Decizia civilă nr. 4525/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4525/2013
Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
S. AL H. GREFIER: M. V. -G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentele- reclamante D.
G. a F. P. a J. C., D. G. a F. P. a J. G., împotriva sentinței civile nr. 13758 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata- reclamantă SC Z. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatei- reclamante SC Z. S., avocat N. laș Violin D. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar lipsă fiind recurentele- reclamante D. G. a F. P. a J. C., D. G. a F. P. a J. G. și intimata- reclamantă SC Z. S. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Recurenta- reclamantă D. G. a F. P. a J. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata- reclamantă SC Z. S. a depus întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursurile care sunt formulate în termen, motivate, comunicate și scutite de la plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr.146/1997.
Reprezentantul intimatei- reclamante SC Z. S., avocat N. laș Violin D. depune la dosar dovada achitării taxei de timbru pentru fond și a cheltuielilor de judecată pentru recurs.
Curtea acordă cuvântul reprezentantului intimatei-reclamante cu privire la cererea de regularizare SC Z. S. din care rezultă că a achitat sumele datorate la bugetul de stat.
Reprezentantul intimatei- reclamante SC Z. S., avocat N. laș Violin D. arată că prin adresa nr. 2729/2011 emisă de Administrația Fianțelor P. C. s- a adus la cunoștința societății că punctul de lucru de la galați a fost preluat începând cu data de_ de către societatea "mamă";, iar plățile în plus rezultate din depunerea declarațiilor rectificative au stins din obligațiile de plată preluate de la punctul de lucru din G. .
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei- reclamante SC Z. S., avocat N. laș Violin D. dezvoltă pe larg considerentele inserate în întâmpinarea depusă la dosar și în esență solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată în recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13758/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC Z. S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
C. și D. G. A F. P. A J. G. .
A fost anulată Decizia nr.276/2011 emisă de D. G. a F. P. a J. C. și Decizia de impunere G-GL 17/2011 emisă de D.G.F.P. G. .
Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1604,3 lei, reprezentând taxă de timbru și onorar avocațial.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, pe reclamanta SC Z. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. C. și D. G. A F. P. A J.
G., a solicitat anularea Deciziei nr.276/_ emisă de pârâta de rd.1 și a Deciziei de impunere nr. F-GL 17/_ emisă de pârâta de rd.2 privind obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa în cuantum de 35.608 lei, reprezentând debit și suma de 34.513 lei, reprezentând accesorii, respectiv anularea Raportului de inspecție fiscală întocmit la data de_ și a tuturor actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei de impunere susmenționate, cu exonerarea de la plata sumelor mai sus arătate. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada_ -_ s-a efectuat un control la punctul său de lucru situat în G., iar inspectorii din cadrul pârâtei de rd.2 au reținut că reclamanta nu a declarat la această pârâtă și nu a achitat sumele reprezentând impozit pe salarii datorat in perioada ianuarie- septembrie 2010, astfel că s-a stabilit în sarcina sa un impozit pe veniturile din salarii suplimentar aferent veniturilor salariaților care lucrau in G. în sumă de 35.608 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 34.513 lei. Reclamanta a mai arătat că a formulat contestație și a depus declarații rectificative la Administrația F. P. a Municipiului C. -N. pentru impozitele din salarii aferente angajaților de la punctul de lucru din G., pe
perioada 2005-2010, solicitând și rectificările de sume aferente.
Reclamanta a învederat că această contestație a fost respinsă prin Decizia nr.276/_ emisă de pârâta de rd.1, reținându-se că pârâta de rd.2 in mod corect a emis decizia de impunere atacată, deoarece reclamanta să înregistreze declarațiile privind impozitele aferente angajaților de la punctul de lucru din G. la A.F.P. G. și nu la A.F.P. C., deoarece aceasta din urmă este o altă autoritate publică decât A.F.P. G. .
Astfel, reclamanta a apreciat că actele administrative atacate sunt nelegale, deoarece a achitat în totalitate impozitul pe veniturile din salarii ale angajaților din G. în perioada ianuarie 2005-septembrie 2010, așa cum reiese din declarațiile, statele de plată anexate.
Reclamanta a susținut că a depus declarații rectificative la A.F.P. C. -N. pentru impozitul din salarii pentru angajații din C. -N., solicitând totodată să fie virate în contul Trezoreriei G., astfel că au fost virate sumele cu titlu de
impozit pe veniturile din salarii obținute de către angajații de la punctul de lucru din G. .
În ceea ce privește accesoriile stabilite în sarcina sa, reclamanta a arătat că având în vedere faptul că nu datorează impozit pe venituri din salarii pentru angajații din G., este evident că nu datorează nici accesoriile calculate.
Mai mult, a achitat la termen în anii 2005-2010 impozitul pe salarii, așa cum reiese din documentele de plată depuse la dosarul cauzei, astfel că dobânzile și penalitățile calculate de organul de control sunt nejustificate.
