Sentința civilă nr. 1847/2013. Contencios. Acțiune în constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1847/2013
Ședința publică din data de 18 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
C. LOCAL T.
, împotriva pârâtului R. M.
, având ca obiect acțiune în constatare .
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 4 octombrie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 11 octombrie 2013, respectiv pentru data de 18 octombrie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr._ la Judecătoria Năsăud reclamantul C. local T. a chemat în judecată pe pârâtul R. M., solicitând instanței ca pe baza probelor ce se vor administra să pronunțe o sentință prin care să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. 2649 încheiat la data de 21 mai 2008 între reclamant în calitate de locator și pârât în calitate de locatar, având ca obiect suprafața de 797 ha pășune în muntele Cormaia și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul în anul 2008 un contract de închiriere pentru o suprafață de 797 ha pășune, adjudecată la licitație publică pentru un termen de 6 ani și șapte luni.
A arătat reclamanta că pârâtul chiriaș nu a respectat clauzele contractuale prevăzute în contractul de închiriere și în caietul de sarcini, astfel că a înțeles să denunțe în mod unilateral contractul încheiat și să solicite instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie reziliat contractul menționat mai sus.
S-a precizat totodată că se impune a fi reziliat contractul pentru două motive, respectiv, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către locatar, precum și pentru nerespectarea interesului local conform art. 9 pct. 1 lit. b din contractul de închiriere.
În drept, s-au invocat art. 1020, art. 1410 și urm. Cod civil, precum și art. 242 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri justificative, respectiv contract de închiriere nr. 2649/2008, notificarea din data de_, Hotărârea C. ui local T. nr. 54/2010.
Pârâtul R. M., legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat în principal excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Năsăud de a soluționa cauza, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei capacității de folosință a C. ui local T., precum și excepția inadmisibilității acțiunii promovată de reclamantă, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, pentru motivele susținute prin întâmpinare.
Ulterior, pentru termenul de judecată din data de_, C. T. prin primar a formulat o cerere de intervenție în interes propriu (cerere ulterior admisă în principiu în ședința publică din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud) prin care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 2469 din_ încheiat cu pârâtul R. M., invocând în motivare faptul că acesta a fost încheiat de C. Local T., care nu are capacitate de folosință, astfel încât contractul încheiat în atare condiții este lovit de nulitate absolută (f. 70 dosar judecătorie).
Prin sentința civilă nr. nr. 492/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Năsăud, invocată de pârâtul R. M.
, și în consecință s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta C. local T., în contradictoriu cu pârâtul R. M., în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.
Primind cauza spre soluționare, aceasta a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița- Năsăud sub nr._ .
Prin încheierea din_, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată de reclamant.
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul acestei instanțe, pârâtul a mai depus, pentru termenele de judecată ulterioare, note de ședință, prin care a mai invocat și alte excepții, după cum urmează:
Pentru termenul din_ (f. 20- 22 dosar tribunal), pârâtul a invocat (în plus față de excepțiile ce fuseseră invocate în întâmpinarea depusă în fața Judecătoriei Năsăud, respectiv excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei capacității de folosință a C. ui local T. , a inadmisibilității acțiunii f. 55-62 dosar judecătorie) și excepția lipsei de interes a Comunei T. și excepția tardivității acțiunii, ambele invocate cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză (f. 20 -22 dosar tribunal), completând totodată prin notele depuse pentru același termen (f. 46-49 dosar tribunal) argumentele în susținerea excepției inadmisibilității.
Ulterior, după rămânerea în pronunțare a instanței cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale a active, a lipsei capacității de folosință și a inadmisibilității, pârâtul a depus concluzii scrise în cadrul cărora a mai invocat o excepție, respectiv aceea a lipsei calității de reprezentant a
C. ui local al Comunei T.
(f. 51-56 dosar tribunal).
Totodată, pârâtul, prin notele depuse pentru termenul de judecată din_ (f. 118 dosar tribunal) a invocat excepția de nelegalitate a notificării emise de C. Local T. din data de_ prin care s-a reziliat de către C. local T. contractul încheiat cu pârâtul.
Având în vedere conținutul foarte amplu al notelor de ședință ce conțin motivele prezentate în susținerea excepțiilor invocate, tribunalul a înțeles a face trimitere la filele din dosar la care acestea se regăsesc, fără a relua expunerea acestora în prezentele considerente.
Reclamantul a opinat pentru respingerea tuturor excepțiilor invocate în cauză de către pârât, argumentele fiind prezentate în cuprinsul notelor depuse la mai multe termene de judecată, în raport cu momentul invocării acestora de către pârât (f. 8-10, f.57-58, f. 126-127 dosar tribunal, f. 66-68 dosar judecătorie).
