Sentința civilă nr. 1699/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1699/2013

Ședința publică din data de 3 octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul N.

D. F., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B. -N. și A. F. P. B.

, și a cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., având ca obiect despăgubire - restituire taxă pe poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul, față de împrejurarea că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a timbra cererea de chemare în judecată cu taxă de timbru în cuantum de 43 lei 3, deși s-au acordat două termene de judecată în acest sens, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a acțiunii și reține cauza în pronunțare cu privire la excepție.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul N. D. F. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. solicitând anularea adresei nr. 23530/01/_ și restituirea taxei pentru emisii poluante în sumă de 1774 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.

În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.

A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.

Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.

Pârâta D. G. a F. P. B. -N.

a formulat întâmpinare

, în nume propriu și pentru pârâta AFP B., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și excepția lipsei procedurii prealabile, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, raportat la disp. art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,se constată că între reclamant și pârâta DGFP B. -N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză.

Pe fond, s-a arătat că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.

Taxa pe poluare se plătește, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art.9.

1

Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

La baza instituirii taxei pe poluare a stat principiul "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, se precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

Se invocă în acțiune încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.

Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.

CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, acestea exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Curtea Europeana de Justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată incorporată într-un autovehicul național similar. Însă la stabilirea taxei pe poluare prevăzuta de O.U.G. nr.50/2008 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.

Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.

Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă a sumei, se consideră că cererea reclamantei este nefondată si nelegală, iar în acest sens sunt incidente prevederile art. 124 al. 1 din OG nr. 92/2003 care statuează că pentru sumele de restituit sau de rambursat sau de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prev. la art. 117 al. 2 sau art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor conform cap. 1 pct. 1 și urm., din Ordinul nr. 1899/2004. În speță nici una dintre condiții nu este îndeplinită, cererea nefiind adresată organelor fiscale ci direct instanței de judecată care nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal neexistând nici titlul de creanță.

În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora deoarece nu poate fi reținută vreo culpă a pârâtei, care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.

În drept s-au invocat prevederile OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003.

De asemenea DGFP B-N a formulat a formulat cerere de chemare în garanție, în nume propriu și pentru pârâta A. F. P. B. , a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.

În motivare se arată că la art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în

2

continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";.

Art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă";, iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru

  1. , fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5, alin. 4 din O.U.G. nr50/2008, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";.

    Chemata în garanție A. F. pentru M.

    nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.

    Analizând actele dosarului

    , tribunalul reține că atât la primul termen de judecată din data de_ cât și pentru termenul din data de_ s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum 43 lei

    , sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

    Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că această sumă nu a fost achitată, din oficiu, a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu referire la art.3 lit.m) liniuța 2 din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrată a acțiunii.

    Pe cale de consecință, nefiind întrunite cerințele art.60 C.pr.civ., respectiv obligarea la plata sumelor de bani pretinse de reclamant se vor respinge, ca neîntemeiate, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B. împotriva Administrației F. Pentru M. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite excepția insuficientei timbrării și, în consecință:

    Anulează, acțiunea formulată de reclamantul N. D. F. , domiciliat în B., str. Sub Cetate, nr.6, bl.6, ap. 12, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B.

    -N. și A. F. P. B.,

    ambele cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N.

    .

    Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâte împotriva Administrației F. Pentru M., cu sediul în B., str. S. I., nr.294 corp A, sector 6.

    Fără cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. L. T. M. D.

      plecat C.I.C. - semnează grefier șef secție,

      1. L. C.

Red/dact: BLT/HVA

_ /4ex

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1699/2013. Contestație act administrativ fiscal