Sentința civilă nr. 2399/2013. Contencios. Ordonanță președințială

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2399

Ședința publică din 09 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. - judecător

G. ier: T. H.

Pe rol este soluționarea cauzei privind pe reclamantul B. F. G. - la C. av. T. T. V. cu domiciliul ales în B. M., bd. Independenței, nr. 18/72 la C. avocat T. T. V. și pe pârât I. P. M. -S. P.

C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

T R I B U N A L U L:

Deliberând asupra cererii de ordonanță președințială de față, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, sub nr. de mai sus, reclamantul B. F. G. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P. C.

R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, fără somație și fără curgerea vreunui termen, a circulației autovehiculului marca Volkswagen Passat, identificat cu nr. WVWZZZ3BZ3P256590, până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr. _ .

În motivarea cererii reclamantul susține că este proprietarul autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus care provine dintr-

un stat membru al Uniunii Europene. Pârâta a refuzat înmatricularea definitivă a acestui vehicul în România până la prezentarea dovezii de calcul a taxei,măsură care este abuzivă și nelegală, motiv pentru care a solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă prin cererea în contencios administrativ înregistrată în dosarul nr._ . Se susține că sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă și invocă următoarele argumente:

Urgența decurge în principal din aceea că până la soluționarea cererii de înmatriculare reclamantul nu poate utiliza autovehiculul.Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită, cererea privind înmatricularea definitivă a autovehiculului urmând să fie soluționată în mod irevocabil în dosarul de fond. Și aparența dreptului este în favoarea reclamantului având în vedere deciziile C.J.U.E. pronunțate în cauzele Tatu și Nisipeanu prin care s-a stabilit nelegalitatea taxei de poluare .

În drept se invocă art. 581 Cod procedură civilă. În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de_ prin care arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă.

Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele:

Demersul juridic al reclamantului se întemeiază pe încălcarea dreptului comunitar, prin condiționarea înmatriculării definitive în România a vehiculelor de import de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012 care a abrogat OUG nr.50/2008.

La data la care reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare, adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.

Instanța va analiza în continuare condițiile speciale care se impune a fi întrunite potrivit art. 581 Cod procedură civilă, pentru admiterea cererii:1) urgența;2) caracterul vremelnic al măsurii și 3) neprejudecarea fondului .

În absența unei definiții legale a urgenței aceasta se determină prin prisma " cazurilor grabnice"; enumerate în alineatul 1 al art. 581 Cod pr. civilă și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul unei executări, ultimă ipoteză exclusă având în vedere împrejurările invocate în cuprinsul cererii.

Pretinsa privare de proprietate ,cu încălcarea art.1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea

cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful2 al art.1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor,trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.

Urgența nu este o chestiune principială, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .

Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului . Prejudicierea în acest sens ar decurge în concret din necesitatea efectivă și obiectivă de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa la locul de muncă,

Pretinsa privare de proprietate, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului, nu justifică prin ea însăși admiterea cererii. Analiza limitării dreptului de proprietate, din perspectiva exigențelor impuse statelor prin paragraful 2 al art. 1 din Protocolul 1 pentru a restricționa exercitarea folosinței bunurilor, în scopul de a asigura plata impozitelor și taxelor,trebuie făcută în mod particular, în funcție de situația fiecărei părți și numai condiționat de justificarea urgenței, impusă în dreptul intern ca o condiție esențială a ordonanței președințiale.

Imposibilitatea folosirii vehiculului până la soluționarea irevocabilă a litigiului de drept comun nu justifică admiterea cererii întrucât în absența unei hotărâri favorabile pronunțate în litigiul de fond și dat fiind efectul suspensiv de executare al recursului, impus de către legiuitor în materia contenciosului administrativ, reclamantul este readus la statutul anterior refuzului de înmatriculare din partea pârâtei. Acest statut nu îi permitea exercitarea dreptului de a circula cu vehiculul, ulterior datei la care ar fi expirat perioada maximă de 90 de zile în care putea fi autorizată provizoriu circulația autovehiculelor neînmatriculate.

Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat ,inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic,alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.

Condiția caracterului vremelnic este îndeplinită. Măsura solicitată are ca obiect autorizarea provizorie a circulației până la soluționarea cererii formulate în procedura de drept comun, având deci caracter temporar .

Instanța apreciază că este îndeplinită și condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului având în vedere soluțiile pronunțate constant de către instanțele naționale care au constatat contrarietatea cu art.110 TFUE a dispozițiilor cuprinse în Legea nr.9/2012 de a căror respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România, pentru rațiuni similare celor constatate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român .

Cu toate acestea, deși întârzierea procedurii de înmatriculare definitivă este determinată de soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, numai urgența constată în condițiile art. 581 Cod procedură civilă justifică admiterea cererii, dacă sunt îndeplinite și celelalte două condiții cumulative.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantul B. F. G. cu domiciliul procesual ales în B. M., b-dul Independenței, nr. 18/72, județul M., la avocat T. V. în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI MARAMUIREȘ - S. P. C.

R. P. DE C. ȘI Î. A V.,

cu sediul în B. M., str. Gheorghe Ș. nr. 46, județul M. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. H. T. H.

Red. M.H./t.red. H.T/_ 2013/ 4. ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2399/2013. Contencios. Ordonanță președințială