Analizând actele și lucrările dosarulu i in stanța reține urm ătoarele:
Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului C. local T. , a lipsei capacității de folosință a aceluiași reclamant și excepția inadmisibilității acțiunii introductive, invocate în cauză de pârât, au fost soluționate de tribunal, în sensul respingerii acestora, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2012, pentru considerentele expuse în conținutul acesteia, la care tribunalul face trimitere (f.59-61 dosar tribunal).
În privința excepției lipsei calității de reprezentant a C. ui local T., aceasta a fost de asemenea respinsă în ședința publică din 08 februarie 2013, ședință în care s-a dispus și unirea cu fondul a excepțiilor lipsei de interes și a tardivității, invocate de pârât cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de C. T. prin primar, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată (f. 69 dosar tribunal).
Starea de fapt
pe care se fundamentează demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze relevă că la data de_, între reclamantul C. Local al comunei T., reprezentant prin primarul comunei, și pârâtul R. M., s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat la Primăria comunei T. sub nr. 2469 (f. 5 - 10 dosar judecătorie), având ca obiect "cedarea-preluarea, în închiriere"; a Trupului de pășune muntele "Cormaia";,
în suprafață de 797 ha, durata contractului fiind de 6 ani și 7 luni
începând de la data semnării acestuia -_ - și până la data de_ .
Potrivit art. 2.2 lit. b din contract, caietul de sarcini privind închirierea pășunilor alpine (f.
11-15 dosar judecătorie) face parte integrantă din contract.
Încheierea contractului sus menționat este consecința adoptării de către C. Local al comunei T. a Hotărârii nr. 16/_ prin care se aprobă scoaterea la licitație a pășunilor alpine și a loturilor zootehnice aparținând comunei T., precum și încărcătura pe fiecare munte, taxa pe animal și prețul de pornire al licitației conform anexei nr. 1, în exercitarea prerogativelor conferite acestei autorități deliberative a administrației publice locale de prevederile art. 36 alin. 2 lit. c și alin. 5 lit. a din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 rep.
Această hotărâre a fost modificată prin HCL nr. 24/_, în sensul că perioada închirierii a fost stabilită la cel puțin 6 ani consecutiv, cu drept de prelungire în favoarea aceluiași grup de agricultori sau acelorași persoane fizice, dacă au fost respectate clauzele speciale cu privire la întreținerea și exploatarea rațională a acestora.
În preambulul hotărârilor anterior menționate s-a făcut trimitere, ca temei juridic al aprobării organizării licitației, la prevederile art. 15 din Legea muntelui nr. 347/2004, text legal care, în forma legii anterior republicării, prevedea că atribuirea în folosință a pășunilor din zona montană, aflate în administrarea consiliilor locale, se face prin contract pentru cel puțin 6 ani consecutivi, cu drept de prelungire, aceluiași grup de agricultori sau acelorași persoane fizice (text legal introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2008), fără a se specifica natura juridică a contractului la care face trimitere, sens în care, reclamantul a procedat la atribuirea pășunii sub forma închirierii, temeiul de drept al încheierii regăsindu-se (cu raportare la momentul intervenirii acordului de voință) în prevederile art. art. 14 - 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică coroborate cu art. 123 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 rep..
Dispozițiile citate se regăsesc și în forma în vigoare a legii muntelui, după republicare, în cuprinsul art. 10.
În ceea ce privește regimul juridic al terenului - pășune alpină - obiect al contractului de închiriere, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 81-83 dosar judecătorie, acesta face parte din domeniul public al comunei T., menționat la poziția 11 din anexa nr. 54 la HG nr. 905/2002 publicată în M.O. nr. 647 bis din_ privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei T., inventar ce fusese însușit de C. local T. prin Hotărârea nr. 26/_ .
Așadar, reprezentând un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale, contractul de atribuire în folosință a pășunii încheiat sub forma contractului de închiriere prin licitație publică, întrunește caracteristicile unui contract administrativ, asimilat actului administrativ conform prevederilor art. art. 2 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ("sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică";), cererea de constatare a rezilierii acestuia făcând obiectul jurisdicției contenciosului administrativ, potrivit art. 8 alin. 2 din aceeași lege.
Relativ la excepția de nelegalitate invocată de pârât în raport cu notificarea din data de_ emisă de domnul avocat Stana Mihai în reprezentarea C. ui local T. prin primar, aflată la fila 4 dosar judecătorie, tribunalul apreciază că aceasta este inadmisibilă întrucât actul atacat nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Conform art. 2 lit. c din Legea 554/204 actul administrativ este actul emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau executării acesteia in concret și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice .
Ca atare, o primă trăsătură a actului administrativ este că acesta este o manifestare de voință unilaterală în regim de putere publică, aparținând exclusiv autorității publice, actul producând efecte juridice doar în baza acestei manifestări de voință.