Raportat la cererea de suspendare, reclamanta a considerat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr. 554/2004, și anume cea a cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Mai mult, raportat la suma stabilită în sarcina sa - 70.121 lei, realizarea acestei creanțe pe cale executării silite este de natură să o prejudicieze și să-i blocheze activitatea iar, in final, deschiderea procedurii falimentului față de ea. Executarea silită a fost pornită, așa cum reiese din titlul executoriu nr.10549/2011 emisă de pârâta de rd.1.
Prin încheierea de ședință din data de_, s-a luat act că reclamanta nu mai susține cererea de suspendare a actelor administrative atacate.
A mai reținut tribunalul că prin Decizia nr.276/_ emisă de D. G. a F. P. a J. C. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC Z. S. împotriva Deciziei de impunere nr.F-.GL 17/2001, apreciindu-se că în mod corect s-au calculat în sarcina acesteia sumele datorate.
Pârâta recunoaște în cuprinsul Deciziei nr.276/2011 că reclamanta a respectat termenul legal de depunere a declarațiilor și a sumelor datorate conform acestor documente.
Este real că potrivit art.80 alin.1 din OG 92/2003, "Declarația fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la poștă prin scrisoare recomandată";.
Potrivit art.33 alin.1 din OG 92/2003:
Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București stabilit prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
De asemenea, potrivit art.34 din OG 92/2003:
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.
Potrivit art.26 alin.2 din OG nr.92/2003:
Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
Eroarea de înregistrare fiscală nu este prevăzută cu o sancțiune care să fie identică cu cea pentru persoanele care nu-și îndeplinesc obligațiile de virare la bugetul de stat a sumelor declarate cu titlu de impozit.
Suma stabilită suplimentar în sarcina reclamantei pentru plata impozitului din salarii aferente salariaților de la punctul de lucru din G. este nelegală, întrucât reclamanta a achitat in totalitate impozitul pe veniturile din salarii ale acestor angajați în perioada ianuarie 2005 - septembrie 2010, așa cum rezultă din declarațiile 100, statele de plată și dovezile plății, depuse la dosarul cauzei.
Această împrejurare a fost adusă la cunoștința inspectorilor de control, arătându-se faptul că in perioada 2005-2010 reclamanta a avut angajați cu contracte individuale de muncă care au fost înregistrate la I.T.M. C., iar declararea impozitului aferent veniturilor obținute din salarii de angajații societății - inclusiv cei care și-au desfășurat activitatea la punctul de lucru din G. a fost realizată la A.F.P. C. -N., fiind virat acest impozit la bugetul de stat. Acest fapt a fost consemnat și în raportul de inspecție fiscală.
In consecință, tribunalul a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC Z. S. și a dispus anularea Deciziei nr.276/2011 emisă de D.
G. a F. P. a J. C. și a Deciziei de impunere G-GL 17/2011 emisă de D.G.F.P. G. .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele D. G. a F.
P. C. și D. G. a F. P. G. .
Prin recursul declarat, pârâta D. G. a F. P. C. a solicitat admiterea prezentului recurs si modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii reclamantei si înlăturarea obligării paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
Motivând recursul declarat, pârâta arată că în fapt, reclamanta a fost supusa unei inspecții fiscale la punctul de lucru situat in G., iar perioada supusa verificării a fost_ -_ .
Cu ocazia controlului s-a reținut ca: " ... pentru salariații punctului de lucru G. societatea nu a declarat la AFP G. si nu a achitat sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii. Astfel contribuabilul nu a respectat prevederile art.28 alin.7 din Ordonanța de Urgenta nr.45/_ privind finanțele publice locale ... precum si prevederile art.32 alin (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Prin Decizia nr. 276/_ emisa de către instituția D.G.F.P. C. a fost respinsa contestația formulata de către reclamanta împotriva Deciziei de impunere nr. G-GL nr. 17/2011 emisa de către D. G. a F. P. a jud. G. .
Prin Sentința civila nr. 13758/_, pronunțata de către Tribunalul Cluj in Dosar nr._, a fost admisa acțiunea reclamantei si s-a dispus anularea Deciziei nr.276/_ emisa de către D.G.F.P. C. si a Deciziei de impunere nr. G-GL nr.17/2011 emisa de către D. G. a F. P. a jud. G., fiind obligate paratele la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1604,3 lei, reprezentând taxa de timbru si onorar avocațial.
Recurenta considera ca soluția pronunțata prin sentința recurată prin prezenta cerere este netemeinica si nelegala.
Astfel, potrivit art.80 alin 1 din OG nr.92/2003: "(1) Declarația fiscală se depune la registratura organ ului fiscal competent sau la poștă prin scrisoare recomandată ... "
Potrivit art.33 alin 1 Cod procedura fiscala, referitor la Competența teritorială se precizează ca: II (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii."
De asemenea potrivit art.34 al OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala referitor la Competența în cazul sediilor secundare se arata ca: "în cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situa te. "
In speța, aceasta competenta teritoriala de administrare a impozitului pe veniturile din salarii de către organul fiscal in raza căruia se afla sediul secundar, respectiv de către AFP G., reiese si din prevederile art.28 alin.7 al OUG nr.45/2003 si ale art.32 alin.7 al Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, pe care reci amanta.
Potrivit art.26 alin.(2) al OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala: "Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sedii/e secundare ale persoanei juridice . "
Întrucât după înregistrarea punctului de lucru din G. si după eliberarea certificatului de înregistrare fiscala, reclamanta avea obligația declarării impozitului pe salarii la AFP G., obligație pe care societatea nu a respectat-o, in mod corect prin actul de control atacat s-a reținut ca: "pentru salariații punctului de lucru G. societatea nu a declarat la AFP G. si nu a achitat sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii."
Ulterior actului de control, prin adresa nr.2729/_ înregistrata la DGFP a jud. C., realizând neîndeplinirea obligațiilor sale prevăzute de legiuitor, reclamanta a solicitat Trezoreriei C. -N. o nota de corecție pentru Trezoreria G.
, prin care sa fie transferate acesteia din urma, sumele reprezentând impozitul pe salarii aferente perioadei_ -_, pentru salariații ce desfășoară activitate la punctul sau de lucru din G., după ce in prealabil prin adresa nr.2107/_ a solicitat aprobarea depunerii si a si depus la AFP C. -N. declarațiile rectificative pentru impozitul pe salarii pentru angajații din C. -N. .
Aceasta atitudine ulterioara a societății, de rectificare a declarațiilor depuse inițial, conduce la concluzia ca realizând eroarea in care s-a aflat, reclamanta si-a însușit greșeala făcuta prin declararea eronata a impozitului la AFP C. -N., respectiv nedeclararea impozitului la AFP G. .
In consecința, impozitul datorat pentru veniturile din salarii ale angajaților săi din G., in mod corect si legal trebuia declarat si achitat de către reclamanta la Administrația F. P. a municipiului G. .
Prin actul de control s-a concluzionat ca: " Întrucât contribuabilul nu a declarat ") la A.F.P G. si nu a achitat sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii pentru salariații care si-au desfășurat activitatea la punctul de lucru G. a rezultat o diferența de 35.608 lei. "
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, organele de inspecție fiscala au considerat ca societatea a încălcat prevederile art.27 alin 7 al OUG nr.45/2003 si al art.32 alin 7 din Legea nr.273/2006, ambele acte normative privind finanțele publice locale, si care stabilesc, fiecare pentru perioada sa de acțiune, obligația contribuabililor de a-si înregistra fiscal, punctele de lucru stabile cu minim 5 angajați ce realizează venituri din salarii, la organul fiscal in a cărui raza teritoriala se afla punctul de lucru precum si de a-si organiza evidenta contabila intr-o maniera care sa reflecte impozitul aferent veniturilor din salarii al fiecărei luni, pe fiecare entitate.
Reclamanta nu a respectat obligația de organizare a evidentei contabile astfel încât sa reflecte impozitul pe venit pe fiecare entitate, respectiv sa deschidă analitice pentru contul 421 "Personal salarii datorate" si pentru contul 444 " Impozit pe veniturile de natura salariilor", insa a respectat obligația de înregistrare a sediului secundar, prevăzuta de articolele de lege mai sus amintite, după cum de altfel s-a si menționat in cuprinsul actului de control: " societatea figurează cu punct de lucru deschis in G. str. T. FN - Benzinărie" având depusa "Declarație de înregistrare fiscala O1O, înregistrata la D.G.F.P G. sub
nr. 2648/_, in vederea atribuirii codului fiscal pentru punctul de lucru deschis.
In cererea anexata la declarația de înregistrare sus menționata, administratorul societății declara pe propria răspundere ca la punctul de lucru G. are un număr de 11 persoane angajate cu contracte individuale de munca. Ulterior in data de_ a fost emis Certificat de înregistrare fiscala pentru SC
Z. S. - punct de lucru G. - fiind atribuit Cod de Identificare Fiscala 16267650 "
Prin urmare, in mod corect a considerat organul fiscal ca pentru angajații de la punctul de lucru din G. petenta datora un impozit in suma de 35.608 lei.
In ceea ce privește accesoriile in suma de 34.513 lei, aferente diferenței suplimentare de impozit pe salarii, constând in majorări de întârziere in suma de
29.218 lei si penalități de întârziere in suma de 5.295 lei, potrivit art.119 alin.1 si alin.3 al OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala: " (1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. [. .. }
(3) Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia Îi aparține creanța principală. "
Potrivit art.32 alin 1 al Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale: "
Cote defalcate din impozitul pe venit
(1) Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozite, o cotă de 13% la bugetul local al județului și o cotă de 22% într-un cont distinct, deschis pe seama direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, la trezoreria municipiului reședință de județ pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și al județului. "
Fata de cele arătate, întrucât reclamanta avea obligația declarării la AFP G. si vârșarii impozitului pe veniturile salariaților ce desfășoară activitatea in G., la Trezoreria G., de unde, potrivit Legii finanțelor publice locale se alimentează bugetul local al municipiului G., luând in considerare ca la termenele de scadenta a acestui impozit, reclamanta nu si-a îndeplinit obligația de vărsare către acest buget, a sumelor reprezentând impozitul pe venit, aferent fiecărei luni, pana la nivelul sumei de 35.608 lei, rezulta ca pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi și penalități de Întârziere, care se fac venit la bugetul căruia Îi aparține creanța principală.
Prin recursul său, pârâta D. G. a F. P. G. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond În sensul respingerii acțiunii ca fiind nefondată, considerând sentința civilă nr. 13758/_ nelegală pentru următoarele considerente:
În fapt, În urma unui control fiscal, organele de inspecție au constatat faptul că pentru angajații punctului de lucru din G. societatea reclamantă nu a declarat la A.F.P. G. impozitul pe veniturile din salarii și pe cale de consecință nu a achita aceste sume.
Astfel, în conformitate cu art. 28 alin. 7 din OUG nr. 45/2003 și ale art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale competența teritorială de administrare a impozitului pe veniturile din salarii aparține organului fiscal în raza căruia se află sediul secundar, în cauză AFP G. .
Odată ce reclamanta și-a înregistrat punctul de lucru la AFP G. sens în care i-a fost eliberat certificatul de înregistrare fiscală aceasta avea obligații declarării și achitării sumelor reprezentând impozit pe venitul din salarii, obligație pe care nu a respectat-o.
Procedând în această manieră reclamanta nu a respectat prevederile mai sus amintite, prevederi care de altfel au fost în totalitate omise și de către prima
instanță.
Astfel, se poate observa cu ușurință faptul că deși reclamanta a respectat obligația de înregistrare a sediului secundar aceasta, nu și-a respectat obligația de organizare a evidenței contabile, astfel încât, să reflecte impozitul pe venit pe fiecare entitate și anume să deschidă analitice pentru contul 421 "personal salarii datorate" și pentru contul 444 "impozit pe veniturile de natură salarială".
Prin urmare S.C. Z. S.R.L. se face vinovată de nedeclararea impozitului pe venitul din salariile angajaților săi de la punctul de lucru din G. la Administrația F. P. G. și nicidecum de vreo eroare de Î. fiscală cum în mod greșit instanța de fond a reținut.
Deși reclamanta susține faptul că și-a achitat obligațiile fiscale la AFP C. -
N. la termen acest aspect nu poate fi reținut în admiterea acțiunii, așa cum din eroare a procedat Tribunalul Cluj întrucât nu este același lucru ca o societate să achite impozitul pe profit în contul deschis pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, deși ambele sume intră la bugetul de stat sumele alimentează bugete diferite.
În sensul celor arătate mai sus, au fost invocate dispozițiile art.32 alin.1 din Legea nr. 273/2006 și art.116 alin.1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta SC Z. S. a solicitat respingerea ca nefondate a ambelor recursuri formulate, cu consecința menținerii ca temeinica si legala a sentinței recurate. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării reclamanta învederează că prin recursurile formulate, recurentele își mențin practic poziția si argumentația juridica din actele fiscale atacate, criticând pe cale de consecința legalitatea si temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond.
Cu toate acestea, prin sentința recurată, instanța de fond a soluționat in mod just acțiunea reclamantei dedusa judecății, admițând aceasta acțiune.
Prin recursul formulat de DGFP C., recurenta invoca dispozițiile art. 80 alin. 1 din OG nr. 92/2003; art. 33 alin. 1 Cod procedura fiscala; art. 34 al OG 92 din 2003 privind Codul de procedura fiscala; art. 26 alin. 2 din OG 92 din 2003 privind Codul de procedura fiscala. Toate aceste temeiuri de drept au fost insa avute in vedere de prima instanța la pronunțarea hotărârii recurate.
Astfel in mod corect a reținut instanța de fond ca "Eroarea de înregistrare fiscala nu este prevăzuta cu o sancțiune care sa fie identica cu cea pentru persoanele care nu-si îndeplinesc obligațiile de virare la bugetul de stat a sumelor datorate cu titlu de impozit".
Prin recursul formulat de către DGFP G., este criticata cu rea credința sintagma "eroare de înregistrare fiscala" utilizata de instanța de fond, recurenta prefăcându-se a nu înțelege ca prima instanța se refera la înregistrarea la AFP C.
a declarațiilor privind impozitul pe salarii pentru angajații de la punctul de lucru G. .
Practic, prin modul de motivare a recursului sau, DGFP G. isi menține in totalitate poziția exprimata in urma controlului efectuat la subscrisa in perioada_ -_ .
Pe fond, acțiunea reclamantei formulata in dosarul primei instanțe, este întemeiata, admiterea ei de către Tribunalul Cluj, făcându-se in mod justificat.
Cu privire la impozitul suplimentar stabilit de către organul de control pentru veniturile din salarii aferente salariaților reclamantei care și-au desfășurat activitatea la punctul de lucru din G., pentru perioada ianuarie 2005- septembrie 2010. în cuantum de 35.608 lei.
