Sentința civilă nr. 371/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 371/2013

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O.

M. și pe pârât I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța ia în discuție cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul O. M. pe care o admite în temeiul art. 245 C.pr.civ..

Se constată că prin cererea de repunere pe rol reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri..

Instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea de ordonanta presedintiala inregistrata sub nr de mai sus la Tribunalul Cluj reclamantul O. M. a solicitat in contradictoriu cu paratul I. Prefectului J. C. -S.

P. C. R. P. De C. Si Inmatriculari Autovehicule sa fie obligat acesta la inmatricularea provizorie a autovehiculului marca Volkswagen Passat avand nr de identificare WVWZZZ3BZ1E255755, pana la solutionarea cererii inregistrate pe rolul Tribunalului C. pentru inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autovehicule.

In motivarea cererii reclamanta arata ca a cumparat din Germania autoturismul mai sus descris, la data de_ .Pentru inmatricularea acestui autoturism in Romania se impune achitarea taxei speciale prevazute de legea nr 9/2012.Intrucat aceasta taxa este neconforma cu dispozitiile art 90 din Tratatul Uniunii Europene iar reclamantul este privat, prin impunerea obligativitatii achitarii taxei de poluare anterior inmatricularii in Romania, de dreptul de folosi bunul,a fost formulata prezenta cerere.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art 90 din Tratatul UE, art 16 din Constitutia Romaniei, art 26 din Pactul International privind drepturile civile si politice.

Desi legal citat paratul nu a delegat in instanta reprezentant legal si nu a depus intampinare.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Conform prevederilor art 581 alin 1 Cod procedura civila "Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice,pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere

,pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara ,precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari";.

Asadar,ca procedura speciala,ordonanta presedintiala implica ,prin definitie ,intrunirea cumulativa a unor conditii de admisibilitate,respectiv: urgenta,neprejudecarea fondului si vremelnicia masurilor dispuse prin ordonanta.

Analizand starea de fapt dedusa judecatii prin prisma intrunirii cumulative a tuturor conditiilor mai sus enuntate instanta stabileste urmatoarele:

Urgenta masurii solicitate de catre reclamant nu se verifica,in conditiile in care aceasta a nu a dovedit ca in perioada cuprinsa intre data cumpararii si data promovarii prezentei cereri a solicitat paratului inmatricularea autoturismului fara plata taxei de poluare iar aceasta si-a exprimat refuzul.

Apoi, examinarea sumara a fondului,pe baza probelor de la dosar,necesara pentru a se stabili care dintre parti are in favoarea sa aparenta unei situatii juridice legale si justifica un interes legitim pentru a i se putea mentine o situatie de fapt sau de drept pana la rezolvarea pe calea actiunii de drept comun a insusi fondului dreptului, a determinat concluzia ca reclamantul nu face dovada existentei unor acte abuzive ale paratului, care prin refuzul de a inmatricula autoturismul fara plata taxei de poluare reglementate de Legea nr 9/2012, ii provoca " o paguba iminenta si care nu s-ar putea repara";.

Chiar in situatia in care este indeplinita conditia vremelniciei, prin promovarea unei actiuni in contencios administrativ avand ca obiect obligarea paratei la inmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului fara plata taxei de poluare, actiune pendinte pe rolul Tribunalului C., sub_, cele trei conditii prescrise de art 581 Cod procedura civila trebuie indeplinite cumulativ, astfel ca tribunalul, retinand ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile legale va respinge ca nefondata cererea de ordonanta presedintiala.

Tribunalul va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantul O. M., domiciliat în C. -N., Calea D. nr.96, bl.21, ap.18, jud. C. in contradictoriu cu paratul I. Prefectului J. C. cu sediul in C. -N., Bulevardul 21 D. 1989, nr 58, jud C. .

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Pronunțată în ședința publică din 11 Ianuarie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. S.

Red.tehnored MFB/2 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 371/2013. Contencios. Ordonanță președințială