Or, notificarea atacată în speță nu este aptă ea însăși a produce efectele mai sus relevate, reprezentând doar un act de punere în întârziere a pârâtului, denunțarea unilaterală a contractului realizându-se anterior, prin adoptarea de către reclamant a HCL nr. 54 din_ (f. 39 dosar judecătorie), prin care a fost împuternicit primarul comunei să promoveze în fața instanței judecătorești a procedurilor de reziliere a contractelor de închiriere a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., încheiate în anul 2008 cu persoane fizice.
În privința excepțiilor invocate de pârât în raport cu cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de către C. T. prin primar, tribunalul reține că, în raport cu lipsa interesului legitim susținută de pârât, această excepție nu se fondează, urmând a fi respinsă.
Astfel, instanța apreciază că interesul în promovarea cererii de intervenție prin care se solicită constatarea nulității contractului de închiriere a pășunii alpine este justificat de calitatea de proprietar al imobilului închiriat pe care o are C. T., calitate din care decurge interesul legitim și actual al acesteia în verificarea legalității actelor juridice încheiate cu privire la bunurile aflate în domeniul public al comunei.
Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de intervenție în interes propriu, instanța constată că temeiul invocat în motivarea acesteia este art.11 alin.1 din L.554/2004, care
reglementează un termen special de prescripție, de 6 luni, al cărui moment de debut diferă în funcție de ipotezele legale prevăzute la lit. a) - e), iar alin. 2 al aceluiași articol un termen de decădere, respectiv termenul de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Așadar, în cauză urmează a se analiza în ce măsură cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. T. prin primar respectă exigențele legale mai sus relevate, cu menționarea faptului că însăși Curtea Constituțională, în decizia nr. 171/2007 privind constituționalitatea prevederilor art. 11, referindu-se și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (respectiv la cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996), a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora, nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestea fiind restricții admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului de acces la un tribunal, în substanța sa.
Or, așa cum corect a subliniat pârâtul în motivarea excepției, cererea în constatarea nulității contractului a fost formulată de intervenientă în dosarul Judecătoriei Năsăud (f. 70) la data de_, respectiv după aproape 4 ani de la data încheierii contractului atacat.
În acest context, în raport de împrejurarea că actul juridic atacat a fost încheiat de C. local T., se impune a se preciza faptul că potrivit art. 21 alin. 1 teza finală din Legea nr. 215/2001 rep.,
"Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii";.
Este real că în cauză C. T. nu are calitatea de parte contractantă, contractul de închiriere fiind încheiat de C. local T. (autoritate deliberativă a administrației publice locale) în temeiul prevederilor art. art. 14 - 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică coroborate cu art. 123 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 rep.
În speță însă, primarul comunei, reprezentantul în justiție al acesteia conform prevederilor art. 21 alin. 2 din Legea administrației publice locale, a cunoscut existența contractului încheiat cu pârâtul R. M. cel puțin din data de_, dată la care acesta a fost împuternicit prin HCL nr. 54/2010 să promoveze în fața instanței judecătorești a procedurilor de reziliere a contractelor de închiriere a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., încheiate în anul 2008 cu persoane fizice.
Așadar, luând în considerare data de_, ca termen de la care, cel mai târziu, poate curge termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea cererii de constatare a nulității contractului motivată pe lipsa capacității juridice a contractantului, tribunalul constată că acesta a fost cu mult depășit de către intervenientă, sens în care excepția tardivității invocată de pârât urmează a fi admisă, cu consecința respingerii cererii de intervenție, ca tardiv formulată.
Pe fondul acțiunii
, tribunalul constată că reclamantul invocă în justificarea rezilierii unilaterale a contractului nr. 2469/2008, pe de o parte, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârât cu consecința aplicării clauzei contractuale inserate la art. 9.1 lit. c, iar pe de altă parte, existența unui interes local care impune denunțarea unilaterală a contractului conform art. 9.1 lit. b din același contract.
Tribunalul constată că, în ceea ce privește primul caz de reziliere unilaterală invocat de reclamant, manifestarea de voință a autorității administrației publice locale în sensul încetării contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de pârâtul chiriaș, s-a materializat inițial în HCL nr. 30/_ (a cărei legalitate a fost supusă controlului instanței de contencios administrativ în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud), hotărâre prin care, la art. 1, se aprobă rezilierea, în mod unilateral și în bloc, a unui număr de 13 contracte de închiriere a pășunilor alpine, printre care se regăsește și contractul nr. 2469/2008 încheiat cu pârâtul
R. M., pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzute la capitolul V pct. 5.5 și 5.7, precum și a celor prevăzute în caietele de sarcini, privitoare la: declararea tuturor animalelor și înscrierea acestora în tabele cu efectivele de animale, scoaterea la pășunat cu prioritate a animalelor proprietatea comunei T. și asigurarea pășunatului la capacitate, nerespectarea clauzelor speciale în ce privește sumele încasate în baza OUG nr. 125/2006, fără acordul C. ui Local T. .