Suma stabilită suplimentar în sarcina reclamantei pentru plata impozitului din salarii aferente salariaților reclamantei de la punctul de lucru G. este nelegală, întrucât reclamanta a achitat în totalitate impozitul pe veniturile din salarii ale angajaților reclamantei din G. în perioada ianuarie 2005- septembrie 2010. așa cum rezultă din declarațiile 100, statele de plată și dovezile plătii (ordine de plată, dispoziții de plată), anexate la acțiunea introductiva.
Așa cum in mod corect a observat instanța de fond, acest aspect nu este contestat nici de către cele doua recurente.
Prin urmare, reclamanta și-a îndeplinit cu promptitudine obligația de a declara, de a calcula și de a vira la bugetul de stat sumele cu titlu de impozit aferent veniturilor din salarii pentru angajații reclamantei de la punctul de lucru din G. pentru perioada supusă controlului fiscal.
Astfel, reclamanta a declarat la AFP C. -N. fondul de salarii precum și impozitul aferent din salarii pentru toți angajații reclamantei inclusiv cei care își desfășurau activitatea la punctul nostru de lucru din G. . Astfel, lunar, reclamanta a declarat, calculat și virat impozitul din salarii pentru angajații reclamantei pe întreaga perioadă 2005-2010.
Acest lucru a fost adus la cunoștința inspectorilor de control (așa cum in mod corect a observat prima instanța), respectiv reclamanta a arătat faptul că în perioada 2005-2010 a avut angajați cu contracte individuale de muncă care au fost înregistrate la IIM C., iar declararea impozitului aferent veniturilor obținute din salarii de angajații reclamantei - inclusiv cei care își desfășurau activitatea la punctul de lucru din G. a fost realizată de subscrisa la AFP C., fiind virat acest impozit la bugetul de stat, conform dovezilor anexate acțiunii introductive. Acest fapt a fost consemnat și în raportul de inspecție fiscală, însă organul de control, a înlăturat practic toate dovezile reclamantei.
Organul de control reclamantei că atâta timp cât reclamanta nu a declarat la AFP G. impozitul din salarii pentru angajații de la punctul de lucru din G. și nu am virat la Trezoreria G. acest impozit, reclamanta practic nu a achitat deloc acest impozit.
Prin urmare, organul de control a reținut faptul că, cu toate că reclamanta a declarat și virat la bugetul de stat aceste sume la AFP C. -N., acest lucru echivalează cu faptul neachitării acestui impozit, drept pentru care au stabilit încă o dată în sarcina subscrisei acest impozit, la care au calculat și accesorii pentru neplata la termen a impozitului din salarii.
Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă faptul că în ce privește impozitul din salarii în discuție, reclamanta nu avea nici o obligație fiscală, întrucât sumele datorate cu acest titlu au fost achitate către bugetul de stat, și mai mult nu există în cazul de fată nici o creanță fiscală în sensul prevăzut de art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale, care potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Ori, dreptul material fiscal în speță Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal reglementează obligația contribuabilului de a declara, calcula și reține un impozit pentru veniturile din salarii conform dispozițiilor art.55 și următoarele din acest act normativ.
Prin urmare, pentru veniturile din salarii ale angajaților reclamantei care își desfășurau activitatea la punctul de lucru din G., reclamanta a declarat, reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent pentru anii 2005-2010, sens în care în mod evident nu există vreo creanță fiscală sau vreo obligație a reclamantei în acest sens.
Ca temei de drept pentru stabilirea acestor sume suplimentare de plată cu titlu de impozit din salarii, în cuprinsul deciziei de impunere atacate, organul de control a invocat faptul că subscrisa nu am respectat prevederile art.28 alin.7 din
OUG nr.45/2003 privind Finanțele publice locale care prevăd că "Plătitorii de impozite si taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajați sunt obligați sa solicite înregistrarea fiscala a acestora, ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal in a cărui raza teritoriala se afla punctul de lucru.
Solicitarea se face in termen de 15 zile de la data înființării, pentru punctele de lucru nou înființate.
Plătitorii de impozite si taxe prevăzuți la acest alineat au obligația sa organizeze evidenta contabila corespunzătoare pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii calculat, reținut si vărsat "și nici prevederile art.32 a1.7 din Legea nr.273/2006 privind Finanțele publice locale care prevăd că "Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituția publică si instituția publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligația să solicite înregistrarea fiscală a entității respective, ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfășoară efectiv activitatea acelei entități.
Solicitarea se face în termen de 30 de zile de la data înființării, pentru entitățile nou-înființate. Organul fiscal are obligația ca, în termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală, să transmită o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală primarului unității administrativ-teritoriale/ sectorului municipiului București în a cărei/ cărui rază teritorială își desfășoară efectiv activitatea entitatea respectivă.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea astfel încât aceasta să reflecte impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat, reținut și virat, pe fiecare entitate care intră sub incidenta prezentului alineat). "
Reclamanta a respectat întru-totul aceste prevederi legale, respectiv, s-a înregistrat fiscal punciul de lucru la AFP G. - lucru ce rezultă chiar din raportul de inspecție fiscală, fiind emis un certificat de înregistrate fiscală la data de_ .
Pe cale de consecință, raportat la aceste dispoziții legale în baza cărora organul de control a emis decizia de impunere atacată, aceste prevederi legale au fost respectate întru-totul de subscrisa, faptul înregistrării fiscale a punctului de lucru din G. fiind evident.
Pe de altă parte, aceste prevederi legale stabilesc "principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilitățile autorităților administrației publice locale si ale instituțiilor publice implicate in domeniul finanțelor publice locale" așa cum rezultă chiar din art. 1 din aceste acte normative (obiectul acestor acte normative).
Astfel, prin aceste acte normative se stabilește doar modul în care se elaborează, aprobă, execută si raportează bugetele locale sau a instituțiilor publice subordonate acestora și nicidecum nu se sancționează alte fapte care să atragă stabilirea unor obligații de plată suplimentare în sarcina subscris ei. De unde rezultă că aceste texte de lege invocate de organul de control ca temei de drept al impunerii suplimentare nu sunt incidente în cazul de fată, neavând nici o legătura cu stabilirea sumelor suplimentare cu titlu de impozit pe salarii stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere atacată.
De altfel și DGFP G. reiterează și dezvoltă aceste rețineri din raportul de inspecție fiscală, cu privire la faptul că sumele cu titlu de impozit pe salarii se fac venit la bugetele locale.
Cu toate acestea, această chestiune, despre modul de repartiție a sumelor achitate de subscrisa nu este relevant în speță, deoarece nu privește în mod direct și nu are legătură cu faptul dacă datorăm sau nu impozit pe salarii pe perioada 2000-2005 ori daca l-am achitat sau nu.
În dovedirea admisibilității acțiunii, reclamanta a depus la dosarul instanței de fond practica judiciara semnificativa - pe care înțelege sa o invoce si in calea de atac a recursului.
Un alt temei de drept invocat de organul de control fiscal este prevederea art.82 al3 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de control apreciind că a încălcat-o, consecința fiind aceea a stabilirii în sarcina reclamantei a impozitului suplimentar din salarii în cuantum de 35.608 lei.
Ori, art.82 alin.3 din OG nr.92/2003 prevede faptul că "Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună- credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit. "
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta a declarat lunar impozitul datorat pentru veniturile din salarii, inclusiv pentru angajații săi din G. la AFP C. -N.
. De asemenea, în baza acestor declarații a virat sumele datorate cu acest titlu către bugetul de stat, așa cum rezultă din înscrisurile din anexă.
Suma plătita cu titlu de impozit din salarii pentru angajații reclamantei din
pe perioada ianuarie 2005-septembrie 2010 a fost de 35.608 lei (EXACT suma calculată de organul de control), de unde rezultă că reclamanta a declarat și a virat la bugetul de stat în mod corect impozitul pe salarii aferent, deoarece organul de control, urmare a calculului efectuat în urma controlului a stabilit că pentru perioada 2005-2010 avea de plată suma de 35.608 lei-sumă care a achitat-o deja așa cum a arătat anterior.
Rezulta astfel ca reclamanta nu a încălcat această obligație legală de a declara și completa corect sumele cu titlu de impozit din salarii pentru angajații săi, acest temei de drept invocat de organul de control pentru a stabili în sarcina reclamantei alte sume suplimentare de plată datorate cu acest titlu, nu este incident în speță și nu dă dreptul organului de control de a stabili în sarcina reclamantei alte sume suplimentare.
Inspectorii fiscali nu au ținut cont de faptul că reclamanta a declarat acest impozit la AFP C. -N. și că l-a virat la bugetul de stat.
Dimpotrivă, dat fiind faptul că reclamanta nu a declarat acest impozit la AFP G. (ci la AFP C. -N. ) și nu l-a virat, organul de control - prin decizia de impunere atacată, a stabilit în sarcina reclamantei încă o dată acest impozit (achitat deja).
Mai mult decât atât, fara a tine cont de plata către bugetul de stat efectuată de reclamanta pe perioada 2005-2010 a și stabilit majorări și penalități în sarcina acesteia calculate începând cu anul 2005.
Rezulta astfel ca prin această decizie, organul de control a pus subscrisa în situația de a achita de două ori impozit din salarii pentru aceleași venituri ale acelorași persoane, fapt inadmisibil potrivit principiilor de drept fiscal și dispozițiilor prevăzute de OG nr.92/2003.
Susținerile DGFP C. care a respins contestația reclamantei, în sensul că în speță compensarea intre cele doua instituții, conform art.116 din OG nr.92/2003 nu ar fi posibilă deoarece DGFP C. și DGFP G. sunt instituții publice diferite, este total eronată.
Aceasta deoarece art.116 prevede că compensarea nu poate opera pentru creanțe administrate de autorități publice diferite. Or, în speță în mod evident este vorba de aceeași autoritate publică și anume ANAF care are în subordine toate Direcțiile generale ale finanțelor publice județene.
