Sentința civilă nr. 1971/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.1971
Ședința publică din 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanta L. M.
, domiciliată în S. M., cart. 1 Mai, bl. 4, ap. 23, județul M. împotriva pârâtelor C. DE A. DE S. M., cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22/A, județul M. și A. N. DE A. F., cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18 martie 2013, apoi pentru data de azi, când în urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos..
T.
Asupra acțiunii de față,
Reclamanta L. M. a chemat în judecată pârâta C. DE A. DE S.
M. solicitând anularea Deciziei nr. 11/_ emisă de Președintele - Director General al CAS M., dr. Alexandru Deac.
În motivare acțiunii s-a arătat că pârâta a emis în mod nelegal Decizia de impunere nr. 10.290/830 prin care a fost obligată la plata sumei de 19256,74 lei la Fondul Național unic al A. lor Sociale de S., pentru perioada_ -_ .
Reclamanta a arătat că în mod greșit la calculul acestor contribuții s-au avut în vedere nu doar veniturile realizate de aceasta, în executarea activității
independente ci și veniturile realizate din chirii și contravaloarea unor utilități Cabinetul de avocatură L. M. având în proprietate un imobil ce face obiectul unor contracte de închiriere.
Astfel reclamanta învederează instanței că ar putea fi obligată la plata cheltuielilor pentru asigurări de sănătate doar pentru veniturile de natură profesională, realizate ca persoană fizică independentă și nu pentru veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor Cabinetului de avocat, fiind încălcate prevederile art. 257 lit. j) din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce privește calculul majorărilor de întârziere și al penalităților se arată că acesta este absolut nelegal, neexistând o înștiințare prealabilă, potrivit art. 83 alin. 4 Cod procedură fiscală cu privire la debit.
Reclamanta a învederat instanței că nu are calitatea de asigurat al pârâtei astfel că nu are obligația de a depune la aceasta o declarație privind modul de constituire și plată a contribuției la Fondul Național Unic de A. Sociale și S., conform art. 215 din Legea nr. 96/2005 și prin urmare nici obligația de a plăti ceea ce pârâta a stabilit prin decizia de impunere din oficiu.
S-a arătat că nu exista încheiat un contract de asigurări sociale de sănătate cu pârâta care eventual să stea la baza stabilirii unor relații contractuale cu aceasta, prin care reclamanta să fi dobândit calitatea de asigurat al pârâtei, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului 345/2006.
Totodată reclamanta a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 29 din ordinul 617/2007 al Președintelui CNAS potrivit cărora "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă";.
Dispozițiile art. 31 menționând că "Pentru situațiile prevăzute la art. 28 - 30 termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea CAS sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz";. Or, reclamanta a arătat că nu a beneficiat de nici unul din drepturile conferite de calitatea de asigurat, neavând prin urmare o atare calitate, și nu a
solicitat dobândirea acestei calități.
Pârâta, C. de A. de S. M. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, raportat la faptul că reclamanta realizează venituri din activități independente care se supun impozitului pe venit și astfel are obligația plății unei contribuții lunare către FNUAS stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată, aceea de avocat în cadrul Baroului M. .
La termenul de judecată din_ reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză a ANAF și ulterior a Direcției Generale a F.
P. M., urmare aprobării OUG 125/2011.
S-a arătat că stabilirea obligațiilor fiscale prin decizia de impunere, a fost efectuată pe baza informațiilor și a înscrisurilor care ne-au fost puse la dispoziție de către reclamantă, respectiv deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit și a deciziilor de impunere anuale, depuse de aceasta la organele fiscale teritoriale. Din aceste decizii de impunere reiese cu certitudine că veniturile imputate au fost realizate de reclamantă din activități libere și nu din cedarea folosinței bunurilor așa cum susține aceasta. În situația în care, reclamanta a realizat venituri care se supun impozitului pe venit din alte activități decât cele ce rezultă din deciziile de impunere mai sus precizate trebuie să se adreseze organelor fiscale pentru a solicita acestora rectificarea deciziilor de impunere anuale, după care să ne comunice deciziile rectificative. După depunerea acestor documente vom proceda cu celeritate la recalcularea sumelor datorate FNUASS. Precizăm că instituția noastră nu poate ignora deciziile de impunere, acestea făcând dovada deplină pană la modificarea sau anularea acestora de către emitent sau alte organe cu atribuții în acest sens.
Împrejurarea că este asigurată la C. de A. a Avocaților, nu poate exonera reclamanta de plata contribuției ia FNUASS, față de dispozițiile art.208 alin.6 din Legea nr.95/2006, potrivit cărora asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 775/2009.
Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul obligativității contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate de către toți cetățenii, în temeiul principiul solidarității, consacrat de Legea nr. 95/2006. Datorită solidarității contribuabililor sistemul de sănătate poate asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, în vederea aplicării prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor. După cum reține Curtea Constituțională instituirea obligației de piață a asigurării de sănătate are o justificare constituțională și se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări. Potrivit art. 208 alin.6 din Legea nr.95/200, asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate. În această situație, chiar asigurată la alte forme de asigurare suplimentare sau complementare, reclamanta nu poate fi exonerată de obligația de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligația statului de a asigura ocrotirea sănătății. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 705/2007 publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 736 din 31 octombrie 2007 și nr. 1011/ 2009
, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 547 din 6 august 2009, Decizia nr. 775/_, pronunțata in M Of. nr. 459 din 2 iulie 2009.
În opinia noastră reclamanta confundă sistemul de asigurări sociale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, reglementat distinct prin Legea nr. 95/2006 (anterior acestui act normativ prin OUG nr. 150/2002) Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, nu se face referire ia un regim distinct privind asigurările de sănătate pentru această categorie socială ci numai la asigurările sociale. În categoria asigurărilor sociale intră doar indemnizația de concediu medical, prevăzută distinct prin alt act normativ, nu și contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 119 și 120 din OG nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scandență se datorau - pe perioada imputată - majorări de întârziere și penalități de întârziere. Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art. 114 din același act normativ, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora. Toate aceste calcule s-au făcut cu respectarea legislației în vigoare.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la Fondul național de asigurări de sănătate, indiferent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Prin sentința civilă nr. 723/_ instanța a admis cererea reclamantei
L. M. și a dispus suspendarea efectelor executorii deciziei de impunere emise de pârâtă sub nr. 10290/830 din_ până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta CAS M. a stabilit în sarcina reclamantei L. M. prin decizia de impunere 10290/830/_ o obligație de plată în cuantum de 19.256,74 lei reprezentând contribuție FNUASS datorată pentru perioada_
-_ după care suma de 12.570,10 lei debit și suma de 4.900,17 cu titlu de majorări de întârziere și 1.783,47 lei cu titlu de penalități accesorii creanței fiind calculate până la data de_ .
Decizia de impunere a fost emisă pe baza deciziilor de impunere anuale și pentru plăți ???????? emise de organul din cadrul ANAF, respectiv a veniturilor impozabile datorate de reclamantă.
Reclamanta a realizat venituri atât din activitatea independente pe care o desfășoară cât și din cedarea folosinței bunurilor, dar veniturile nu au fost evidențiate în contabilitate în mod separat, fiind astfel declarate la organele fiscale. Clarificarea aspectelor legate de evidența contabilă și modul de
declarare al veniturilor putea fi făcută prin intermediul inspecției fiscale din partea organelor fiscale din subordinea ANAF urmând ca, în situația sesizării unor erori să fie desfășurate deciziile de impunere, însă nu s-a procedat în acest mod.
De altfel și expertiza contabilă efectuată în cauză constată un debit total la data de_ de 15.146,94 lei (fila198 concluzii) reținând aplicabilitatea prevederilor art. 257 alin. 2 lit. b și art. 257 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Instanța nu însușește în totalitate concluziile expertizei, apreciind justificat punctul de vedere al CAS M. care a arătat că la emiterea deciziei de impunere au fost avute în vedere veniturile nete anuale comunicate de către ANAF. De asemenea instanța consideră aplicarea dispozițiilor art. 257 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 reținând ca fiind datorată contribuția FNUASS raportat la toate veniturile realizate.
Cât privește calitatea de asigurat a reclamantei pe care aceasta o contestă, ea derivă din legea organică privind reforma în domeniul sănătății și este independent de încheierea unui contract cu case de asigurări de sănătate.
Precizarea depusă pentru termenul de judecată_ a fost apreciată ca oportună, în condițiile intervenirii OUG 125/2011 pentru opozabilitate hotărârii pronunțate.
În ceea ce privește competența CAS M. de a emite acte administrative fiscale, după cum constant a reținut înalta Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
In cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18pct. 36).
Înalta Curte a apreciat, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. N. de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O. G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Potrivit dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin odată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Accesoriile creanței (majorări și penalități de întârziere) au fost calculate conform art. 114 și art. 120 din OG 92/2003 și art. 1 pct. 156, art. 5 din Legea nr. 210/2005, fiind datorate și consemnate.
Constatând legalitatea și temeinicia actelor administrate în discuție, instanța le va menține și va respinge acțiunea ca nefondată, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului C. de
A. de S. M., invocată de către reclamantă.
Respinge acțiunea precizată formulată de către reclamanta L. M. domiciliată în S. M., cartier 1 Mai, bl. 4, ap. 23 în contradictoriu cu pârâtul C. de A. de S. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A și ANAF-D. G. a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, _
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red.S.O. - _
Tehnored.A.H. -_ 5 ex.