Imediat după adoptarea hotărârii mai sus menționate, respectiv la data de_, același consiliu local a adoptat alte două hotărâri - 32 și 33 (f. 96 - 99 dosar tribunal) - privind asocierea
C. ui Local T. cu Asociația Crescătorilor de ovine și caprine B., respectiv cu Asociația de taurine T.
, prin darea în folosință, cu titlu gratuit, a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., pe baza unui contract de comodat, în vederea accesării de fonduri pentru îmbunătățirea calității pășunilor alpine (hotărâri anulate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 723/CA/2011, irevocabilă prin nerecurare).
În privința HCL nr. 30/2010, de reziliere unilaterală a contractelor, în cadrul sentinței civile nr. 348/CA/2011 pronunțată în cadrul dosarului nr._ (f. 148) în care au fost conexate acțiunile în contencios administrativ formulate de titularii contractelor reziliate și printre care se numără și pârâtul din prezenta cauză, hotărâre judecătorească nerecurată, s-a dispus anularea hotărârii ca fiind nelegală, reținându-se în considerentele acesteia, printre alte aspecte, și faptul că inserarea în contract a cazului de încetare a acestuia prin reziliere unilaterală ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale reprezintă un pact comisoriu de grad II, clauză ce îndreptățește autoritatea publică a-și manifesta voința privind rezilierea unilaterală, însă efectul reziliere nu se poate produce decât ca urmare a constatării de către instanța judecătorească a îndeplinirii condițiilor prevăzute de ipoteza art. IX pct. 9.1 lit. c din contract.
Consecință a pronunțării acestei hotărâri judecătorești, C. Local al comunei T. a adoptat HCL nr. 54 din_ prin care, așa cum s-a relevat în cele ce precedă, a împuternicit pe primarul comunei să promoveze în fața instanței judecătorești procedura de reziliere a tuturor contractelor de închiriere a pășunilor alpine aflate în proprietatea comunei, încheiate în anul 2008 cu persoane fizice, sens în care a fost formulată acțiunea judiciară ce face obiectul prezentului dosar, din extrasele de pe portalul instanțelor depuse la dosar (f. 152 - 171) rezultând că, deși în procesul deliberativ ce a precedat adoptarea HCL 30/2010, s-a constatat o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor contractuale de către toți titularii celor 13 contracte de închiriere de pășuni alpine, acțiunile în vederea rezilierii a 10 dintre aceste contracte, înregistrate pe rolul Judecătoriei Năsăud, s-au finalizat prin renunțarea reclamantului Consiliu Local al Comunei T. la judecată, respectiv prin încheierea de tranzacții judiciare, singurele acțiuni cu privire la care s-a continuat exercitarea lor fiind cele îndreptate împotriva chiriașilor S. V. iu și R. M., dispunându-se de către Judecătoria Năsăud declinarea soluționării acestora în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Sub acest aspect, teza interesului patrimonial al reclamantului susținută de pârât în sensul că actul procesual de dispoziție al C. ui local ar fi fost condiționat de cedarea, de către titularii contractelor de închiriere, în favoarea autorităților administrației publice locale, a unei părți din suma obținută cu titlu de subvenții (în speță fiind vorba despre sumele plătite prin intermediul
cadrul schemelor de plăți acordate în condițiile reglementate de OUG nr. 125/2006), este confirmată de modelul tranzacției și a actului adițional la contractele de închiriere (f. 174 - 177) prin care se majorează prețul închirierii cu un procent de 25% din sumele suplimentare obținute de chiriași începând cu anul 2009 și următorii, indexabili pentru anii următori, raportat la rata inflației, precum și de conținutul procesului-verbal al ședinței C. ui local din_, discuții pe marginea punctului 3 de pe ordinea de zi (f. 94, 95 dosar tribunal).
Succesiunea adoptării de către C. local a hotărârilor la care s-a făcut referire în cele ce preced, precum și conținutul tabelelor nominale anexate cererii de chemare în judecată (f. 16 și urm. dosar judecătorie) relevă interesul manifestat de asociațiile de crescători de animale în a obține folosința pășunilor închiriate prin licitație publică de către persoane fizice, printre care se numără și cazul pârâtului R. M., precum și a autorității administrației publice locale în gestionarea și utilizarea fondurilor obținute prin implementarea de către APIA a schemelor de plăți directe pentru agricultură acordate din fonduri europene și din fondul bugetului național.
În acest context, reclamantul consiliu local susține neîndeplinirea mai multor obligații stipulate în caietul de sarcini parte integrantă din contract, în scopul justificării actului de reziliere unilaterală a contractului, instanța urmând a realiza în cele ce succed o analiză în concret a fiecărui aspect relevat în cererea de chemare în judecată.
