Sentința civilă nr. 2266/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2266/2013

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul

A. I.

, în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N.

, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 15 noiembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a cărei pronunțare a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru termenul de azi, când:

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus de contestatorul A. I., în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. B. -N. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 32/_ emisă de pârâtă solicitând anularea deciziei, ca fiind nelegală și neîntemeiată, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la revocarea deciziei de impunere nr. 137.1/_ și a deciziei nr. 137/3/_ .

În motivare, s-a arătat că pârâta prin decizia nr. 32/_ respinge contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 137.1/_ si a Deciziei 137/3/_, prin care a solicitat revocarea deciziilor de impunere din oficiu emise pe numele său ca fiind nelegale și contrare legii și normelor si procedurilor fiscale.

A contestat Decizia de impunere nr. 137.1/_ si Decizia 137/3/_ și pentru următoarele motive: între contestator ca persoană fizică și casa de sănătate BN nu există nici un raport contractual nu a încheiat nici un contract în acest sens cu casa de sănătate, nu a fost încheiat nici un contract de asistență sau de prestare servicii medicale cu casa de sănătate; nu există nici o baza de impunere și nici un impozit stabilit prin decizie de impunere;

Este evident că titlul de creanță, respectiv decizia de impunere din oficiu nr. 8197.1/_ si Decizia 8197.3/_ nu au fost comunicate potrivit art. 44 cod procedură fiscală, în consecință neexistând un titlu de creanță valabil care sa poată fi atacat potrivit art. 205, 218 cod procedură fiscală și nefiind prevăzută procedura executării silite fără existența unui titlu de creanță legal.

Potrivit prevederilor art. 222 din Legea 95/2006, CAS are obligația de a informa cel puțin odată pe an asigurații asupra nivelului de contribuții ce trebuie plătite, iar potrivit prevederilor legale in materie, deciziile comunicate in anul 2013 nu pot produce efecte retroactive, iar in anul 2011 CAS BN nu i-a comunicat și nu a primit decizie de impunere.

Creanța stabilită prin deciziile emise este nelegală și nu intră sub incidența Codului de procedura fiscală și nici a legii sănătății, deoarece în cazul contribuției de asigurări de sănătate, aceasta contribuție se datorează în baza unui titlu de creanța valabil, respectiv decizie de impunere comunicată anual, decizie care nu s-a comunicat, precum și în baza unui contract încheiat de contestator cu casa de asigurări de sănătate, contract care nu s-a încheiat, iar în caz de neplată a contribuției la fondul de sănătate, drept sancțiune persoana fizică nu beneficiază de asigurare de sănătate și de asistență medicală gratuită.

Se precizează ca nu desfășoară activități independente autorizate.

In drept s-au invocat disp. art. 172 și urm. din OG 92/2003, Legea 554/2004.

Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.

În motivare s-a arătat că, contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reglementat de L.95/2006 cu modificările si completările ulterioare reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.

Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligația acestora de a contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213, "astfel că în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita" se arată în considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr. 1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificata doar in aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a paturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație, iar nu pe ignorarea lor.

Contestatorul deși a realizat venituri impozabile, nu a plătit contribuții la Fond, conduita in raport de care este in culpa astfel ca neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea caracter exonerator ci dimpotrivă sancționator.

Legea 95/2006 recunoaște calitatea de asigurat unor persoane care nu plătesc acest tip de contribuție, fiind scutite, după cum rezultă din art.213(4), unde se menționează expres că

"persoanele care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.

Rezultă că din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligația de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepție făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligație.

Or, în speță contestatorul tocmai refuză îndeplinirea unei obligații legale, aceea de a plăti contribuțiile instituite de lege deși face parte din categoria celor obligați la plata în virtutea art.257(2)lit.f din lege in calitate de persoana care a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor, după cum rezultă din informațiile transmise de ANAF.

Situația de fapt a debitorului se prezintă după cum urmează:

Debitorul avea obligația declarativa potrivit art.215 din L.95/2006 si obligația virării contribuției pana la termenul menționat de art. 257(5)Iit.c adică anual, respectiv pana la data de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care se datorează plata conform Anexei 5 la Ord.617/2007 emis de CNAS, neîndeplinirea voluntara a acestor obligații a determinat emiterea de către CAS B.

-N., în temeiul art.35 din Ord.617/2007, mai întâi a deciziilor 16258/2012 pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor in 2011-2012 si deciziile 8197/2012 aferent veniturilor din activitate independenta in 2007-2009, comunicate debitorului prin scrisoare recomandată și confirmare de primire.

Deciziile 8197/2012 nu au fost contestate de către debitor.

