate fiind determinat prin dispoziții legale - atât în privința domeniului de acordare cât și a cuantumului (prin indicarea modalității de calcul) -, rezultă că nici acest drept salarial nu mai poate face obiectul unor negocieri colective la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Referitor la indemnizația de hrană, conform Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar puteau primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă.
În temeiul art. 14 din O.G. nr. 10/2008 și pentru aceleași considerații expuse cu privire la funcționarii publici, rezultă că personalul contractual nu putea beneficia nici de sporul pentru condiții vătămătoare; de asemenea, salariații puteau beneficia doar de atribuirea de uniforme, dacă se încadrau în categoriile de angajați ai instituțiilor publice care aveau obligația de a purta uniformă, nu și să primească indemnizația pentru ținută.
Reținând și faptul că, în temeiul art. 21 și urm din Legea nr. 94/1992, actualizată, C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public iar în situațiile în care constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, are dreptul de a comunica conducerii entității publice auditate această stare de fapt, tribunalul apreciază că prezenta cerere este neîntemeiată și, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a o respinge.
Mai trebuie menționat faptul că art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în vigoare din data de 18 iunie 2012, prevede "exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii";, iar conform art. 1 lit. a și b, această dispoziție legală se aplică în ceea ce privește sumele stabilite în temeiul contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, respectiv a hotărârilor consiliilor locale și județene, cum este și cazul nostru.
Din modalitatea de formulare a textului legal reiese, însă, în mod clar faptul că acesta nu afectează legalitatea deciziilor Curții de C. și nici valabilitatea deciziilor de impunere ale angajatorilor, ci doar punerea lor în aplicare. De aceea, și decizia din speță rămâne în ființă, fiind întocmită în mod legal și temeinic, însă deciziile de impunere emise subsecvent vor fi lipsite de efecte juridice începând cu data de_ .
Dată fiind modalitatea de soluționare a fondului cauzei, în mod evident se impune și respingerea cererii de suspendare parțială a executării Deciziei nr. 30/_ a Curții de C. a R., Camera de C. a Județului Cluj, întrucât nu este întrunită cerința cazului bine justificat prevăzută de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, noțiune definită de art. 2 alin. 1 lit. t din lege. Nu se poate vorbi despre o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în discuție atâta vreme cât instanța a constatat deplina sa legalitate.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. comunei C., cu sediul în comuna C., nr. 154, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B., str. Lev T., nr. 22-24, sector 1, având ca obiect anularea Încheierii nr. VI/340/_ și anularea parțială a Deciziei nr. 30/_ a Camerei de C. a județului Cluj, în ceea ce privește punctele 3 și 4, respectiv suspendarea executării acestor acte administrative.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrative și în termen de 15 zile de la comunicare pentru fondul cauzei.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red.GC/tehn.MG 4 ex. _