Astfel, relativ la pretinsa neîndeplinire a obligației menționate la pagina 3 alin. 3 din caietul de sarcini, vizând declararea tuturor animalelor și înscrierea în tabelele anexă cu efectivele și proprietarii de animale mari și ovine, tribunalul constată că, așa cum corect a subliniat pârâtul în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, sancțiunea neîndeplinirii obligației mai sus citate este
reprezentată, așa cum se prevede în alin. 4 al paginii 3 din caietul de sarcini, și de perceperea taxei de gloabă, fără coborârea animalelor din munte, pentru cele necuprinse în tabelul anexă și găsite în pășune în urma controalelor instituțiilor autorizate.
Or, în atare condiții, dovada certă a neîndeplinirii obligației la care face trimitere reclamantul, în lipsa administrării de către reclamant a unor probe care să ateste, în mod neechivoc, constatarea neîndeplinirii acestei obligații, ar impune a se atesta de către reclamant, căruia îi incumbă obligația de a-și dovedi susținerile conform. art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, perceperea taxei de gloabă în raport cu fiecare animal pentru care se verifică ipoteza textului citat, ceea ce în speță nu s-a probat, determinând concluzia că pretinsa neîndeplinire a acestei obligații contractuale are doar valoare declarativă, nesusținută de probe.
Aspectul mai sus relevat se impune a fi coroborat cu împrejurarea că, în privința modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către pârât, nu este lipsit cu totul de relevanță faptul că activitatea de creștere a animalelor efectuată de către pârât în cursul perioadei de referință, a fost supusă controalelor specifice exercitate în temeiul prevederilor OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - organism de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentând instituția publică responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin destinate susținerii agriculturii, finanțate de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile de instituire ale acestora (art. 1 din Legea nr.1/2004).
Or, beneficiarii plăților pe suprafață sunt cei pentru care controalele (administrative și/sau pe teren) s-au finalizat așa cum prevede art. 20 din Regulamentul CE nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare și art. 28, art. 47-54 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, cu modificările și completările ulterioare și îndeplinesc cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească. Împrejurarea că pârâtul a beneficiat de plăți în cadrul acestor scheme naște o prezumție simplă în favoarea acestuia că obligațiile asumate cu privire la modul de exploatare a terenului au fost respectate de către pârât.
Aceleași concluzii se verifică și în raport cu obligația curățirii pășunilor alpine și întreținerea dotărilor existente, de către deținătorii de animale din stânile organizate, prevăzută în alin. 9 al paginii 3 din caietul de sarcini, precum și aceea de a asigura pășunatul la capacitatea muntelui, precum și de a scoate la pășunat, cu prioritate, animalele proprietatea cetățenilor comunei T. (alin. 5 pag. 3 din caietul de sarcini), probele administrate la cererea reclamantului, analizate în coroborare cu probele administrate la cererea pârâtului, nu susțin teza neîndeplinirii, de către pârât, a menționatelor obligații.
Astfel, martorul G. V. (f. 134), audiat la cererea reclamantului, nu cunoaște situația concretă a derulării și modului de executare a contractului de închiriere încheiat cu pârâtul, acesta relevând mai mult aspecte vizând nemulțumirea generală a cetățenilor comunei generată de utilizarea sumelor de bani obținute în cadrul schemelor de plăți directe, exclusiv în interesul personal al beneficiarilor plăților.
În privința martorului Dobricean A. (f. 80), declarația acestuia este subiectivă, martorul având un interes direct în a susține teza neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de pârât, câtă vreme acesta este președintele Asociației crescătorilor de ovine și caprine B., beneficiara asocierii cu C. Local T. (în scopul închirierii terenului obiect al contractului încheiat cu pârâtul) conform HCL nr. 33/2010 adoptată în data de_ (f. 98), deci anterior inițierii de către reclamant a demersurilor în fața instanței în scopul rezilierii celor 13 contracte încheiate în anul 2008 cu persoane fizice.
În susținerea tezei neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârât, reclamantul a înțeles să se prevaleze și de înscrisuri reprezentând sesizări formulate de cetățeni din comună în luna septembrie 2009 și aprilie 2010 (f. 100 - 104, 137-141) precum și procese-verbale de control
(f.135, 136).
Analizând aceste înscrisuri, tribunalul constată că sesizările olografe aparțin unor cetățeni care reclamă refuzul pârâtului de a le prelua în turmă animalele pe care le dețin și nu împrejurarea că acesta ar fi scos la pășunat animale aparținând cetățenilor altor comune, cu încălcarea priorității specificate în caietul de sarcini, susținerea cetățeanului P. Aurel (f. 138) în sensul că pârâtul ar fi
subînchiriat pășunea numitului Borgovan I. din Sângeorz-Băi nefiind atestată de probele administrate în cauză, neexistând procese verbale de control în cuprinsul cărora să se constate veridicitatea aspectelor semnalate.