Deciziile 16258/2012 au fost contestate cu contestație administrativa nr.8/_ care s-a soluționat prin decizia nr.10/_ cu admiterea acesteia in parte, in considerarea faptului ca la emiterea deciziilor 16258/2012 nu s-a observat ca debitorul care cumulând venituri din activitate salariala cu venituri din cedarea folosinței bunurilor, ii sunt aplicabile prevederile art.257(2) din L.95/2006) care la lit.f) menționează ca pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, contribuția se datorează numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin, (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Astfel, debitorul a dobândit calitate de asigurat in temeiul art.257(2) lit.a fiind salariat de la_, prin urmare de la aceasta data, deși a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor in tot anul 2012, nu datorează acest tip de contribuție după data de_ . Cum decizia 16258/2012 fusese emisa pentru întreg intervalul 2011 - 2012, prin decizia 10/_ de soluționare a contestației s-a dispus modificarea in mod corespunzător a actelor de impunere funcție de veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor, numai aferent anului 2011 nu si pentru anul 2012. In

consecința s-a emis decizia de impunere 137.1/_ pentru contribuții estimative an 2011 si nr.137.3/_ pentru accesorii datorate pentru neplata la scadenta legala a creanței principale, aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor. Aceste decizii însumează in total 67 lei (55 lei contribuții si 12 lei accesorii).

Ulterior, prin contestația înregistrată la CAS BN sub nr.2240/_, debitorul a contestat si noul act de impunere, respectiv decizia_ si decizia_ pe motiv ca nu are contract cu CAS BN, ca nu-i pot fi stabilite obligații de plata retroactiv si ca nu i s-au comunicat anterior obligațiile de plata. Aceste critici au fost găsite neîntemeiate prin urmare, CAS BN i-a respins contestația prin decizia nr.32/_ .

Astfel, fiind analizată situația de fapt a debitorului in raport cu toate actele emise in sarcina sa, precum si criticile legate de lipsa contractului, C.A.S. B. -N. a apreciat că obligația de plata in prezent contestata, aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, se naște in temeiul prevederilor legale menționate de art.257(2)lit.f din L.95/2006, debitorului revenindu-i obligația de a-si declara veniturile la CAS BN in baza art.215 si de a achita la termenul legal contribuția la veniturile realizate in anul 2011. In îndeplinirea atribuțiilor de colectare, Compartimentul de specialitate a emis, deciziile 8197/2012 aferent veniturilor din activitate independenta pe care le anexam. De asemenea s-au emis deciziile 137/2012 aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor urmare soluționării contestației sale cu nr.8/_ pe care de asemenea o anexam împreuna cu decizia nr.10/_ de soluționare a acestei contestații.

Nu subzista nici criticile referitoare la încălcarea de către CAS BN a dispozițiilor legale referitoare la neretroactivitate, văzând prevederile art.91 din C.p.fiscala in conformitate cu care, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 5 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala. Totodată, art.259(7) litb din L.95/2006 prevede ca persoanele care au obligația sa se asigure si nu dovedesc plata contribuției sunt obligate sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție atât contribuțiile principale cat si obligațiile fiscale accesorii, astfel ca plata contribuției pentru o perioada anterioara nu poate fi privita ca având un caracter retroactiv. Iar in ce privește critica in sensul ca nu i s-ar fi comunicat in anul 2011 nicio decizie, contestatorul nu se poate prevala de propria sa culpa, fiindcă nu si-a îndeplinit obligația declarativa menționata in lege. Astfel, CAS BN a comunicat debitorului in cadrul termenului de prescripție fiscala, actul de impunere in baza informațiilor preluate de la ANAF pe baza de Protocol.

Fata de toate acestea, contestatorul face parte din categoria persoanelor obligate potrivit legii la plata tipului de contribuție analizat, aceasta obligație nu poate să fie lăsată la opțiunea sa, nu a adus niciun motiv de nelegalitate ori netemeinicie a actelor administrative supuse analizei, astfel încât obligativitatea plății sumelor stabilite, există în sarcina sa, neexistând niciun motiv de anulare a deciziilor de impunere si nici a deciziei de soluționare a acesteia.

In drept s-au invocat disp. art.205 NCPC, art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006; Ordin 617/2007 al CNAS.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Deciziile de impunere emise inițial sub nr. 16258/2012 au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații de plată a contribuției la de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute de acesta din cedarea folosinței bunurilor în perioada anilor 2011-2012. Aceste decizii au fost contestate de reclamant pe calea contestației administrative înregistrate sub nr.8/_, soluționată prin decizia nr.10/_ în sensul admiterii parțiale, motivat de împrejurarea că la emiterea deciziilor 16258/2012 nu s-a observat ca debitorul, dobândind calitate de asigurat în temeiul art.257(2) lit.a în calitate de salariat - de la_ - s-a aflat în situația ca, der la data menționată să cumuleze venituri din activitate salarială cu venituri din cedarea folosinței bunurilor, astfel încât pentru perioada ulterioară datei de_, acestuia îi erau aplicabile prevederile art.257 alin. 2 lit.f) din L.95/2006, potrivit cu care, veniturile din cedarea folosinței bunurilor, contribuția se datorează numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin.

