Sentința civilă nr. 1943/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1943/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul Ș. I., împotriva pârâtei P. M. B., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei, cj. R. Licica, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare și arată că susține excepțiile invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului B. .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul Șoldea I., în contradictoriu cu pârâta P. M. B., a solicitat să se dispună anularea pct. 3 "Regimul tehnic"; din certificatul de urbanism nr. 1088/2012, plata cheltuielilor de judecată și plata daunelor interese cuvenite în sumă de 330.000 euro.
În motivare s-a arătat că intervenientul este coproprietarul cu cea mai mare cotă parte din proprietate din construcția moștenită de la tatăl său dr.av. V. Siodea și în prezent s-a admis de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2826/2010ieșirea din indiviziune, conform convenției de partaj încheiat între coproprietari pe construcții și pe care în mod abuziv pârâta a refuzat să i-o recunoască între altele, prejudicindu-l cu 330.000 euro ceea ce justifică admiterea intervenției și deci interesul introducerii acesteia.
În drept s-au invocat disp. art. 49-56 Cod procedură civilă.
Pârâta P. M. B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei procedurii prealabile
, pe cale de consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. B.
, s-a arătat că potrivit disp. art.77 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, formată din primar, viceprimari, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului. Potrivit textului de lege, această structură funcțională duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Mai mult, potrivit disp. art. 6 alin.(3) din Legea nr.50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită, este Primarul M.
B., motiv pentru care se solicită să admiterea excepției invocată.
În al doilea rând, se solicită a se constata că nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, anterior sesizării instanței, prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, în sensul în care intervenientul să fi solicitat Primarului M. B. în calitatea sa
1
de reprezentant al autorității publice locale, emitent al actului administrativ atacat, anularea acestuia.
Este adevărat că intervenientul este coproprietar al imobilului "Casă în construcție și curte" în suprafață totală de 1598 mp, înscris în CF B. nr. 2765, nr. top. 93/28 și 93/27, însă alături de alți proprietari, respectiv Ș. Bogdan V., Ș. Rareș, Sângeorzan Marinei D., Vartolomei Rodovica, Bria D. A., Bria Larisa Adela și Bria A. Eugen.
De asemenea, este adevărat că Judecătoria Bistrița a admis ieșirea din indiviziune în dosarul nr._, însă întrucât părțile au fost nemulțumite de soluția dată, au promovat apel cu termen la Tribunalul B. -Năsăud în data de_ .
Apoi, având în vedere că asupra imobilelor mai sus identificate, este notat sub B24 și B25, procesul înregistrat la Judecătoria Bistrița cu nr._ având ca obiect ieșirea din indiviziune și mai mult, din coala CF rezultă că imobilul proprietatea de sub B20 este grevat de sarcini în favoarea lui Ș. Octavian V., iar imobilul proprietatea de sub B12 este grevat de sarcini în favoarea lui Larionesi loan și că prin Cererea nr. 30620 s-a solicitat emiterea unui certificat de urbanism având ca scop "MODERNIZARE, ETAJARE Șl MANSARDARE" a imobilului construcție situat în B.
, str. P. I., nr.21, s-a emis Certificatul de urbanism nr. 36803/1088/_, ca act de informare prin care i s-au făcut cunoscute, informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor teren și construcții unde se solicită construirea, a cerințelor urbanistice de îndeplinit, funcție de specificul amplasamentului, a avizelor și acordurilor inclusiv al autorității competente pentru protecția mediului, necesare în vederea autorizării lucrărilor specificate în cerere.
Se mai arată că actul administrativ emis, permite reclamantului, în condițiile legii, să realizeze "lucrări de modernizare și amenajare pod existent, fără modificarea formei și volumetriei podului _", cu un regim maxim de înălțime de D+P+M, fără modificarea funcțiunii imobilului, refacere finisaje interioare și recompartimentări, toate acestea cu respectarea unor condiții.
În realitate, actul administrativ atacat nu este un refuz la solicitarea reclamantului, ci dimpotrivă, acestuia i se permite să modernizeze și să amenajeze podul existent, cu respectarea regimului maxim de înălțime admis și a anumitor condiții.
Dintre condițiile impuse, se apreciază că două dintre ele îl nemulțumește pe reclamant, respectiv aceea prin care i se interzice amenajarea de balcoane pe fațada N-V a imobilului, dinspre str. Cerbului și interdicția de a amenaja apartamente - locuințe colective.
Or, aceste condiții și interdicții se datorează faptului că, potrivit Planului Urbanistic General al M. B., imobilele sunt situate în zona de instituții publice, servicii și locuințe individuale cu caracter urban - UTR 7 - Andrei M. u.
Apoi, faptul că prin certificatul de urbanism atacat, a solicitat ca documentația pe care o va prezenta la autorizare, să cuprindă printre altele și acordul autentificat al coproprietarilor construcției sau act de ieșire din indiviziune, dovada proprietății asupra construcțiilor existente și a terenului aferent, fără sarcini, precum și plan cadastral la zi conform situației existente în teren, sunt condiții esențiale fără de care nu se poate emite autorizație de construire.
Potrivit art.2 alin.(1) și (2) din Legea nr.50/1991, autorizația de construire este actul final de autoritate al administrației publice locale, pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții, care se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile legii, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate (PUG, PUZ, PUD).
Așadar, acestea sunt motivele reale pentru care a fost necesară o analiză minuțioasă a cererilor cu privire la autorizarea oricăror lucrări de construire la imobilele mai sus identificate.
Cât despre solicitarea intervenientului privind obligarea la plata unor daune interese în cuantum de 330.000 euro, vă se solicită respingerea ca fiind neîntemeiată, având în vedere că Certificatul de urbanism nr. 36803/1088/_ nu este un refuz ci dimpotrivă, permite modernizarea și amenajarea podului existent, cu respectarea regimului maxim de înălțime admis și a unor condiții impuse prin documentațiile de urbanism avizate și aprobate. Apoi, deși emis la data de_, certificatul de urbanism a fost ridicat abia la data de_, adică după aproximativ o lună de la întocmire, fapt pentru care se apreciază că motivele invocate sunt neîntemeiate.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 și urm., art. 49 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr.50/1991, republicată și art.77 din Legea nr. 215/2001, rep.
2
Examinând cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate
, analizându-le în ordinea care decurge din caracterul și efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil, tribunalul constată
că excepția lipsei calității procesuale pasive
a Primăriei M.
este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 6 pct. 3 din Legea nr. 50/1991, conform cărora "Certificatul de urbanism se semnează de către președintele consiliului județean sau de primar, după caz, de secretar și de arhitectul-șef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din aparatul propriu al autorității administrației publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii.";, astfel că, calitatea de emitent a actului administrativ a cărui anulare se solicită nu îi poate fi conferită Primăriei M. B. .
Raportat la aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului B. și în consecință:
Respinge cererea formulată de reclamantul Ș. I. , domiciliat în B., str. P. I., nr. 21, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtei P. municipiului B. , cu sediul în B., P. C., nr. 6, jud. B. -Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică zi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. T. M. D.
CIC - semnează grefier șef secție
L. C.
Red/dact: BLT/HVA
_ /4ex
3