Dimpotrivă, procesele verbale întocmite la data de_ și respectiv_ (f. 135 și 136 dosar tribunal) cu ocazia controalelor efectuate în muntele Cormaia de către o comisie desemnată de
C. Local T. conțin constatări lapidare referitoare la realizarea parțială a pășunatului (fără a se menționa care este măsura în care pășunatul nu a fost realizat), la faptul că nu a fost curățată pășunea, nu a fost întreținută coliba și nu s-au realizat construcții noi.
Deși se specifică în mod expres faptul că procesul-verbal depus la fila 136 dosar s-a încheiat cu ocazia controlului efectuat de comisia numită de C. Local T. în muntele Bătrâna în data de_, concluziile formulate vizează o stare de fapt generalizată, raportată la perioada a doi ani (2008-2009), însă fără a se face trimitere la alte constatări directe efectuate în perioada menționată și care să ateste existența neregulilor constatate, aspect de natură a acredita susținerea pârâtului în sensul că întocmirea acestui proces-verbal s-a efectuat pro causa.
În ce privește procesul verbal aflat la fila 135 dosar, acesta vizează perioada ulterioară formulării acțiunii în reziliere, respectiv perioada anului 2011, nefiind astfel relevant în cauză, instanța fiind chemată a analiza modul de executare al obligațiilor contractuale în perioada anterioară sesizării instanței cu acțiunea în reziliere promovată de primarul comunei ca urmare a împuternicirii date de consiliul local.
În ceea ce privește obligația impusă în cuprinsul cauzelor speciale din caietul de sarcini, de a se utiliza sumele încasate în baza OUG nr. 125/2006 numai cu acordul proprietarului, respectiv acordul C. ui Local T. și numai în scopul pentru care au fost acordate, instanța constată că acestea contravin însăși conținutului reglementării actului normativ la care se face trimitere.
Astfel, prin ordonanța menționată, ce instituie norme pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, se prevede la art. 4 alin. 2 că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este instituția responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, aceasta utilizând ca instrument de derulare și gestionare financiară (pentru gestionarea fondurilor destinate plăților directe în sectorul vegetal și pentru control) S. ul integrat de administrare și control (art. 4 alin. 3).
Totodată, printre condițiile generale pe care solicitanții plăților trebuie să le îndeplinească se numără și aceea de a permite efectuarea controalelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens (art. 7 lit. h din ordonanță).
Necesitatea exprimării acordului proprietarului pășunii pentru modul de utilizare a sumelor încasate în temeiul OUG nr. 125/2006 este lipsită de temei legal, în condițiile în care textul art. 6 din acest act normativ atribuie calitatea de beneficiar al plăților directe
în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață persoanelor fizice și /sau persoanelor juridice care exploatează terenul agricol
pentru care solicită plata (ca proprietari, arendași, concesionari, locatari sau alte asemenea), în speță fiind dată ipoteza legală a art. 5 alin. 3 lit. b din ordonanță, menționându-se totodată în mod expres, în conținutul alin. 2 al art. 6, că arendatorul, concedentul și /sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și /sau închiriat.
De altfel, așa cum rezultă nu doar din conținutul reglementării OUG nr. 125/2006, dar și din expunerea de motive ce a stat la baza adoptării acesteia, schemele de plăți directe care se acordă în temeiul acesteia reprezintă forme de sprijin financiar acordat agricultorilor în vederea susținerii directe în cadrul politicii agricole conform regulamentelor CE menționate în preambulul ordonanței.
Raportat la argumentele mai sus prezentate, constatând că probatoriul administrat în cauză nu susține teza neîndeplinirii culpabile, de către pârât, a obligațiilor asumate prin contractul de închiriere și caietul de sarcini, și că în cuprinsul acordului de voință exprimat de părțile contractante nu s-a convenit asupra unui pact comisoriu de grad III sau IV, care, operând o reziliere de plin drept a contractului, să limiteze, respectiv să excludă intervenția instanței în constatarea intervenirii cauzei de încetare a contractului (clauza inserată la art. IX pct. 9.1 lit. c îmbrăcând caracteristicile unui pact comisoriu de grad II, care permite instanței de judecată să constate că rezoluțiunea/rezilierea nu a avut loc), tribunalul urmează să respingă, ca nefondată, acțiunea reclamantului sub aspectul constatării rezilierii în temeiul art. IX pct. 9.1 lit. c din contract.
Procedând la examinarea celui de-al doilea motiv de constatare a încetării contractului, invocat de reclamant, instanța constată că, în ceea ce privește ipoteza prevăzută la art. IX pct. 9.1 lit. b din contract
, acesta este expresia aplicării principiul priorității interesului public și a preeminenței acestuia față de principiul libertății contractuale, consacrat de aliniatul 3 al art. 8 din Legea nr. 554/2004 ca regulă în soluționarea litigiilor vizând contractele administrative.