(21) și (22) și art. 213 alin, (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În atare condiții, prin decizia 10/_ de soluționare a contestației s-a dispus modificarea în mod corespunzător a actelor de impunere în funcție de veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor, însă doar pentru perioada anului 2011, nu și pentru anul 2012.

În aplicarea deciziei nr. 10/_, de soluționare a contestației, s-a emis decizia de impunere nr. 137.1/_ pentru contribuții estimative an 2011 și decizia nr.137.3/_ pentru accesorii datorate pentru neplata la scadență a creanței principale, aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, cu respectarea termenului de prescripție de 5 ani, reglementat de art. 91 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, valoarea totală a obligațiilor fiscale astfel stabilite fiind de 67 lei (55 lei contribuție și 12 lei accesorii, în lipsa declarării de către reclamant cuantumului concret al veniturilor realizate fiind luat în considerare venitul estimat conform datelor transmise de organul fiscal.

Temeiul legal al obligațiilor impuse reclamantului rezidă în prevederile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor de impunere, în conformitate cu care avea obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica veniturilor impozabile realizate din cedarea folosinței bunurilor, (…) numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.

Totodată, este de menționat că reclamantul nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la plata acestei contribuții conform prevederilor art. 213 alin. 1 din același act normativ sau a persoanelor pentru care contribuția se plătește din alte surse.

Obligația de plată a fost stabilită pe baza informațiilor transmise de autoritatea fiscală în baza protocolului încheiat în acest sens sub nr. 5282/95896/_ (f. 67 și urm.), iar înscrisurile depuse de reclamant în dovedire nu sunt de natură a conduce la concluzia că reclamantul s-ar fi aflat în una dintre situațiile de excepție mai sus relevate. Astfel, actul de reziliere al contractului de închiriere depus la dosar (f. 55 ) este producător de efecte juridice, potrivit voinței părților, începând cu data de_ - deci ulterior perioadei avută în vedere de deciziile de impunere contestate, demonstrând dimpotrivă, tocmai faptul valabilității contractului de închiriere pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii acestuia,_ și data rezilierii și deci obținerea de venituri din cedarea folosinței bunului închiriat în perioada de referință - anul 2011.

De asemenea, contractul de asociere aflat la fila 56 dosar, încheiat în data de_ prin care cota de participare a reclamantului la veniturile și pierderile întreprinderii familiale A. M. I. este 0%, celuilalt asociat - A. E. revenindu-i procentul de 100% nu prezintă relevanță în cauză, producând efecte juridice ulterior anului 2011, lipsită de relevanță din același punct de vedere fiind și decizia de impunere privind plățile anticipate emisă de AJFP B. -N. pentru anul 2013.

Totodată, declarația fiscală aflată în fotocopie la fila 52 dosar, înregistrată la AFP P. -B. în data de_ vizează veniturile de natură comercială declarate ca fiind realizate în anul 2011 de

A. I., în cadrul asocierii fără personalitate juridică, însă în cauză, spre deosebire de situația anului 2012, când în calitate de angajat, reclamantul a contribuit la fondul de asigurări de sănătate, în anul 2011 nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi plătit contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în raport cu veniturile obținute, conform uneia dintre ipotezele prevăzute la art. 257 alin. 2 lit. a-d din Legea nr. 95/2006.

Așadar, sub aceste aspecte, în mod legal și temeinic a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziilor de impunere nr. 137.1/_ pentru contribuții estimative pentru anul 2011 și decizia nr.137.3/_ pentru accesorii, contestație soluționată prin Decizia nr. 32/_ emisă de C. de A. de S. B. -N. (f. 2 dosar), ce face obiectul acțiunii în anulare în prezentul dosar.

În privința celorlalte aspecte învederate de reclamant, tribunalul reține că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de

administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.

Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.

Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.

Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.

Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.

Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.

Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.

Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.

Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.

Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003

, cu modificările și completările ulterioare, și Ordon anța G uvernului nr. 92/2003

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";

Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.

Tribunalul mai reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.

Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.

Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."

Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".

Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.

Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.

Față de cele ce precedă, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 32/_ și a Deciziilor de impunere conteste, instanța va respinge, ne nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. I.

, domiciliat în P. B., nr. 817, jud. B. -N., CNP 1., în contradictoriu cu pârâta C.

  1. de A. de S. B. -N.

    , cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -N. .

    Pronunțată în condițiile art. 396 al. 2 Cpc prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. M. Ana-C. A.

Red/dact: MAP/HVA

_ /2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2266/2013. Contestație act administrativ fiscal