Practic DGFP C. și DGFP G. chiar dacă au fiecare personalitate juridică, sunt în subordinea aceleiași autorități publice -ANAF care la rândul său este o agenție structurală în cadrul M. ui F. P. .
Prin urmare, titular al bugetului de stat este Statul prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcțiile generale județene. De unde rezultă că nu avem de a face cu două autorități publice care administrează sumele de bani cu titlu de impozite. Dacă s-ar accepta această teză ar însemna ca reclamanta să susțină că Bugetul de stat este administrat de peste 40 de autorități publice distincte ceea ce s-ar contrazice atât cu actele normative care reglementează organizarea și funcționarea acestor instituții, inclusiv cu legea bugetului de stat.
In mod normal, așa cum a arătat si in fata primei instanțe de judecata, reclamanta își pune întrebarea, de ce AFP C. a preluat aceste declarații ale reclamantei timp de 5 ani de zile, dacă interpretarea textelor legale era în sensul că reclamanta trebuia să depună aceste declarații la AFP G. !!! In mod evident DGFP C. este în culpă raportat la acest fapt, iar DGFP G. a emis decizia de impunere atacată în mod abuziv, fără a ține seama de faptul că reclamanta a achitat aceste sume la bugetul de stat.
Toate sumele datorate cu titlu de impozite se virează într-un cont unic, deci atât Trezoreria C. cât și cea din G. virează aceste sume într-un cont unic la bugetul de stat. Acest fapt este prevăzut în mod expres prin dispozițiile art.114 din OG nr.92/2003. și anume:
"Dispoziții privind efectuarea plății
Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere. Dispozițiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător).
"Debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală într-un cont unic prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile datorate bugetului de stat și a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligații de plată).
In situația în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispozițiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător"
Mai departe art. 1093 cod civil prevede că obligația poate fi achitată de orice persoană interesată.
Rezultă din aceste texte legale că pentru obligația punctului de lucru plata se poate face de orice persoană interesată, în cazul de fată contribuabilul, mai ales că destinația sumelor, este identică - cea a contului unic.
DGFP C. a respins in mod nefondat contestația reclamantei pentru considerentele art.26 a1.2 din OG nr.92/2003, deoarece nu s-a produs nici un prejudiciu bugetului de stat prin virarea acestor sume prin trezoreria C., deoarece există doar un cont unic colector pentru aceste sume.
Practica judiciară a statuat în mod constant în spete similare cu cea de față faptul că bugetului de stat nu i se creează nici un prejudiciu prin faptul virării sumelor la o altă Trezorerie decât cea la care este înregistrat fiscal punctul de lucru.
Practica judiciara. Prin Decizia comercială nr. 145/CA/2010, (depusa la dosarul primei instanțe) Curtea de Apel Oradea a statuat că: " Instanța de fond a reținut corect in aplicarea prevederilor art.26 alin.2 din OG 92/2003 ca reclamanta având sediul principal in O si sediu secundar in CN, avea obligația de
a vira impozitul pe venitul din salarii la CN pentru angajații care isi desfășoară activitatea in acest punct de lucru.
Cu toate acestea, s-a apreciat judicios de către judecătorul fondului, in considerarea prevederilor art16 alin 1 cod procedura fiscala ca prin impozitul pe salarii virat in bugetul statului, indiferent de locul trezoreriei in care a efectuat in concret plata, nu s-a cauzat acestui buget nici un prejudiciu.
In cadrul raporturilor de drept fiscal apare pe de o parte contribuabilul, iar pe de alta parte, statul reprezentat prin M. Economiei si F. prin ANAF si unitățile sale teritoriale, in calitate de titular al bugetului public. Astfel, plata impozitelor care constituie venituri la bugetul de stat, efectuate prin oricare dintre reprezentanții statului, constituie o plata valabila de natura a strânge obligațiile fiscale. In acest sens, art. 114 alin. l din OG 92/2003 prevede ca plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor si altor instituții autorizate sa deruleze operațiuni de plata.
In condițiile in care reclamanta intimata a efectuat la termen plata impozitului pe veniturile din salarii către bugetul de stat prin intermediul Trezoreriei, instanța apreciază ca au fost respectate prevederile legale, cu privire la plata impozitului pe veniturile din salarii, iar calcularea de către organele fiscale a unui debit suplimentar bazat pe faptul ca plata impozitului pe veniturile din salarii aferent veniturilor realizate de către angajator de la punctul de lucru din C N trebuia realizata la Trezoreria din C, exclusiv, nu are suport legal, atâta timp cat avem de-a face cu un singur buget de stat.
Prin plata efectuata de către societatea intimata in calitate de contribuabil, in cadrul raportului fiscal a fost stinsa obligația fiscala in temeiul art. 24 alin. 1 din OG 92/2003, care prevede ca: "creanțele fiscale se sting prin încasare".