În ceea ce privește modul de redactare a clauzelor contractuale cuprinse în art. IX, vizând cazurile de încetare a contractului, tribunalul remarcă preluarea, în conținutul acestora, a prevederilor legale ce reglementează încetarea contractului de concesiune - textul art. 9.1 lit. a-e reprezentând o reproducere aproape fidelă a prevederilor art. 57 alin. 1 lit. a-e din OUG nr. 54/2006, cu mențiunea însă că, în privința cazului de denunțare unilaterală a contractului impusă de existența unui interes național sau local (lit. b), nu s-a preluat și prevederea privind plata unei despăgubiri juste și prealabile.
Este de remarcat sub acest aspect și conținutul normelor legale în vigoare în prezent cu privire la reglementarea regimului punerii în valoare a pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, respectiv cele ale OUG nr. 34/2013 (în categoria pajiștilor incluzându-se și pășunile alpine conform art. 1 alin. 3 din ordonanță), act normativ în care se prevede, la art. 9, că "unitățile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii";. Prin Ordinul nr. 407/2013 al M.A.D.R. pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv municipiilor, dat în aplicarea OUG nr. 34/2013, s-a reglementat modelul contractului -cadru de închiriere (cuprins în anexa 2 la ordin), care la art. 9 lit. d prevede cazul încetării acestuia "prin denunțare unilaterală de către locator, în baza documentelor oficiale, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina acestuia";.
La momentul încheierii contractului de închiriere ce face obiectul prezentei cauze, nu exista însă o reglementare legală care să impună un model al contractului-cadru de închiriere a pășunilor aflate în proprietate publică, astfel încât, omisiunea de a se prevedea acordarea unei despăgubiri pentru denunțarea unilaterală în ipoteza preeminenței interesului public nu poate fi analizată decât ca un argument pentru realizarea unui atente valorizări a circumstanțelor apte a se circumscrie unui interes public de natură a determina încetarea, înainte de expirarea termenului stipulat de părți și, în cazul de față, de prevederile legale în vigoare, a contractului de închiriere.
Așadar, această analiză pleacă de la teza interesului locuitorilor comunei în a exploata pajiștile alpine, susținută de reclamant, interes care, așa cum rezultă nu doar din înscrisurile depuse la dosar, se grefează pe nemulțumirea acestora generată de utilizarea sumele încasate ca urmare a plăților directe efectuate de A.P.I.A., în interesul personal al titularilor contractelor de închiriere (acesta fiind și cazul pârâtului din cauză).
Un interes similar, justificat pe considerentul necesității administrării în interesul cetățenilor comunei a fondurilor de la A.P.I.A., este manifestat și de către reclamantul C. Local al Comunei T., acesta rezultând neîndoios din conținutul hotărârilor de consiliu nr. 32 și 33 din_, prin care s-a aprobat asocierea consiliului local cu Asociația Crescătorilor de ovine și caprine B., respectiv cu Asociația de taurine T., prin darea în folosință, cu titlu gratuit, a pășunilor alpine, proprietatea comunei T., pe baza unui contract de comodat, în vederea accesării de fonduri pentru îmbunătățirea calității pășunilor alpine, precum și din titlul tabelelor nominale anexate cererii de chemare în judecată.
Or, în acest context, se impune a se menționa faptul că prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și al Ministerului Administrației Publice nr. 226/2003, în forma în vigoare la epoca încheierii contractului și respectiv a denunțării unilaterale a acestuia, s-a aprobat strategia privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, la punctul I din cuprinsul acesteia menționându-se într-adevăr că îmbunătățirea nivelului de producție și utilizare a pajiștilor reprezintă o activitate de interes național. Pentru atingerea obiectivului fundamental pentru punerea în valoare a pajiștilor, menționat la art. III, s-au prevăzut la art. IV o serie de măsuri și acțiuni tehnice, precum și de amenajări pastorale, corelativ cu stabilirea, în cadrul art. VI din ordin, a responsabilităților pentru punerea în valoare a pajiștilor, relevante pentru prezenta cauză fiind cele menționate la pct. 2 în sarcina
primarilor, consiliilor locale ale comunelor, respectiv municipiilor și care vizează: încheierea unui număr optim de contracte de pășunat, stabilirea nivelului tarifului de pășunat, a datei intrării și scoaterii animalelor de la pășunat, a organizării lucrărilor de întreținere a pajiștilor sub formă de prestații de către crescătorii de animale care le folosesc și au încheiat contracte de pășunat. În privința punerii în aplicare a acestei din urmă prerogative, art. VI pct. 2 lit. f din ordinul menționat prevede că persoanele care nu vor executa prestația stabilită, indiferent de cauze, sunt obligate să plătească o contribuție în bani, corespunzătoare manoperei necesare.
