Sentința civilă nr. 367/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 367/2013
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant L. A. I. și pe pârât A. J. PENTRU O. F. DE M. C.
, având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta în fața instanței pentru a arăta dacă își însușește acțiunea, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
În temeiul art.133 C.pr.civ. invocă excepția nulității acțiunii și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamantul L. A. I. a solicitat in contradictoriu cu paratul A. J. PENTRU O. F. DE M. C., pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligata parata la plata unor despagubiri pentru neaplicarea prevederilor art 80 si 85 din Legea nr 76/2002.
Actiunea introductiva nu cuprinde semnatura reclamantului.
La termenul de astazi instanta a invocat exceptia nulitatii actiunii, constatand ca reclamantul nu s-a prezentat in vederea complinirii lipsei semnaturii de pe actiunea introductiva.
In conformitate cu dispozitiile art 133 Cod procedura civila cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula.
In conditiile in care reclamantul nu a semnat actiunea dedusa judecatii instanta o va declara nula raportat la dispozitiile legale mai sus citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declara nula actiunea formulata de reclamantul L. A. I. cu domiciliul in B. M., str O., bl.6,ap.1, jud Maramures in contradictoriu cu parata A. J. Pentru O. F. de M. C. cu sediul in C. -N., str G. cosbuc, nr 2, jud C. .
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2013
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
C. S.
C.S. 12 Ianuarie 2013 Red.tehnored MFB/ 4 ex