Mai mult, temeiul de drept invocat de organul fiscal respectiv art.26 aJin.2 din OG 92/2003, nu prevede posibilitatea recalculării impozitului pe veniturile din salarii in cazul in care acesta a fost plătit prin intermediul unuia dintre reprezentanții M. ui F. in calitate de reprezentant al statului si beneficiar al bugetului de stat, astfel ca in conformitate cu principiul legalității prevăzut in Codul de procedura fiscala, stabilirea unui debit suplimentar apare ca nelegala.
Cat privește calcularea de către organul fiscal in sarcina intimatei de majorări si penalități de întârziere, aferente impozitului pe veniturile din salarii, acestea au fost stabilite nelegal, atâta timp cat debitul a fost achitat in întregime si la termen, nefiind nici o justificare pentru calcularea de majorări si penalități de întârziere, cu atât mai mult cu cat atât potrivit art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, cât și potrivit art. 12 din O.G. nr. 61/2012, pentru neachitarea la scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Insa, in condițiile in care societatea a achitat la termen către bugetul de stat, prin intermediul Trezoreriei o, impozitul pe veniturile din salarii aferent angajaților care isi desfășoară activitatea la punctul de lucru C N, nu exista nici o justificare pentru calcularea majorărilor si penalităților de întârziere: "
Reclamanta a depus declarații rectificative la AFP C. pentru impozitul din salarii pentru angajații din C. -N., solicitând totodată AFP C. -N. să le vireze în contul Trezoreriei G. .
Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, reiese cu forța evidenței faptul că reclamanta a virat sumele cu titlu de impozit pe veniturile din salarii obținute de către angajații de la punctul de lucru din G. datorate pe perioada ianuarie 2005-septembrie 2010, sens în care in mod just au fost anulate actele fiscale atacate.
Dezvoltă intimata efectele actelor abuzive ale organelor fiscale asupra sa, arătând, în principal, că realizarea creanței pe cale executării silite este de natură, în mod obiectiv, a o prejudicia pe reclamanta, de a-i bloca activitatea și, în final, de a determina deschiderea procedurii falimentului față de reclamanta.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
La data de_ a fost finalizată inspecția fiscală efectuată de DGFP G. la punctul de lucru al reclamantei din G., urmare a unui control efectuat în perioada l_ -_, care a vizat perioada_ -_ .
Organul de control fiscal a reținut faptul că reclamanta nu a declarat la AFP G. și nu a achitat sumele reprezentând impozit pe salarii datorat în perioada ianuarie-septembrie 2010, stabilind în sarcina reclamantei un impozit pe veniturile din salarii suplimentar aferent veniturilor salariaților care își desfășurau activitatea în G. pentru perioada vizată de control în cuantum de 35.608 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 34.513 lei, prin Decizia de impunere nr. F-.GL 17/2001.
Împotriva acestor acte, reclamanta a formulat contestație conform dispozițiilor art.205 și art.207 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, respinsă prin Decizia nr. 276/_ emisă de D. G. a F. P. a J. C. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC
Z. S. împotriva, apreciindu-se că în mod corect s-au calculat în sarcina acesteia sumele datorate.
Ulterior controlului, reclamanta a depus declarații rectificative la Administrația Financiară a Mun. C. -N. din cadrul DGFP C. pentru impozitele din salarii aferente angajaților reclamantei de la punctul de lucru din
G., pe perioada 2005-2010, cu solicitarea de a se efectua și rectificările de sume aferente, care să se vireze în contul Trezoreriei G. . Legislativ, începând cu anul 2011, s-a revenit asupra cerinței ca societățile comerciale care au puncte de lucru in alte localități decât sediul social, sa depună declarațiile si sa achite sumele reprezentând impozit pe salarii la punctele de lucru, declararea și plata făcându-se la sediul social.
Potrivit art. 80 alin.1 din OG 92/2003, declarația fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la poștă prin scrisoare recomandată, iar în conformitate cu art. 33 alin. 1 din OG 92/2003, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București stabilit prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Totodată, art. 34 din OG 92/2003 prevede că în cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate, iar art. 26 alin. 2 din OG nr.92/2003 arată că pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
Prin urmare, reclamanta intimată trebuia să plătească impozitul pe veniturile din salarii aferente salariaților de la punctul de lucru din G., la administrația fiscală de la acel loc, însă din eroare, impozitele au fost achitate la locul sediului, în condițiile în care contractele individuale de muncă ale
angajaților au fost înregistrate la I.T.M. C. ; faptele au fost consemnate ca atare și în raportul de inspecție fiscală.
Curtea reține că plata eronat făcută în alt loc decât cel legal prescris a profitat persoanei către care plata trebuia să se facă, contul fiind unul unic la nivel național. Din această perspectivă, având în vedere și procedura de regularizare demarată, ar fi excesiv să îi fie impusă reclamantei a doua plată cu același obiect.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
În temeiul art. 274 Cod procedura civilă, va obliga în solidar recurenții să plătească intimatei reclamante suma de 1600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. C. și D. G. A F. P. G. împotriva sentinței civile nr. 13758 din _
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să plătească intimatei reclamante în solidar suma de 1600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. S. AL H.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.Rădulescu