Relevante sub aspectul examinat sunt și prevederile art. 17 din Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, în perioada de aplicare a acestui act normativ (în prezent abrogat prin intrarea în vigoare a OUG nr. 34/2013), potrivit cu care "resursele financiare rezultate din administrarea pajiștilor proprietate publică sau privată a comunelor și a orașelor se administrează și se utilizează exclusiv pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor care le revin pentru administrarea, organizarea și întreținerea acestora, în condițiile legii";,
Aceste prevederi se constituie în pârghii legale la îndemâna consiliului local, prin activitatea deliberativă specifică pe care o desfășoară, în vederea asigurării exploatării pășunilor alpine în concordanță cu interesul legitim public relevat de reglementările legale la acre s-a făcut trimitere în conținutul prezentelor considerente.
În susținerea tezei potrivit căreia în cauză există un interes public local de natură a justifica denunțarea unilaterală a contractului se mai invocă și împiedicarea cetățenilor comunei de a folosi pășunile alpine, în special a asociațiilor crescătorilor de animale constituite la nivel local, fără însă a se motiva de ce protejarea acestui interes ar fi fost ignorată încă de la bun început, cu ocazia încheierii contractelor de închiriere. Concluzia bazată pe argumente logice ce se desprinde din ansamblul stării de fapt reținute în cauză este aceea că, în condițiile în care crescătorii de animale și asociațiile de crescători ce exprimă nemulțumiri nu au participat la licitația organizată de consiliu local, deși nu erau împiedicați în vreun fel, pretinsul interes local invocat se identifică cu interesul accesării sumelor acordate de APIA în cadrul schemelor de plăți directe. Or, însumarea intereselor private ale mai multor cetățeni ai comunei, chiar în condițiile în care acestea sunt legitime în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. p din Legea nr. 554/2004 (definit ca "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat";), nu determină în sine, ca și consecință directă, nașterea unui interes public în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. 1 lit. r din Legea contenciosului administrativ - în sensul de "interes care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competențelor autorităților publice";, în condițiile specifice de reglementare a activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor mai sus relevate.
Principiul legalității este unul dintre principiile fundamentale ale administrației, consacrarea legalității ca dimensiune esențială a statului de drept regăsindu-se în art. 1 alin. 3 al Constituției care proclamă România ca stat de drept și în alin. 5, potrivit cu care "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Totodată, respectarea legii și egalitatea tuturor în fața legii (art. 16 din Constituție) sunt principii care guvernează activitatea tuturor autorităților publice și reprezintă o garanție a cetățenilor împotriva excesului de putere și arbitrariului administrației.
În măsura în care administrația dispune de puteri care îi permit să aducă atingere drepturilor și libertăților cetățenești (consiliilor locale în speță, prin plenitudinea de competență de care dispun, recunoscându-li-se, în mod corespunzător, și o largă putere discreționară), ea nu trebuie să uzeze de acestea decât în limita necesară, actele acesteia devenind ilegale atunci când sunt excesive în raport cu finalitatea acțiunii administrative. Încălcarea principiului proporționalității consacrat de legea fundamentală a țării - art. 53 alin. 2 - nu este altceva decât depășirea libertății de acțiune lăsată la dispoziția autorității, ceea ce presupune excesul de putere, noțiune ce poate fi definită ca depășirea limitelor dreptului de apreciere aparținând autorităților publice în realizarea scopului propus de legiuitor.
Limita legală a dreptului de apreciere se raportează, prin urmare, la scopul legii, pentru că manifestarea de voință a autorității trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, exigență ce nu poate fi reținută ca îndeplinită în prezenta cauză, pentru
considerentele mai sus prezentate, astfel încât, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant urmează a fi respinsă, în totalitate, ca nefondată.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., instanța, văzând culpa procesuală a reclamantului, va dispune obligarea acestuia la plata, în favoarea pârâtului, a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial, respingând totodată cererea reclamantului de obligare a pârâtului R. M. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de pârâtul R. M. cu privire la notificarea din_ emisă de reclamantul C. Local T. .
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. Local T. , cu sediul în T., str. P., nr. 744B, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva pârâtului R.
M.
, domiciliat în T., sat B., nr. 327, jud. Bistrița-Năsăud.
Respinge excepția lipsei interesului invocată de pârâtul R. M. cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C. T. prin primar.
Admite excepția tardivității formulării cererii de intervenție în interes propriu, excepție invocată de pârâtul R. M. și, în consecință, respinge ca tardiv formulată cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. T. în contradictoriu cu pârâtul R. M. și reclamantul C. Local T. .
Respinge cererea reclamantului C. Local T. având ca obiect obligarea pârâtului R.
la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamantul C. Local T. să plătească pârâtului R. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact:
MAP/HVA
_ /4ex
