Sentința civilă nr. 2146/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2146/2013
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S. L. , în contradictoriu cu pârâtele D. R. a F. P. C. -N. pentru fosta D. B-N, A. J. a F. P. B. -N. pentru fosta A. B. și chemata în garanție A. F. pentru M. , având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 15 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din sentința ce se va pronunța și a cărei pronunțare a fost amânată pentru acest termen, când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată, reclamantul S. L. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. a Municipiului B. solicitând restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in sumă de 4175 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare
, în nume propriu și pentru pârâta AFP B., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, raportat la disp. art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,se constată că între reclamant și pârâta DGFP B.
-N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză.
Pe fond
În motivare se susține că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.
Taxa pe poluare se plătește, conform art.4 din O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art.9.
Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența
autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
La baza instituirii taxei pe poluare a stat principiul "poluatorul plătește", principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, se precizează că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Se invocă în acțiune încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.
CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, acestea exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Curtea Europeana de Justiție a arătat că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase nearmonizată incorporată într-un autovehicul național similar. Însă la stabilirea taxei pe poluare prevăzuta de O.U.G. nr.50/2008 se iau în calcul mai multe criterii obiective, printre care și deprecierea autoturismului.
Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă a sumei, se consideră că cererea reclamantei este nefondată si nelegală, iar în acest sens sunt incidente prevederile art. 124 al. 1 din OG nr. 92/2003 care statuează că pentru sumele de restituit sau de rambursat sau de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prev. la art. 117 al. 2 sau art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor conform cap. 1 pct. 1 și urm., din Ordinul nr. 1899/2004. În speță nici una dintre condiții nu este îndeplinită, cererea nefiind adresată organelor fiscale ci direct instanței de judecată care nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal neexistând nici titlul de creanță.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora deoarece nu poate fi reținută vreo culpă a pârâtei, care a perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
În drept s-au invocat prevederile OUG nr. 50/2008 și OG nr. 92/2003.
De asemenea DGFP B-N a formulat a formulat cerere de chemare în garanție, pentru pârâta
A. F. P. B.
, a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că la art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,
denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de
A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";.
Art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă";, iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A.
F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5, alin. 4 din O.U.G. nr50/2008, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";.
Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus la dosar întâmpinare și nu și-a delegat reprezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul va obliga pârâta A.
J. A F. P. B. -N. subrogată în drepturile și obligațiile pârâtei fostă A. F.
P. B.
conform prev. OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2012, să restituie reclamantului suma
de 4.175 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantului în temeiul OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., având în vedere criteriul culpei procesuale, instanța va obliga pârâta A. J. A F. P. B. -N., să plătească reclamantului suma de 239,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere dispozițiile art. 60 C.pr.civ., se va admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. și va fi obligată chemata în garanție să plătească Administrației Județene a F. P.
B. -N. suma ce reprezintă c/v taxei de poluare achitată de reclamant, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și cheltuieli de judecată motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. l alin. l și art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, aceste sume se constituie venit al fondului pentru mediu și se gestionează de AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată oral la termenul din_ de reclamantul S. L.
, domiciliată în B., str. O., nr. 13, jud. B. -N., în contradictoriu cu A. J. A F.
P. B. -N., subrogată în drepturile și obligațiile pârâtei fostă A. F. P. B.
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. .
Obligă pârâta A. J. A F. P. B. -N. să restituie reclamantului suma de
4.175 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta A. J. A F. P. B. -N. să plătească reclamantului suma de 239,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6 și dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AJFP B. -N. suma de 4.175 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă, precum și suma de 239,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | Ana-C. | A. |
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex